1

“Eminescu e sfântul prea curat al versului românesc” – Tudor Arghezi. AUDIO din Arhiva Radio România la 170 de ani de la nașterea Românului Absolut. Plus FOTO

“A vorbi despre poet este ca şi cum ai striga într-o peşteră vastă: nu poate să ajungă vorba până la el, fără să-i supere pe ceilalţi. Numai graiul coardelor ar putea să povestească pe harfă şi să legene din depărtare delicata lui singurăteca slavă. În toate veciile străbătute de atleții și bicicliștii filosofiei, el își are vecia lui deosebită, închisă; trebuie vorbit pe șoptite. Într-un fel, Eminescu e sfântul prea curat al versului românesc. Din tumultul dramatic al vieţii lui s-a ales un crucificat. Pentru pietatea noastră depăşită, dimensiunile lui trec peste noi, sus, şi peste văzduhuri. Fiind foarte român, Eminescu e universal. Asta o ştie oricine citeşte. Cu părere de rău că lacătul limbilor nu poate să fie descuiat cu cheile străine… Eminescu este în el numai în românește. Poezia nu poate să fie tălmăcită, ea poate fi numai apropiată. Poezia aparţine limbii mai bine decât proza. Sufletul secret al limbii, jocul de irizări din interiorul ei face vocabulele neputincioase, muntele începe de jur împrejur şi nu are poteci. Unde nu te poţi urca, te uiţi şi te mulţumeşti cu câteva imagini vaporoase. Dacă aş râvni să agăţ de constelaţia lui Eminescu o lumină, ar fi o neinchipuită îndrăzneală: constelaţia fuge mereu, se depărtează, cine ar putea să o ajungă? Aş fi încercat un portret de aspecte, dar cum s-ar putea reda portretul umbrei şi al timpului neistrăvit? Câteva refexe, e tot ce se poate aduna pe oglinda unei lentile. Slovele de faţă sunt numai o laudă de seară…

Extrase dintr-o înregistrare realizată în 1955 la aniversarea a 105 ani de la naşterea lui Mihai Eminescu [via Rador]

Înregistrarea integrală, pe care vă îndemnăm să o ascultați, aici:



Odă în metru antic – de Mihai Eminescu



La 170 de ani de la nașterea Românului Absolut artistul Florin Roștariu oferă prin intermediul site-ului Mihai-Eminescu.Ro cele patru fotografii clasice ale lui Eminescu, prelucrate, îmbunătățite și mărite. Mulțumim! Dați click și salvați. Doamne, ajută!

Prelucrare Foto:  Florin Roștariu / Istorie în culori

Mihai-Eminescu.Ro




Patru cântece preferate ale lui Eminescu, conform amintirilor prietenului său Teodor V. Ştefanelli. AUDIO: Eu sunt Barbu Lăutaru. PDF: Amintiri despre Eminescu (1914)

Eminescu cântăreț

Cât timp am petrecut în societatea lui Eminescu în Viena, el adesea lua parte la petrecerile sociale ce le aranja societatea academică „România Jună”, al cărei membru era, cum lua parte şi la petrecerile particulare ce se întâmplau ici, colea între cunoscuții săi. Se înţelege că aceste petreceri se făceau numai în birturi şi restaurante, iar vinul austriac dezlega limba tinerilor. Eminescu nu bea mult, dar era în stare să rămână cu cunoscuții săi până dimineața, mai cu seamă dacă avea o cafea neagră, bună. Când erau mulți tineri la masă, Eminescu era puţin comunicativ. Râdea de glumele ce se făceau, ascultă discursurile ce se țineau, dar altfel era cu totul pasiv. Abia dacă se strecurau cei mai mulți din societate şi rămâneau numai doi trei, i se dezlega şi lui Eminescu limba şi atunci ne şi cânta. El nu avea glas tare, dar dulce şi melodios şi cântă corect căci avea auz bun.

lodiile măiestrite din opere nu-i plăceau; el le numea țârlâituri. Cântecele populare îl încântau și pe acestea le cântă el cu mare plăcere. Patru cântece îi plăceau însă cu deosebire; aceste erau cântecele sale de predilecție. Când se hotăra să cânte, atunci cu bună seamă aceste cântece nu lipseau dia repertoriul său, iar în cele mai multe cazuri numai pe acestea le cânta.

Întâiul cântec era:

Eu sunt Barbu lăutarul,
Starostele şi cobzarul
Ce-am cântat pe la Domnii
Şi la mândre cununii… (ş.a.m.d.)

[Cobza mea era vestită,
Veac întreg a fost cinstită.
De boierii de pe aici,
Ba chiar și de venetici.

Of-of-of! Mi-aduc aminte,
Of-of-of! Că mai înainte.
Nici un chef nu se făcea,
Fără astă cobză a mea.

Dar acuma – amar mie
De când lumea-i pe nemţie.
Nu mai am în lume glas
Și pe uliţi am rămas.
Nu mai am în lume glas
Și pe uliţi am rămas.]

Al doilea cântec era:

Dragi boieri din lumea nouă,
Ziua bună vă zic vouă,
Eu mă duc, mă prăpădesc,
Ca un cântec bătrânesc. (ș.a.m.d.)

şi sfârșea cu strofa

Ah! gândiți c-am fost odată
Glasul lumii, desfătată,
Şi ’nchinaţi câte-un pahar
Lui biet Barbu lăutar.

Când pronunța Eminescu versul: „Eu mă duc, mă prăpădesc, ca un cântec bătrânesc”, era așa  de melancolic și cuprins de atâta emoţie, încât mai că lăcrima; iar când ajungea la versul: „Şi ’nchinaţi câte-un pahar lui biet Barbu lăutar”, el îşi ridica paharul – dacă eram la pahare – ciocnea cu noi, îl golea dintr-odată, stând apoi lung timp dus pe gânduri. Iar dacă îl cânta când nu eram la pahare de vin, el ofta numai şi sfârșea cu cuvintele sale melancolice: „Of… neamul nevoii!”

Al treilea cântec era:

Frunză verde de piper,
Câte stele sunt pe cer,
Toate până-n ziuă pier,
Numai luna şi o stea
Știe de patima mea… (ş.a.m.d.)

Cântecul acesta care are una din cele mai frumoase melodii poporale, îl cânta Eminescu cu multă dulceață.

Cântecul al patrulea îl impresiona deosebit de mult; parcă-l văd, când l-a cântat întâiași-dată în prezența mea: cu capul ridicat, cu ochii scânteietori în atitudine dramatică şi cuprins de un adânc sentiment, el intona cântecul:

Mai turnaţi-mi în pahare,
Voi să beau, căci sunt setos,
Dară nu-mi umpleți paharul
Decât de la miez în jos.
Ca să-l umplu înc-odată
Cu-apă rece de la râu,
Dela râu ce izvorăște
Din adânc din pieptul meu.
Şi să-l beau să sfârâiască,
Pân-ce-a fi din vin venin.
C-aşa, să-l beau mai cu dulce,
Să-mi alin durerea-n sân.
Şi de n-a pieri durerea,
Piară simțul, pier şi eu,
C-a trăi, jelind poporul
Nu-mi ajute Dumnezeu!

Era un fel de extaz când îl termina; vedeai ce adânc îl impresiona acest cântec și din toată atitudinea sa, te încredințai despre nemărginita iubire ce avea el pentru poporul său. Odată l-am întrebat cine e autorul acestui cântec şi mi-a răspuns: „Ia un biet tânăr transilvănean, care avea durere de inimă pentru nenorocitul său popor; am auzit că l-a compus, l-a cântat și a murit după ce-l cântase”!

Amintiri despre Eminescu

Teodor V. Ștefanelli

Prin amabilitatea Editurii VICOVIA, care a reprodus în 2015 lucrarea cu acelaşi titlu apărută la Institutul de Arte Grafice “C. Sfetea”, București, 1914 şi pe care o puteţi descărca de AICI: Amintiri despre Eminescu – PDF

Sursa: Mihai-Eminescu.Ro