AUSTRO-UNGARIA [„LA 5/17 IULIE S-AU ÎNTÂMPLAT…”] de Mihai Eminescu [9 iulie 1876]

La 5/17* iulie s-au întâmplat în Viena un cutremur de pământ. Mai întâi o zguduitură tare, după aceea două vibrări mai slabe au făcut să se scuture casele şi uliţele, încât oamenii de pe uliţă s-au oprit deodată cu mirare. Cerul era foarte puţin înnourat.

O scenă desigur comică s-a întâmplat cu această ocazie în localul provizoriu al bursei, construit din lemn. La cutremur mulţimea vitează a urmaşilor lui Avraam şi Isac a crezut să s-a rupt grinzile casei ş-a dat buzna la fereşti şi la uşă. Peste câteva minute toţi au ajuns, care-n picioare care peste cap, în uliţă, până ce realitatea i-a liniştit.

 

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 59

Mihai-Eminescu.Ro