Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Cabinetul no. 40, venind la putere, a declarat prin gura şefilor lui că nu are nevoie de nici un program, căci acesta e cunoscut demult, de la Anadan babadan cum ar zice povestea vorbei. Pricepem foarte bine ca şefii partidului roşu să se sfiască a veni c-un program, căci unul asemenea, dacă nu consistă din fraze banale şi din generalităţi deşerte, obligă pe cei ce-l pun înainte la un sistem politic şi un sistem e totdeuna contrariu politicei de expediente şi de gheşefturi proprie partidului apetiturilor. Punctul comun care-i uneşte pe roşii, nervul comun de viaţă nu sunt principiile, pe cari nici le au, nici le-a expus vreodată, ci apetiturile. Din momentul în care se găseşte un obiect comun acestor apetituri, un folos bănesc oarecare ce se poate împărţi, roşii sunt indisolubili ; îndată ce obiectele ce aprind apetituri se împuţinează sau dispar începe iar dihonia între patrioţi.
După atâtea zvârcoliri, cari datează de la deschiderea Parlamentului, vedem deodată că la finele sesiunii se votează mari şi importante proiecte cu iuţeala drumului de fier. Ambiţioşii de ieri au redevenit simpli votatori; „sus băieţi, jos băieţi”! iată parola zilei. De ce asta? Pentru că e grasă coada sesiunii, pentru că Cernavoda – Chiustenge cu diferenţa de opt milioane e la mijloc, iar cointeresatul la aceste afaceri, onor. C.A. Rosetti, e ministru de interne, ceea ce ne-ar fi făcut a aştepta ca cumnatu – său să fie la Lucrări Publice. Dar nu se poate, pentru că nu e român. Nici d. C.A. Rosetti nu e român, dar e din nefericire cetăţean român, calitate ce în mâinile unui străin fin şi panglicar din natură devine un izvor de câştiguri reversibile şi nereversibile. Calitatea de cetăţean e suficientă în ţara noastră pentru ca mucenicul să aibă dreptul a mâna pe ţărani dincolo de Balcani sub suliţa căzăcească, e suficientă pentru a face din Pişca, Giani şi Carada oameni de stat.
În momentul în care un interes material îi înregimentează pe patrioţi sub drapelul „hidoasei pocituri „ şi când toată politica şi tot parlamentarismul consistă în maşinală ridicare de mâni, „Românul” ne spune că d-lor au puterea de la naţiune şi de la încrederea suveranului şi că nu trebuie s-o părăsească decât atunci când naţiunea şi suveranul le vor refuza încrederea.
Fără îndoială. Încrederea formală a suveranului a avut – o d-l Brătianu şi atunci când a introdus pe Strussberg şi, din acest punct de vedere, cată să admirăm chiar acea superfluenţă de încredere care se revarsă până şi asupra prezidentului republicei de la Ploieşti, asupra onor. Nichipercea şi desigur că, tot în virtutea acestei încrederi, onor, mucenic Simeon Mihălescu e director al Ministerului de Interne.
Cât despre naţiune, dacă sub ea înţelegem milionul de Caradale şi de alţi străini de ieri de alaltaieri cari s-au superpus poporului românesc, fără îndoială că d. C.A. Rosetti se bucură de încrederea lor, de vreme ce le face treburile. Adevăratul popor românesc a devenit însă o turmă exploatată şi dată în prada morţii fizice de multele şi variile fericiri cari au năpustit asupra-i.
Tocmai avem înainte-ne raportul general pe anul 1880, prezentat de dr. Flaişlen în numele cons. de igienă a oraşului Iaşi, din care constatăm următoarele:
În cursul anului 1880
s-au născut creş[tini] 1165; izra[eliţi] 1488
au murit creştini 1676; izra[eliţi] 1059
-511 +429
avem dar la creştini un minus de 511, la izraeliţi un plus de 429 indivizi.
Progresul repede al mortalităţii între români e un semn de bunătatea sistemului liberal, o dovadă de escelenţa regimului economic şi politic sub care trăieşte poporul românesc în zilele lui Carol îngăduitorul.
Aci în adevăr nu sânt nici frazele retorice ale d-lui Grădişteanu, nici finele interpretaţiuni constituţionale despre încrederea suveranului şi a naţiunii ce ni se dau zilnic de către cele patru clase primare care inspiră articolele de fond ale „Românului”: e un popor care moare de fericirea de-a fi guvernat de demagogie
Fără îndoială că regatul bizantino-iudaic C.A. Rosetti-Herşcu Goldner poate să aibă un mare viitor la gurile Dunării, dar acel viitor nu este al poporului românesc. Politica de concesii, înstrăinare, răscumpărări şi datorii [î]şi arată roadele ei în ţifre statistice ce nu au pereche în nici o ţară din lume, a cărei „prosperitate economică este vădită” cum zice oficiosul nostru.
E o vorbă că „sistemele trec, popoarele rămân”. Iată contrariul, căci, ca la noi la nimenea. La noi poporul trece şi sistemul patriotismului de industrie rămâne.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII