ZIAR NOU [„AU APĂRUT LA 26 AUGUST…”] – de Mihai Eminescu [28 august 1877]

Au apărut la 26 august curent „Naţiunea română”, ziar cotidian avînd două ediţii pe zi: una la 3 ore şi alta la 6 ore sara.

Se va găsi în a doua ediţie pe pagina I-a revista revistelor, rezumatul articolelor de fond din toate ziarele capitalei apărute în aceeaşi seară şi ultimele depeşi de la Havas.

Pe pagina a 4-a se vor găsi ultimele ştiri ale serviciului special. În fine în toate dimineţile la 8 ore va apărea a 3-a ediţie, cu titlul:”Drapelul român” (5 bani esemplarul). În această ediţie se vor găsi ştirile de seară şi din timpul nopţii. Preţul abonamentului pentru districte este: pe un an 44 lei noi, pe 6 luni 22 lei n., pe 3 luni 11 lei n., pe o lună 4 lei n.

Altfel”Naţiunea română” va apărea în toate zilele, chiar duminica şi în zilele de sărbătoare, administraţiunea şi redacţiunea se află în Bucureşti, strada Lipscani no. 3. Redactorul este, după cît aflam, D. Frederic Damé.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 270

Mihai-Eminescu.Ro




FOAIE LITERARĂ [„ALĂTURI CU JURNALUL…”] – de Mihai Eminescu [26 august 1877]

Alături cu jurnalul”Foişoara Telegrafului Român” care se ocupă mai mult cu ştiinţele (agronomie, istorie, linguistică), apare de acum înainte tot în Sibiiu o foaie beletristică ilustrată, cu numele”Albina Carpaţilor”. Ortografia e mai puţin fonetică decît a Foişoarei şi samănă întrucîtva cu cea a”Presei” din Bucureşti – dar limba e îngrijită şi înainte de toate foaia conţine mai mult articole originale. N-rul 1, din 18 august, cu-prinde următoarele:

„Amor şi răzbunare”, novelă istorică;

„La griji”, poezie de I. Al. Lăpădat;

„Constantin Negri”, biografie, însoţită de portretul patriotului român;

„Un studiu asupra armatei române”;

„Mania de a face politică”, conversaţiune ş.a.

Noi de bucurăm de propăşirea fonetismului în Transilvania. Acesta este un puternic mijloc pentru a păstra vechea noastră avere naţională: unitatea în limbă. şi o normă unică în pronunţie.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 269

Mihai-Eminescu.Ro




AUSTRO-UNGARIA [„CA SĂ SE VADĂ CUM…”] – de Mihai Eminescu [19 august 1877]

Ca să se vadă cum gospodăresc fraţii maghiari cu naţionalităţile vom cita numele cărţilor româneşti oprite a se întrebuinţa în şcolile de pe teritoriul fericitului regat al Sf. Ştefan:

Vasiliu Petri: „Elementar sau ABCDAR pentru şcoalele româneşti”. Compus după principiele scriptolegiei pure. Sibiiu, 1874.

Aron Pumnul:”Lepturar românesc”. Viena, 1862-1865.

  1. Vlădescu: „Elemente de geografie pentru clasele II şi a III primare”. Ed. a treisprezecea. Bucureşti, 1868.
  2. Michăescu:”Elemente de geografie, fizică şi politică.” etc. Ed. treia. Bucureşti, 1873.

Treb. Laurian:”Istoria românilor, din tim[pu]rile cele mai vechi pînă în zilele noastre”. Bucureşti, 1873.

Treb. Laurian:”Atlante geografic, după Bonnefont” etc., adoptat pentru şcoalele române din ordinea

M.S. Carol I, domnul românilor. Paris şi Bucureşti, 1868. Silviu Selagian:”Manual de geografie pentru tinerimea română”. Viena, 1871. Ioan M. Moldovanu:”Istoria patriei pentru şcoalele poporale române din Ardeal”. Blaj, cu aprobarea

comisiunei şcolare arhidiecezane. I. V. Russu”,Elemente de istoria Transilvaniei pentru învăţători şi şcoalele populare române”. Sibiu, 1865.

Meletie Dreghici;”Istoria Ungariei în compediu”. Timişoara, 1874.

Dimitrie Vîrna, „Geografia ţărilor de sub coroana Ungariei” etc. Sibiu, 1875.

Visarion Roman;”Carte de lectură românească pentru şcoalele române”. Sibiu, 1873.

Ştefan Pop: „Legendar şi eserciţie de limbă pentru clasa a II-a a şcoalelor poporale”. Blasiu, 1872.

Ioan Tuducescu:”Istoria românilor. Manual didactic pentru şcoalele poporale române”. Arad, la Ştefan

Gyulai, 1876.

Preste tot au fost oprite a se întrebuinţa treizeci şi opt de cărţi, scrise în deosebitele limbi ale poliglotei Ungarii, şi anume cărţi germane, române, sîrbeşti, slovace şi croate. Între cărţile româneşti vedem figurînd chiar”cartea de lectură a lui Pumnul”, aprobată de ministeriul de instrucţie din Viena şi tipărită în chiar tipografia statului. Dar ceea ce la Viena nu-i periculos, în Ungaria e din contra un sîmbure de distrugere a statului unguresc căci, precum se ştie, lepturariul în aparenţă inocent a lui Pumnul îi opreşte pe românii din Transilvania şi Ungaria de-a se face maghiari. În suma de trei-zeci şi opt de cărţi oprite literatura noastră scolastică are onoarea de-a fi reprezentată cu patrusprezece opuri, va să zică cu mai mult de-a treia parte din numărul total. Cărţi maghiare n-au fost oprite nici una, de vreme ce asemenea e-ndeobştie cunoscut că orice carte ungurească e bună pentru şcoale, ba că cele mai multe nici nu conţin mai mult decît ceea ce trebuie să ştie… un copil.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 269

Mihai-Eminescu.Ro




TURCIA [„ŞEPTE ZILE DE-A RÎNDUL…”] – de Mihai Eminescu [19 august 1877]

Şepte zile de-a rîndul de la 10 – 17 c. s-a urmat lupte în strîmtorile de la Şipca. Mari trebuiesc să fi fost pierderile din amîndouă părţile, cu deosebire însă turcii, care nu erau scutiţi prin fortificaţiuni, trebuie să fi avut pierderi enorme. Poziţiunile din strîmtorile de la Şipca nu sînt pentru ambele părţi beligerante de aceeaşi importanţă. Turcii trebuie să cîştige aceste poziţiuni cu orice preţ, ruşii le ocupă mai mult sau mai puţin numai din îndărătnicie războinică. Încă pe cînd corpul generalului Gurko se retrăsese de peste Balcani generalul Nepocoişiţki propusese evacuarea strîmtorilor de la Şipca şi concentrarea tuturor trupelor la Tîrnova. Astfel ruşii nu vor fi dispuşi a aduce aceleaşi sacrificii pentru apărarea trecătorii de la Şipca pe care turcii trebuiesc să fie gata a le face pentru forţarea ei. Mai multe zile ruşii s-au susţinut în poziţiunile lor; aceste zile au fost un cîştig pentru armata rusască, care în fiecare din aceste zile s-a sporit cu cîte opt pînă la zece mii de oameni. După ce vor fi sosit toate ajutoarele şi după ce trupele ruseşti vor fi ocupat în triunghiul Şiştov-Nicopoli-Tîrnova poziţiunile de care au trebuinţă, Suleiman Paşa poate să treacă, deoarece soseşte prea tîrziu. Faptul că Suleiman Paşa se opinteşte a străbate cu orice preţ prin strîmtorile de la Şipca ne mai încredinţază că situaţia corpurilor turceşti din Bulgaria e critică şi că astfel, precum sînt astăzi dizlocate, ele nu sînt capabile de acţiune. Dacă dar astăzi ori mîne ne-ar sosi ştirea că ruşii nu mai vor să se sacrifice pentru apărarea trecătorii de la Şipca şi că Suleiman Paşa înaintează vom trebui să ne aşteptăm la o luptă decisivă, pe care ruşii o încep ori primesc în condiţiuni favorabile pentru dînşii. E însă cu putinţă că această luptă va urma chiar mai înainte de a se fi retras trupele ruseşti din trecătoarea de la Şipca, şi atunci ele nici nu se vor mai retrage, ci-şi vor părăsi poziţiunile numai spre a înainta spre Kazanlic.

O depeşă a lui Suleiman Paşa spune că el ar fi ocupat întîiele rînduri de întăriri de [la] Şipka, dar că nu e încă stăpîn pe trecătoare.

Dar o alta, din Gabrova, spune din contra că deşi la 26 şi 27 august turcii au continuat focul contra Şipcei, ruşii totuşi mănţin toate poziţiunele. Turcii se bat pe rînd şi cu multă greutate. Ei transportă apa pe spatele catîrilor la înălţimele pe cari le ocupă. Proviziunile, muniţiunile şi tunurile sînt aduse de boi, iar pe unde nu pot străbate aceste dobitoace turcii se zice că înhamă bulgari.

Trupele cu cari au avut să lupte ruşii erau nizami şi trupe regulate, cari se băteau foarte bine.

Cu toate astea pierderile turcilor au fost enorme, mai cu samă cu ocaziunea aruncării în aer prin o mină a cării esploziune să fi ucis la 5.000 de oameni!

Pierderile ruşilor sînt şi ele destul de simţitoare, căci 1.500 de morţi şi răniţi, în proporţiune cu numărul total al luptătorilor, este o cifră destul de mare.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 268

Mihai-Eminescu.Ro




[„ÎNAINTE DE CÎTEVA LUNI…”] – de Mihai Eminescu [19 august 1877]

Înainte de cîteva luni deja”Românul” începuse a vorbi despre invazia evreilor ruseşti ca de nişte cîrduri de corbi cari vin în urma armatelor pentru a se aşeza pe cîmpiile în care acele s-au luptat. Această comparaţie puţin măgulitoare pare a fi justă, deşi într-un alt înţeles. „Reforma” de duminică conţine următoarele detalii asupra rolului acestei invazii 1.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 268

Mihai-Eminescu.Ro




TURCIA [„NU SÎNT ASEMENEA ADEVĂRATE…”] – de Mihai Eminescu [14 august 1877]

Nu sînt asemenea adevărate toate cîte s-au scris în privinţa retragerei ruşilor de pe la strîmtorile Balcanilor. Aceste strategice poziţiuni nu se iau aşa de lesne din mîinele ruşilor, căci 5.000 de oameni pot ţine pe loc 100.000 oameni.

Cît pentru Dobrogea, că a fost evacuată de ruşi, nici nu este de gîndit! Ruşii sînt tăbărîţi pe valul lui Traian. Ei au acolo tunuri de toate mărimile şi este cu neputinţă de a se apropia turcii pe acolo.

La 19 iulie trecut două monitoare turceşti au venit la Kiustendje noaptea şi de la oarele 11 – 2 au bombardat oraşul, dar ghiulelele (obuzele) n-au putut ajunge la mal şi ruşii n-au răspuns decît numai atunci cînd aproape de oarele 2 spre ziuă au căzut două obuze la marginea oraşului. Artileria rusă a aruncat 3 obuze, din cari una a lovit pe unul din monitoare, şi atunci ei s-au depărtat. Dar tunurile ruseşti au fost mici, pentru care cauză pînă în ziuă au fost aduse cu drumul de fier de la Cerna Voda 6 tunuri de cel mai mare calibru şi aşezate la teribelele baterii făcute la ambele maluri, din ambele părţi ale oraşului. Afară de aceasta, portul Kiustendje este presărat cu torpile la o distanţă destul de depărtată, aşa încît îi este cu neputinţă flotei turceşti de a se putea apropia spre a bombarda acest port şi cu atît mai puţin de a putea debarca armata turcă acolo.

La 3 ale curentei s-au lăsat alte două monitoare turceşti despre Silistra, în apropierea de Rasovata. Ruşii, văzîndu-i, s-au dus [în] întîmpinarea lor cu vaporul român Fulgerul, din care cauză monitoarele turceşti au fost silite de a o lua la sănătoasă, şi ruşii i-au lăsat. Turcii, văzînd că nu sînt urmăriţi, au oprit monitoarele. Noaptea, marinarii ruşi s-au strecurat şi le-au împresurat cu torpile şi cu modul acesta încă două monitoare turceşti rămîn nepracticabile, şi cari desigur în curînd sau vor fi azvîrlite în aer sau se vor preda ruşilor.

Ambasadorul Austriei la Constantinopole a primit instrucţiuni să se asocieze cu demersurile ambasadorului Germaniei pe lîngă Înalta Poartă în privinţa cruzimilor comise de turci asupra răniţilor şi prizonierilor ruşi. Italia a făcut în acelaşi timp un demers analog la Constantinopole.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 267

Mihai-Eminescu.Ro




OBSERVAŢII CRITICE – de Mihai Eminescu [12 august 1877]

D. dr. Zotu publică în n-rii 6 şi 7 (iunie-iulie) a”Columnei lui Traian” o recenziune asupra logicei d-lui Titu Maiorescu. Din cauza invidiabilelor antipatii de care autorul logicei are onoarea a se bucura, recenziunea au fost reprodusă repede-repede de”Presa” şi”Telegraful”, încît atenţia celor cari mai bine ar muri decît să judece singuri au fost deja pusă în cuvenita mişcare. Căci putem presupune că atît onor. confraţii de la”Presa”, cît şi cei, dacă se poate şi mai onorabili, de la ”Telegraful”, nu s-or fi dedat la veleitatea de-a ceti mai întîi logica de Maiorescu, înainte de-a retipări judecata d-lui dr. Zotu. Vivat sequens!

Recenziunea merită atenţie din puntul de vedere al observaţiilor ad personam. La argumentările ad rem vom veni mai tîrziu.

La noi – începe d. Zotu – mulţi şi-au permis a bănui că cunoştinţele filozofice ale d-lui Maiorescu sunt mai contestabile decât elocuenţa sa. Ne lipsea un text prin care să se poată verifica ştiinţa cea pusă la îndoială a profesorului. Un asemenea text îl avem acum înaintea ochilor. Publicarea lui este cea mai mare greşală, dintre toate ce le-a comis d. Maiorescu. Suntem siguri că prin publicarea Logicei d. Maiorescu va pierde mulţi din admiratorii săi, poate chiar în Iaşi.

Toate aceste bănuieli, aserţiunea că publicarea manualului e cea mai mare greşală a d-lui Maiorescu şi siguranţa că şi-ar pierde admiratorii, toate aceste, puse la locul pe care-l ocupă (la începutul recenziunii), devin o strategemă 1. Aceste aserţiuni ar fi trebuit să urmeze în mod concludent din recenziune, nu s-o premeargă. A arunca bănuiala neştiinţei înainte de-a o fi argumentat mai întâi însamnă a gratifica anticipando pe contrariul cu epitete la întrebuinţarea cărora abia argumentaţiunea făcută gata ne dădea un drept.

Dacă noi, plătind cu aceeaşi monetă, am zice de pe acuma – la începutul observărilor critice – că ne permitem a bănui cumcă cunoştinţele filozofice ale d-lui Zotu sunt pe atât de contestabile pe cât e şi lealitatea sa în discuţiune, că ne trebuia un text prin care să putem verifica lealitatea şi ştiinţa, puse la îndoială, a d-lui Zotu, că un asemenea text îl avem şi că d-sa ar fi comis cea mai mare greşală de a-l publica, atunci ce-ar avea de zis d. recenzent? Bănuielele noastre vor urma abia din observările critice, nu le vor merge înainte.

Este deja un semn trist – urmează recenzentul – când însuşi d. Maiorescu recunoaşte că această carte, pe care o numeşte un rezumat al prelegerilor ţinute în curs de aproape zece ani la universitate, este bună de întrebuinţat la cea dendâi învăţare a logicei.

Pentru noi acesta nu e deloc un semn trist, ci numai un semn că recenzentului nu-i place a şti ce e un rezumat. Şi fiindcă ne e şi indiferent ce şi-a fi închipuind d-sa sub rezumat, căci nu avem de gând a-i rectifica marginile noţiunilor d-sale, vom aduce un exemplu calculat numai asupra naivităţii cetitorilor săi ca şi argumentul d-sale. Kant are asemenea un rezumat al prelegerilor de logică, ţinute în curs de douăzeci de ani la universitatea Königsberg, care este asemenea bun de întrebuinţat numai la cea dendâi învăţare a logicei.

Ş-un asemenea rezumat îl poate face orice învăţat, din orice ştiinţă, îndată ce eliminează tratarea pre larg a controverselor, iar el va fi totdeauna bun pentru cea dendâi învăţare a ştiinţei respective, căci orice carte elementară este un rezumat.

D-sa ar putea răspunde că există rezumate care nu sunt înţelese de începători, ci sunt pentru… învăţaţi numai, dar d-sa ştie că acest răspuns 2 ar fi o sofismă – căci recenzentul va fi ştiind foarte bine ce fel de rezumat trebuie să deie un om când se hotărăşte a scrie pentru şcoalele secundare (pentru cea dendâi învăţare a logicei).

Apoi d. Zotu, după ce ia din textul cărţii şi din şirul de argumentări strâns legate ale d-lui Maiorescu patru citate din John Stuart Mill, încheie:

Arătând această perfectă consunanţă ad litteram între d. Maiorescu şi Mill, noi am fi dispuşi a o esplica printr-o întâlnire în idei a două genie, dacă nu ne-ar fi cam greu a înţelege o asemenea întâlnire chiar în cuvinte, chiar în puncte şi virgule.

Dar noi nu suntem de loc dispuşi a o esplica aceasta printr-o simplă întâlnire de idei a două genii şi ‘nţelegem foarte bine întâlnirea în cuvinte. Aceasta, pentru că logica lui John Stuart Mill e citată în mod cinstit în apendice între manualele întrebuinţate şi pentru manualul nostru, încât bunătatea recenzentului de-a se arăta dispus să esplice consunanţa din întâlnirea în idei a două genii este în cazul nostru cel puţin de prisos, Dar această ciudată bunăvoinţă a d-sale devine şi mai caracteristică când vede cineva înţelesul pe care i-o dau jurnalele bucureştene şi când ştie că recenzentul au şi calculat asupra acestui înţeles. În urma generozităţii de-a esplica în acest mod întâlnirea în idei, ele aruncă asupra autorului logicei prepusul plagiării.

________________

1 O fină deşi vulgară strategemă, pentru a înscena o petitio principii, pentru a câştiga prin subrepţiune unul din raţiunile concluziei. Când începi a suspiciona pe om înainte de a fi dovedit ceva contra lui, uneşti deja cu ideea ce se crează în capul cetitorului un predicat în defavorul lui, încât concluzia ţi-i cu mult mai uşoară. Această suspicionare anticipată e foarte obicinuită în jurnalele politice, a căror misiune se ‘nţelege că nu e luminarea publicului, ci escitarea patimelor lui, dar în discuţii ştiinţifice n-are ce căuta.

2 Fallacia a dicto secundum quid ed dictum simpliciter.

Dar ”aceea” ce d. recenzent”voieşte a imputa” autorului logicei”este ceva mai grav”.

După ce (Maiorescu) în introducere şi-a dat atâta silinţă de-a se pune în cea mai strînsă armonie cu Mill, îndată după terminarea Introducerii lasă pe Mill la o parte şi urmează altor autori, de astădată germani, mai ales din şcoala lui Herbart. Această infidelitate cătră Mill n-au putut rămânea nepedepsită. Teoriile susţinute de Mill şi adoptate de d. Maiorescu în Introducere fiind contrare celelalte teorii împrumutate de d. Maiorescu de la alţi[i], logica d-sale a dobândit un caracter foarte nelogic.

Aci d. recenzent iar seceră înainte de-a fi semănat. Făr’ a fi dovedit nimic, căci aşa – numita dovadă vine în urmă, recenzentul împarte anticipando pedepsirea infidelităţii cătră Mill şi caracterul nelogic al logicei.

Apoi urmează următoarea argumentaţiune:

Mill e sensualist în toată puterea cuvântului. Sensurile, după el, sunt singurul izvor al convingerilor noastre.

Noi am văzut că d. Maiorescu au adoptat această teorie a lui Mill

(că adică sensurile sunt singurul izvor al cunoştinţii ).

Acest”noi am văzut c-au adoptat această teorie a lui Mill” este pur şi simplu un binevoitor esces de fantazie a recenzentului, care crede poate c-ar fi dovedit-o aceasta undeva fără s-o fi dovedit nicăieri, căci această teorie a lui Mill a fost formulată cu mult înaintea acestui fericit muritor prin cuvintele: nihil est in intellectu quod non antea fuerit in sensu (nimic nu este în minte care să nu fi fost mai întâi în simţiri), iar teoria pe care o urmează logica Maiorescu este tot aceasta, decât numai cu mica restricţiune a lui Leibnitz: nihil est in intellectu quod non prius fuerit in sensu, nisi intellectus ipse. (Nimic nu e în minte care să nu fi fost mai întâi în simţiri decât mintea însăşi.) Această restricţiune trebuia s-o întrevadă orişicine care-şi arogă dreptul de-a bănui ştiinţa autorului logicei.

Cu restricţiunea lui Leibnitz însă, această teorie a lui Mill, care du reste, nu este a lui Mill, ci foarte veche şi anume a lui Epicur 1, e admisă de foarte mulţi filozofi, de Kant însuşi, a cărui”critică a raţiunii pure” se ocupă tocmai cu”intellectus ipse „, cu chiar mintea.

Căci sensualismul, empiric fiind, nu e fals, ci numai unilateral, ca şi materialismul, şi întru cât aceste sisteme sunt adevărate, ele nu se esclud într-o minte încăpătoare, căci adevăr pe adevăr nu esclude.

Dar ce mai la deal la vale! Recenzentul nici n-avea să dovedească cumcă sensualismul ca”sistem filosofic „ (reprezentat în cazul nostru de Mill) e opus altor sisteme. Aceasta se poate, dar nu dovedeşte nimic. Ceea ce trebuia să ne dovedească d-sa este nu că autorul e ‘n flagrantă contradicţiune cu Mill, ci dacă din”negrul pe alb” al logicei se poate arăta vro contrazicere cu ea însăşi. Aceasta însă recenzentul nu ne-o arată nicăiri şi nici nu e în stare a o arăta, pentru că nici n-o poate găsi nicăiri.

Consecuenţa d-lui Maiorescu consistă tocmai într-aceea că nu admite sensualismul ca sistem şi dacă admite argumentaţiunea lui Mill pentru „nihil est in intellectu quod non prius fuerit in sensu „, nu-l admite însă pentru „intellectus ipse „.

Şi dacă nu-l admite e o dovadă că deşi Mill cearcă cu mult spirit a demonstra că acele principie aşa numite legi ale cugetării sunt nişte adevăruri bazate tot pe esperienţă

autorul va fi avut raţiunile sale de a vedea nesuficienţa argumentării lui Mill în privinţa izvorului al doilea al cunoştinţei noastre.

Deci într-o cestiune atât de fundamentală d. Maiorescu poate fi mult şi bine în contradicţiune cu Mill, fără de-a fi însă”în contradicţiune cu d. Maiorescu din introducere”, precum susţine recenzentul.

_____________________

1 Cf. Diogenes Laertius. Cartea X.

 

Căci nu sta nicăiri în manual că cele trei principii de sine evidente (identitatis, contradictionis, esclusi tertii ) sunt generalizaţii ale esperienţei. Din contra, aceste principii sunt condiţii sub care esperienţa este <cu> abia cu putinţă şi se presupune pe tăcute existenţa lor ca să putem judeca ceva. A crede că mintea şi lucrurile ce ea le pricepe stau în raport de cauză şi efect constituie paralogismul numit cum hoc, ergo propter hoc şi e egal cu judecata aceluia ce văzând o moară mişcată de râu ar zice că moara-i cauza apei sau apa-i cauza morii, şi aceasta pentru că acţiunile (apei şi a morii ) stau în nex cauzal.

Pentru ca publicul să înţeleagă celelalte imputări „grave” făcute de recenzent vom reproduce întreg paragraful 8 din logică, subliniind cele trebuincioase:

  1. Judecata se compune din noţiuni; explicarea ei presupune dar cunoştinţa acestora în proprietăţile lor esenţiale.

Orice noţiune este o reprezentare formată din alte reprezentări relative la acelaşi obiect şi cuprinzând partea lor comună. Înţelegerea osebirii între noţiune şi simpla reprezentare este importantă pentru înţelegerea operaţiunilor logice. Conştiinţa noastră primeşte din experienţă mai multe reprezentări asupra aceluiaşi fel de obiecte. Un copil d.e. are, la început, despre obiectul masă o idee sau reprezentaţiune potrivită numai cu acea masă unică ce a văzut-o în odaia sa. Mai târziu vede şi alte mese, cu patru picioare, cu trei picioare, cu un picior, de lemn, de piatră, de metal, rotunde, pătrate, poligoane etc. Din această sumă de reprezentări relative la acelaş fel de obiecte conştiinţa lui estrage într-un minut dat şi printr-un proces ce-l explică psicologia reprezentarea lor comună, şi lăsând la o parte osebirile de tot individuale ale multelor exemplare din acelaşi obiect, formează noţiunea acestuia.

Noţiunea (Begriff ) cuprinde dar esinţa lucrurilor ce s-au prezentat conştiinţei noastre, alegând din ideile lor numai părţile importante şi respingând pe celelalte. În acest proces de abstracţiune noţiunile pierd oarecum materialismul reprezentărilor primitive şi devin eterice, pierd sensibilitatea şi devin obiecte pure ale gândirii. În lumea fizică d.e. nu există noţiunea plantă, ci numai o plantă individuală oarecare, cu suma ei de calităţi unice.

Importanţa noţiunilor pentru sufletul omenesc este din cele mai mari. Mărginirea radicală şi neajunsul caracteristic al inteliginţei omeneşti provine din prea puţinele reprezentări ce le poate cuprinde conştiinţa deodată. De – abia trei – patru reprezentări ocupă în acelaşi timp atenţiunea noastră; tot ce trece peste acest număr dispare de regulă din sfera percepţiunii intelectuale şi se întunecă. De aici provin lacunele, unilateralitatea, în genere defectele caracteristice ale inteliginţei celor mai mulţi oameni. Singurul mijloc de a remedia în parte acestui inconvenient este de a introduce în conştiinţă noţiunile generale în locul reprezentărilor sensibile şi de a avea astfel în acelaşi cerc mărginit al conştiinţei esinţa unui câmp foarte întins de reprezentaţiuni experimentate. Astfel, pe când simplul grădinar îşi încarcă conştiinţa şi memoria cu reprezentările individuale ale fiecărui exemplar de flori ce le cultivă, şi prin aceasta nu are inteliginţa liberă pentru alte gândiri, naturalistul ştienţific primeşte numai noţiunile generale despre felurile plântelor, are în extract esenţa tuturor şi inteligenţa lui rămâne liberă a concepe alte tărâmuri ale naturei şi a forma astfel o ştiinţă universală. Fiind dar că noţiunile cuprind mai puţin decât reprezentările originarie, însă conţin toată esenţa lor, de aceea operaţiunea cu ele este cea mai potrivită repejunii de progres în inteliginţa omenească, pe când cei ce operează numai cu reprezentaţiuni poartă cu sine masa greoaie şi superfluă a sensibilităţii şi îşi întârzie şi-şi încurcă prospectul. Astfel întrebuinţarea noţiunilor este de comparat operărei cu cuintesenţe în locul specialelor de plante, cu chinina în loc de chină, şi noţiunea se rapoartă la reprezentare ca formula algebraică la calculul cu cifre sau ca logaritmul la numărul său. Tocmai prin această libertate a generalizărei este omul în stare a-şi concentra mintea şi a câştiga acea circumspecţiune peste un câmp vast de experienţe ce-l deosebeşte de toate celelalte fiinţe ale naturei. El nu este uimit şi cotrupit prin varietatea infinită a indivizilor din natură şi nu este, ca animalul, fatal legat de impresiunea momentului; ci liber aruncă căutătura abstracţiunii în univers şi reduce masa, multiplă şi extensivă, la o cităţime mărginită dar intensivă, scoate în idei sucul şi măduva obiectelor şi, astfel domnind peste ele, câştigă locul şi timpul de a le compara între sine şi cu trecutul şi viitorul şi formează din ceea ce năvălea în capul său ca un haos orb al întâmplării sfera luminată şi regulată a inteliginţei.

Noţiunile sunt dar productul cel mai important, productul specific al raţiunii omeneşti.

După ce lectorul va fi trecut peste acest paragraf întreg, din care d. recenzent rupe numai de ici-cole cîte – o bucăţică – întrebăm ce contraziceri au observat?

Într-adevăr, la începutul paragrafului stă într-un loc:

reprezentări relative la acelaş obiect şi într-alt loc;

reprezentări asupra aceluiaşi fel de obiecte. Dar din exemplul cu copilul urmează evident că numai versiunea a doua e cea adevărată şi că cea dendâi e în cazul cel mai rău un lapsus calami – o greşală de condei. Acest lapsus, aflat pe o singură pagină şi corijat cu cinci şiruri mai jos, îl esploatează apoi recenzentul în întreaga sa critică.

În sfârşit d. Zotu nu poate termina fără a vorbi şi despre impresiunea de mirare ce i-au lăsat apendicele. în care d. Maiorescu promisese a da notiţe bibliografice pentru studierea controverselor logice şi nu dă decît titlurile unor cărţi generalmente cunoscute, simple titluri.

Noi n-avem nici un fel de impresiune de mirare numai pentru că d. Zotu bine-voieşte a da şi aici rodul fantaziei sale, în locul adevărului. Iar adevărul este: la pagina 104 şi 105 sînt citate manualele întrebuinţate la compunerea logicei, fiecare însoţit de-o scurtă notiţă critică sau de-un aviz pedagogic, iar după aceea urmează citate toate locurile (volum, carte, §, pagină) din opurile cari pot servi la o dezvoltare mai departe a paragrafilor din manual.

Cît despre”dar” ca formă concludentă şi despre ceea ce voieşte recenzentul a zice în privirea deosebirii”reprezentării comune” de”noţiune” nu vom răspunde nimic. Cauza e simplă – ne sînt indiferente atît ideile d-sale asupra nuanţelor de înţeles al particulelor româneşti, pre cît şi părerile filozofice. Rolul criticei noastre se mărginea la respingerea bănuielelor de plagiat, a contrazicerii flagrante şi a bănuielii de superficialitate aruncată asupra autorului prin”mirarea” de la capăt.

Dar să admitem – deşi nu concedem – că în cartea d-lui Maiorescu ar fi nu o contrazicere – ci zece. De unde şi pînă unde vine recenzentul să deducă din contraziceri neştiinţa autorului? De cînd contrazicerile sînt o dovadă de neştiinţă? Dacă noi am susţinea de ex. că Condillac a fost materialist, că st. Ioan e întemeietorul logicei, că romanii vorbeau greceşte, atunci aceasta ar fi o dovadă de neştiinţă. Dar o contrazicere? Dovedeşte cel mult ceva în privirea puterii de judecată a unui om, nu în privirea ştiinţei.

Ce ignorant ar trebui să numim pe Kant, care se contrazice cîteodată, care dă cîte două definiţii despre un lucru din care nici una nu-i bună, ba se esclud… C-un cuvînt orice neconsecuenţă în gîndire ar trebui stigmatizată drept neştiinţă.

Dacă învăţătura l-ar garanta pe cineva contra erorilor de judecată, atuncea pe de o parte n-ar mai fi dispute între oameni învăţaţi, iar pe de altă parte, dacă învăţătura ar fi condiţia judecăţii, oamenii neînvăţaţi n-ar putea să judece deloc.

Dar în faptă stă altfel. Ştiinţă poate cîştiga oricine voieşte, judecată nu. Judecata e un dar preţios al naturii, care se găseşte în porţiune mică la orice om, dar încăpătoare şi clară numai la aristocraţia spirituală, pe care natura au semănat-o cu multă zgîrcenie pe faţa pămîntului. Şi această aristocraţie e şicanată în republica literelor, ca şi aristocraţia numelui istoric în republica cetăţenilor. În amîndouă republicele mediocritatea (din invidie şi din simţămîntul nimicniciei sale) va bănui capetele pe care nu va putea sau nu va voi să le înţeleagă.

Şi un asemenea cap cu judecată. vastă şi limpede este într-adevăr autorul manualului de logică, din care cauză republica literelor române e pe cît se poate în contra lui.

Insinuări, buiguiri confuze despre cosmopolitism, bănuieli de neştiinţă, acuzări de plagiat, toate aceste se aruncă asupra unui spirit care în fiece şir e de transparenţa cristalului şi nu lasă nimăruia îndoieli asupra celora ce voia să zică.

Şi cînd nu mai ajung aceste, atunci se ia refugiu la… contrazicere 1, deşi asta-i bănuiala cea mai fragilă din toate.

X sau Y, vun recenzent oarecare, amestecă şi confundă toate, aduce lucrurile, cele mai eterogene şi voieşte a dovedi în scrierile noastre, nu greşeli – contraziceri. O apucătură naivă şi rea de care se servesc adese aceşti domni. Contrazicere să nu admiţi într-un autor decît pînă ce-ai găsit două teorii cu totul neîmpreunabile şi după ce ţi-ai dat toată silinţa posibilă de a le împreuna. Dar să se contrazică cineva pe fiecare pagină? Trebuie să fie un om care nu ştie ce vorbeşte, căci asta va să zică contrazicere.

Vezi un cap ce nu-i capabil de-a pricepe o cugetare în unitatea ei, că frînge din scrierile noastre de ici şi cole cîte-o bucăţică, le ţine lîngolaltă şi deodată strigă:”Contrazicere!” Aceasta e mult mai uşor decît de-a-l urma pe un autor în toate minele cugetării sale şi a-i spune apoi ce ai contra lui. Dar unde puterea şi curajul de-a urma îi părăseşte pe aceşti domnişori strigă mai bine”contrazicere! „

Deodată numai i-auzi: Ici commencent les contradictions! 2 Cum pot numai să creadă asemenea capete că spirite de soiul nostru nu vor observa cea mai simplă din legile logicei, principiul contradicţiunii, că am lucrat toată viaţa la un sistem de cugetări fără a avea o idee răzgîndită şi lămurită şi o icoană clară despre ceea ce învăţăm pe alţii; ei cred că trebuie să aşteptăm să vie nişte inteligenţe, comune ca şi muştele de pe păreţi, pe cari-i produce fără greş connubiul orişicărei părechi omeneşti, pentru ca să ne lumineze pe noi asupra principiului contradicţiunii!

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 263

Mihai-Eminescu.Ro




FRANCIA [„«PRESA» ESTRAGE…”] – de Mihai Eminescu [12 august 1877]

„Presa” estrage din ziare franceze ştirea că aniversarea zilei împăratului Napoleon a fost serbată anul acesta la Paris c-un entuziasm mult mai mare decît anii trecuţi. Te-deumul a fost asistat de o populaţiune imensă, iar stradele erau îndesate de public, şi viorelele impodobeau jachetele întocmai ca în zilele de glorie ale lui Napoleon.

După finele missei, mulţimea şi-a unit glasul în strigătul:”Vive Napoleon IV”, la care cîţiva au încercat a răspunde cu”Vive Rochefort”.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 263

Mihai-Eminescu.Ro




TURCIA [„MEHEMET-ALI TELEGRAFIAZĂ…”] – de Mihai Eminescu [12 august 1877]

Mehemet-Ali telegrafiază că la 8/20 august a avut loc o luptă cu ruşii la Ogdis-kilar în apropiere de Eski Giuma. – Nici o telegramă oficială nu confirmă împreunarea lui Mehemet-Ali cu Suleiman Paşa; altfel Poarta a mai ordonat a se concentra imediat, ca rezervă, 50.000 muştehafizi din a doua clasă la Adrianopole, Sofia şi în alte diferite puncte în Bulgaria, iar sultanul au mai ordonat formarea unei a doua rezerve compusă de aproape 60.000 muştehafizi din Anatolia, care va fi adunată la Constantinopole.

Poziţiunea ministrului afacerilor străine Server Paşa este zdruncinată. Ştiri private asigură că cerchejii ar fi ocupat satul Şipka, dar nici o noutate oficială n-a venit să confirme acest zgomot.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 262

Mihai-Eminescu.Ro




GERMANIA [„GUVERNUL GERMAN…”] – de Mihai Eminescu [12 august 1877]

Guvernul german a făcut imputări către Poartă în privinţa barbarielor comise de trupele turceşti; aceste imputări sînt bazate pe convenţia de la Geneva. După interpretaţia germană, această convenţiune îndatorează nu numai pe beligeranţi a observa unul în privinţa celuilalt dispoziţiunile ce ea conţine, dar încă dă puterilor neutre cosemnatare dreptul de a stărui asupra observării esacte a acestor dispoziţiuni.

Nota Germaniei nu va fi comunicată şi celorlalte puteri.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 262

Mihai-Eminescu.Ro




[„ACESTE SÎNT CUVINTELE…”] – de Mihai Eminescu [12 august 1877]

Aceste sînt cuvintele”Rom[âniei] Lib[ere]”. Acele griji s-ar fi născut în urma unor articole de fond ale”Românului” prin care se arată că n-ar exista nici un fel de înţelegere definitivă între guvernul imperial rusesc şi cel român în privirea cooperării armatei noastre.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 262

Mihai-Eminescu.Ro




« GLOBUL » – de Mihai Eminescu [10 august 1877]

La 6 august curent au apărut în Bucureşti cel dendâi număr al foii ilustrate Globul, care făgăduieşte a fi o foaie de literatură populară, ilustrată. O literatură ilustrată ne este pân – acuma o idee necunoscută şi ne aminteşte mai mult rolurile de papyros egiptean scrise ideografic, unde într-adevăr fiece noţiune e totodată şi ilustrată. Dar să lăsăm această greşală de construcţie şi să ne ţinem de foaia de”literatură populară”.

O asemenea foaie esista la români sub titlul de „şezătoarea „, redactată de d. Iosif Vulcan, din Pesta. Nu zicem că foaia din Pesta e bine redactată, dar d. Vulcan pare a fi avut o idee sigură de ceea ce va să zică literatura populară, căci cearcă a da ca în oglindă cugetarea şi maniera de a vedea a poporului chiar. Literatura populară nici se poate numi altceva decât sau cugetarea şi productele fantaziei poporului însuşi, cari devin literatură în momentul în care se reproduc prin scriere, sau produceri a clasei mai culte, cari se potrivesc însă aşa de bine cu gândirea poporului încât dacă acesta nu le-au făcut, le-au putut însă face.

Literatura populară are la români foarte puţini reprezentanţi, pe care-i şi cităm după cât ni-i aducem aminte: Anton Pann (Valahia), Vasile Aron şi Ioan Barac (Transilvania), Const. Negruzzi şi Alexandri (în unele scrieri) pentru Moldova şi, între cei mai noi, fără contestare Slavici, povestirea umoristică (Ungaria), şi Creangă, povestea fantastică (Moldova). Dacă mai adăogăm unele scrieri mai vechi de agronomie ale d-lui Ioan Ionescu, cari sunt scrise cu totul în limba şi-n maniera de-a gândi a poporului, am cam mântuit cu literatura populară română. Ţăranul, breslaşul şi învăţătoriul mic (preotul, învăţătoriul sătesc şi cel de oraş) sunt poporul în înţelesul strâns al cuvântului, şi chiar numai în înţelesul lor poate fi vorba de literatură populară. Ţăranii şi breslaşii au feliul lor propriu, adesea prea original şi frumos, de-a vedea lumea, iar învăţător şi preot coboară cultura în jos şi traduc limba cosmopolită, nesemnificativă şi abstractă a ştiinţei, care e de domeniul lumii întregi, în formele vii, mlădioase şi încântătoare prin originalitate a poporului.

Va să zică o scriere este populară sau prin materie şi prin modul espunerii (literatura poetică în sens larg), sau cel puţin prin modul espunerii (novela, ştiinţa aplicată).

Să vedem cuprinsul primului număr de literatură populară:

  1. Din pământ în lună (roman) de Jules Verne.
  2. Rezbelul actual şi Chestiunea Orientului.
  3. Varietăţi.
  4. a) Despre trei tineri savanţi 1, articol în care se vorbeşte despre susţinere de teze la Sorbonne, despre Gellert şi Chamisso, tot lucruri ce ating direct poporul românesc.
  5. b) Despre pianul Kaps.
  6. Cronica săptămânii. Politică şi rezbel.

___________________

1 Să distingem. N-avem nimic contra celor trei tineri cari vor fi învăţat prea bună carte la universităţile străine. Numai darea de samă a”Globului” nu are a face nimic cu literatura populară.

 

  1. Cîteva consideraţiuni asupra ştiinţelor naturale cu citate din Humboldt şi Bessel şi c-un motto din Schopenhauer, motto care ar da ocazie acestui renumit scriitor – dacă ar trăi – să să supere, pentru nu ştim a cîta oară, că-şi vede numele scris cu pp, căci prin pp se dă numelui său un aer de nespusă eleganţă.

Apoi urmează altele ejusdem farinae.

Globul nu cuprinde literatură populară nici prin materie, nici prin formă.

Dacă editorul”Globului” au avut în vedere foaia”Gartenlaube”, al căreia format îl imitează, atunci ar fi trebuit să ştie că acea”foaie ilustrată pentru familii” – care nu este o foaie de literatură populară într-adevăr – cuprinde totuşi aproape numai literatură naţională. Gartenlaube mai că n-au avut în coloanele sale vrun articol tradus. O foaie de literatură populară care cuprinde aproape numai articoli traduşi e un fenomen pe care numai iubita noastră ţară era menită de-a-l produce.

De almintrelea noroc şi voie bună! Noi nu stricăm gustul nimăruia, din contra. Cu cît se vor înmulţi productele de acest soi, cu-atîta nădăjduim că se va simţi trebuinţa unei reacţiuni şi a unor foi într-adevăr populare.

Altfel”Globul” va apărea în fiecare sîmbătă sară în cîte două coale de tipar.

Preţul abonamentului este de 5 lei noi pe trimestru în monedă sunătoare.

Abonamentele se pot face însă după cerere şi pe cîte şase luni sau un an, cu preţul de 10 sau 20 lei noi.

Se primesc şi anunciuri cu preţul de 20 bani centimetrul pătrat.

Abonamentele se primesc la toate oficiele postale din ţară, iar în Bucureşti la librăria Mihălescu et Luis, strada Lipscani, şi la redacţiune, strada Neguţători, no. 21.

Administrator e B. V. Vermont.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 261

Mihai-Eminescu.Ro




MALTRATARE [„AFLĂM CU PĂRERE DE RĂU…”] – de Mihai Eminescu [10 august 1877]

Aflăm cu părere de rău că d-na directriţă a institutului Gregorian (de maternitate ) din cauze necunoscute ar fi fost maltratată de una din elevele acelui institut, tocmai în momentul în care d-na directriţă asista pe o pacientă. Ne-am obicinuit a vedea că asemenea neorânduieli în şcoli nu provin totdeauna dintr-un spirit latent de nesupunere (cetitorii îşi vor aduce aminte de turburările din şcoala tecnică), ci sunt câteodată produse în mod artificial de înrâuriri străine cercului elevilor, pentru a da un caracter îndoielnic poziţiei învăţătorului contra căruia sunt îndreptate. Deocamdată însă nu ne permitem a bănui nimic, mai ales că atât parchetul cât şi onor. epitropie a spitalelor St. Spiridon au primit ştiinţă despre acest incident regretabil şi aceste autorităţi sperăm că vor fi în stare, una a descoperi cauzele neorânduielii, cealaltă a opri repetarea ei.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 261

Mihai-Eminescu.Ro




TURCIA [„«DAILY TELEGRAPH » CREDE…”] – de Mihai Eminescu [5 august 1877]

„Daily Telegraph „ crede a putea susţine în mod autentic întâi că generalul Gurko au părăsit cu totul Balcanii, al doilea că Osman Paşa au mutat tabăra de la Plevna, pentru a ocupa o altă tabără întărită în Balcani. Din Bucureşti se vesteşte că avangarda lui Suleiman Paşa au trecut Balcanii şi merge spre Gabrovo, apoi că prinţul egiptean Hassan au ocupat Bazardjicul, părăsit de ruşi, şi în fine că la o luptă lângă Rasgrad (unde-i Ahmed-Eiub) turcii a fi luat, după cum ei susţin, cinci tunuri.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 261

Mihai-Eminescu.Ro




[„TELEGRAMELE AU SPUS…”] – de Mihai Eminescu [5 august 1877]

Telegramele au spus cumcă în vremea întrevorbirii de la Ischl amândoi împăraţii, cel al Austriei şi cel al Germaniei, n-ar fi avut deloc înţelegeri politice. Foi vieneze esplică astfel această frază. Împăratul Germaniei avea de gând a cere de la Austria ca să nu se opuie în caz daca ruşii ar avea nevoie să treacă prin Serbia sau să ceară cooperaţiunea sârbilor. Această cerere însă împăratul Germaniei n-au făcut-o sau mai bine au amânat-o, căci ataşatul militar al Germaniei la armata imperială rusească au înştiinţat pe suveranul său că ofenziva rusească nu va reîncepe decât poate peste patru săptămâni, astfel încât cererea Germaniei nu mai era urgentă. Altfel se zice că Austria astăzi nu s-ar mai opune nici la cooperarea Serbiei.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 260

Mihai-Eminescu.Ro




AUSTRO-UNGARIA [„DIN TRANSILVANIA AFLĂM…”] – de Mihai Eminescu [5 august 1877]

Din Transilvania aflăm că espirând cu finea lui septemvrie a.c. periodul de trei ani al congresului român bisericesc, care fusese prorogat la anul 1874, părintele arhiepiscop şi mitropolit Miron Romanul, conform stat. org., a dispus a se face alegerile de deputaţi în toate eparhiile, pe noul period de trei ani al congresului ce se începe cu 1 octomvrie a.c., iar, în cât priveşte însaşi convocarea acelui congres, mitropolitul şi-a rezervat a o face prin altă dispoziţiune specială.

De când cu războiul oriental se petrec multe lucruri turceşti şi în Transilvania. Astfel de esemplu în Dobra, ţinutul Hunedoarei, există o şcoală primară centrală a ocolului Dobra la a cării susţinere contribuiesc comunele româneşti ortodoxe.

Acuma comisiunea administrativă, un soi de comitet. permanent al consiliului judeţan, ia hotărârea de a desfiinţa acea şcoală de model. Parohul Dobrei, d. Romul de Crainic, povesteşte în”Telegraful român” astfel lucrurile:

Comisiunea administrativă, din îndemnul iubirei cătră popor, ca să-l uşureze de prea multe sarcini, vine a decreta desfiinţarea şcoalei din motiv că comunele care concurg la susţinerea ei să întrebuinţeze acele capitale spre susţinerea şcoalelor lor, întemeindu-se pe lege, carea nu îndatorează pe o comună a participa la susţinerea altei şcoli până când are a susţinea pe a sa proprie.

În adevăr, părintească îngrijire! Dar d-lor au uitat că făcură socoteală, fără birtaş, fiindcă înfiinţarea şcoalei s-a făcut cu consesiunea şi aprobarea guvernului şi prin urmare statutele ei sunt: nealterabile şi, până când le va sta deschisă măcar o singură cale, românii se vor lupta pentru esistenţa ei, încât numai cu putere se va putea realiza intenţiunea răutăcioasă a comisiunei administrative.

Otărârea comisiunei administrative a fost luată după un raport al unui vestit inspector şcolar anume Réthi Lajos. Comisiunea au trecut cu fuga peste acel raport, decretând desfiinţarea şcoalei.

Sunt numai două posibilităţi:

Sau că marele inspector şcolar nu cunoaşte îndestul condiţiunile de esistenţă a şcoalei şi astfel a făcut un raport necorect, ceea ce nicidecum nu i-ar fi spre laudă, iar comisiunea a adoptat cu uşurinţă vederile inspectorului, sau că inspectorul le cunoaşte toate b e, dară cu putere discreţionară voieşte a şterge din calea planurilor sale această şcoală, ceea ce nu s-ar putea califica altcum decât de asasinare.

La multe împinge însă necuratul pe îngâmfaţii cari urmăresc cu cinism problema de estirpaţiune a tot ce e românesc.

E în adevăr ridicul cum de se leagă comisiunea tocmai de şcoalele din protopresbiteratul Dobrei, declarându-le de necorespunzătoare, pe când în comitetul Hunedoarei, tocmai arondismentul Dobrei este în cele şcolare cel dintâi, ba poate în întreaga arhidieceză puţine ţinuturi se vor putea lăuda cu şcoli bine organizate ca acest arondisment. Toate celelalte din apropiere sunt cu mult îndărăt. Ungurilor le place însă a vedea pe român în neştiinţă şi necultură, căci unde e de lipsă să facă ceva nu fac nimic, ba se bucură de starea cea în adevăr regretabilă, şi de altă parte desfiinţează o şcoală despre care cu mândrie se poate zice că astăzi poate concură în ale învăţământului cu oricare şcoală normală maghiară.

Noi din parte-ne pomenim numai că maghiarii, cari după cum se ştie sunt straşnici etnologi, pretind nu ştim de unde şi până unde că populaţia acestui ţinut ar fi maghiară de origine.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 260

Mihai-Eminescu.Ro




TURCIA [„O TELEGRAMĂ DIN SORGINTE TURCEASCĂ…”] – de Mihai Eminescu [3 august 1877]

O telegramă din sorginte turcească a ziarului Neues W. Tagblatt spune că extrema aripei drepte a lui Osman Paşa a repurtat la 7 august un deplin succes, la calea jumătate dintre Plevna şi Lovcea, asupra unei coloane ruse care aparţinea corpului de armată al generalului Şahovskoi. Ceea ce ridică valoarea acestui succes ar fi împrejurarea că prin aceasta s-a înlăturat o manevră a ruşilor care putea fi periculoasă pentru turci. În dimineaţa acelei zile s-a comunicat lui Osman Paşa că pe calea Lovcea-Plevna se observă nişte mişcări suspicioase ale unor mase, contra flancului aripei drepte turce. Osman Paşa nu părea surprins de aceasta, căci prin recunoaşteri din zilele precedente avea cunoştinţă că nişte detaşamente ruse, nu prea tari, sînt în mişcare spre şosea şi astfel el înainte de comunicare luase dispoziţiuni şi dăduse ordinile necesare. Aceste ordine erau ca aripa dreaptă, apărată îndeajuns prin şanţurile ei solide, să se ţină în defensivă. Ordinul s-a executat. Ruşii din Paradin, înaintând, păreau la început a nu fi mai mult de o brigadă. Acţiunea ar putea fi considerată ca o simplă recunoaştere daca n-aveau la spate rezerve tari, cari s-au apropiat cu intenţiune de a ocupa înălţimile de la sud, cari dominau poziţiunile turce de la Plevna şi despre cari credeau că nu sunt ţinute decât de detaşamente slabe din armata lui Osman Paşa. Însă acele înălţimi erau asigurate contra a orice încercare; Adil şi Rifaat Paşa s-au întărit acolo prin şanţuri. Incertitudinea a dispărut când turcii, urmând tactica lor de la Plevna, prin care au dizlocat armata rusă, au luat deodată ofensiva. Osman Paşa venise în persoană şi, cu o înaintare repede din valea Cirnetei, a început să vâneze pe ruşii în dezordine. Pierderea ruşilor se calculează la 1000 oameni. Pierderea turcilor e mai mică, fiind ei în defensivă. De la prinşi s-a aflat că marele duce Nicolaie conduce în persoană operaţiunile contra lui Osman Paşa.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 259

Mihai-Eminescu.Ro

 




[„O RECENZIUNE…”] – de Mihai Eminescu [1 august 1877]

O recenziune a logicei d-lui Titu Maiorescu au apărut în”Columna lui Traian”, n-rii 6 – 7, şi e scrisă de d. dr. Zotu. Nu ne miră de loc că această recenziune dezaprobă manualul, deşi el, în treacăt vorbind, este cea mai bună scriere în această materie care-au apărut vrodată în limba românească. Ceea ce voim să arătăm aicea este că recenzentul binevoieşte a face două insinuaţiuni care nu ating pe atîta ştiinţa, pe cît caracterul autorului logicii; înainte de toate recenzentul voieşte a arăta cumcă autorul ar fi plagiat pe John Stuart Mill, ceea ce este neadevărat, căci John Stuart Mill este citat la capătul cărţii între autorii întrebuinţaţi la lucrarea manualului de logică. A doua insinuaţie este că în apendice s-ar cita numai titlurile a cîtorva cărţi generalmente cunoscute”,simple titluri”. Aceasta este asemenea neadevărat. La fiecare carte d. Maiorescu face un scurt rezumat critic asupra ei, iar la altele citează pagina, cartea, capitolul care ar putea servi la dezvoltarea mai pe larg a paragrafelor din manualul său. Aceste apucături neleale din partea recenzentului ne dispensează cu totul de a dizbate cu d-sa cestiunea dacă reprezentaţiune comună şi noţiune sînt sau nu un acelaş lucru.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 259

Mihai-Eminescu.Ro




„ROMÄNISCHE SKIZZEN” – de Mihai Eminescu [1 august 1877]

Romänische Skizzen se intitulează un mic volum de naraţiuni, copii de pe natură, poveşti populare şi novele, traduse din limba română de d-na Mite Kremnitz. Precedată este cartea de-o introducere asupra culturii române din veacul al XV-lea pînă astăzi şi de critica d-nului Maiorescu contra direcţiei actuale a culturii noastre. Încolo cuprinde următoarele lucrări: La crucea din sat, naraţiune de I. Slavici, Popa Gavril, copie de pe natură de I. Negruzzi, Cucoana Nastasiica de acelaş, Popa Tanda de Slavici, Mihnea cel Rău de Alexandru I. Odobescu, Doi feţi-logofeţi, poveste populară, Şanta, novelă de Nicu Gane. Asupra alegerii se-nţelege că nu ne vom pronunţa noi, căci afară de Mihnea cel Rău toate celelalte lucrări au apărut în coloanele acestei reviste. Traducerea însă este foarte bună, căci reproduce pe cît este cu putinţă orice locuţiune românească prin una ecuivalentă germană. Caracteristic este că în România n-au luat pîn-acum nimeni act de apariţiunea acestui volum, afară de ziarul german din Bucureşti „Epoche”, care au şi reprodus în foiletonul său novela”Popa Tanda”.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 258

Mihai-Eminescu.Ro




„POMĂRITUL ÎNTOCMIT CU DEOSEBITĂ PRIVIRE LA GRĂDINA ŞCOLARĂ” DE D. COMŞA – de Mihai Eminescu [1 august 1877]

Sibiiu, 1877, 1 vol. 8°, 200 pag.

Cam de mult ne deprinsesem a primi din Transilvania cărţi scrise într-o limbă foarte ciudată. În urma înrâuririi germane şi a celei maghiare scriitorii români din principatul Ardealului îşi formaseră şabloane sintactice pe care le împleteau cu cuvinte latineşti spre marea daună a limbei naţionale. Limba germană e foarte bogată în vorbe, în urma înlesnirii cu care dintr-o radicală se pot forma o mulţime de cuvinte derivate, fie prin adăogirea unei sufixe, fie pre altă cale. Acuma d-nii scriitori căutau a altoi limbei noastre fizionomia alteia cu totului străine de ea şi prin acest soi de cultivare a limbei au ieşit la lumină fenomene cari au dat ocazie penelor satirice să facă haz de jurnalistica de peste Carpaţi, care altfel în privirea onestităţii politice merită mai mult respect decît gazetele noastre.

Înainte de toate scriitorii româneşti din Ardeal ignorau, unii cu, alţii fără intenţie, următorul lucru. Limba noastră nu e nouă, ci din contra veche şi staţionară. Ea e pe deplin formată în toate părţile ei, ea nu mai dă muguri şi ramuri nouă şi a o silnici să producă ceea ce nu mai e în stare însamnă a abuza de dînsa şi a o strica. Pe de altă parte, veche fiind, ea e şi bogată pentru cel ce o cunoaşte, nu în cuvinte, dar în locuţiuni. Căci la urma urmelor e indiferent cari sînt apucăturile de care se slujeşte o limbă, numai să poată deosebi din fir în păr gîndire de gîndire. Un singur cuvînt alăturat cu altul are alt înţeles.

Să luăm bunăoară cuvîntul samă (ratiocinium) şi să vedem la cîte locuţiuni au dat naştere: a băga de samă (bemerken), a lua sama (aufmerken), a fi de-o samă (gleicher Art sein), a şti sama unui lucru (wissen, wie etwas anzufassen ist), o samă de oameni (einige unter diesen), a-şi face samă (Hand an sich selbst anlegen), a-şi da samă (sich Rechenschaft geben), a lua şi a da pe samă (übernehmen, übergeben), a ţine samă de ceva (etwas mit în Betracht ziehen), a-l ţinea în samă pe cineva (auf jemanden achten) ş.a.m.d.

Aceste exemple le-am putea înmulţi fără capăt; destul numai că de fiece cuvînt vechi se ţine un şir întreg de zicale care înlocuiesc cu prisosinţă, ba întrec adesa mulţimea cuvintelor şi frazelor nouă, primite în limbă fără de nici o rînduială.

Apoi autorii din Ardeal au mai ţinut samă de aşa-numita puritate a limbei şi pentru acest scop au crezut de bine a prăda lexiconul latinesc şi acelea ale limbelor romanice şi a alunga toate cuvintele slavone, chiar cele mai nevinovate, chiar acelea care la noi îşi pierduseră de mult înţelesul lor primitiv. Max Müller spune că limba engleză, cu tot materialul de cuvinte romanice, nu are o picătură de sînge romanic înlăuntrul organismului ei. Mutatis mutandis e tocmai aşa şi cu limba noastră. Ea şi-a asimilat aşa de bine materialul slavon cum şi l-au asimilat limba ungurească şi, dacă cineva pe baza cuvintelor numai ar voi să deducă ceva în privinţa originii noastre, aceasta va fi mai mult o dovadă de neştiinţă din partea sa decît un argument în privirea noastră. Dar preste tot românii au dat prea mult pe părerea străinilor, pe cînd această părere ar fi trebuit să ne fie cumplit de indiferentă şi atunci poate mergeam mai bine. Căci fiecare popor are o mare doză de dispreţ pentru celelalte şi multă laudă pentru sine însuş. Grecii şi romanii numeau barbari pe toată lumea. Turcii numesc toată creştinătatea”ghiaur” şi fiece popor îndeosebi are o mulţime de gingăşii pentru vecinul său în această lume care, după Leibniz, e cea mai bună dintre lumile ce sînt cu putinţă. A trăi şi a vorbi însă după placul altora e nedemn atît de-un om îndeosebi, cît şi de un popor.

Fiecine vorbeşte şi scrie limba sa pentru sine, nu pentru străini. Cînd limba, în urma dezvălirii ei fireşti, va cuprinde în comoara ei scrieri însemnate prin ştiinţă sau prin frumuseţe, atunci străinul ce va avea <de> nevoie de dînsa va învăţa-o nepoftit de nimene.

A crede însă că un popor de peste zece milioane de suflete au fost compus numai din nătîngi şi că n-au avut nici destul auz, nici destulă minte pentru a-şi plăsmui o limbă cumsecade, a primi apoi ciudatul axiom că numai d-nii filologi sînt oameni cuminţi, carii ne pot pune la cale după teorii pe care le sug între patru păreţi din degetul cel mic, o asemenea credinţă este o insultă pentru naţia românească, care au vorbit şi scris bine şi într-un fel înainte chiar de a fi sămînţă de filologi pe plaiurile Daciei lui Traian. Ramură mutată în pămînt departe de trupina părinţească, limba românească s-au nutrit în mediul ei nou prefăcînd nutrimentul în organe specifice ale sale, şi rămîind limbă romanică, precum un englez rămîne englez chiar dacă s-ar nutri din copilărie numai cu grîu cumpărat din valea Dunării.

Am zis mai sus că limba românească e staţionară. Eroarea că ea s-ar fi schimbat foarte o datorim cărţilor noastre bisericeşti, care se tălmăceau ad litteram din slavoneşte sau din greceşte, precum tălmăcesc încă şi astăzi copiii de evreu Biblia în şcoalele belfereşti cuvînt după cuvînt. Dovadă însă că limba noastră e aproape neschimbată de două sute de ani şi mai bine ne-o dau puţinele scrieri originale de pe acea vreme. Iată de pildă o filă dintr-un cronograf manuscris de la anul 1638, scris la episcopia Buzăului:

Iară la judeţ foarte era tare şi drept (Traian) că nici mitelor nu se potrivea, nici voie nimărui nu veghea, ci foarte făcea giudeţ cu dreptul macar au boiar au sarac, de-ar fi fost singur frate-său. Iar într-o zi, şezînd împăratul la masă cu toţi boierii sei, au smult o sabie din teacă şi chemă pre armaşul său şi-i zise:”Iată că-ţi dau această sabie pre mînă naintea lui Dumnezeu, să începi întîi de la mine de vei vedea că fac vrei strîmbătate: să nu-mi veghi voie, căci sînt împărat, ci să-mi tai capul întîi mie. Iar dintru toată curtea mea şi dintr-alţi oameni care vei vedea că face strîmbătate altuia nu-l mai aduce înaintea mea, ci să-i faci samă de sabia mea.” – Boiarii toţi numa ice şi-au căutat între ochi, şi nime nu se mai plîngea de nimic, de silă sau de strîmbătate în zilele lui Traian împărat.

Singura locuţiune învechită este”a-i veghea voie cuiva”, înlocuită astăzi prin”a-i intra cuiva în voie”; încolo aceste şiruri sînt astăzi înţelese la Oradea Mare sau în Sighetul Maramureşului, deşi sînt scrise înainte de 250 de ani la…Buzău.

Întreg cronograful acesta, scris mărunţel pe mai bine de 800 de feţe şi bogat în locuţiuni proprie numai limbei româneşti ar fi astăzi priceput ca şi pe timpul în care s-au scris.

Am avut nevoie să facem această precuvîntare cam lungă pentru a însemna o schimbare în bine care se petrece astăzi în Ardeal. De un an şi mai bine au început să iasă la lumină pe lîngă foaia politică „Telegraful român” o foaie literară. Această din urmă, numită”Foişoara Telegrafului român”, se îndeletniceşte mai cu samă cu răspîndirea ştiinţelor practice trebuitoare plugarului şi grădinarului; ea e menită a pune în mîna învăţătorului sătesc şi-a preotului o lectură scrisă româneşte de-a dreptul, lesne de înţeles şi folositoare. Totodată găsim în foaie dări de samă asupra cărţilor străine care ating întrucîtva şi pe români, dizbateri asupra limbei ş.a., destul numai că partea de căpetenie o formează studii de-o netăgăduită utilitate. Ortografia e fonetică, cu concesiile etimologice pe care le-am făcut şi noi. Cîţiva tineri, sătui se vede de păsereasca filologilor şi a gazetarilor de dincoace şi de dincolo de munţi, au prins a se pune pe muncă temeinică şi, înzestraţi cu ştiinţă bună, o tipăresc pe aceasta în banii mărunţi ai cunoştinţii utilitare, şi mare ne-ar fi părerea de bine dac-am auzi că banul umblă în casa preotului ş-a învăţătorului tot aşa de bine ca şi-ntr-a ţăranului. O serie de aceste studii (Pomăritul, întocmit cu deosebită privire la grădina şcolară de D. Comşa, Sibiiu, 1877) au ieşit într-un tom de 200 feţe octav. Ilustraţiile sînt bune, tiparul lămurit şi citeţ, lucrarea sistematică şi totuşi lesne de-nţeles, încît cu cuvînt îi dorim cărţii răspîndire cît de mare, de vreme ce-i unica lucrare de felul acesta care e în curentul ştiinţei. Pentru a nu lăsa un gol, pomenim numai că autorul au avut ni se pare un singur premergător în Învăţătura pentru prăsirea pomilor, scrisă de Francisc Haintl, Buda, 1812.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 257

Mihai-Eminescu.Ro




CIUDATĂ BUNĂVOINŢĂ – de Mihai Eminescu [29 iulie 1877]

Comitetul central al doamnelor din Iaşi publică următoarele:

Domnul Otto Max, antreprenorul grădinei Chateau-aux-fleurs, luând de la d-na membră Nathalia Soutzo 100 bilete de loterie, arangiată în folosul ostaşilor români răniţi, după un interval de opt zile a vândut numai un singur bilet, iar restul l-a înapoiat d-nei membre Nathalia Soutzo. Se mai adauge că tot numitul domn antreprenor, dând o reprezentaţiune în grădina sa, au trimis oamenii săi de au lipit afişul privitor la reprezentaţiune peste afişurile comitetului care anunţau tombola destinată pentru ostaşii români răniţi. Această singulară bunăvoinţă din partea d-lui Otto Max atât în privinţa biletelor cât şi în privinţa afişurilor se aduce la cunoştinţa publicului şi totodată se anunţă că tombola în cestiune va avea loc duminica viitoare 31 iulie la 7 oare sara în grădina publică.

Nu ştim cum Comitetul a putut solicita bunăvoinţa unui evreu galiţian.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 256

Mihai-Eminescu.Ro




[„D. MAIOR VLADIMIR ANDREIEVICI…”] – de Mihai Eminescu [29 iulie 1877]

D. maior Vladimir Andreievici, cunoscut şi sub numele de Osman Bey, carele după cum spun unii ar fi ficiorul lui Kibrizli Paşa din căsătoria acestuia c-o franceză, este cunoscut prin o broşură în care caracterizează tendenţele evreilor, apoi prin prelegeri publice, ţinute şi aici în Iaşi, asupra războiului dintre sârbi şi turci. D-sa, despre care putem presupune că cunoaşte împrejurările Turciei, scrie în „Românul” următoarea notiţă asupra lui Mehmed-Ali, generalisimul turcesc 1.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 256

Mihai-Eminescu.Ro




[„LA 20 IULIE (1 AUGUST)…”] – de Mihai Eminescu [27 iulie 1877]

La 20 iulie (1 august) la amiază a sosit la Viena d. Mihail Cogălniceanu, a cărui petrecere acolo fusese fixată cam până sâmbătă. A doua zi înainte de amiazăzi d-sa au avut în palatul ambasadei engleze o conferinţă de mai mult de o oră cu ambasadorul Marei Britanii lordul Buchanan. O zi în urmă d-sa a vizitat pe contele Andrassy, care peste puţin i-au şi întors vizita.

Se ‘nţelege – zice Presse din Viena – că cu ocazia acestor vizite reciproce vor fi vorbit despre împrejurările politice ale României. Domnul Cogălniceanu va fi simţit trebuinţa de-a lămuri participarea României la război şi se poate că apoi contele Andrassy au avut ocazie de a-i repeta vorbele ce le-au zis mai dăunăzi reprezentantului României, cari precum să ştie sunt:”că dispoziţiile militare ale României îi sunt altfel indiferente, dar nu vede scopul lor, de vreme ce ştie că dincolo de Dunăre România nu are nici un teren pentru cuceriri.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 256

Mihai-Eminescu.Ro




TÂRNOVA – de Mihai Eminescu [24 iulie 1877]

Moltke, ai cărui ochi s-au bucurat de farmecul Bizanţului şi al Asiei Mici, susţine totuşi că n-au văzut niciodată un oraş mai romantic decât Târnova. Kanitz plutea încă ani întregi în amintirile acelui ceas neuitat de privelişte plăcută pe care l-au fost avut la vederea acestui oraş al ţarilor, cuprins de lumina de soare, cu zidurile lui, cu turnuri, moschee, minarete, biserici, cupole, poduri, insule, grădini şi cordele de stânci şi de ape: „Numai o Târnovă este, şi nimic mai mândru nu-mi văzură ochii, încât abia îndrăzneşti să iei caietul de schiţe, pentru a însemna pe hârtie măcar aproximativ minunata icoană”. Formaţia stâncelor şi dâmburilor oraşului, petrecut în curbe fantastice de râul Iantra, e atât de labirintică şi aventuroasă încât nu există punct din care ar fi cu putinţă de a cuprinde unitatea părţilor oraşului, încuibate la răzămătorile deosebitelor terase de var. Amestecul de case se ridică în mod amfiteatral pe povârnişul a trei dealuri înalte. Cele două înălţimi din apus par a fi despărţite de-a treia, dar par numai, căci în realitate sunt împreunate prin o ciudată formaţie a terenului, printr-un pod natural de stâncă, de 60 metri lungime. Cu păreţii lui perpendiculari, acest pod formează singura intrare, uşor de apărat (căci are o lungime numai de câţiva metri), la dealul Cearaveţ, pe care stătea odată reşedinţa, dispărută fără urmă, a ţarilor bulgăreşti ce domneau de la Tisa pân-în regiunile Pontului. Aicea erau domnitorii din dinastiile şişman şi Asan de pe la anul 1000 şi până la anul 1393, în care Celebi, fiul marelui Baiazet, au plantat flamura cu semilună pe culmea rezidenţii. Patriarhul Antimie, numărat între sfinţii naţionali, care ţinea locul în absenţa ţariului, s-au rugat zadarnic pentru cruţarea oraşului. Între zidirile maiestuoase risipite atunci sunt: biserica celor 40 de sfinţi a imp. Asean, biserica în care se încoronau împăraţii Sf. Dimitrie al Asanizilor, palatul împărătesc al lui Ioan Alexandru şi patriarhia, mama bisericei împărăţiei bulgară. De 500 de ani, de când stăpânesc turcii, Târnova remăsese totuşi centrul intelectual şi comercial al Bulgariei. Drept că industria au căzut de un veac, dar cu atât mai viu e comerţul. Bazarul şi magaziile negustorilor bulgari sunt bine asortate cu mărfuri. Până la întemeierea vilaieturilor (1862) Târnova era scaunul guvernamentului Bulgariei dunărene, până ce Mithad Paşa au strămutat scaunul la Rusciuc.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 256

Mihai-Eminescu.Ro




MUNTENEGRU [„LA 10/22 L. C. MUNTENEGRENII…”] – de Mihai Eminescu [17 iulie 1877]

La 10/22 l.c. muntenegrenii au luat înălţimile de la Trebes, cari dominează cetatea Niksici, apoi au luat fortul Gorianskopolie, prinzînd 53 de nizami şi puind mîna pe muniţie şi cai. La 11/23 sara ei au mai luat al doilea fort de lîngă Niksici, numit Rabovaţ, prinzînd 30 nizami şi 2 issbaşi şi căzîndu-le în mînă multă muniţie şi proviant. În fine înainte de două zile să fi luat încă 2 forturi, Klacin şi Mostin, asemenea lîngă Niksici. Se vede că în curînd vor lua cetatea chiar. Altfel aceste forturi nu sînt întărituri moderne, cari ar putea să reziste tunului. Ele au fost luate cu asalt deci cu puşca şi hangerul.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 255

Mihai-Eminescu.Ro




DE PE CÎMPUL DE RĂZBOI [„ÎN ZIUA DE 8/20 L. C…”] – de Mihai Eminescu [17 iulie 1877]

În ziua de 8/20 l.c. au avut loc cea dentîi victorie a turcilor în războiul de faţă. Lîngă rîul Vid, cam şase mile depărtare de la Nicopole, este un orăşăl turcesc de 17.000 locuitori, mai cu samă mohametani, numit Plevna sau Pleven, cu 18 moschee, 2 biserici, 1600 case mohametane şi 1500 case creştineşti. Orăşelul are pentru armia rusească oarecare însămnătate, de vreme ce acolo se adună mai multe drumuri de ţară, din care unul merge la Lovaţ şi la Solia şi comunică cu patru trecători ale Balcanilor. Deci la 8/20 c. un detaşament din corpul Krudener, şi anume o brigadă din divizia a V-ea, compusă din regimentele de infanterie no. 17 (Archangel) şi no. 18 (Wologda) au atacat Plevna dinspre nord, iar reg. de infanterie no. 19 Kostroma cu 8 tunuri au atacat orăşelul dinspre ost. Ruşii erau comandaţi de locotenentul-colonel Schilder-Schuddner. Atacul rusesc au fost respins şi ruşii s-au retras spre Biela cu pierderi relativ însemnate. După telegrama oficială din Sant-Petersburg au murit 2 coloneli şi 14 ofiţeri, au fost răniţi 36 de ofiţeri, iar soldaţi din rînduri s-au pierdut 1878. La 9/21 iulie ruşii au căpătat ajutoare. De atunci şi pîn-acum au avut loc mai multe harţe neînsemnate. Dar aceste ajutoare au venit din Nicopole, care au fost rămîind deşert de trupe. În urma acestora se zicea că ar fi trecut divizia noastră a 4-a sub generalul Manu pentru a ocupa Nicopolul după cererea ce i s-ar fi făcut cartierului nostru general şi cu permisiunea M-Sale Domnului.

Astfel”Corespondenţa politică” primeşte din Bucureşti următoarea ştire telegrafică:

Corpul rusese ce ocupase Nicopolul au mers în ajutorul trupelor ruseşti, care suferise la Plevna o învingere. În urmarea acestora comanda rusească superioară au cerut ca corpul al 4-le al armatei române de sub gen. Manu să ocupe Nicopolul, conform misiunei de-a apăra linia Dunării. La 13/25 noaptea corpul român a trecut Dunărea şi au intrat în Nicopol.

Cu toate aceste ocuparea Nicopolului de trupele române se afirmă că s-ar fi oprit.

„Românul” mai adaogă că nici nu ştie dacă va mai trece armata noastră Dunărea. Totodată d. Cogălniceanu, ministrul de esterne, s-a oprit din drumul său către Viena, „amînînd plecarea – zice”Românul” – cu una sau două zile”.

I.S.I. Marele Duce, comandantul suprem, anunţă din Tîrnova sub 7/19 iulie cumcă trecătoarea de la Şipca e definitiv în mîni ruseşti. La 5 st. n. generalul Gurko au luat atît Şipca cît şi Kazanlik. Trecătoarea e ocupată de regimentul Orel cu două tunuri.

„Pressa” află că în Creta a izbucnit revoluţiune.

Soleiman Paşa şi Reuf Paşa dispun de o armată de 50.000 oameni.

Aceste forţe considerabile din toate armele sînt adunate la Iamboli pentru a ataca pe ruşi.

Se crede că generalul Krud[e]ner concentra întreg corpul său pe aripa stîngă a turcilor pentru a forţa calea Plevnei.

Turcii părăsesc poziţiunele de la răsăritul Serbiei, nelăsînd în Vidin decît o garnizonă de 10.000 oameni.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 255

Mihai-Eminescu.Ro




[„ÎNSĂMNĂTATEA CRIZEI DIN CONSTANTINOPOLE…”] – de Mihai Eminescu [13 iulie 1877]

Însămnătatea crizei din Constantinopole nu se poate judeca deodată, nici se poate şti cari vor fi urmările ei. Ziarele ungureşti vorbesc chiar despre schimbarea sultanului şi înlocuirea lui cu reînsănătoşatul Murad V. Destul că Savfet Paşa, ministrul de externe, e înlocuit prin Aarifi Paşa, Abdul-Kerim, serdarul-ekrern al imperiului, e destituit, asemenea energicul Redif Paşa, ministrul de război, care desigur din parte-şi nu e deloc de vină la reua conducere a armatei, pe care sub împrejurări foarte grele a ştiut cel puţin s-o hrănească de rău de bine şi s-o mute în loc din loc după cererea generalilor.

Pînă acum nu ştim cine va veni în locul lui Abdul-Kerim. Turcia are în acest moment şase mareşali pe cîmpul de război, dintre cari unul va avea desigur nenorocirea de-a fi numit comandant suprem. Aceşti şase sînt: Ahmed-Eiub, comandant al trupelor de la Dunăre; Osman (Nuri), comandantul corpului de la Vidin; prinţul egiptean Hassan, care a părăsit acuma linia valului lui Traian din Dobrogea şi s-a retras la Silistria; Ali-Saib, ce stătea c-un corp la Podgoriţa la sudul Muntenegrului; Mehmed-Eşrev, guvernorul vilaietului Dunării (paşa din Rusciuc) şi în fine Suleiman Paşa, cel care-a făcut renumita primblare prin mijlocul Muntenegrului. Între aceşti şase numai cel din urmă, Suleiman, au fost bătut cu oarecare onoare.El au forsat trecătoarea Duga şi defileul de la Ostrog, au proviantat cetatea Niksici şi au scăpat în îndrăzneaţa sa trecere prin Muntenegru cu pagube relativ mici.

Cu toate acestea „Agence Havas” crede a putea afirma că urmaşul lui Abdul-Kerim va fi Mehmed-Ali. Acest Mehmed-Ali, prusian de naştere, au intrat în serviciul turcesc la anul 1845, iar de la 1869 a înaintat la rangul de general de divizie, ceea ce a şi rămas pîn-acum.

El au comandat corpul de la Novi-Bazar în contra armiei sîrbeşti de la sud-vest, numită de pe Ibar, de sub gen. Zach, mai tîrziu de sub colonelul Ciolac Antici. Cu toate că dispunea de puteri cu mult mai mari decît ale sîrbilor, succesele sale au fost aproape nule; iar mai deunăzi Mehmed-Ali au comandat în ostul Muntenegrului 15 batalioane, cu cari au înaintat spre mănăstirea Moracea, unde au fost bătut de 5000 de muntenegreni. În sfîrşit, Mehmed-Ali numai glorie n-au cules pîn-acuma, iar bătăi destule.

În genere însă e o mare întrebare dacă schimbarea comandantului va folosi cîtuşi de puţin turcilor şi dacă n-ar fi mai bine să încheie repede pace, înainte de a intra englejii şi austriacii în Turcia. Abdul-Kerim s-au înşelat regulat asupra intenţiilor inamicului, încît el aştepta trecerea ruşilor cel mult la Olteniţa, nicidecum între Giurgiu şi Turnu-Măgurele. Afară de aceea armata turcească din vilaietul Dunării mai că n-a fi mai mare de 130.000, dintre cari 50.000 vor trebui să apere Rusciucul, Silistria şi Varna; iar restul de 80.000 e rupt în două, dintre cari 35.000 se află în Bulgaria de vest, pe lîngă Vidin, unde nu mai ştiu de cine vor fi atacaţi mai întîi, de ruşi sau de români.

La ordinul general de concentrare în Adrianopole toţi au început a se pune în mişcare. Corpul de la Vidin, din faţa armatei noastre române, au lăsat în cetate o garnizoană de 5000 de oameni şi au luat drumul Sofiei, ca prin acest incungiur (căci drumul drept e ocupat de ruşi), să ajungă la Adrianopole, lucru pentru care-i trebuiesc 16 zile. Suleiman Paşa dinspre Muntenegru s-a îmbarcat la Antivari la 3/15 l.c. Lui îi trebuie tot atîta vreme ca s-ajungă la destinaţie; în fine, Mehmed-Ali a pornit prin Colaşin şi Niş şi îi trebuiesc asemenea mai multe săptămîni ca s-ajungă; c-un cuvînt se poate ca nici unul din cei chemaţi să n-ajungă la vreme. Pînă atunci ruşii au trecut Dunărea, Iantra, Lomul, Balcanii, au împresurat Rusciucul, organizează în spatele turcilor bande bulgăreşti şi au cuprins armata turcească din Bulgaria ca-ntr-un cleşte.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 254

Mihai-Eminescu.Ro




MESERIILE – de Mihai Eminescu [6 iulie 1877]

Se ştie că meseriile în Moldova au trecut din mânile românilor în ale străinilor şi aceasta din multe cauze, dintre care vom arăta şi noi vro câteva. Una este modificarea răpede a portului şi lepădarea în pripă a tuturor costumelor vechi, încât clasa veche de croitori n-au putut să urmeze această răpede schimbare. Drept dovadă aducem tablele vechi ale croitorilor jidovi, pe care stă scris: croitor de straie ”nemţeşti”, un semn că moldovenii lucrau numai straie moldoveneşti, pe când clasele superioare se lepădaseră deja de portul bătrânesc, iar, pentru a le îmbrăca, trebuiau croitori străini, familiarizaţi cu croială nouă. O a doua cauză e concurenţa fabricatului gata, adus din străinătate. Iaşul însuşi geme de straie şi încălţăminte gata, aduse din Viena; fabricate rele, însă ieftene, cari se vând uşor într-o societate ca a noastră, lipsită de simţul economiei. O a treia cauză e lipsa de precauţiune care-a domnit la întroducerea tuturor reformelor sociale. La dezrobirea sclavilor, o măsură în sine negativă, nimeni n-a mai gândit la soarta acestor oameni cari, puşi în libertate, au rămas cu totul în grija sorţii, fără ca societatea să creadă că mai are nevoie de a gândi câtuşi de puţin la ei. Cu ocazia dezrobirii au pierit o mulţime de industrii indigene, căci cei ce le profesau n-au mai fost privegheaţi, nimeni n-au căutat a-i statornici şi a-i deprinde cu o libertate bine înţeleasă. Meseriaşii aceştia au devenit proletari şi s-au stins cu totul. A patra cauză a fost desfiinţarea breslelor corporative şi a privilegiilor lor. În fine cauza principală a căderii meseriaşilor români au fost introducerea pripită a egalităţii sociale în România, care nu trebuie confundată cu egalitatea înaintea legii. Egalitatea n-au însemnat la noi prefacerea claselor de sus în clase muncitoare – cu o muncă superioară se ‘nţelege – ci”boierirea „ claselor de jos, infectarea acestora cu ruşinea de muncă şi bolirea de deprinderea claselor vechi de-a câştiga mult prin muncă puţină. Progeniturei meseriaşilor români, care învăţase două buchi, i-au fost ruşine de-a se mai ocupa cu meseriile părinţilor, ci s-a prefăcut toată în amploiaţi şi în persoane ce fac politică înaltă, pun toate ţările Europei la cale şi aspiră de-a deveni ministri, o glorie uşor de ajuns la noi, unde mai nu e om îndestul de mărginit pentru a nu putea deveni deputat sau ministru sau orişice.

Dar alături cu boierirea tuturor se întinde din ce în ce mai mult sărăcirea tuturor, care devine cu atât mai simţitoare cu cât esportul productelor agricole scade prin concurenţa producţiei americane şi ruseşti.

În anul 1835 nu era încă pe uliţa mare un singur negustor evreu, astăzi mai că nu găseşti negustor creştin pe această uliţă, şi tot aşa şi pe celelalte. Afară de aceea evreii formează ei în de ei un fel de societate tacită de consum, ei îşi vând în de ei toate lucrurile mai ieften (poate în urma unei înţelegeri, stabilite prin zecile de şcoli evreeşti ), încât un român, ce are întocmai aceleaşi trebuinţe ca şi un evreu, cheltuieşte totuşi cel puţin c-o a treia parte mai mult decât un evreu. Asiguraţi odată contra concurenţei creştinilor, evreii au două liste de preţuri, una pentru evrei, alta pentru creştini. Poporul boieros al quiriţilor plăteşte 33 la sută pentru onoarea de-a putea deveni deputat şi pentru capriţul de-a nu fi devenit meseriaş sau negustor.

Am espus răpede această stare de lucruri şi adăogim numai că în vremea din urmă s-au ivit o reacţiune, deocamdată încă nu destul de puternică, dar de care trebuie să ţinem samă. Un început de îndreptare este şcoala de meserii din Iaşi, care ne va da poate cu vremea meseriaşi români. Drept semn că silinţele şcoalei sunt apreciate cităm binevoitoarea încercare ce-au făcut-o d-nul Scarlat Pastia de a trimite pe doi dintre absolvenţii acelei şcoale la Paris, pentru a se perfecţiona unul în croitorie, altul în ciubotărie. Aceşti doi se vor întoarce în curând în patrie, vor deschide ateli [er ]ile lor şi vor fi totdeodată şi maistri la şcoală.

Acuma d. Pastia au înştiinţat „reuniunea femeilor române” că e dispus a trimite şi pe-o absolventă a şcoalei profesionale de fete, pentru a se perfecţiona în croitorie. Eleva va primi o bursă de 2000 l.n. pe an şi 300 l.n. pentru cheltuielele de călătorie. Fapta se laudă de sine şi merită de a fi imitată.\

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 253

Mihai-Eminescu.Ro




SIMEON MARCOVICI – de Mihai Eminescu [6 iulie 1877]

Simeon Marcovici, fost profesor de matematică şi retorică în colegiul Sf. Sava, fost director la ministeriul de instrucţiune şi la cel de externe, fost secretar al comisiunei grăniţuirii Dunării, fost secretar al comisiunei Regulamentului Organic, fost director şi efor al şcoalelor naţionale, fost membru al consiliului superior de instrucţiune publică şi fost deputat şi-a dat obştescul sfârşit vineri la 1 iulie, şese ore sara, în etate de 76 ani.

Ceremonia funebră au avut loc duminică 3 iulie la 12 ore din zi, la locuinţa decedatului, de unde cortegiul a pornit la cimitirul Şerban Vodă din Bucureşti.

Marcovici face parte din generaţia aceea care au prefăcut limba română în limbă literară. Scrieri originale nu are, dar limba traducerilor sale este aproape clasică şi poate servi de model oricărui scriitor român.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 253

Mihai-Eminescu.Ro




RUŞII SE RETRAG ÎN ARMENIA – de Mihai Eminescu [3 iulie 1877]

Astfel o depeşă oficială rusească sub data de 30 iunie, sosită din Alexandropol, spune că după ce generalul Loris-melikoff au aflat despre concentrarea tuturor puterilor lui Mouktar Paşa spre Kars, au amânat bombardarea, au trimis tunurile înapoi la Hurukdara şi Alexandropol, au concentrat cavaleria la Klaiivali şi infanteria la Saim. Colona generalului Tergusakof, mergând de la Daiar la Surp Ohannes, au luat sub apărare 3000 de familii creştine cari fugeau din valea Aleşgardului de atrocităţile başibuzucilor şi kurzilor. Aceasta însă, întârziind mişcarea colonei, au făcut cu putinţă ca infanteria turcească să atace a[r]ričre-garda rusească; de aceea generalul Tergusakof se hotărâ întâi să aducă în siguranţă bolnavii, răniţii şi emigranţii, spre care scop el a mers spre Igdir, de unde în urmă abia s-au îndreptat spre Baiazid.

Din Constantinopole se vesteşte că în urma retragerii ruşilor spre Alexandropol, Mouktar Paşa au intrat în Kars, va să zică şi-au reocupat poziţiile ce le avea la începutul războiului.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 252

Mihai-Eminescu.Ro




FOŞTI ELEVI AI INSTITUTULUI ACADEMIC LA PARIS – de Mihai Eminescu [29 iunie 1877]

După ultimele esamene depuse la înalta şcoală de poduri şi şosele din Paris, cei întâi trei elevi esterni au primit diploma de ingineri; cei şase următori, simple certificate. Între elevii ieşiţi sunt doi tineri români, unul cu diplomă, celalalt numai cu certificat. Tânărul care a capătat diploma de inginer de poduri şi şosele şi care a ieşit al doilea în clasificaţiune este d. Constantin Mănescu, fost elev al Institutului academic, promoţiunea 1869 – 1870, ieşit întâi la bacalaureat şi care, urmând apoi facultatea de ştiinţi din Iaşi, a capătat cel întâi licenţa în ştiinţele fizico-matematice. Un alt fost elev al Institutului academic, promoţiunea 1870 – 1871, d. Feder Leon, după ce a trecut aici bacalaureatul cu mult succes, ducându-se în Paris, a făcut cu mare laudă doctoratul în drept, s-a naturalizat francez şi, mai săptămânele trecute, ţinându-se un concurs de agregaţie la Facultatea de drept din Paris, a ieşit între cei 8 candidaţi din care d. ministru al instrucţiunii va alege pe viitorul profesor agregat. Aceste fapte fac onoare pe de-o parte ţărei noastre, iar pe de alta şcolii care a scos de pe bancele ei asemine elevi.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 252

Mihai-Eminescu.Ro




TURCIA [„DE PE CÂMPUL DE RĂZBOI…”] – de Mihai Eminescu [29 iunie 1877]

De pe câmpul de război din Asia ştirile din sirginte constantinopolitană sunt toate favorabile turcilor. Până la 3/15 iunie şansele erau pentru ruşi, dar acuma se vede a se fi schimbat soarta armelor. În această zi avangarda lui Tergusakoff au atacat cu vreo 20.000 oameni şi 40 tunuri aripa stângă turcească de sub Mehemed Paşa. Mehemed Paşa a fost împuşcat de oamenii săi proprii şi generalul Djavid Paşa luă comanda pentru a ordona retragerea la Delibaba. Pe atunci Muktar Paşa au fost stând la Zevin. Pentru a ajuta ofenziva lui Tergusakoff, care nu mai era decât 10 poşte departe de Erzerum, gen. Loris-melikof îi trimise spre ajutor divizia Heimann. Atunci Muktar Paşa ieşi din apatie şi duse ajutoare aripei sale stângi, încât Tergusakoff a fost respins la Seidakan. Pentru a uşura starea lui Tergusakoff, Loris-melikof atacă poziţiile de la Zevin, trebui însă să se retragă. De atunci Muktar Paşa, întorcându – se la centrul său din Zevin, începu ofensiva şi merse înainte până la Sarakamyş. Divizia Heiman s-au retras la Ardost ca să se ‘mpreune cu Tergusakof, care la 16/28 iunie fusese bătut la Alasgerd. La 20 iunie/2 iulie Tergusakoff fu din nou bătut la Karakilissa. Muktar Paşa aleargă spre a scăpa Karsul de împresurare.

Din şiştov se anunţă că un corp de armată rusă compus din cavalerie şi artilerie a luat Târnova cu asalt. Acest oraş era apărat de 3.000 de nizami şi redifi, precum şi de artilerie. – Turcii au fost respinşi spre Osman-bazar. Ajutoare de artilerie şi infanterie ruse sosesc necontenit la Târnova.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 252

Mihai-Eminescu.Ro




ITALIA [„STAREA SĂNĂTĂŢII…”] – de Mihai Eminescu [20 iunie 1877]

Starea sănătăţii Papei e din ce în ce mai îngrijitoare. El au pierdut graiul în urma unei paralizii a limbei şi picioarele-i sunt foarte îmflate. Medicii aşteaptă pe mică pe ceas moartea sa.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 252

Mihai-Eminescu.Ro




DE PE CÂMPUL DE RĂZBOI [„SUB DATA DE 3 IULIE…”] – de Mihai Eminescu [26 iunie 1877]

Sub data de 3 iulie au sosit din Constantinopole telegrame cari anunţă numai victorii de ale turcilor. Astfel comandantul din Erzerum vesteşte că ruşii au fost respinşi din Karakilissa şi că poziţiile învecinate au fost ocupate de turci. O altă telegramă confirmă retragerile ruşilor, zice că centrul lor e acuma dincolo de Kars, că cei bătuţi la Alaşgerd au început să se deie înapoi spre Baiazid şi că turcii prind a lua ofensiva. Karsul ar fi scăpat de împresurare şi se mai zice asemenea că la Suhum-kalé [ruşii ar fi fost din nou bătuţi.

De pe câmpul de război din Europa ştirile constantinopolitane [nu sunt mai puţin favorabile turcilor. Optsprezece batalioane ruseşti trecând prin şistov au voit să ieie drumul spre Rasgrad, dar la Biela ei au fost bătuţi de douăsprezece batalioane turceşti. Dăm ştirile acestea sub toată rezerva ce li se cuvine.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 251

Mihai-Eminescu.Ro




PENSIONATUL NORMAL DE DOMNIŞOARE [„DUMINECA TRECUTĂ…”] – de Mihai Eminescu [24 iunie 1877]

Dumineca trecută spre sară s-au închiet esamenele publice de la pensionatul normal de domnişoare, prin o serie de producţiuni muzicale.

Rezultatele instrucţiei, a creşterei, apoi îndeosebi a culturei muzicale din acest institut despre cari au dat dovadă aceste esamene sunt vrednice de-o deosebită luare aminte.

În privirea instrucţiei putem susţine că în timpul nostru poate sunt puţine lucruri despre care să se vorbească, aşa de mult şi cu atâta interes ca de metoda cea mai priincioasă după care să se deie şcolarilor învăţătura cuvenită. Cu toţii ştim astăzi ce însemnează metoda intuitivă, însă la noi sunt foarte puţini care s-o ştie aplica bine şi încă mai puţine sunt şcolile în cari acea metodă a devenit familiară şi folositoare într-adevăr. Una din aceste puţine şcoli este institutul d-nei Humpel. Învăţarea pe de rost cu scop de-a dobândi nouă cunoştinţe este aproape cu totul esclusă, memorizarea regulelor – regulă generală la noi – este înlocuită printr-o învăţătură minuţioasă, treptată şi sigură a materiei de învăţământ; istorie şi ştiinţi naturale se propun astfel că şcolăriţele nu rămân cu vorbe goale în minte sau cu gândiri încâlcite şi idei nemistuite, dar ceea ce-a învăţat şi ştiu într-adevăr. Despre toate aceste s-a putut convinge oricine care se pricepe în chestiile dezvoltării intelectuale şi a asistat la esamenele de la pensionat.

Despre educaţie se face la noi asemenea multă vorbă, anume despre modul cum ar trebui îmbunătăţită educaţia sexului femeiesc prin şcoale.

În urmarea vorbei multe, a regulamentelor şi pararegulamentelor, avem două direcţii în practică şi amândouă greşite, anume sau un respect estrem, în fond însă fals, sau o familiaritate peste margini. Efectul direcţiei dentâi este făţărnicia, efectul celei din urmă lipsa de caracter şi nesupunerea.

D-na Humpel întruneşte calităţile cele mai proprii pentru sădirea şi cultura unei educaţii solide. Manieri familiare, cari totodată impun respect, un mod minunat de-a îndemna şcolăriţele la împlinirea datoriilor lor prin fapte şi măsuri pedagogice, nu prin cuvinte moralizătoare: iată mijloacele cu ajutorul cărora d-na Humpel a căutat şi caută cu mult succes a forma moralitatea fetelor încredinţate d-sale.

Precum în instrucţie, aşa şi în muzică la noi acela se crede a fi mai destoinic şi mai bun care ştie multe; pe când lucrul principal este de-a şti puţin şi bine şi acel puţin să fie ales. Acest din urmă este principiul de care e condus d-nul Humpel în instrucţia muzicei şi desigur va veni timpul în care meritele d-sale pentru cultura muzicei în mijlocul societăţii noastre vor fi îndeobşte recunoscute.

Cu privire la bucăţi, ele se ieu din autorii cei mai celebri. Cu privire la executare am admirat totdeauna preciziunea şi fineţa cu care elevele mai înaintate în instrucţia muzicală s-au distins în esecutările lor.

De toate au cântat la piano vreo treizeci de eleve, dintre cari merită o deosebită menţiune d-şoarele: Matilda Blancfort, M. Hesshaimer, M. Panaitescu, Alex. Cernat, E. Corjăscu, A. Haret, O. Brăescu, Ecat. Panaitescu şi V. Blancfort. În [fine trebuie să pomenim şi de un cor, compus din vreo 23 de eleve, cari au executat cu mult efect imnul naţional rusesc.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 251

Mihai-Eminescu.Ro




MUNTENEGRU [„SULEIMAN PAŞA AU PĂŢIT-O…”] – de Mihai Eminescu [19 iunie 1877]

Suleiman Paşa au păţit-o rău în Muntenegru. El într-adevăr s-au întrunit cu Ali-Saib, însă nu în Muntenegru, ci la Spuz, pe teritoriul turcesc, după ce-au trecut prin întreg mijlocul ţărişoarei muntoase. Muntenegru, după configuraţia graniţilor sale, se disparte în două părţi, oarecum ca o frunză de brustur. Prin mijlocul acestei frunze vine de la nord râul Zeta, care trece pe lângă trecătoarea Duga în apropiere de mult pomenita cetate Niksici, intră în Muntenegru, străbate ţărişoara toată de la nord – vest spre sud – ost, iese din Muntenegru pe la Spuz şi se varsă în lacul Scutari în Albania.

Va să zică mijlocul ţărei e petrecut de valea Zetei de la Niksici pân-la Spuz. Această vale a Zetei e cea mai practicabilă din toate şi totodată partea cea mai avută şi mai roditoare a întregei ţări. Planul turcilor era ca Suleiman să plece din sus, de la Niksici, să străbată de-a lungul această vale, iar Ali-Saib să plece din jos, de la Spuz, şi să se ‘mpreune cu Suleiman la Danilograd, de unde apoi amândoi împreună să apuce spre sud-vest către capitala Cettinie.

Din Constantinopole se scontase deja victoria anticipando şi s-au depeşat în toată lumea cumcă Suleiman şi Ali-Saib s-ar fi ajuns la 8 a l.c. şi au apucat împreună spre Cettinie. Din Cettinic însă se vestea că Ali-Saib cercase a intra, dar între Spuz şi Danilograd căpătase o vajnică bătaie, încât se retrăsese. Suleiman de la nord înainta. El străbătuse Muntenegrul de-a curmezişul şi ajunsese după lupte continue la Ninici, o milă şi jumătate departe de Spuz. Va să zică numai cale de două ceasuri era între colona de nord şi cea de sud. În faptă însă deja la 7 a curentei Suleiman, auzind cumcă muntenegrenii i-au închis retragerea spre Herţegovina, au ordonat trupelor sale să se întoarcă. Dar retragerea era într-adevăr aşa de bine închisă încât s-au văzut din nou silit să cârnească la dreapta împrejur din nou spre Spuz. Dar şi aici drumul era închis. În fine la 14 c. Suleiman au scăpat pe teritoriu turcesc la Podgoriţa, mai la sud de Spuz, după ce s-au luptat şase zile de-a rândul pentru a face un drum de două ceasuri. Suleiman Paşa au pierdut într-aceste lupte 5000 de oameni, cam scump pentru plăcerea de a se primbla prin mijlocul Muntenegrului.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 250

Mihai-Eminescu.Ro




CARTĂ STRATEGICĂ – de Mihai Eminescu [17 iunie 1877]

D-nii F. Budicu şi V. Havrda, ingineri în Bucureşti, au publicat o cartă strategică a teatrului războiului turco-rus din Europa şi Asia. Această lucrare, altfel curat esecutată, are scopul de-a orienta pe lectorul nedeprins cu carte speciale în căutarea locurilor pe unde se mişcă armatele; cuprinde deci întreaga Turcie europeană, România, Serbia, Muntenegru, Grecia, complexul de ţări împrejurul Mării Negre, teritoriul dintre Marea Caspică şi cea Neagră, confiniile despre Turcia ale Persiei, c-un cuvânt toate provinţiile cîte sunt sau pot fi amestecate în războiul actual. Munţii lipsesc, parte pentru că prin esecutarea lor lucrarea s-ar fi scumpit, parte apoi pentru că cititorul nedeprins cu greu ar putea să-şi închipuie configuraţiunea orografică după o cartă care nu e lucrată în măsuri mai mari. Preţul unui esemplar e numai de un franc şi se poate procura la librării, la tutungerii şi în fine la autori chiar, strada Dionisie no. 51, Bucureşti.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 250

Mihai-Eminescu.Ro




IARĂŞI PENTRU RĂNIŢI – de Mihai Eminescu [17 iunie 1877]

Lunea trecută, doi din elevii Institutului academic, unul din secţia a I-a şi altul din secţia a II-a, cursul superior, amîndoi în perspectivă de a fi premiaţi, au oferit cu consimţămîntul şi-n numele camarazilor lor premianţi din întreaga şcoală, în folosul răniţilor români suma de 350 franci, ce s-ar fi cheltuit pentru premiile lor; după analogia anilor trecuţi, lipsindu-se astfel de această dulce răsplată a muncei lor de un an, pentru a uşura suferinţele fraţilor lor, cari cu arma în mână apără drepturile noastre strămoşeşti. Iată o acţiune patriotică care merită să găsească imitatori şi la alte şcoli.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 250

Mihai-Eminescu.Ro




[„CU OCAZIUNEA CIRCULĂRII…”] – de Mihai Eminescu [17 iunie 1877]

Cu ocaziunea circulării otomane relativă la atitudinea României”Le Journal des Débats” constată că ideea independenţei României a fost în general favorabil primită şi că din parte-i a arătat totdeauna simpatii pentru naţiunea română, că a susţinut-o totdeauna şi a încuragiat-o în silinţele de douăzeci de ani pentru a-şi completa organizaţiunea sa politică şi socială.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 249

Mihai-Eminescu.Ro




NECROLOG [„LA 9/21 L.C. S-AU SĂVÎRŞIT…”] – de Mihai Eminescu [12 iunie 1877]

La 9/21 l.c. s-au săvîrşit din viaţă de un atac de apoplexie d-na Fanny Neuschotz, născ. Vittner, soţia cunoscutului bancheri Jacques de Neuschotz. Răposata era în etate de 53 de ani şi altfel de-o constituţie viguroasă. Înmormîntarea au avut loc a doua zi la 10/22 iunie, 5 ore după-amiazi. Cu toate că în obiceiurile ritului mozaic par a se evita parada şi înglotirea publicului, totuşi aceste datine n-au putut fi păzite, de vreme ce toate cercurile izraelite erau prea de aproape atinse de cazul dureros întîmplat în această familie. Atît curtea templului cît şi uliţa mare erau pline de oameni şi trăsuri cari adăstau pe-o căldură cumplită mîntuirea ceremoniei religioase. Familia Neuschotz se bucură de nume bun în cercurile ei şi e cunoscută ca binefăcătoare atît faţă cu săracii îndeosebi, cît şi faţă cu institutele de creştere ale comunităţii religioase. Răposata însăşi era fondatoarea unui orfelinat şi prezidenta comitetului de administraţie a unei şcoale de fete. De aceea participarea la ultimele onori date unei membre a familiei n-au putut fi decît foarte vie.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 249

Mihai-Eminescu.Ro




MUNTENEGRU [„CREADĂ CINE CE-I PLACE…”] – de Mihai Eminescu [12 iunie 1877]

Creadă cine ce-i place, căci ştirile din Muntenegru sînt foarte contrazicătoare. O depeşă venită din Constantinopole sub data 8/20 iunie spune că muntenegrenii au fost bătuţi, că s-au reproviantat Niksici şi că trupele otomane au ocupat înălţimile de la Ostrog şi mai multe localităţi. Acestea de la Suleiman Paşa, deşi o depeşă directă a sa n-au sosit încă. Ali-Saib care intră dinspre Albania (Spuz) spune că-şi urmează marşul, că trupele otomane au luat în puterea lor înălţimile de la Martiniţ şi Garoviţa şi că au cauzat mari pierderi muntenegrenilor. În fine Mehemed-Ali vesteşte din Reştina că trupele otomane au ocupat două ţinuturi ale Muntenegrului. O depeşă din Petersburg însă confirmă numai ştirea despre proviantarea cetăţii Niksici. Din Cetinie chiar se spune că într-o luptă ce au avut loc la Spuz în ziua de 8/20 c. oştirea lui Ali-Saib au fost pe deplin bătută de muntenegrenii comandaţi de Bozo Petrovici.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 249

Mihai-Eminescu.Ro




„POMĂRITUL, ÎNTOCMIT CU DEOSEBITĂ PRIVIRE LA GRĂDINA ŞCOLARĂ” DE D. COMŞA,Sibiiu, 1877, 1 vol. 8°, de 200 pagini – de Mihai Eminescu [10 iunie 1877]

În Institutul de teologie şi pedagogie din Sibiiu, care se vede a fi menit să dea preoţi şi învăţători comunelor gr.-orientale din arhidieceză, se predau pe lîngă cunoştinţe teoretice şi acelea cari sînt trebuitoare preoţilor şi învăţătorilor ca viitori plugari şi povăţuitori ai ţăranului. D. D. Comşa, profesor la acel institut, ne dă un rezumat al prelegerilor sale de pomărit pe care l-a mai fost tipărit o dată în foişoara „Telegrafului român”, dar pe care, complectîndu-l, îl retipăreşte astăzi cu ilustraţii, încît avem înainte-ne un manual îndemînatec şi popular.

Pentru lauda autorului, trebuie s-o spunem că deşi cartea sa e lucrată după cei mai buni autori străini (E. Lucas, Oberdieck, A. Courtin, Rubens, A.W. Babo, Berard, O. Siemens, Willemoz, I. Nessler, R. Noack, H. Jäger ş.a.), totuşi e ferită de stilul greoi şi abstract pe care-l întrebuinţează mai cu samă autorii germani. Cartea se ţine prin limba la nivelul oricărui gospodari român cu oarecare cultură şi este lesne de înţeles.

Pentru a vedea ce scop urmăreşte autorul în scrierea sa, vom reproduce cîteva pasage din prefaţă:

Prin cultura pomilor se poate folosi aproape fiecare petec de pămînt, mănos sau sterp, uscat sau apătos, cald sau rece, reprezentînd un şes adăpostit sau un rozor pietros.

Pomii frîng forţa vînturilor şi conservă timp îndelungat umezala care contribuie la formarea nourilor. De unde se esplică că pe cînd ţările pleşuve adese ajung a fi bîntuite de secete îndelungate şi vijelii, ţările încarcate de pomi arareori duc lipsă de umezeala atît de priincioasă plîntelor.

În ţările locuite de români condiţiunile naturale şi economice, cu puţine escepţii, sînt priincioase, pe alocurea foarte priincioase culturei pomilor.

Cu toate aceste, pomăritul la români s-a aflat şi se află şi astăzi într-o stare aproape deplorabilă. Deprinşi a se încrede orbiş în ce produce natura însăşi, ţăranii noştri aşteaptă totul de-a gata fără ca ei să mai îngrijască săpînd şi gunoid pomii, cari şi aşa rodesc „cînd sînt anii buni”. Această încredere oarbă în ajutorul esclusiv al naturei, dispreţuind cu desăvirşire forţele proprii, negreşit a contribuit şi ea foarte mult la indolenţa de care boleşte – mai ales în ce priveşte cultura pomilor – o mare parte a ţăranilor noştri.

Pe cînd alte popoare din ţări puţin priincioase pomilor ştiu să facă cîştiguri însemnate din poamele multe şi bune ce produc, poporul nostru adese le cumpără de la precupeţii străini cu preţuri piperate; pe cînd ţăranii germani şi francezi ştiu să estragă din poame vinuri preţioase cu zecile şi sutele de buţi, mulţi din ţăranii noştri aruncă poamele la porci sau le vînd pe nimica sau le lasă de putrezesc, neştiind cum să le păstreze peste iarnă; pe cînd aiurea se foloseşte tot petecul de pămînt, pînă şi vizuinile, cărările şi rozoarele pietroase, grădinile noastre întinse cît vezi cu ochii adese servesc drept cuib şi adăpost pentru tot felul de burueni şi mărăcini netrebnici. În scurt, pe cînd alte popoare se silesc pe întrecute a pune în grabnică aplicare nouăle descoperiri realizate pe terenul pomăritului, poporul nostru continuă a rămîne sclavul obiceiurilor ruginite de seculi.

Este adevărat, în multe din comunele noastre vedem grădini gemînd, ca să zicem aşa, sub povara pomilor, cari însă nu aduc mai nici un profit curat. Pentru ce? Pentru că ţăranii nu-i ştiu cultiva. Pomii fiind îndeobşte prea grămădiţi şi astfel neavînd la dispoziţie îndestulă lumină, căldură şi spaţiu în care să-şi întindă rădăcinile şi crengile, ei rămîn pururea slăbuţi şi bolnăvicioşi, rodind tot numai la doi trei ani odată. De cu primăvară şi peste vară adese vedem lighioane întregi de omide despoind pomii pînă şi de muguri, şi mlădiţe şi fireşte în zadar se trudeşte unul sau altul a le stîrpi pe cît timp vecinii nu fac şi ei asemenea. Economul mai înţelept, care prevede şi voieşte să întîmpine primejdia ce-l ameninţă, este sclavul vecinilor leneşi şi ignoranţi! O altă scădere este că ţăranii noştri, necum să gunoiască pomii, săpînd şi scormonind pămîntul din apropierea rădăcinilor măcar la cinci ani odată, mulţi din ci nu ştiu decît să arunce după poame cu pietre şi chiar cu lăstari, rumpînd crengile cu grămada şi sfîşiind coaja cu o nepasare vrednică de condamnat.

Iacă în cîteva cuvinte tabloul posomorît dar adevărat în care se oglindeşte starea pomăritului la români.

Se naşte deci întrebarea: unde şi cum să se facă cel dintîi pas spre îndreptare şi, îndeosebi, unde să se deprindă noua generaţie, copiii ţăranilor, la o esploatare mai înţeleaptă şi mai rentabilă a bogăţiilor naturale cari zac astăzi dispreţuite şi ascunse în sînul pămîntului?

Pentru acei cari petrec cu luare aminte mersul progresului modern răspunsul nu poate fi decît: grădina şcolară.

Grădina şcolară este fără îndoială locul cel mai potrivit unde învăţătorul ar putea instrui pe copiii ţăranilor în agricultură, profesiunea părinţilor lor. Nu poate fi vorba de o instrucţie sistematică, care pentru mintea fragedă a copiilor şi aşa ar rămînea neînţeleasă. Grădina şcolară are să fie mai mult un loc de recreare sufletească şi trupească, un loc plăcut de petrecere, unde copiii să se deprindă, oarecum jucîndu-se, la o cultură mai înţeleaptă a pămîntului şi plîntelor mai îndatinate.

Manualul de faţă este un rezumat al prelegerilor din pomărit ţinute de subscrisul la Institutul pedagogic şi teologic din Sibiiu, un rezumat care s-a fost tipărit mai bine de jumătate în „Foişoara Telegrafului Român”, într-o serie de articuli intitulaţi: „Pomăritul în grădina şcoalei” (Vezi”Foişoara Telegrafului Român” an. I, 1876).

Acum la retipărire textul s-a completat în mod considerabil, s-a ilustrat cu numeroase figuri şi s-a întocmit, încît a fost cu putinţă, conform condiţiunilor ce are să întrunească un manual îndemînatic şi popular. La sfîrşitul manualului se află un adaos, cuprinzînd foloasele, înfiinţarea şi cultura gardului viu precum şi prepararea compostului.

Adevărat că legumăritul, florăritul, stupăritul etc. sînt ramuri cari şi ele trebuie introduse şi cultivate în grădina şcolară. Însă ramul cel mai important este şi rămîne pomăritul, un ram care, pentru grădinile şcolare de înfiinţat sau de curînd înfiinţate, va servi oarecum de început şi fundament pe care să se poată clădi mai departe. În ţările locuite de români şi cu deosebire în Ardeal, Ungaria şi Bucovina, înfiinţarea şi întocmirea grădinilor şcolare alcătuiesc o cestiune care tocmai în timpul de faţă s-a pus, cum se zice, la ordinea zilei. Cred deci a face un bun serviciu mai ales învăţătorilor, preoţilor ŞI economilor noştri publicînd acest manual, în care m-am mărginit la lucruri esenţiale, cu escluderea a tot ce ar putea împovăra şi încurca priceperea cetitorilor mai puţin îndemînatici.

Aşa, precum este întocmit manualul, el mai poate fi întrebuinţat: în institutele agricole şi pedagogice, în seminare şi chiar în şcoalele săteşti.

Pentru cetitorii cari ar voi să cunoască în detaliu materiile tratate reproducem tabla materiilor.

Partea, I-a. Prăsirea pomilor. Capitul I. Prăsirea pomilor din sămînţă: Noţiuni generale – Sămînţa – Şcoala de sămănat – Şcoala provizorie – Pregătirea pomişorilor. Capitul II. Pregătirea pomilor din saduri, butaşi şi pui sau vlăstari: Saduri[le] – Butaşii – Pui sau vlăstări. Capitul III. Şcoala de altoit: Poziţiunea – Pămîntul – Îngrădirea – Rigolarea – Împărţirea – Distanţa altoilor – Transplîntarea. Capitul IV. Altoirea: Noţiuni generale – Surceii nobili – Pădureţii de altoit – Uneltele de altoit – Legăturile de altoit – Ceara şi răşina de altoit – Altoirea în despicătură – Copularea – Semicopularea – Altoirea laterală – Tractarea altoilor în vara dintîi. Capitul V. Cultura altoilor: Noţiuni generale – Croirea trunchiului pomiferilor – Croirea trunchiului drupiferilor şi nuciferilor – Croirea coroanei – Tractarea pămîntului în şcoala de altoit – Scoaterea şi păstrarea altoilor – Pachetarea altoilor şi surceilor nobili. Capitul VI. Pomii pitici şi cultura lor: Piramida – Columna – Globul sau pomul rotund – Pocalul sau căldarea – Furca – Palmeta – Cordoanele. Partea a II-a. Cultura pomilor. Capitul VII. Alegerea şi întocmirea pomătului: Clima – Poziţiunea – Pămîntul – Localităţile potrivite pentru o specie sau alta de pomi – Distanţa pomilor. Capitul VIII. Plîntarea pomilor: Facerea gropilor – Alegerea pomilor – Pregătirea pomilor – Timpul plîntărei pomilor – Plîntarea însăşi – Parii şi păruitul pomilor. Capitul IX. Tractarea pomilor: Retezarea crengilor – Tractarea mai departe a coroanei – Proptirea şi brăzdarea pomilor – Întinerirea pomilor – Realtoirea pomilor bătrîni – Înlocuirea pomilor pieriţi – Tractarea pămîntului în pomăt. Capitul X. Animalele stricăcioase pomilor, boalele şi alte neajunsnri. A) Animalele: Sugătoar[e]le – Paserile – Omidele – Gîndacii de mai (cărăbuşi) şi coropişniţele – Diverse alte insecte. B) Boalele: Tăciunele – Cangrena – Curgerea de gumă şi idropica – Gălbinarea şi oftica – Mana – Încolăcirea şi pătarea frunzelor – Putrezirea lemnului – Nerodirea. C) Alte neajunsuri: Muşchiul – Bureţii şi rugina – Bruma şi gerul – Seceta şi ploile – Grindina, neaua şi vijeliile. Capitul XI. Cultura diverselor specii de pomi: Mărul – Parul – Gutuiul, scoruşul şi sorbul, migdalul şi cornul – Nucul, căstanul şi alunul – Frăgarul şi smochinul – Strugurelul şi agrişul – Zmeura, murele şi măceşul – Viţa de vie. – Partea a III-a. Culesul, conservarea şi întrebuinţarea poamelor. Capitul XII. Culesul şi conservarea poamelor. A) Culesul: Uneltele necesare la cules – Cînd să se culeagă? – Cum să se culeagă? B) Conservarea: Localul de iernat – Mobilele localului de iernat – Pachetarea poamelor menite pentru transport. Capitul XIII. Întrebuinţarea poamelor. A) Uscarea poamelor. B) Prepararea lictarului; C) Prepararea vinului de poame; Pisătoarele şi pisarea – Teascurile şi tescuirea – Pivniţa – Buţile – Tractarea vinului în pivniţă; D) Prepararea rachiului, oleiului şi oţetului de poame: Rachiul – Oleiul – Oţetul. Adaus: I. Cultura gardului viu: Foloasele – Prăsirea păduceilor – Pregătirea terenului – Plîntarea păduceilor – Croirea şi tractarea – împletirea şi tractarea mai departe.

Autorul ni e cunoscut prin colaborarea sa la „Calendarul bunului agronom pe a. 1877”, care din cauza multelor sale articole practice au avut două ediţii, lucru desigur rar, mai ales la un calendar. Preţul cărţii de faţă este un fiorin v.a.

Astfel dar gospodariul şi fiecine care are o grădină cu pomi roditori sau vrea s-o aibă de-acum-nainte, apoi învăţătorul sătesc, preotul găsesc în acest manual, scris limpede şi cu ortografie fonetică, tipărit cu caractere mari şi lesne de cetit, toate povăţuirile trebuincioase pentru cultura pomilor. Noi îi dorim autorului ca răspîndirea cărţii sale să-l încurajeze a lucra cu aceleaşi vederi şi celelalte ramuri ale economiei agricole.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 247

Mihai-Eminescu.Ro




AUSTRO-UNGARIA [„«TELEGRAFUL ROMÂN» NE DĂ DETALII…”] – de Mihai Eminescu [10 iunie 1877]

„Telegraful român” ne dă detalii de tot interesante despre estrema bunăvoinţă cu care ne regalează fraţii maghiari. Adevărul rămîne adevăr, n-ai ce-i face. În specialitatea fineţii academice fraţii maghiari au ajuns la o virtuozitate neîntrecută şi cititorul va avea ocazie să vadă cu cît încunjur, cu cîtă mlădiosie stilistică ştiu jurnaliştii maghiari să spună lucrurile ce nu le plac. Extra Hungariam non est… ingenium.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 247

Mihai-Eminescu.Ro




NECROLOG [„ÎN NOAPTEA…”] – de Mihai Eminescu [8 iunie 1877]

În noaptea de 5 spre 6 a curentei s-au săvîrşit de liniştita moarte a drepţilor economul de la Dancu, Gheorghe Ionescu. Cine nu l-a cunoscut pe bătrînul de 60 de ani, care avea pentru fiecine vorbă bună şi inimă deschisă? El era în oraşul nostru un tip de înţelepciune practică, de îngăduinţă şi blîndeţă. Bătrîn cum era, alerga bucuros să îndatorească chiar pe oameni pe cari abia-i cunoştea, şi să stăruie pentru dînşii. Cu greu ar fi putut cineva să-i refuze o rugăminte, şi el cunoştea chiar puterea ce-o avea, farmecul persuaziv al vorbirii sale. Cine nu l-a cunoscut nici că-şi poate închipui cît de interesantă în simplitatea ei era conversaţia bătrînului preot, întreţesută cu glume nevinovate şi maxime de înţelepciune a vieţii şi inspirată de-o estremă bunătate de inimă. Asemenea era cu neputinţă să presupui, văzîndu-l, că acest om ar fi avut în viaţă-i cea mai nensemnată pornire de mînie asupra cuiva. De cîţiva ani în pensie, el fusese un sfert de secol profesor de religie la liceul statului, unde era idolul elevilor, căci din studiul său el nu făcea un şematism sec dogmatic, ci ştia să deie obiectului său acelaş farmec care era răspîndit asupra întregei sale vieţi sufleteşti. Ieri la 4 ore dup-amiazi au început în biserica Dancu prohodul, care, după rînduiala îngropăciunii preoţilor, e foarte lung şi a durat pînă la 6 1/4. Totuşi o mulţime de lume, vechii elevi şi eleve ale răposatului, studenţi şi amploiaţi împleau biserica şi ograda. În fine pe la 6 1/2 cortegiul l-au condus de la locuinţa cea pămîntească la locuinţa cea vecinică, în cimitirul Eternităţii. Domnul îndurărilor să-i îngăduie intrarea în corturile celor drepţi!

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 246

Mihai-Eminescu.Ro




I. C. MAXIM – de Mihai Eminescu [8 iunie 1877]

În Bucureşti a repauzat cunoscutul profesor şi membru al Academiei I. C. Maxim. Ceremonia înmormîntării a avut loc sîmbătă la 4 a l.c. la cimitirul Şerban-Vodă. Cu greu ne-am putut hotărî să păzim zicătoarea latină”De mortuis nil, nisi bene”. Intenţiile sale vor fi fost de sigur bune şi patriotice, deşi nu putem susţine acelaş lucru despre scrierile sale. E destul a pomeni colaborarea la Dicţionarul fantastic al Academiei, al cărui singur principiu a fost: de-a nu lăsa neschimosit nici un cuvînt românesc, pentru a arăta că filologul închinase viaţa minţii sale unor idei rătăcite. În privirea acestui dicţionar, însuşi părintele canonic Cipariu au declinat onoarea de-a-l fi inspirat cumva în tendenţele sale. Şi filologul din Blaş a şi avut drept să decline asemenea onoare, căci gramatica sa, de sigur o lucrare foarte serioasă, n-au îndreptăţit pe nimenea la clădirea babiloniei academice.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 246

Mihai-Eminescu.Ro




PROBLEME PEDAGOGICE – de Mihai Eminescu [5 iunie 1877]

Am spus-o într-un rînd că ceea ce ne inspiră durerea cea mai mare şi o adevărată teamă de viitorul acestei ţări nu sînt pe atîta oamenii generaţiei actuale pe cît tinerii noştri, cari vor stăpîni în viitor soartea naţiei lor. Lucrarea continuă a instituţiilor prea liberale au consistat la spiritele tinere în dărîmarea oricării autorităţi dumnezeieşti şi omeneşti, într-o încredere oarbă în propria persoană neînsemnată, în nerespectarea oricărui superior. Uşurinţa cu care tinerii la noi discută oameni şi lucruri, espresiile de cari se servesc, suficienţa şi lipsa de naivitate e un semn că avem a face cu oameni îmbătrîniţi înainte de vreme, cărora le-am putea prezice de pe acuma lipsă de statornicie şi impotenţă morală. Aceasta-i pedeapsa ce ne-o dă Dumnezeu pentru c-am făcut din şcoli numai unelte în care se îngrămădeşte învăţarea unei mulţimi de cunoştinţi, fără să fi îngrijit de loc pentru creşterea inimei şi caracterului, căci niciodată tăria unui popor n-au stat în instrucţie şi numai în instrucţie, ci totdeauna în creştere. O cunoştinţă, mai ales în şcoalele secundare, care nu are rol educativ e o cunoştinţă stearpă şi nefolositoare.

Ne-au trebuit acest proemion pentru a ajunge la faptele ce voim să le însemnăm. La 28 mai d. I. G. Ciurea s-au dus în calitate de jude-instructor la hotelul”România” împreună cu d. prim-procuror I. Vrînceanu, d. Barbu, comisar despărţirii întîia şi, în locul grefierului, ce era ocupat, au fost luat pe d. Vasile Elefterescu, copist la parchet. Pe cînd d. jude-instructor lucra la procesul-verbal pentru ancheta afacerii Cimara, îi spuse copistului să ieie hîrtie şi să copieze procesul-verbal, ceea ce acest din urmă a şi început să facă. După ce a copiat jumătate, spuse judelui că a greşit, puind cuvintele „ne-am transportat la faţa locului”, în loc de”ne-am transportat la otel România”. D. judecător răspunse că nu face nimica, numai să puie în parenteză”hotel România”. Dar judecătorul, trecînd cu ochii partea ce se copiase pe curat, observă lipsa încă a două cuvinte, ce denatura înţelesul construcţiei. Judecătorul zise cu mirare:

– Iată, domnule, şi aci ai greşit. Bagă de samă.

– A greşi este o faptă omenească, răspunse copistul.

– Prea bine. A greşi este o faptă omenească, însă nu-i mai puţin adevărat că cineva trebuie să primească observaţii cînd le merită.

– Eu nu sînt învăţat să primesc observaţiuni.

– Dacă aţi fi în cancelaria mea, aţi învăţa să primiţi observaţii, căci ori de cîte [ori] aţi face greşeli le-aş observa.

– Nu voi fi niciodată la d-ta, la instrucţie.

Atunci judecătorul, văzînd că acest domn nu mai tace, îi ia procesul-verbal din mînă şi-i spune să iasă. D-nialui răspunde că nu iesă afară, căci a venit cu d. prim-procuror. După o nouă somare ca să iasă şi după un nou refuz, d. prim-procuror ca şef nemijlocit îi ordonă să iasă, după care d. copist se depărtă. Zicem şef nemijlocit, căci la anchete locale e ştiut că toţi agenţii publici sînt de drept la ordinele judecătorului de instrucţie.

Acest act de nesubordinaţie ar fi fost în sine nimica toată şi cădea simplu asupra culpabilului, căci un judecător e în genere prea sus pentru graţiozităţile unui copist. Dar d. Elefterescu nu s-a mulţumit cu atîta, ci a crezut a putea cere satisfacţie pentru observaţia că nu-i în stare a copia o hîrtie corect. A doua zi, 29 mai, d-sa trimise marturi judecătorului, căci s-au mai găsit doi domni în comunitate de idei şi sentimente care să se-nsărcineză cu această misiune de”onoare”. Se-nţelege că judecătorul a trebuit să dea din umeri dup-o asemenea copilărie. Destul că d. prim-procuror, aflînd despre aceasta, i-a observat d-lui Elefterescu că: sau să retragă provocaţia, sau să-şi dea dimisia. D. copist îşi dă demisia din importantul său post, întîi motivată, apoi nemotivată; apoi se duce la parchetul general şi reclamă în contra judecătorului. După aceste incidente, cari atacau în mod atît de grav poziţia gravă de copist, trebuia neapărat să mai urmeze ceva, o scrisoare publicată între inserţiunile ”Curierului Balassan”, o adevărată ilustraţie a libertăţii presei, minunată prin eleganţa ciceroniană a espresiilor ei – a căror reproducere ar fi deja o necuviinţă. Astfel, după o insubordinaţie, acest domn pozează în martir al onoarei cavalereşti şi în insultător al superiorului său.

Se-nţelege că niciodată nu ne-am fi ocupat cîtuşi de puţin de graţiozităţi de copist dacă d-sa şi martorii n-ar fi studenţi la Universitate, dacă acestea n-ar fi pentru noi un semn al vremilor ce ne aşteaptă. După a noastră părere organele statului nu există pentru a fi batjocorite de oricine şi pentru ca inferiorii să-şi poată face mendrele înlăuntrul organismului social. D. Elefterescu ar fi trebuit destituit şi d. procuror-general a fost prea delicat în asemenea împrejurări cerîndu-i numai demisiunea.

Se-nţelege de sine că judecătorul, admiţînd provocaţia ce i s-au făcut, s-ar fi coborît pe un nivel de care trebuie să se ferească orişicine, căci atît ar mai trebui ca organele statului să se apere cu arma la orice observaţie îndreptăţită vor face. Cine ocupă un post inferior şi nu-nvaţă a se supune acela n-are decît să privatizeze şi să-şi lucreze moşiile, dacă le are, căci a ocupa un post nu este un drept, ci un serviciu anume plătit de stat, înlăuntrul căruia cineva trebuie să respecteze ierarhia şi autoritatea superiorilor, căci altfel nu mai e cu putinţă nici orînduială, nici armonia societăţii, şi nici societatea nu mai poate respecta organe cari nu sînt destul de apărate de frumoasele roade ale creşterii subalternilor lor.

Înc-un pas pe această cale a civilizaţiei şi vom ajunge idealele stări de lucruri din Grechia, Mexico, Guatemala şi alte asemenea state cari, în privirea respectului autorităţii, vor fi servit de model celor ce ne-au înzestrat cu acest spirit de… subordonaţie.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 245

Mihai-Eminescu.Ro




MUNTENEGRU [„DUPĂ CELE MAI NOUĂ ŞTIRI…”] – de Mihai Eminescu [3 iunie 1877]

După cele mai nouă ştiri, între care o telegramă a colonelului Bogoliubof, ataşat rusesc la Curtea din Cetinie, luptele din urmă ale muntenegrenilor nu sînt tocmai fericite. La 4 iunie st. n. au avut loc lupta de la Krstaţ şi Goransko, amîndouă puncte ale trecătorii Duga. 17 batalioane de muntenegreni sub comanda voievodului Vucotici apărau aceste puncte în contra lui Suleiman Paşa, care le atacă dinspre Gaţko. Krstaţ, ocupat de 8 batalioane muntenegreni, au fost atacate de puterile principale ale lui Suleiman, de 20 pîn la 25 de batalioane. Lupta a durat ziua întreagă. Deşi muntenegrenii au luat de la turci 1800 puşti şi mai multe stindarde, totuşi noaptea au fost siliţi să se retragă de la Krstaţ la Piva. Krstaţ şi Muratovici au fost ocupate de turci. Trecătoarea de la Duga şi Goransko au rămas în mînele muntenegrenilor; dar ei au pierdut 600 de morţi şi răniţi, între cari se află şi mai mulţi voievozi.

Corespondenţa politică primeşte din Cattaro următoarea telegramă:

După o luptă înverşunată de cincizecişicinci de ore în apropiare de Krstaţ, muntenegrenii s-ar fi retras la Banjani. De ambele părţi pierderile s-ar fi urcînd la mai multe mii de oameni. În urma invaziunii districtului muntenegran Wasoievici de un detaşament tare de turci, muntenegrenii s-ar fi retras şi cuartierul general al principelui Nikita s-ar fi aşezat la Ostrog.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 244

Mihai-Eminescu.Ro




O SERBARE SECULARĂ – de Mihai Eminescu [7 iunie 1877]

La 3 iunie st. n. au avut loc serbarea seculară a înfiinţărei diecezei române (greco-catolice) din Oradea Mare. Pentru cel ce va scrie cronica diecezei în vremea acestor o sută de ani, P. SS. episcopul au stabilit un premiu de cincizeci galbeni. Serbarea au fost strălucită şi s-au sfîrşit printr-un banchet la care au luat parte două sute de notabili clerici şi mireni. Principii bisericeşti cari s-au urmat în scaunul episcopesc într-aceşti o sută de ani sînt următorii: Dragoş (1777 – 1787). Darabant (1788 – 1805), Samoil Vulcan (1807 – 1839), Basiliu Erdeli (1843 – 1862), Iosif Pap-Silaghi (1863 – 1873), în fine actualul episcop Ioan Olteanu (1873 – ).

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 244

Mihai-Eminescu.Ro




COMITETELE PENTRU AJUTORUL RĂNIŢILOR – de Mihai Eminescu [1 iunie 1877]

În aşteptarea evenimentelor de la Dunăre, damele române se întrec care mai de care ca să procure toate mijloacele de alinare cu putinţă ostaşilor noştri. Din toate părţile ţării ne sosesc ştiri cari ilustrează această nobilă şi dezinteresată activitate. Se fac colecte de bani pentru înfiinţarea de ambulanţe, se fac oferte în cai şi bani pentru armată, c-un cuvînt bogatul şi saracul dau toţi după puterea lor pentru a uşura soarta soldatului nostru, încît se poate spune că astăzi armata este copilul alintat al patriei, precum şi trebuie să fie. Străvechea românime pare apresimţi o nouă fază în viaţa sa, o fază în care oştirea ce ne reprezintă în lume pe acest petec de pămînt ce este al nostru va insufla vecinilor respectul pentru naţionalitatea şi limba, biserica şi istoria noastră. În Bucovina, ţara presurată cu biserici şi monastiri zidite de luminaţii domni ai Moldovei, se ţin liturghii pentru victoria armatelor noastre, în Transilvania se fac colecte în bani, scamă şi obiecte. Ce e mai mult, evreii ce locuiesc în ţara noastră au simţit asemeni de astă dată că cu toate vorbele rele împrăştiate prin ziarele vieneze şi în altele, cu toate intervenţiile prin „Alianţa universală”’ pe la cabinete, România totuşi e mai de preferat ca patrie decît chiar ţările acelea unde ei se bucură de egalitate de drepturi. Nouă nu ne vine acuma să insistăm asupra acestui punct – dar am fi înstare să dovedim oricînd şi oricui că evreii s-au bucurat de o poziţie privilegiată chiar alături cu restul locuitorilor ţărei şi că astăzi ei o simt aceasta mai mult decît oricînd.

Notăm deci pe scurt cîte ne vin tocmai în minte despre activitatea comitetelor. Lucrătoria comitetului de dame din Bucureşti e în chiar apartamentele Prea Înălţatei noastre Doamne; în Iaşi e în casele doamnei Aslan. În amîndouă aceste lucrătorii domneşte multă activitate şi bună orînduială. Mai amintim apoi comitetele de dame din Focşani si Galaţi.

Între comitetele izraelite sînt de numit, pe lîngă cel din Iaşi, cele din Bucureşti, Galaţi, Bîrlad, Ismail, Botoşani, Focşani ş.a, Notăm apoi că afară de acestea”,Crucea Roşie” mai are comitete care lucrează în deosebi.

În Transilvania se formaseră comitete la Braşov, Cluj şi Făgăraş, dar au fost dizolvate de guvernul unguresc. Astfel la Sibiiu s-a însărcinat cu strîngerea de bani şi obiecte d-na Iudita Măcelariu, la Braşov d. Diamandi Manole, la Oradea Mare d-ra Veturia Roman şi a.m.d.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 243

Mihai-Eminescu.Ro




[„INSTALAREA ÎN SCAUNUL MITROPOLIEI…”] – de Mihai Eminescu [1 iunie 1877]

Instalarea în scaunul Mitropoliei Bucovinei a I.P.S.S. Teoctist Blajevici s-a făcut c-o solemnitate într-adevăr princiară. Aşteptat la marginea ţării de delegaţiuni mirene şi clerice, salutat în cale-i de preoţii şi credincioşii pe al căror teritoriu trecea, primit la gara de Cernăuţi de toate autorităţile înalte ale Bucovinei şi făcându – şi intrarea în capitala ţării după un anume program sărbătoresc, în cântările corurilor şi aclamaţiile mulţimii, bătrânul călugăr au avut o zi de glorie omenească care li se ‘ntîmplă la puţini oameni pre pământ. Fie ca aceste ovaţiuni oficiale şi neoficiale, aceste slăviri cari pier fără de urmă şi cărora scriptura li zice ”umbră fără fiinţă, vis al înşelăciunei„ să nu schimbe întru nimica simplitatea inimei şi curăţia sufletului; fie ca noul mitropolit să ţie mai mult la poporul său românesc, la şcoala şi biserica lui, la limba lui, decât la ademenirile şi linguşirile Austriei oficiale.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 243

Mihai-Eminescu.Ro




AUSTRO-UNGARIA [„ŞI NON E VERO, E BEN TROVATO…”] – de Mihai Eminescu [1 iunie 1877]

si non e vero, e ben trovato şi s-ar putea întâmpla ca în şcoalele secundare ungureşti să se introducă de la anul limba turcească în locul celei greceşti vechi ca studiu obligatoriu. În urma urmelor, ce-ar şi pierde Ungaria înlocuind limba grecească veche cu cea turcească. Se ştie că cultura turcească e mult mai presus decât cea grecească. Demosten ar fi înlocuit prin procesele – verbale ale noului parlament din Constantinopole, Plato prin istoria vestitului Nastratin-hogea, Aristofan prin”întroducerea în arta caraghioşilor „, artă despre a cării înţelegere ungurii au dat strălucite dovezi în vremea din urmă. Să sperăm deci că în interesul culturei omeneşti îndeobşte, limba turcească va deveni limba Academiei ungureşti din Pesta.

Am împărtăşit şi noi indulgenţilor cititori un specimen de exerciţiu stilistic al ziarului Kelet din Cluj şi am spus că efectul unor asemenea caraghioslâcuri este în Ungaria totdeuna o măsură guvernamentală oarecare; în cazul de faţă dizolvarea comitetelor româneşti formate pentru a veni în ajutorul societăţii Crucii Roşie din Bucureşti. Pretestul a fost că prin formarea unor asemenea comitete se prejudiţiază stricta neutralitate a statului unguresc. La ordinul de disoluţiune al prefectului de Sibiu, d-na Iudita Măcelariu (prezidentă comitetului de dame) răspunse astfel: Statul nostru (unguresc) e în relaţii amicale atât cu Turcia cât şi cu România şi, dacă nu este crimă în patria noastră a simpatiza cu turcii (precum o fac d-nii maghiari), nu poate fi crimă dacă româncele au compătimire şi simpatie pentru sângele lor propriu. În fine principiul neutralităţii nu se atinge prin împrejurarea că cetăţenii statului constituie comitete pentru ajutoriul răniţilor oricării părţi, ci neutralitatea se violează tocmai oprind constituirea unor asemenea comitete. Îndealtfeli d-na Măcelariu se obligă a primi, ca persoană privată, toate ofertele în bani şi obiecte ce i se vor trimite de – acuma ‘nainte.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 242

Mihai-Eminescu.Ro




[„DUPĂ CÂT AUZIM…”] – de Mihai Eminescu [1 iunie 1877]

După cât auzim d-nii: princ[ipele ] Dimitrie Ghica, Ion Ghica, Dimitrie Sturdza, Menelas Ghermany, George Cantacuzino, Al. Orăscu, V. Adamachi şi alţii s-au pronunţat deja pentru combinaţiunea prin Creditul fonciar. Am reprodus în estras aceste câteva şiruri din „Curierul financiar” pentru a arăta perspectivele ce le are în Senat acest espedient de stingere a datoriei flotante. După o telegramă sosită ieri, Senatul se zice c-ar fi respins proiectul guvernului şi ar fi discutând un contraproiect propus de d. V. Boerescu.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 242

Mihai-Eminescu.Ro




CONCERT [„VINERI SARA…”] – de Mihai Eminescu [29 mai 1877]

Vineri sara d. Th. Micheru a dat concertul său în sala palatului administrativ. Succesul său artistic nu mai trebuie să-l punem în relief de vreme ce publicul iaşan cunoaşte îndestul atât talentul, cât şi îndemânarea tânărului artist întru mânuirea instrumentului său. Se vede că din cauza deselor reprezentaţii de beneficiu, concertul de vineri au fost puţin vizitat.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 242

Mihai-Eminescu.Ro




SERBIA [„DIN BELGRAD…”] – de Mihai Eminescu [29 mai 1877]

Din Belgrad primim ştirea telegrafică că Scupcina va dizbate un proiect de lege care regulează un sistem vamal protecţionist. Dorim tot succesul posibil guvernului sîrbesc pentru a-şi realiza această escelentă idee. Serbia va fi cea dendâi care va rupe-o definitiv cu liber – schimbismul superficial şi ruinător care istoveşte puterile tuturor popoarelor din valea Dunărei de Jos.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 242

Mihai-Eminescu.Ro




MUNTENEGRU [„LUPTE AU AVUT LOC…”] – de Mihai Eminescu [29 mai 1877]

Lupte au avut loc între turci şi muntenegreni, dar pân – acuma fiecare din părţi îşi atribuie şie victoria.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 242

Mihai-Eminescu.Ro




GRECIA [„ÎN ATENA, JUCĂRIA…”] – de Mihai Eminescu [29 mai 1877]

În Atena, jucăria caleidoscopică a vecinicilor schimbări de ministeriu ne dă pentr-un moment următoarea combinaţie – ca să nu zicem confuzie – de cabinet: Kanaris, ministru prezident şi marină; Komonduros interne; Deligeorgis, esterne, război şi instrucţie publică; Tzimis *, justiţie; Trikupis, finanţe. Dintre toţi, deliul e mai interesant… esterne, război şi instrucţie publică!

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 242

Mihai-Eminescu.Ro




[„DE PE CÂMPUL DE RĂZBOI DIN ASIA…”] – de Mihai Eminescu [29 mai 1877]

De pe câmpul de război din Asia ştirile sunt tot acelea, adică foarte nefavorabile strategiei turceşti. Biuroul de corespondenţă Reuter din Londra vesteşte din partea corespondentului său că centrul rusesc au izbutit să împresure pe deplin cetatea Kars, şi că eclerorii ruşi străbat până în defileul munţilor Soghanli-dag. La 17/29 mai noaptea o ceată de circazieni, comandaţi de Mussa Paşa, s-au încăierat cu ruşii lângă Begli-ahmed, aproape de Kars. Circazienii au fost risipiţi, iar localitatea Begli-ahmed au fost dată în prada focului. Comunicaţia telegrafică între Kars şi Erzerum e, se ‘nţelege, întreruptă. Mouktar Paşa însuşi şi-au mutat cartierul general la Keoprikeoi. Avangarda aripei drepte ruseşti au trecut prin Olti şi Kizikilissa.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 242

Mihai-Eminescu.Ro




TURBURĂRI COPILĂREŞTI – de Mihai Eminescu [27 mai 1877]

Cu ocazia venirii împăratului Rusiei, puţinii oşteni din oraş şi corpul serjenţilor de uliţă au făcut la gară onorile militare. Stradele erau pline de public şi de băieţi din gimnazie, şcoale primare şi alte institute. Aceşti din urmă, nefiind poliţie care să-i puie la cale, a ‘nceput să cutreiere stradele, ţipând, şuerând şi spărgând geamurile neiluminate. Mai toţi pricinuitorii neorânduielii sunt între vârsta de 8 şi 15 ani.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 241

Mihai-Eminescu.Ro




SINUCIDERE – de Mihai Eminescu [27 mai 1877]

De mai multe luni petrecea în Iaşi un barbat tânăr şi interesant, anume Petru Kuzminski, despre a cărui antecedenţii aventuroase fiecine ştia să spună cîte ceva. Pozitiv este că făcea parte din lumea aleasă a Rusiei, căci era foarte bine cu demnitarii de rangul cel mai nalt al armatei ruseşti. Mulţi ştiau că s-ar fi luptat alături cu francezii în contra germanilor la războiul din 1870, unii îi atribuiau origine polonă, alţii circaziană, în faptă însă era rus, de religie ortodoxă şi fiul comandantului regimentului de ulani de Volhynia. Versiunea cea mai apropiată de adevăr ni se pare însă aceasta. Servind şi el tot în acel regiment şi având în urma sa o carieră militară creată prin vitejie personală în războiul cu China, se bucura de-o deosebită afecţie la Curte. În vremea războiului sîrbesc însă s-a dus şi el ca voluntar în contra voinţei esprese a suveranului său, a luat parte la luptă cu cunoscuta lui vitejie, dar conform legilor militare a fost considerat ca dezertor. De atuncea venise anume în Iaşi pentru a întâmpina pe membrii familiei imperiale şi a solicita graţiarea sa.

Marii duci, cu cari se ‘ntâlnise, îi promisese că vor pune stăruinţele lor pe lângă împăratul. El însă, anticipând stăruinţele protectorilor săi, a crezut a putea obţine graţie suveranului prezentându-i-se în persoană. Cu câteva oare înainte de a se prezenta spusese cătră mai mulţi amici că dacă nu va izbuti să fie graţiat, are să se omoare. În genere toată purtarea sa arăta neliniştitoare simptome patologice, căci, judecând mai rece, uşor s-ar fi putut convinge ce rău ales era momentul pentru a recâştiga favoarea monarhului. Se putea presupune că în vremi ca aceste, când legea disciplinei militare trebuie mânuită cu deosebită rigoare, M. Sa nu va fi dispusă a înlătura măsuri disciplinare în faţa unui public numeros, care cunoştea greşala militarului; pe când în vremi mai puţin turburate şi mai ales în altă situaţie, ferită de privirile publicului, un asemenea act de graţie putea uşor să urmeze. Destul că în urma refuzului, nefericitul, retrăgându – se câţiva paşi de la vagonul imperial, îşi străpunse inima c-un stilet. Dus la moment de cătră doi medici în sala de aşteptare, a mai trăit încă vreo douăzeci de minute, neputând vorbi însă un singur cuvânt.

Tot Iaşul îl cunoştea. Înalt şi bine făcut, mai mult oacheş şi având în faţă o espresie energică şi fină, mişcându-se c-o eleganţă naturală, el era un oaspe bine văzut al saloanelor şi grădinelor. Alaltaieri însă stătea întins pe o simplă masă de brad într-o ogrăgioară a spitalului Sf. Spiridon. Era aproape neschimbat la faţă, cu aceiaşi răceală şi linişte militărească. Actul de sinucidere nu răpise nimic din eleganţa şi frumuseţa întregei figuri. Astfel stătea lungit, învălit într-o manta neagră şi numai ochii, rămaşi deschişi şi pierzându-şi strălucirea umejunei vitale, îi dădeau aparenţa c-ar fi cuprins de un adânc somn magnetic. D.N. Heck au fotografiat alaltaieri pe mort.

Ieri la 9 1/2 ore dimineaţa s-au făcut autopsie cadavrului de cătră mai mulţi medici militari ruşi. Stiletul cu două ascuţişuri au intrat cam de 5 centimetri în vârful părţei drepte a inimei şi în direcţie verticală. Lovitura de moarte şi-a dat-o c-o extraordinară răceală şi tărie, căci au fărâmat coasta a cincea întreagă şi a patra parte din a şasea. Cercetându-se creierul, s-au găsit în partea dreaptă a menenghiei, adecă a membranei ce învăleşte creierii, mai multe corpuscule dure osoase care ne lasă să judecăm că toată purtarea sa estravagantă trebuie atribuită şi existenţei unor cauze patologice. Ieri după-amiazăzi a avut loc înmormântarea la cimitirul”Eternitatea”, în asistenţa unui public puţin numeros, dar distins.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 241

Mihai-Eminescu.Ro




INCENDIU – de Mihai Eminescu [27 mai 1877]

În noaptea de 24 spre 25 c. au izbucnit foc în şirul de case ce formează unghiul stradei de sus şi stradei sf. Atanasie, peste drum de cişmeaua cu bazin din colţul stradei şcoalei de arte. Şapte dugheni, între cari o mare magazie de fierării, au fost distrusă cu desăvârşire, la altele au ars numai acoperământul. Se ştie că pompierii noştri formează artileria teritorială, încât cea mai mare parte dintre dânşii se află pe câmpul de război. Cei puţini câţi au rămas şi-au dat toate silinţele putincioase, ajutaţi şi de câţiva soldaţi ruşi, şi au izbutit a localiza măcar incendiul. Dar izbutirea lor au avut s-o mulţămească timpului foarte priincios şi liniştit, fără nici un pic de vânt. S-au distins cu această ocazie serjentul major Avrămescu şi soldatul pompier şapira; dintre soldaţii ruşi unul ş-au fript mâinile ş-au fost transportat la spital. Magazia de fierării era asigurată, celelalte dugheni nu. Pagubele sunt foarte însemnate şi în flăcări au murit şi doi copii izraeliţi. Incendiul s-au iscat se zice prin spargerea unei lampe cu petrol.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 240

Mihai-Eminescu.Ro




AUSTRO-UNGARIA [„DAMELE ROMÂNE DIN TRANSILVANIA…”] – de Mihai Eminescu [27 mai 1877]

Damele române din Transilvania au format un comitet pentru a veni în ajutorul societăţii”Crucii Roşie” din România cu bani şi cu obiecte. Ca să se vadă cum apreciază d-nii maghiari asemenea fapte făcute în favorul unei oştiri care nu e în război cu Ungaria, lăsăm să urmeze mai la vale un articol din ziarul unguresc Kelet din Cluj:

În favoarea răniţilor români.

Suntem înştiinţaţi din izvor sigur că din Craiova, Bucureşti şi alte oraşe a României s-au trimis apeluri secrete şi s-au făcut încercări pe lângă mai multe dame române din patria noastră ca să înfiinţeze aici comitete şi să înceapă colecte de bani şi scamă pentru răniţii armatei române.

Ceea ce afirmăm este faptă pozitivă şi ştim încă despre mai multe dame române că au respins cu rezoluţiune acea provocare, acum însă avem în mâni un apel subscris de comitetul constituit sub preşedinţa Iuditei Măcelariu (aici comunică numele membrelor comitetului damelor române din Sibiu).

Apelul apelează se ‘nţelege la umanitate şi l-am subscris şi noi bucuros pentru orice om care pătimeşte dacă n-am cunoaşte motivele infame care i-au hotărît să ia arma pentru primejduirea lor şi a altora şi dacă peste acestea n-am şti că provocatorii au apelat la ajutorul unui stat străin.

Noi credem că sexul frumos român este cu mult mai luminat în această privinţă decât să credem sau să presupunem că ar lua sub scutul său un pas public ca acesta în contra opiniunei publice, voiei şi politicei patriei.

Nu credem ca damele române să deie remuneraţiuine unui popor pentru infidelitate şi rebeliune; ca, glorificând faptele perfidului, să se compromită pe sine.

Conducătorii infideli şi perfizi ai României, în contra voiei poporului au rădicat pumnalul asupra amicului ei.

Au nimicit viitoriul ţărei şi binele poporului, pustiirea va urma şi va glorifica faptele mizerabililor perfizi.

Iar noi, aici pe teritoriul Ungariei, aceia cari, prin faptele României şi a muscalului ni vedem primejduită liniştea noastră dinlăuntru, noi cari vedem tendenţa spre acele scopuri cari în linie primă ne ameninţă şi ne primejduiesc viaţa noastră de stat, noi, aici pe teritoriul coroanei ungare, ca supuşi credincioşi, nu putem încuviinţa lucrul acestor perfizi, nu-i putem menagia, ci trebuie să-i condamnăm şi să-i urmărim cu toate semnele indignaţiei.

Vor fi români răniţi cari negreşit vor avea trebuinţă de ajutoriu, noi însă nu putem conlucra la vindecarea acelor rane cari s-au născut pentru ca să ne primejduiască esistenţa; noi nu putem vindeca, ca să se reînsănătoşeze şi iarăşi să-şi rădice sabia în contra esistenţei noastre, patriei noastre şi a intereselor ei.

Vindece ‘i şi ajute ‘i cela care e în stare a se însufleţi pentru canciucul muscălesc; care e în stare a-şi purta picioarele în catene de sclav, care nu vede scopul adevărat al acestui război de bandiţi.

Medicament preservativ: după ce vei fi citit o foaie ungurească, să binevoieşti a-ţi spăla mânile.

După cîte aflăm, aceste articole şi altele asemenea l-au motivat pe ministeriul din Pesta să oprească funcţionarea comitetului din Sibiu.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 240

Mihai-Eminescu.Ro




[„LA BECHET AU AVUT LOC…”] – de Mihai Eminescu [27 mai 1877]

La Bechet au avut loc o luptă de cavalerie între trupele comandate de maiorul Petrovan pe de o parte, un monitor ş-un vapor turcesc pe de alta.

Lupta a durat de la 9 până la 11 oare şi s-au aruncat 104 obuze. Vaporul turcesc a suferit mult.

La Calafat avea să se aşeze o nouă baterie”,Independenţa”. Spre a opri aşezarea, turcii au început o bombardare vie din Vidin, la care bateriile noastre au răspuns. Bateriile turceşti au fost silite să înceteze cu focul.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 239

Mihai-Eminescu.Ro




[„PUŢINI AU FOST PÂN – ACUMA…”] – de Mihai Eminescu [27 mai 1877]

Puţini au fost pân – acuma împăraţii şi regii cari în şirul veacurilor au văzut pământul României; puţini l-au văzut ca inamici, şi mai puţini ca amici. Marţi 24 curent, M. Sa Împăratul tuturor Rusiilor, amic ţărei şi Prea Înălţatului nostru Domn au pus piciorul pe pământul umbrit de coroana României.

Sosind strălucit şi încunjurat de mai marii împărăţiei sale, au fost primit de români în mod strălucit şi entuziast. Trenul, compus din o mulţime de vagoane ale Curţii imperiale, a sosit la gara de Iaşi la 9 ore 55 min. (timpul Iaşilor) sara. Precum am amintit în n-rul trecut, atât prin silinţele autorităţii comunale, cât şi prin concursul unor avuţi particulari, gara de Iaşi era splendid decorată şi iluminată aşa de frumos încât de departe părea un palat din povesti. M. Sa se coborî din vagon împreună c-o suită numeroasă, în care se aflau A.L.L. imperiale marele duce moştenitor şi marele duce Sergiu Alexandrievici; principele cancelar Gorciacov; gen. Miliutin, ministrul de război; admiral Pasiet, ministrul comunicaţiunilor; gen. conte Adlerberg, ministrul Casei Imperiale, generalul – adiutant princ. Suvarov; ataşatul militar german gen. baron Werder; ataşatul militar austriac colonelul baron Bechtolsheim şi alte multe persoane înalte.

La sosire toate corurile vocale din Iaşi, conduse de profesorul G. Muzicescu, intonară imnul naţional rusesc. La coborâre-i, M. Sa fu întâmpinată de domnii ministri Brăteanu şi Docan şi de generalii ruşi d-nii Stahl, Katelei şi alţii. M. Sa se îndreptă către I.P.S.S. Mitropolitul Moldovei şi al Sucevei, care-l aştepta cu crucea şi evanghelia în mână, sărută crucea cu care mitropolitul ‘l binecuvântă şi ascultă următorul cuvânt scurt, rostit de mitropolit în limba românească:

 

Maiestate,

Cu simţăminte de cel mai profund respect salutăm venirea Maiestăţii Voastre în patria noastră. De la marele Petru, gloriosul vostru străbun, după 166 de ani Maiestatea Voastră sânteţi cel dendâi monarc ortodox care vizitaţi această veche capitală a Moldovei, astăzi a doua capitală a României. Fiţi binevenit între noi. Biserica, clerul şi tot poporul român salută cu respect în Voi pe puternicul monarc ortodox al Rusiei. Dumnezeu să Vă binecuvânteze. Dumnezeu să binecuvânteze armia Voastră creştinească şi să îndrepte paşii Maiestăţii Voastre întru toate spre bine, întru mulţi ani.

D. Ioan Brătianu traduse alocuţiunea mitropolitului în limba franceză, după care M. Sa răspunse aseminea în limba franceză:

că se bucură, văzând din nou pe Prea S.S. Mitropolitul, pe care l-a văzut încă odată la Ungheni, asigură apoi din nou că vine în România ca amic, nu ca inamic.

Îndreptându-se spre salonul garei, fu întâmpinat de reprezentanţii autorităţilor judeţene şi comunale şi de membrii corpului diplomatic rezidenţi în Iaşi. D. primar al oraşului prezentă M. Sale, după vechiul obicei al pământului, pâne şi sare, care după tradiţie însemnează că sub domnia suveranului întâmpinat populaţiile să se bucure de belşug şi avuţie. Damele prezentară buchete de flori, publicul nenumărat striga”Ura!” şi”Să trăiască”. M. Sa trecu în sala mare de aşteptare, care era îmbrăcată c-o rară bogăţie, în urmă trecu în salonul cel mic, unde ordonă să i se servească supeul, şi conversă cu d-nii miniştri Cogălniceanu şi Brătianu.

După ce M.Sa petrecuse o oră şi jumătate conversând cu lumea oficială care-l înconjura se sui iarăşi în vagonul său şi stătea la fereastră în aclamările entuziaste ale mulţimii şi în sunetele imnului cântat de corurile vocale. Deodată se făcu o tăcere profundă. Un tânăr, în costum cercazian, îngenunchease înaintea M. Sale, cerând iertare. Era un fost ofiţer din armata imperială care se făcuse vinovat de grave greşeli disciplinare ce le vom spune mai la vale şi care cerea drept graţie să fie reintegrat şi trimis în război. M.Sa nu putu admite rugămintea într-un timp în care disciplina trebuie să fie sfântă. Nefericitul făc [u ] câţiva paşi înapoi şi-şi înfipse pumnalul drept în inimă. Medicii îl transportară repede în sala de aşteptare cl. II, aclamările reîncepură şi trenul porni însoţit de urările mulţimei.

Oraşul Iaşi era splendid iluminat şi împodobit cu flamuri naţionale; o mulţime nenumărată se mişca pe stradele principale.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 238

Mihai-Eminescu.Ro




«STEAUA ROMÂNIEI» – de Mihai Eminescu [25 mai 1877]

Sub acest titlu, care serveşte a desemna întâia decoraţie românească, a început a apărea în Iaşi o foaie politică cotidiană. A doua capitală a României a văzut până acum născându-se şi murind mai multe foi periodice cari ieşeau o dată, de două ori sau de trei ori pe săptămână; Steaua României va fi cea întâi care va ieşi în toate zilele. Născută sub auspicii favorabile, după cum singură o spune în revista sa, şi organ al partidului liberal, îi urăm succes şi viaţă lungă. Ne luăm însă voia a-i face o mică observaţie. Mai tot numărul întâi se ocupă de persoana d-lui primar Pastia. În general, la ivirea lor, ziarele făgăduiesc mai mult decât au de gând să ţie; ne place a crede că Steaua României va face mai mult decât făgăduieşte, ocupându-se de afaceri generale şi lăsând la o parte persoanele, chiar şi când acele ar fi primari unui târg aşa de însemnat ca Iaşii.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 238

Mihai-Eminescu.Ro




[„COMBINÂND ŞTIRILE…”] – de Mihai Eminescu [25 mai 1877]

Combinând ştirile aduse de ziarele din Bucureşti în privirea consultărilor ce-au avut loc spre a formula noul proiect delege pentru emisiunea hârtiei – monetă, vedem următoarele: Votarea proiectului original s-au fost amânat, după însăşi cererea guvernului, pentru ca ministrul de finanţe să-l modifice astfel încât să dobândească cât mai multe asentimente. D. Brătianu s-au adresat la bărbaţii cei mai competenţi din Cameră şi Senat, cerându-li consiliile. La această invitare au răspuns toţi, fără deosebire de partid; astfel d-nii M.K. Epureanu şi D. Sturza pe de o parte, d-nul V. Boerescu pe de alta au formulat chiar două planuri financiare, cari au fost supuse aprecierilor d-lui ministru. Întâi păruse a prevala opinia celor dendâi d-ni, dar în urmă d. ministru s-au înclinat mai mult spre opiniile emise de d. V. Boerescu.

Întâi se admisese ideea unui împrumut prin creditul fonciar. Scrisurile funciare eliberate aveau să se aşeze în depozit la Casa de depuneri şi consemnaţiuni şi să se emită asupra acestui depozit hârtia – monetă care să circuleze.

Dar într-o întrunire particulară d. Boerescu au arătat că ipotecându-se în regulă proprietăţi de-ale statului, operaţiunea împumutului s-ar scumpi şi complica prin intervenirea creditului fonciar.

Pentru a ridica însă creditul biletelor cu curs forţat să li se pună o scadenţă fixă. Scadenţa s-a adoptat, s-a pus apoi un termin maxim pentru retragerea biletelor din circulaţie şi s-au dat garanţii că retragerea se va efectua într-adevăr. Astfel dar proiectul nou e în esenţă deosebit de cel vechi şi adunarea deputaţilor l-au primit la 20 mai cu 55 voturi pentru, 15 contra şi două abţineri.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 238

Mihai-Eminescu.Ro




SPRE RESTABILIRE – de Mihai Eminescu [20 mai 1877]

Aflăm cu părere de rău că notiţa noastră din no. trecut, relativă la strade, ar fi atins susceptibilităţi în onor. consiliu comunal. Dreptul de a se plânge este poate mai mult al nostru, de vreme ce unii din d-ni ne-au putut crede atât de… cuminţi de-a imputa unui consiliu comunal ales înainte de câteva luni toate deteriorările ce esistă în oraşul Iaşi. Constatăm totodată că nici un singur şir din toată notiţa nu cuprinde măcar încercarea unei aluzii la consiliul comunal sau la oricare altă autoritate administrativă, ci am arătat numai o stare de lucruri pe care nu consiliul comunal, dar munca a două generaţii întregi ar fi abia în stare a o schimba. Atâta ca descrierea generală. Cazul cu totul special asupra căruia am atras atenţia autorităţilor competente este îngreuierea comunicaţiei la un punct al şoselei Socola, împrejurare materială care nu poate fi contestată de nimeni şi pe care (nota bene ) n-am imputat-o nimănuia. N-am cerut decât înlăturarea inconvenientului, nimic mai mult.

Activitatea oricărei administraţii în genere, fie în Paris, fie în Londra, are două margini: pe de-o parte realizarea celor necesare, pe de alta realizarea celor absolut necesare. Necesar ar fi ca chiar suburbiile cele mai depărtate să se paveze, dar, în starea financiară a întregului mecanism administrativ din România, aceasta e cu neputinţă; sunt însă necesităţi care trebuiesc împlinite chiar în lipsă de mijloace şi între aceste am crezut a putea socoti şi repararea unui punct de pe şoseaua Socola pe care circulă mii de oameni şi sute de trăsuri pe zi; cerând însă aceasta am fost departe de a da asupra cuiva vina deteriorărilor existente.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 237

Mihai-Eminescu.Ro




«ROMÂNIA LIBERĂ» – de Mihai Eminescu [18 mai 1877]

România liberă este numele unui nou ziar bucureştean al cărui cel dendâi număr a apărut la 15 mai c. Preţul de abonament e pe un an 24 l.n. pentru Bucureşti, 30 pentru judeţe; direcţia este în mânele d-lui August Laurian. Almintrelea noua metamorfoză a”Alegătorului liber” şi a”Unirii democratice „ are”o stângă moderată în corpurile legiuitoare, o tinerime gata de-a lupta contra relelor prezinte şi viitoare.” Un articol al noului ziar începe cu fraza”Bătrânii se duc!” şi se mântuie cu acelaş refren „Bătrânii se duc! Să fim gata a le urma”. Oameni suntem şi pricepem de cuvânt şi ne bucurăm nevoie mare văzând ce uşor se arată la noi cei gata de-a urma… la ministeriu.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 237

Mihai-Eminescu.Ro




CONCERT [„DUMINICĂ ÎN 22…”] – de Mihai Eminescu [18 mai 1877]

Duminică în 22 c. profesorii şi elevii conservatoriului din Iaşi vor da un concert în grădina Chateau aux fleurs, a cărui produs e menit spre ajutorarea ostaşilor români răniţi. Preţul intrării e de 2 fr.; în caz de vreme rea, serata se va amâna pentru a doua zi. Luând cu plăcere act de acest concert de binefacere, căruia îi dorim cel mai bun succes, ne pare rău că trebuie să ţinem samă de-o uşoară disonanţă – aceasta cu – atât mai mult cu cât nu vedem nici un motiv pentru producerea ei. Ideea de-a da un concert în grădina pomenită e a violinistului Micheru; d-sa apoi a căutat să câştige concursul binevoitor al d-nilor profesori pentru acest scop. D-nialor s-a grăbit a promite acest preţios concurs, în urmă însă au avut bunăvoinţă de a elimina cu totul pe d. Micheru dintre concertanţi, întrebându-se”ce caută printre apostoli”? Nu ştim cine dintre d-nii concertanţi n-a voit să cânte alături cu talentatul violinist, nici dacă a fost numai unul sau dac-a fost mai mulţi, destul că ni pare rău a înregistra aceste mici graţiozităţi colegiale.

Trebuie să admitem două ipoteze, pentru noi egal de dureroase. Sau că domnii în cestiune nu recunosc că d. Micher e la înălţimea artei sale, şi atunci ar fi fost datoria d-nia-lor ca, cu ocazia deselor concerte ale violinistului, profesorul de conservatoriu, mănţiitorul bunului gust, să se pronunţe în mod critic asupra muzicantului, lucru ce nu s-a întâmplat – şi nu se va întâmpla – sau că aceiaşi d-ni profesori evitează de-a introduce la o serată muzicală un nou termin de comparaţie, a cărui valoare ar putea să iasă în defavorul d-nialor. Atuncea simţământul care-a dictat eliminarea tânărului violinist are cu totul alt nume, pe care nu-l mai spunem.

Fie aceasta singura disonanţă ce ni vine la auz.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 237

Mihai-Eminescu.Ro




STRADELE [„ROMÂNIA ESTE…”] – de Mihai Eminescu [18 mai 1877]

România este ţara contrastelor. Venind cineva de la gară în stradele vestitului municipiu Dacorum Iassiorum rămâne încântat de podirea cu asfalt a stradelor noastre, pe care te poţi plimba ca-n salon. Dar dacă vizitatorul ar avea curiozitatea de a merge în suburbii depărtate din şesul Bahluiului, de ex. pe şesul dintre şoseaua Ţuţorei şi înălţimile pe care se înşiră oraşul, începând de la Curtea Domnească pân-la Tătăraşi (târgul de jos, ţigănimea domnească), atunci ar avea cu totul altă privelişte.

Acolo în loc de strade sunt adevărate lagune de glod; podului de lemn de preste Bahlui îi lipsesc la mijloc câteva scânduri pe cari nimeni nu se – ndură de-a le pune la loc, pe ici pe colo întâlneşti căte un mare ochi de apă, spre a aduce aminte de măreţul act al facerii lumii. Acolo locuieşte o parte a poporului ales de Dumnezeu, carele prin diferite apucături ingenioase, prin clădirea sistematică de moviliţe de gunoaie, prin aşezarea de scânduri rupte caută a forma trecători prin împărăţia lui Neptun şi a nu sta cu totul izolaţi de restul umanităţii.

Dar să lăsăm aceste formaţiuni geografice pe seama unui Herodot al viitorului şi să ne întoarcem la puncte mai cunoscute. şoseua Socolei e cunoscută de toţi ca drum care duce la viile şi vilele orăşenilor din Iaşi, la seminariul Socola, la Vaslui, în fine e o cale de comunicaţie despre care nu putem presupune că trece prin mijlocul unor triburi necunoscute. Aproape în dreptul şoselei de la Ţuţora şoseua Socolei se bucura de existenţa mai multor gropi perfide, pline cu apă. Când trece o trăsură prin aceste gropi, ea se preface în corabie, caii în servitori ai lui Neptun, iar călătorii invocă prin imnuri steaua mărilor, ca să-i conducă la limanul dorit. Prin aceste gropi trec zilnic sute de trăsuri, mii de militari, zeci de tunuri, încât biblica trecere prin Marea Roşie se repetează la acest punct de sute de ori pe zi. Învăţătorii din şcoalele apropiate demonstrează băieţilor cu exemple ad oculos posibilitatea minunii biblice pe cale cu totul naturală. Şi cu toate acestea în depărtare de o oră şi jumătate, în vârful Repedei, sunt minunate cariere de piatră şi numai cu zece, cincisprezece cară s-ar putea repara punctul în cestiune, s-ar putea pune capăt neplăcerilor miilor de trecători. Nu ştim într-adevăr cine a luat întreprinderea reparării acelei şosele, ştim însă atâta că nu se găseşte nici un motiv care să scuze asemenea neregularităţi. Esplicăm pân-la un punct neglijarea unor strade puţin frecuentate, dar o cale atât de frecuentată ca şi cea de la Socola trebuie să fie totdeauna practicabilă. Cu toată insistenţa atragem luarea aminte a autorităţilor competente să binevoiască a lua grabnic măsuri pentru a înlătura acele adevărate vexaţiuni pentru comunicaţia între Iaşi şi Socola.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 236

Mihai-Eminescu.Ro




[„DE LA TEATRUL RĂZBOIULUI…”] – de Mihai Eminescu [18 mai 1877]

De la teatrul războiului puţine. La 16/28 c. o şalupă rusească de-o construcţie proprie au izbutit să aşeze sub cel mai mare monitor turcesc o torpilă prin a cărei esploziune monitorul a fost zvârlit în aer. Se vede că acest monitor era Hifs e Rachman, cel mai mare ce rămăsese în urma lui Litfi Djelil, de-a cărui sfărâmare în faţa Brăilei cititorii îşi vor aduce uşor aminte. Pe malurile Dunării s-au început bombardamente serioase între Giurgiu şi în Ruşciuc, Islaz şi Nicopole, Calafat şi Vidin. Din Asia se vestesc încăierări uşoare şi bombardamente pe ţărmurii mării locuite de triburi abhazice; asemenea bombardamentul Karsului şi a locului Topra Kale. Pe când însă împărăţia Osmanilor e într-un pericol neîndoielnic, softalele din Constantinopole au început din nou demonstraţiile lor politice, încât criza internă ameninţă a fi mai acută decât cea esternă. Camera turcească a hotărît darea în judecată a lui Mahmud Paşa, poziţia cabinetului Ehdem Paşa se consideră de zdruncinată, încât se poate ca-ntr-o bună dimineaţă să ne trezim în Ţarigrad cu-n nou sultan, cu-n nou ministeriu şi cu multe alte lucruri nouă. Deocamdată în Constantinopole s-au proclamat stare de asediu, prin care se opreşte purtarea armelor, adunarea pe uliţe şi se ordonă percheziţiuni în locuinţele private pentru căutarea de arme sau muniţii. Se asigură că guvernul austro-ungar au protestat contra proclamării stării de asediu.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 236

Mihai-Eminescu.Ro




[„CONTRAR SIMPATIILOR MAJORITĂŢII POPOARELOR…”] – de Mihai Eminescu [13 mai 1877]

Contrar simpatiilor majorităţii popoarelor din Austro-Ungaria, interesele esclusive şi esclusiviste ale maghiarilor şi evreilor vor ajunge poate să amestece monarhia învecinată într-un război în care condiţiile ei de luptă vor fi poate mai nefavorabile decât acelea ale Turciei. De cîte ori cineva încearcă a arăta posibilitatea disfacerii Austriei în bucăţile ei constitutive, de atâtea ori ni se răspunde că fidelitatea cătră tron, alipirea cătră dinastie sunt o garanţie sigură contra unei asemenea eventualităţi. Fie-ne iertat a constata că dragostea popoarălor nu este nesăcată şi îndelunga răbdare nu este fără sfârşit. Legătura cea puternică între dinastie şi popor e biserica, orişicine ar zice altfel; iar clasele cari sunt mai influenţate de biserică sunt cele agricole, cele ţărăneşti. Alipirea cătră tron şi iubirea pentru împărat se va găsi dar mai cu samă în ţăranii aciia a cărora biserică a ştiut să le reprezinte familia domnitoare încunjurată de-o aureolă aproape cerească.

Să nu se uite însă că astăzi curentul spiritual din Austro-Ungaria e ‘ndreptat în contra bisericii. Preoţimea însăşi, întrucât este un factor politic, este pentru aşa numitul federalism, pe care-l numeşte drept istoric. Numai în caz dacă politica internă a monarhiei ar lua calea federalistă, dând fiecării naţionalităţi ceea ce este al ei, s-ar putea susţinea cu siguranţă că alipirea cătră dinastie va întrece puterea germenilor de disoluţiune. Susţinem şi am putea proba oricând că simţământul dinastic în popoarele Austro-Ungariei e restrâns la cercurile cari aparţin unei confesii creştine oarecare şi că politica raselor va fi aceea a bisericilor lor. Restul face politică de interes, nu de simţământ; jocul de bursă, păsuirea, înaintarea în funcţiuni înalte, concesiile, ordinele şi decoraţiunile, interesele personale – acestea sunt adevăratele ţinte ale acelor clase de advocaţi cari conduc destinele monarhiei. De aceea se va vedea cu câtă uşurinţă se formează şi se dizolvă grupurile politice de deputaţi din parlamentul vienez, încât, alături cu acest joc caleidoscopic de opinii intime, numai partidul dreptului istoric şi naţionalităţile se prezintă compacte şi neabătute din calea lor.

De aceea am spus la început că împrejurările în cari Austro-Ungaria ar intra în luptă ar fi poate mai rele ca ale Turciei. Căci, într-adevăr, cine ar şi intra în luptă pentru monarhie în forma ei de astăzi? Spăriosul norod al lui Israil de la bursa din Viena şi – maghiarii, par nobile fratrum, dualismul în senz propriu, singurele clemente turcofile şi slavofage din Austro-Ungaria. Dacă vom mai adăogi cu oarecare restricţiune polonii din Galiţia, locuitorii aproape esclusivi, de oraşe, am mântuit elementele susţinerii morale a luptei.

Maghiarii. Iată într-adevăr singurul element istoric care are gură, căci celorlalte bursa le-au închis-o demult; bursa şi acea politică eterogenă care nu are în vedere binele popoarelor, ci esploatarea lor. Dar, dacă maghiarii au bunul de-a fi o naţionalitate bine definită, ei pe de altă parte repetează sub coroana Sf. Ştefan acelaş joc pe care parlamentul austricesc îl esercitează dincoace de Leita. Maghiarii sunt întru atâta o putere alături cu parlamentul din Viena, întru cât în urma lor au un popor al lor propriu, pe când parlamentul din Viena n-are pe nimenea în alaiul său, căci e greu de a crede că deputatul Kuranda, prototipul zoologic darwinian al parlamentului vienez actual, e în stare să inspire popoarelor simţământul viu de-a apăra o patrie în care ele n-au nimica şi d. Kuranda tot.

Aşadar, dacă trupe inamice ar intra în Austria, ar avea o armată înaintea lor, o armată bună nu contestăm, dar nu popoară inamice. Comitetele slave ar răsări preste noapte în provinţiile ocupate şi cunoscutul d. Aksakoff ar deveni repede autocratul celor mai întinse teritorii şi rase din Austria şi Ungaria. Spre a formula într-o antiteză opinia noastră zicem: Monarhia habsburgică federalistă este singura ce poate împăca toate popoarele, federalismul singura cale trainică care să le lipească unul de altul. Monarhia federalistă ar avea puterea necesităţii, ar fi dezlegarea definitivă a cestiunii naţionalităţilor şi ar cuprinde în sine o dezvoltare atât de multilaterală încât prosperitatea generală abia se poate calcula de prevederile omeneşti. Monarhia dualistă este tiranizarea popoarelor sub piciorul a două elemente numeric – neînsemnate şi urâte de toţi din cauza suficienţii şi aroganţei lor.

Aceste dezvoltări ni s-au părut necesare pentru a ilustra pericolul la care monarhia s-ar espune intrând în luptă cu nemulţămirea generală a popoarelor. Arhiducele Albrecht au auzit deja, la Agram, cântându-i-se imnul rusesc. Unde? Într-o ţară care are o autonomie oarecare, va să zică e întrucâtva mulţămită. Nu va fi mirare dacă trupele ruseşti, intrând în Austria, ar fi întâmpinate de acelaş imn care au jignit urechea unuia din cei mai simpatici Habsburgi. Un semn că simpatiile cele mai tari se istovesc, călcate fiind în picioare de cătră gustul de supremaţie al maghiarilor şi al amicilor Nouăi prese libere.

Acest memento ne-au trebuit spre a trece la interpelaţia făcută de d. Helfy în şedinţa de la 4/16 mai în Camera deputaţilor din Pesta.

Iată acea interpelaţie:

Considerând că ministrul – prezident, când au răspuns la interpelaţiile asupra războiului ruso-turc, au declarat că ministeriul de esterne al monarhiei s-au silit de la începutul conflagraţiunii orientale de a menţinea pacea, dar că izbucnind războiul, ministerul se va sili mai cu samă să-l localizeze;

Considerând că prin agresiunea Rusiei, silinţele pentru mănţinerea păcii au fost nimicite şi că în urma celor întîmplate de curând în România, războiul au luat o întindere şi mai mare;

Considerând că prin această nouă violare a tratatelor războiul s-au apropiat nemijlocit de fruntariile ţării, prin care se periclitează în orice caz interesele amândoror statelor, dar cu deosebire acelea ale Ungariei;

Întreb pe d. ministru – prezident:

Nu crede că a sosit vremea ca să ia o poziţie hotărâtă faţă cu aceste împrejurări şi să facă pe ministeriul nostru de esterne ca, în înţelegere cu celelalte puteri, să realizeze mănţinerea tractatului de Paris?

Răspunsul, destul de străveziu, al d-lui ministru – prezident Tisza e următorul:

Rog să mi se deie voie de-a da un scurt răspuns la interpelaţie, căci s-au emis multe păreri pe cari eu le cred eronate şi n-aş voi ca în vacanţa Parlamentului aceste păreri să se împrăştie şi mai mult fără să fi fost rectificate. În treacăt observ că cu greu s-ar putea demonstra din istorie aserţiunea d-lui deputat că articolul relativ la Cestiunea Orientului şi la România pe care d-sa îl citează din tratatul de Paris s-au stabilit în interesul monarhiei austro-ungare.

Cine cunoaşte cursul de atunci al afacerilor nu va zice că aserţiunea e îndreptăţită. D-sa nu va putea asemenea să-mi găsească în tratat, al cărui test nu-l am înaintea mea, că vrouna din puteri e obligată de-a ridica protest sau a se amesteca dacă o altă putere s-au amestecat. Pentru aceasta, puterile au drept numai”en cas d’agression extérieure „. Acest caz nu s-au întâmplat, căci ştim că ruşii n-au intrat în România ca agresori, ci în înţelegere cu România.

Apoi mai observ încă un lucru, fără a voi să dizbat asupra lui, anume: întrucât teritoriu României este sau nu neutral. Mai cu samă cu acest scop am luat cuvântul, ca să zic: că teritoriul României nu-i neutralizat prin tratatul de la Paris. După a mea părere, nici n-avem cauză ca să ne pară rău de aceasta. Dac’ ar fi vorba ca teritoriul român să se neutralizeze de acu înainte, monarhia austro-ungară şi mai cu samă Ungaria a trebui să se ‘ntrebe dacă e în interesul lor propriu să accepte această neutralitate D. deputat au citat răspunsurile ce le-am dat cu altă ocazie, dar au lăsat afară o parte a lor prin care spuneam: că guvernul a crezut şi crede încă de datorie de-a lua sama ca în urma războiului să nu se realizeze formaţiuni (de state) cari ar putea primejdui interesele monarhiei austro-ungare. În acelaşi răspuns am spus-o hotărît că guvernul va, crede de datorie de a priveghea aceasta în modul şi cu mijloacele pe cari le vor cere împrejurările. Dincolo de această declaraţie nu pot trece nici astăzi.

D. deputat îmi poate crede că guvernul simte deosebirea între gradul său de responsabilitate şi acela al deputaţilor în parte. I-e uşor deputatului să rostească părerile şi dorinţele sale când poate adăoga:”iar cât despre cele ce s-ar întâmpla, nu-i treaba mea, ci a guvernului”. Astfel cineva poate esprima din când în când idei insinuante, pot zice că fără răspundere, pe când guvernul din contra trebuie să cumpănească fiecare cuvânt pe care-l spune în asemenea împrejurări.

În procederea lui, guvernul e condus de acest simţământ al responsabilităţii. Guvernul crede de a sa datorie – chiar dacă nu admite că d. deputat cutare sau altul e interpretul opiniei publice – să urmărească cu atenţie toate simptomele, şi această datorie guvernul au îndeplinit – o pân – acuma şi va îndeplini-o şi-n viitor. El va hotărâ actele sale precum o vor cere interesele monarhiei şi ale ţării. Guvernul poate rămâne în tăcere când vede că paşii lui într-o direcţie sau în alta, făcute cu cea mai mare bună credinţă, se taxează a priori de trădare a ţării: de o parte, când ia o direcţie, de alta, când ia altă direcţie. Acest cuvânt (trădare) trebuie aplicat cu mare pază, tocmai pentru că e un cuvânt greu şi pentru că nu se poate aplica nici unei greşeli când ea s-a comis bona fide; cu atât mai puţin se poate aplica anticipat şi fără să se ştie ce se va face. Vom urmări cu atenţie opinia publică şi dezvoltarea întâmplărilor. Credincioşi direcţiei ce-am însemnat-o, vom urmări ţinta relevată cu mijloacele ce le vor cere împrejurările. Dacă unui guvern care are responsabilitatea cruţă cât poate sângele şi banii naţiei nu merită imputări, ba chiar numai un asemenea guvern merită ca în anume cazuri ţara să nu economisească nici bani, nici sânge.

La mai multe observări ale deputatului Helfy ministrul prezident au mai răspuns:

Numai asupra unui punct sunt silit să revin. D. deputat a zis: Dacă, ministrul nu mai răspunde, va fi mai bine să-l numim dictator şi să trimeată parlamentul acasă. Să mă iertaţi, dar nu pot împărtăşi această opinie şi mă refer tocmai la cele ce-am auzit aici despre modul cu care pretutindene unde lucrurile se interpretează corect sunt privite evenimentele în Anglia, după lungi dezbateri. Ele sunt privite astfel: nu s-au luat nici o hotărâre care să conţine vro instrucţie. Helfy (întrerupând ): Nici noi nu voim asta.

Ministrul – prezident. Ba să mă iertaţi, aţi binevoit a zice: dacă Adunarea nu mai poate da instrucţii guvernului, e mai bine să numim pe ministru – prezident dictator şi să se dizolve parlamentul. Eu zic: guvernul englez n-au căpătat nici o instrucţie şi totuşi toată lumea pricepe că prin voturile date acolo, guvernul au căpătat deplina libertate de acţiune pentru a-şi realiza politica lui. E numai un drum în această privire, şi de aceea înrâurirea Camerei nu-i o iluzie; – acest drum este: dacă nu exista încrederea că guvernul va dirige politica esterioară conform cu interesele ţării şi dacă la dezbaterea după o interpelaţie guvernul rămâne în minoritate, el face loc aceluia în care Adunarea are încredere. Dar şi noului guvern îi va fi permis de a-şi realiza liber şi fără instrucţii politica sa, căci politica esterioară nu se poate conduce cu instrucţii parlamentare. Acesta-i uzul constituţional, precum se interpretează pretutindenea unde constituţionalismul e privit de un espedient practic. Vă voi spune şi de ce-am răspuns d-lui deputat. Am răspuns fiindcă ştiu că pentru Ungaria nu va fi o mângâiere dacă istoria va scrie « a lui Tisza a fost cabinetul care au ruinat Ungaria ». Tocmai pentru că simt aceasta am voit – deşi mă razim pe providenţă şi sper că va succede silinţelor noastre patriotice – să mântuim patria de pericolele posibile – am voit pentru ca în vacanţe să pot lucra fără piedeci, să fac să se manifeste parlamentul înainte de împrăştierea lui şi să văd dacă mai există atâta încredere în acest guvern pentru a putea conduce mai departe afacerile în împrejurările grele de astăzi sau, dacă nu mai există această încredere, guvernul să facă loc altuia.

Parlamentul cu mare majoritate au luat act de acest răspuns.

Din aceasta vedem că d. Tisza a cerut un vot de încredere pentru politica sa esterioară şi a obţinut acest vot. Politica sa esterioară însă este: să nu sufere a se întări sau a se forma state la marginea Dunării cari ar avea simpatii pentru slavii sau pentru românii din Ungaria, iar această politică d-sa va realiza-o cu mijloace potrivite cu împrejurările, va să zică cu arma. Sapienti sat.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 233

Mihai-Eminescu.Ro




[„VOTUL CAMEREI ŞI AL SENATULUI…”] – de Mihai Eminescu [13 mai 1877]

Votul Camerei şi al Senatului din 10/22 curent relativ la neatârnarea deplină a României mai că n-are nevoie de comentar. El n-a fost inspirat de-o aprindere momentană sau de-un entuziasm spontaneu, căci din discuţiile urmate în ambele adunări se vede că moţiunea votată rezultă logiceşte din votul trecut al lor, care constată că legăturile cu Turcia sunt rupte şi războiul declarat. Deja începuseră oameni să se ‘ntrebe: Ce este România? Atârnătoare nu, neatârnată asemenea nu, prin urmare res nullius cedând primo occupanti. Drept că în realitate era altfel, căci România n-a fost niciodată vasală Turciei; dar în ochii diplomaţiei engleze şi a unei părţi din jurnalistica austriacă România era ceea ce e şi după opinia lui Savfet Paşa: parte integrantă a Imperiului otoman. Paralel cu concepţia turco-engleză începuse a răsufla prin ziarele germane, în urma unui articol a ziarului „Post” din Berlin, veleitatea unui protectorat austriecesc în locul celui turcesc. Prin moartea tutorului, minoara Românie avea să treacă sub alt tutor, care ar fi ajuns a împlea toate posesiunile pupilului său cu arendaşi austrieceşti; iar pupilul însuşi ar fi fost destinat să moară în minoritate. Credem că numai pentru a evita veleităţile vrunui alt protectorat esclusiv Adunările au formulat votul lor din urmă.

S-au votat de Adunări înfiinţarea unei decoraţiuni care va purta numele ”Steaua României”. Proiectul de lege respectiv a suferit modificări din partea Camerei, care doreşte ca ea să se confere numai militarilor, iar Senatul a reintrodus prin amendament dispoziţia ca ea să se poată conferi şi civililor, încât legea în forma ei de faţă se va întoarce la Cameră. În faptă însă există merite – de exemplu diplomatice – cari să întreacă chiar pe cele militare, de aceea credem că Adunarea deputaţilor se va convinge uşor că armele spiritului sunt cel puţin egale, în multe cazuri însă chiar superioare armelor războiului.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 233

Mihai-Eminescu.Ro




DE PE CÂMPUL DE RĂZBOI [„ÎN 5/17 MAI RUŞII…”] – de Mihai Eminescu [11 mai 1877]

În 5/17 mai ruşii au luat cu asalt locul întărit Ardahan. Acest loc este pe malul râului Chur şi consistă din două tapşane ridicate unul asupra celuilalt; pe cel mai nalt e un castel. Pierderile ruseşti sunt cam de 230 oameni. Această victorie pune pe ruşi în posesiunea unei şosele bine păstrate, de-o lungime de 7 chilometre, care duce spre Erzerum.

Turcii au bombardat din corăbii portul rusesc şukum-kalé. Oraşul de port au fost devastat cu desăvârşire, iar trupele de garnizoană l-au părăsit. În urma căderii acestui loc s-au luat grabnice măsuri pentru a asigura malurile Mării Negre în contra unui nou atac din partea flotei turceşti.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 232

Mihai-Eminescu.Ro




FRANŢA [„CÂND ÎN ZIUA DIN URMĂ…”] – de Mihai Eminescu [11 mai 1877]

Când în ziua din urmă a anului 1875 s-a împrăştiat Camera deputaţilor şi s-au făcut nouă alegeri, acestea au ieşit în favorul partidului republican; în Senat însă partidul n-au avut decât ceva mai puţin de jumătatea voturilor. În faţa acestor rezultate ale alegerilor, cabinetul Buffet a trebuit să se retragă, făcând loc cabinetului Dufaure din centrul stâng. Acest întâi cabinet republican au avut a se lupta de la început cu partidul clerical, dar, foarte îngăduitor faţă cu monarhiştii de orice coloare, a trebuit să cadă din cauza îngăduinţii sale şi-au făcut loc lui Jules Simon, republican declarat. Atunci toate partidele monarhiste şi-au dat mâna în combaterea noului cabinet, pe care l-au şi răsturnat, deşi pe o cale indirectă. Se vede că într-un consiliu de miniştri se hotărâse ca membri cabinetului să combată în Cameră şi să împiedece abrogarea legii de presă şi votarea unei legi municipale. Miniştrii n-au făcut însă nimic în această privinţă; la abrogarea legii de presă au tăcut, la votarea celei municipale asemenea. Scrisoarea prin care mareşalul prezident impută miniştrilor negligenţa lor şi esprimă neîncrederea că ei ar mai avea destulă influenţă pentru a înfrâna Camera e egală cu cererea demisiunilor lor, cari au şi fost date. Noul cabinet s-a compus astfel: Ducele de Broglie, prezident consiliului şi ministru de justiţie; Fourtou, interne; Caillaux, lucrări publice; de Meaux, comerţ şi agricultură; Brunch, instrucţie publică. Din cabinetul trecut au rămas numai ducele Decazes la esterne şi Berthzaut la război; iar Ministerul de marină se gerează în mod interimar. Acest cabinet e conservator şi are majoritate în Senat, nu însă şi în Cameră, încât aceasta va fi poate dizolvată.

Cu toată rezerva cuvenită şi aproape încredinţaţi despre netemeinicia ei, reproducem ştirea că în urma compunerii cabinetului Broglie s-ar fi născut grave turburări la Paris şi în Franţa toată şi că gen. MacMahon s-ar fi refugiat în Anglia. În urma fugii lui s-ar fi constituit o regenţă compusă din Thiers şi Gambetta.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 232

Mihai-Eminescu.Ro




[„ÎNTÂMPLĂRILE PETRECUTE ÎN PARLAMENTUL ROMÂN…”] – de Mihai Eminescu [11 mai 1877]

Întâmplările petrecute în parlamentul român în noaptea de ieri, 9 spre 10 mai, nu ni sunt încă aşa de cunoscute ca să putem judeca de pe acum grava lor însemnătate. După depeşele sosite din Bucureşti se vede ca d. Fleva va fi dezvoltat printr-un discurs o interpelaţie a sa, că d. ministru de esterne a răspuns printr-un alt discurs şi că Adunarea deputaţilor a votat apoi următoarea moţiune: „Camera, mulţumită de esplicaţia guvernului asupra urmărilor ce a dat votului de la 29 april, ia act: că războiul între România şi Turcia e declarat, că ruperea relaţiunilor noastre cu Poarta şi independenţa absolută a României a primit consacrarea lor oficială şi, comptând pe dreptatea puterilor garante, trece la ordinea zilei”.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 232

Mihai-Eminescu.Ro




RUBLELE DE ARGINT – de Mihai Eminescu [8 mai 1877]

În urma unui incident care prin natura sa delicată se sustrage aprecierei noastre, aflăm că rublele ruseşti au pierdut cursul lor de patru franci, fixat de onor. prefectură a poliţiei… Obiectul acestui incident îl formează un neînsemnat conflict de competenţă între prefectura poliţiei şi primăria oraşului. Oricare ar fi susceptibilităţile atinse, credem însă că interesul publicului e mult mai însemnat pentru ca ele să-l poată înrâuri în mod constant. Aşteptăm dar ca autorităţile competente să fixeze ad valorem în mod durabil şi fără escepţie cursul monetelor ruseşti şi ca ele să fie primite cu acest curs şi la casieriile publice. C-un cuvânt e absolut necesar ca aceste monete să aibă un curs silit, fixat se înţelege după valoarea intrinsecă a metalului lor.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 232

Mihai-Eminescu.Ro




SHAKESPEARE – de Mihai Eminescu [4 mai 1877]

Între multele nenorociri ce la va fi ‘ntâmpinat vestita lebădă din Avon putem număra şi traducerea în iambi de cinci picioare pe care D. Adolf Stern, literat din Bucureşti, au aplicat-o melancolicului Hamlet. Cine va traduce însă păsăreasca d-lui Stern pe româneşte – asta-i întrebarea.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 231

Mihai-Eminescu.Ro




RAMURI DE MĂSLIN – de Mihai Eminescu [4 mai 1877]

Porumbul au adus în corabia lui Noe o ramură de măslin ca semn al retragerii apelor. ”Curierul financiar” comunică asemenea o ştire care aduce mult cu ramura biblică. El află din sorginte sigură că turcii, cu toate că sunt bine preparaţi a întâmpina invaziunea armatei ruseşti, se vor retrage, ţiindu-se în defensivă, fără a da o bătălie decisivă, până în Constantinopole, unde Anglia, sub pretest de a apăra pe supuşii engleji, va introduce flota sa şi va opri intrarea ruşilor, conform promisiunei ţarului. Poarta atunci, justificându-se către poporul musulman că cedează la estrema necesitate, va acorda garanţiile stipulate de conferinţă. Din cauza aceasta Turcia a neglijat a ocupa poziţii strategice ca Calafatul, după cum făcea întotdeauna pentru asigurarea cetăţilor sale, pe care astăzi se vede gata ale abandona. Cu planul acesta Anglia spera nu numai a salva pe creştinii din Turcia de măcelul la care sunt espuşi din partea fanatismului musulman, ci şi a localiza răzbelul.

„Curierul financiar” pare a lua răspunderea acestei ştiri, dar cine ne răspunde de”Curierul financiar”?

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 231

Mihai-Eminescu.Ro




CORESPONDENŢII STRĂINI – de Mihai Eminescu [4 mai 1879]

Inamicii noştri sunt în ţară şi în mare număr şi ei plătesc ospitalitatea noastră calomniindu-ne; fiecare cuvânt care iese din gura noastră se răstălmăceşte şi, zburând prin firul telegrafic în toate colţurile Europei, devine un act de acuzaţiune în contra ţărei noastre. De aceea suntem datori să fim poate în cuvinte mult mai rezervaţi încă decât în acte.

Iată cuvintele d-lui Cogălniceanu rostite în camera deputaţilor, cuvinte cari au nevoie de oarecare comentar. Într-adevăr nu e o monstruozitate de care corespondenţii ziarelor din Viena şi Pesta să nu fie în stare a învinui pe români. Neue freie Presse mai cu samă se întrece pe sine însăşi în aiurările cele mai perverse, în calomnii de-a dreptul criminale. Astfel ea zice cum că la Calafat oastea română e de-o poştă îndărătul oraşului, ca să nu fie ajunsă de ghiulele [le] din Vidin, că oraşul nostru e sfărmat cu desăvârşire, pe când în Vidin au ars numai două case ş-au fost rănite două babe, că la Olteniţa, la împuşcătura în vânt a unui monitor, toţi soldaţii noştri s-au retras. Vapoarele noastre”Fulgerul” şi”Ştefan cel Mare” au fost captivate de turci. În fine ziarul francez”Presse” au adus ştirea că M. Sa Domnul a pus să transporte averea sa personală la Sigmaringen şi că mai mult de treizeci de lăzi au plecat pân’ acum din Bucureşti. Nu mai vorbim de răstălmăcirea plină de ură care se dă fiecărui cuvânt ieşit din gura Domnitorului sau a demnitarilor statului.

Nouă ni se pare că sunt mijloace îndestule în contra acestui abuz de fantazie a corespondenţilor străini. Dacă suntem odată în stare de război, ar trebui ca toate scrisorile adresate în străinătate să se deie deschise la poştă, iar cuprinsul lor să fie controlat de organe discrete ale poliţiei. Se ‘nţelege că pentru aceasta ar trebui un anume vot al adunărilor, care pentru caz de război să suspende provizoriu articolul din constituţie relativ la secretul scrisorilor.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 231

Mihai-Eminescu.Ro




UN MATERIALIST ROMÂN – de Mihai Eminescu [4 mai 1877]

Se ştie că d. V. Conta au publicat într-un volum în limba franceză”Teoria fatalismului „, a cării interesantă pertratare au ocupat mai mult timp coloanele „Convorbirilor literare”. Aceste studii ale profesorului din Iaşi au un mare merit, ele sunt dictate pretutindene de spiritul neîndoielnic al adevărului. Poate să fie cineva pentru sau contra teoriilor materialiste, aceasta nu împiedecă însă ca să recunoaştem meritul personal al autorului de-a fi spus sincer şi fără încungiur părerile pe care le crede adevărate, de-a fi scris în mod foarte clar şi de-a fi tratat cestiunea înarmat cu toate cunoştinţele necesare. Drept vorbind, puţini scriitori români s-ar putea lăuda cu asemenea calităţi. Dar aceasta nu este numai părerea noastră. Un profesor de filozofie spiritualistă din Bruxelles a spus, la citirea manuscriptului încă, că rar a întâlnit pân’ acum o carte de filozofie materialistă mai clară, mai consecuentă şi mai sinceră.

Profesorul din Bruxelles e departe de-a împărtăşi ideile autorului român, cu toate acestea a cetit cartea cu mare plăcere. Pân – acuma auzim că d. Conta a primit în privirea cărţii sale o scrisoare de la renumitul Charles Darwin şi o altă de la materialistul german Louis Buchner.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 230

Mihai-Eminescu.Ro




[„AMBASADELE TURCEŞTI…”] – de Mihai Eminescu [1 mai 1877]

Ambasadele turceşti din străinătate au primit notificarea că sultanul a iscălit o irade prin care principele vasal din România se detronează. Cu această ocazie ne-am adus aminte de istoria, scrisă de un pater din societatea iezuiţilor, în care împăratul Napoleon I era numit Bonaparte, generalul armiilor M. Sale Ludovic al XVIII, care, pentru gloria acestei maiestăţi şi în numele ei, avuse multe războaie în Europa. În acelaş senz împăratul Germaniei nu este astăzi decât guvernorul M. Sale regelui Hanovrei, care poate fi revocat oricând printr-un decret datat din Hietzing, mahalaua Vienei.

Cu toată iradeua, turcii nu mai fac nici o încercare de-a nelinişti malul stâng al Dunării de când artileria română din Calafat au dat foc Vidinului.

Înlăuntrul ţării chiar constatăm cu plăcere o dispoziţie la care nu ne aşteptam. Într-adevăr în cursul întregii istorii a românilor putem vedea, la ivirea unor pericole mari, înveninându-se şi mai mult urele de partid, netoleranţa politică. Astăzi aceste ure par a fi amuţit cu totul. Organele conservatorilor se ţin cu totul în rezervă în privirea politicei esterioare a guvernului şi, pe când în Grecia ministeriul se teme a chema Camera de frica unei stări anarhice în care nici un fel de guvern n-ar fi cu putinţă, în România nu avem a ne plânge de asemenea dispoziţii, deşi, cu limbagiul înverşunat pe care jurnalistica ‘l ţinea mai nainte, mai că ne-am fi aşteptat să vedem nemulţămirile manifestându-se într-un mod neregulat.

Pe de altă parte ofertele particularilor pentru echiparea armatei sunt foarte numeroase: în toate zilele Monitorul şi ziarele din Bucureşti înregistrează daruri de cai şi bani pentru armată.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 230

Mihai-Eminescu.Ro




LEGEA RECHIZIŢIUNILOR – de Mihai Eminescu [29 aprilie 1877]

Pentru acelaşi scop cu care s-a publicat convenţia ruso-română, Tipografia Naţională s-a grăbit a reproduce în broşură şi legea rechiziţiunilor. Este desigur în interesul fiecăruia de-a cunoaşte această lege, care creează pentru cetăţenii statului îndatoriri cu totul escepţionale pentru greaua eventualitate a războiului. Preţul unui esemplar e de 15 bani şi se află de vînzare la Tipografia Naţională şi la toate librăriile din Iaşi.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 230

Mihai-Eminescu.Ro

 




[„KARS, CETATEA…”] – de Mihai Eminescu [29 aprilie 1877]

Kars, cetatea astăzi împresurată de ruşi, e unul din cele mai vechi oraşe ale Armeniei. În secolul al IX şi al X-le era reşidenţa dinastiei Bagratizilor, care de acolo stăpânea Armenia mare. La 1387 Tamerlan au risipit oraşul din temelie şi abia după două veacuri, când Armenia era încorporată cu imperiul Osmanilor, Amurat III au zidit din nou cetatea ca punct de razim în bătăliile lui contra perşilor. În anul 1700 oraşul avea o sută de mii de locuitori, la 1829 numai 40 000, acuma va fi numărând abia 12 000 de locuitori. La 1829 a fost luat de cătră Paşkevici numai în patru zile. Mult mai mult a rezistat în anul 1855 contra lui Muravief. Apărătorii cetăţii, comandaţi de generalul Williams, au respins cu multă vitejie asalturile ruşilor, dar, împresurată şi pierzându-şi oastea prin foame, frig şi boale contagioase, cetatea se supuse lui Muravief la 27 noiemvrie 1855. Garnizoana de astăzi a Karsului se socoteşte la 30 000 oameni cu 289 tunuri de cetate şi 66 tunuri de câmp. Fortul Arkanie din nord – vest e armat cu 30 tunuri krupp şi 68 tunuri vechi. De astă dată s-au făcut o mulţime de întărituri nouă şi conforme cu regulele artei militare moderne. După cât se vede pân’ acum, ruşii au de gând a lăsa împrejurul cetăţilor numai corpuri de observaţie. Aripa dreaptă rusască au lăsat trupe de observaţie la Batum şi Ardagan şi e pe drum spre Ardanuci; aripa stângă, pornind prin Erivan, au luat fortul Bajazid aproape fără luptă şi e în marş spre Erzerum. Astfel dar cetăţile rămân în urma ruşilor împresurate, iar armata întreagă grăbeşte spre Erzerum. Ştiri mai nouă spun că ruşii n-au putut să forseze defileul muntos de la Soghanti şi că în mai multe lupte, date cu acest scop, au fost respinşi de Muktar Paşa, care staţionează cu opt batalioane la punctul Bardez.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 229

Mihai-Eminescu.Ro




[„MARŢI ÎN 26 CURENT…”] – de Mihai Eminescu [29 aprilie 1877]

Marţi în 26 curent, la 2 1/2 ore după amiazi, sosi în Bucureşti ştirea că turcii bombardează Calafatul şi că tunurile din întăriturile noastre au început a răspunde.

Pân – acuma geniala strategie turcească de pe malul drept al Dunării s-au manifestat în bombardarea oraşelor deschise şi în jăfuirea satelor deşerte de pe malul stâng, încât atacul ce se face pentru întâia dată unui loc întărit şi ocupat de trupe române are o deosebita însămnătate, mai mare de cum s-ar crede la întâia vedere.

Nu amintim că răspunsul tunurilor noastre reîncepe o istorie al cărei fir se rupsese de două veacuri aproape, că armata română începe în acest moment a călca pe urmele vestiţilor războinici din neamurile Muşatin şi Basarab, a căror îndoită coroană împodobeşte astăzi fruntea augustă a lui Carol I. A reaminti faptele trecutului ar însemna să aţâţăm şi mai mult mândria naţională, atinsă pân’ acum în mod destul de violent de Turcia. Din contra, vom lăsa încă colbul aşezat pe cronicele noastre şi vom atrage atenţia cetitorilor în altă parte de unde ni se pare a veni adevăratul pericol.

Nouă ni se pare că Turcia joacă azi faţă cu noi rolul unui agent provocator. Căci, într-adevăr, ce interes ar avea Turcia să-şi adaoge între duşmani o oştire, în parte bine organizată, de 100 000 de oameni? Aceste atacuri făţise împotriva ţării noastre nu pot fi luate drept copilării, drept îndărătnicia cavalerească de-a provoca fără cauză; asemenea nu putem crede că Turcia e atât de tare şi sigură de victorie încât să nu-i pese dacă are în contră-i o sută de mii de luptători mai mult ori mai puţin. La cea dendâi privire aceste acte de provocare, cari în caz normal ar fi contra interesului Porţii şi contra bunului simţ, trebuie să ni se pară suspecte şi ascunzând intenţii mai adânci, mai greu de întrevăzut.

Nu totdeauna”îndelunga răbdare” e bună, dar câteodată e un semn de înţelepciune şi de sigură prevedere.

Poate că avem vecini cari n-ar fi tocmai nemulţămiţi dacă ne-ar vedea istovindu-ne puterile cu greu adunate într-o luptă în contra turcilor, o luptă a cării rezultate favorabile pentru noi s-ar putea prezice cu uşurinţă. Poate că tocmai siguranţa că trupele noastre ar repurta victorii fără valoare face ca unul din stimaţii vecini ai ţării să nu privească tocmai cu neplăcere indignarea şi avântul nostru războinic.

E dar precaut de-a nu începe acţiunea până ce dispoziţiile Austro-Ungariei nu vor fi clare şi bine cunoscute.

Un comunicat oficios al lui „Pesther Lloyd” cuprinde câteva aluzii despre înrâurirea eventuală a Austro-Ungariei asupra consecuenţelor războiului oriental. Acest comunicat cam misterios zice că”guvernul austro-ungar nu are de loc intenţia de-a aştepta fapte complinite, ci mai dinainte, în vremea pregătirii unor asemenea fapte, guvernul va ţinti la înlăturarea lor. Guvernul austro-ungar e nu numai luminat în privinţa liniei unde începe pentru el acţiunea decisivă, ci au înştiinţat pân’ acum cabinetele şi n-au lăsat în nedumerire nici chiar pe Rusia asupra liniei în care el va trece din pasivitate la acţiune şi dacă nu va trece direct la ostilitate, dar va lua desigur măsuri cari să conserve puterea şi ecuilibrul monarhiei. Aceste toate s-au tăinuit pân’ acum parlamentelor „.

Să nu uităm că cercurile dominante din Austria, maghiarii şi indivizii generis neutrius de dincoace de Leitha, ni sunt mult mai duşmane decât întregul popor turcesc. Tonul obraznic al jurnalisticei evreo-maghiare e dovadă destulă de strălucitele simpatii ce le avem în stăpânitorii de preste Molna şi Carpaţi.

De acea credem că linia de purtare faţă cu turcii rămâne pentru noi strictă defensivă, ca deprindere cu greutăţile războiului şi cu dispreţul morţii, căci poate nu e departe ziua în care armata română să fie chemată la un rol mult mai serios, dar şi mai puţin ingrat decât acela de-a se hărţui cu başibuzucii din Vidin.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 229

Mihai-Eminescu.Ro

 




ABUZURI – de Mihai Eminescu [20 aprilie 1877]

Mulţi zarafi din oraşul nostru (şi zarafi sunt în fapt şi acei cari uzurpează numele de bancheri) abuzează în mod neiertat atât de simplicitatea soldaţilor din rânduri ruseşti, cât şi de nevoile momentane ale ofiţerilor lor. Astfel ni se relatează nemaipomenitul fapt cumcă zarafii (care-s toţi evrei) schimbă soldaţilor armiei ruseşti napoleonul cu 19 franci, luând un franc pentru schimbarea piesei de 20 franci. Şi asta se numeşte libertatea comerţului, pe când ar trebui să se numească tâlhărie curată, ce ar trebui oprită prin măsuri de ordine publică. Căci, oricât de mare ar fi trebuinţa de argint în piaţă, acesta nu poate dispare din comerţ decât în mod artificial. Moneta de argint e legată de pământul ale cărui insignii le poartă şi, chiar trecând peste graniţă, ea e silită a se întoarce înapoi aproape cu aceiaşi necesitate cu care se-ntoarce banul de aramă. Căci, dacă ostaşul schimbă un napoleon, nu l-a schimbat desigur pentru a duce moneta română peste hotar, ci pentru a o cheltui pe loc. A abuza în acest mod de trebuinţele oamenilor şi a le lua 5% pentru schimbarea aurului în argint trebuia să rămâie o activitate specială a lipitorilor din ţara noastră.

Noi credem că casieriile şi percepţiile cari în cea mai mare parte primesc argint ar putea să intervie în această privire şi să schimbe aurul al pari. Acesta n-ar fi un lucru nedemn sau neiertat pentru un serviciu al statului, de vreme ce întâmpină o nevoie reală, şi administraţia tuturor ramurilor e chemată a întâmpina asemenea nevoi, numai dacă poate. Apoi însuşi statul nostru ar fi folosit, de vreme ce el face toate plăţile în străinătate, adecă amortizările datoriilor publice şi plăţile pentru înarmări, numai în aur. Să nu uităm apoi cumcă aurul are mult mai multă valoare intrinsecă decât argintul, căci 10 franci argint nu au întocmai valoarea unei piese de aur de 10 fr.

Noi denunţăm faptul astfel cum ni se relatează şi aşteptăm de la autorităţi corectura lui.

Cât despre rublele de hârtie, cari sunt în mânile soldaţilor din rânduri, nici nu mai pomenim. Ele se zvârl în contra unui numerariu de nimica şi nici putem face vro observaţie în această privinţă, căci biletele de bancă chiar în Rusia au un preţ scăzut. Poate că şi-n această privire s-ar putea stabili o normă oarecare, căci e păcat de Dumnezeu ca bieţii oameni să vadă lefurile lor devenind cu totul nominale prin speculele meschine ale evreilor din oraşul nostru. Purtarea bună şi corectă a armiei imperiale trebuie răsplătită din parte-ne de nu prin simpatii ostentative, dar cel puţin prin ecuitate şi prin înlăturarea aspră a precupeţiilor exagerate la care soldaţii ei sunt espuşi.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 228

Mihai-Eminescu.Ro




DE LA EPITROPIA SF. SPIRIDON – de Mihai Eminescu [17 aprilie 1877]

Faţă cu cererile autorităţilor sanitare ruse, Epitropia spitalelor sfântului Spiridon au cedat pentru bolnavii armatei imperiale jumătate din localul spitalului central şi toate încăperile spitalului Paşcanu din Tataraşi. Căutarea bolnavilor precum şi administraţia este cu totul aparte de aceea a spitalului nostru civil. Epitropia au avut motive destule să cedeze cererilor ce i s-au făcut, pentru că spitalele noastre au în Rusia moşii în întindere de preste 30 000 de fălci, a căror venituri le-au încasat pân – acuma în mod regulat, încât se poate admite cumcă Epitropia nici nu va primi chiria ce se zice că i s-ar fi oferit (în sumă de 16 000 franci) şi va şti ca prin servicii aduse militarilor să întărească şi mai mult bunele relaţii între ea şi guvernul imperial.

Pe de altă parte auzim cumcă numărul reglementar de paturi a spitalului nostru nu va fi scăzut, ci, făcându-se o economie raţională în distribuirea încăperilor disponibile, numărul de bolnavi în căutarea spitalului va fi acelaşi ca şi pân – acuma. Auzim cumcă medicii secundari, un farmacist şi alte persoane a căror prezenţă continuă nu este absolut necesară înlăuntrul casei vor căpăta un adaos în bani pentru a-şi închiria locuinţe private şi a lăsa în sama bolnavilor camerele pe care le ocupaseră pân – acuma. Afară de aceea mai sunt 8 camere ce rămăsese neocupate de mai nainte, saloane mari în cari se ţineau şedinţe sau se făceau operaţii, adică multe încăperi cari pot fi întrebuinţate. Cu o dispoziţie mai economică a încăperilor, numărul reglementar de paturi va fi cât de curând în complet. Materialul adus de intendenţa sanitară rusască nu lasă nimic de dorit, atât e de îndestulător şi de bun, încât în această privinţă Epitropia nu este chemată a face nici un sacrificiu.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 227

Mihai-Eminescu.Ro




INUNDAŢIE – de Mihai Eminescu [17 aprilie 1877]

Revărsarea Bahluiului, descrisă de noi în n-rul trecut, n-au încetat de-a creşte decât momentan. Alaltaieri noaptea apele au crescut din ce în ce mai mari, casele rău zidite din şesul Bahluiului au început a se topi şi locuitorii erau în parte în cel mai mare pericol. Cât ţine şesul Bahluiului era numai o apă; stradele, chiar cele mai înălţate, erau sub valuri, asemenea ogrăzile şi grădinele, iar mai în departare se vedeau de la şiruri întregi de case numai streşinele. Toată ziua de alaltaieri au fost consacrată scăpării nenorociţilor cari rămaseseră în locuinţele lor şi ducerii în siguranţă a efectelor lor. Ieri abia apa a început să deie înapoi şi se speră că cu începutul unei vremi mai liniştite, apele impetuoase se vor retrage cu obicinuita repejune a pâraielor de munte.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 227

Mihai-Eminescu.Ro




POŞTA [„DE TREI ZILE…”] – de Mihai Eminescu [17 aprilie 1877]

De trei zile poşta nu mai soseşte din nici o parte, încât suntem lipsiţi cu totul de noutăţi mai pre larg şi reduşi la ştirile cam problematice ale unor telegrame. Anunţasem în n-rul trecut că comunicaţia a fost restabilită. Într-adevăr administraţia drumului de fier ajunsese a repara stricăciunile aduse de creşterea Bahluiului şi Siretiului, dar aceste reparaţiuni a fost din nou stricate, încât între Iaşi şi Podul Iloaiei drumul a rămas nepracticabil.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 227

Mihai-Eminescu.Ro




PâNEA ŞI CARNEA – de Mihai Eminescu [17 aprilie 1877]

Pentru a curma repedea şi nejustificata suire a preţurilor pânii şi cărnii aflăm că onor. consiliu comunal de Iaşi a hotărît a lua cele mai energice măsuri. În şedinţa consiliului din 15 l.c. s-a hotărît a se da d-lui primar putere discreţionară în privirea aceasta. Între măsurile cele mai cu efect s-au considerat introducerea guilotinei în locul tăierei de pân – acuma – aceasta pentru a înlătura scumpirea prin tăierile rituale ale izraeliţilor – şi apoi reintroducerea aiarului, adică fixarea unor preţuri anumite pentru carne, în proporţie dreaptă cu preţul vitelor. Tot aiarul se va introduce la caz de trebuinţă şi pentru pâne. La hoteluri se vor pune tarife cu preţuri fixe. Aceste drepturi i s-au dat primăriei pentru a le pune în lucrare orişicând împrejurările grele în cari trăim ar sili-o să le aplice în interesul public.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 227

Mihai-Eminescu.Ro




[„AU SOSIT ŞTIREA…”] – de Mihai Eminescu [17 aprilie 1877]

Au sosit ştirea cumcă cea dintâi harţă între ruşi şi turci au avut loc pe şoseaua militară care duce la Kars. Mica importanţă a ciocnirei se vede din faptul că cu această ocazie s-a făcut prizonieri numai vro 200 turci.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 227

Mihai-Eminescu.Ro




[„CORPURILE LEGIUITOARE…”] – de Mihai Eminescu [17 aprilie 1877]

Corpurile legiuitoare s-au deschis la 14 curent cu toată solemnitatea de cătră M. Sa Domnitorul în persoană. Camera după aceasta a votat legea rechiziţiei. Senatul s-a ocupat în secţii cu verificarea titlurilor.

Oştirile ruseşti înaintează în linişte şi în cea mai perfectă regulă; ori pe unde trec, respectă autorităţile şi legile ţărei. Nici o reclamaţie şi nici o vexaţiune nu a venit până acum la cunoştinţa guvernului. În toată ţara este linişte, ba până şi îngrijirea locuitorilor de pe malurile Dunărei au început să dispară de vreme ce pân’ acum pe tot litoralul nu s-a adus nici o suparare pe nicăiri, nici din partea oştirilor otomane regulate, nici chiar din partea vreunor vagabonzi. Acestea s-au adus la cunoştinţa tuturor d-lor prefecţi pentru a fi în poziţiune să dezmintă zgomotele falşe şi poate rău intenţionate care s-ar fi răspândit în judeţele respective. Totodată ministeriul promite a ţine populaţiunile în curent de orice agresiune sau vexaţiune şi de orice pericol ne-ar ameninţa.

Senatul s-a constituit alegând de vicepreşedinţi pe d-nii Manolachi Costachi Epureanu şi Dimitrie Brătianu. Camera lucrează în secţii.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 227

Mihai-Eminescu.Ro




SCUMPIREA PÂNEI – de Mihai Eminescu [15 aprilie 1877]

În momentul de-a pune n-rul prezent sub presă aflăm cumcă autoritatea va lua grabnice măsuri în contra scumpirii artificiale a pânii. Drept că în Iaşi nu se află făină înmagazinată şi, mersul trenurilor din ţara de sus fiind întrerupt din cauza apei între Iaşi şi Podul-Iloaiei, masa de proviziuni esistente părea a se-mpuţina prea repede faţă cu consumţiunea mare a oraşului. Dar circulaţia întreruptă la punctul pomenit mai sus s-a restabilit deja, încât grânele ţării de sus nu vor întârzia a se prezenta pe piaţa Iaşilor.

În privirea scumpirii pânii mai aflam un detaliu, pe care deocamdată îl comunicăm sub toată rezerva cuvenită. D. Lottringer, asociat cu antreprenorii ruşi, nedispuind de provizii de făină, nici de pitării, şi-a luat libertatea a cumpăra o cuantitate de pâne din piaţă, dând de fiecare ocă cinci bani mai mult. Din cauza asta pânea nu numai că s-a scumpit la moment, dar încă şi aceea ce am căpătat-o a fost pripită la copt, adică crudă.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 226

Mihai-Eminescu.Ro




INUNDARE – de Mihai Eminescu [15 aprilie 1877]

Aproape în toate primăverile Bahluiul primejduieşte prin inundaţiile sale dacă nu viaţa, dar desigur sănătatea unei mari părţi a oraşului nostru, a acelor suburbii ce se întind în valea sa. Astfel şi în noaptea dintre 13 – 14 c. pârăul îmflat de ploi torenţiale au inundat o mulţime de case şi strade care şi astăzi încă pline sunt de apă, încât toată mahalaua în lungul albiei formează un sistem întreg de mlaştini şi de bălţi, despărţite cu oarecare simetrie de şiruri de case şi de stradele c-un nivel mai înălţat. Vieţi de oameni drept că nu s-au pierdut, dar nici dorim cuiva să fi petrecut în una din acea mulţime de case pe a căror fereşti şi uşi a intrat apa turbure a pârăului. Asemenea, între cantoanele no 6 şi 7 linia drumului de fier Iaşi-Ungheni au fost inundată şi deteriorată, încât mersul trenurilor e deocamdată peste putinţă.

Au suferit de inundaţie mai cu samă despărţirea a II-a şi IV-a şi în parte despărţirea I-a (în valea mitropoliei). La multe locuri apa au ajuns la o adâncime atât de considerabilă încât oamenii nu şi-au putut părăsi casele, ci au trebuit să petreacă în poduri pîn’ a doua zi. Mai ales între 2 şi 3 oare (14 c.dim.) valurile să fi fost cu deosebire mari. Ieri d. prefect a poliţiei împreună cu membrul cons. com. d. Iorgu Iorga au mers cu şeici până la casele inundate şi au împărţit pâne şi rachiu pe la cei ce nu se putuseră refugia încă.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 226

Mihai-Eminescu.Ro




RUSIA [„SPRE COMPLECTAREA CELOR ZISE…”] – de Mihai Eminescu [15 aprilie 1877]

Spre complectarea celor zise în n-rul nostru trecut adăogim că la 11/23 april la oara 12 1/2 sosi din Chişinău la Ungheni consulul general rus din Bucureşti, d. Stuart, care se sui apoi imediat în trenul ce a plecat spre Iaşi.

La 2 oare trupele au început să se mişte şi să ieie poziţiuni pe şesul Unghenilor. La vestea că ţarul vine: Pr. S. mitropolitul Iosef se îmbrăcă în veşminte şi aşteptă astfel între doi arhimandriţi şi încunjurat de delegaţii români. La 5 oare sosi trenul carele aducea pe M. S. Împăratul Rusiei. Ţarul, urmat de o numeroasă suită, fu întâmpinat de mareşalul Moruz cu pâne şi cu sare şi de mai multe dame cu buchete de flori. Ţarul intră în sala gărei, unde văzând pe Pr. S. mitropolitul îşi descoperi capul şi, după o mică salutare, d. Iacobson, consulul rus din Iaşi, prezentă M. Sale pe Pr. Sa mitropolitul Iosif şi pe fiecare membru din delegaţiunea română. Prea Sf. Sa Mitropolitul îndreptându-se către M. S. Împăratul rosti în limba română următoarea întâmpinare:

Maiestate!

Fericita sosire a Maiestăţei Voastre Imperiale lângă hotarăle României, a acestei ţări ortodoxe, a căria biserică de secole s-a bucurat de protecţiunea binevoitoare a auguştilor suverani, glorioşii voştri strămoşi, ortodoxii monarhi ai puternicei împărăţii a Rusiei, ne procură, şi nouă astăzi fericita ocaziune de a supune Maiestăţei Voastre, omagiile noastre şi respectuoasele felicitări de bună venire, atât din partea clerului bisericei române, cât şi din partea reprezentanţilor autorităţilor laice ce împreună suntem veniţi înaintea Maiestăţei Voastre pentru acest sfârşit.

Suntem pe deplin convinşi, Maiestate, că aceleaşi binevoitoare dispoziţiuni moştenite de la glorioşii voştri strămoşi pentru România şi biserica ei animă şi pe Maiestatea Voastră, Imperială şi vă vor anima în totdeauna pentru gloria bisericei lui Dumnezeu în genere şi a Maiestăţei Voastre în parte.

Ţarul avea în dreapta pe moştenitorul tronului, în stânga pe frate – său marele duce Nicolaie Nicolaievici şi pe fiul acestuia, Nicolaie Nicolaievici, iar îndărătul său mai mulţi generali, între cari şi şeful statului general, Nepokoişiţchi, şi generalul Ignatief.

  1. S. răspunse în limba rusască:

Sunt foarte mulţămit a vă vedea. Cunosc ţara voastră, căci de mai multe ori am venit pe acolo. întru şi acuma, însă ca şi altă dată nu ca inimic, ci ca amic. Vă mulţămesc pentru buna venire.

Aceste cuvinte au fost traduse în limba română de d. consul Iacobson.

Ţarul trecu apoi prin alt salon afară şi, aşezându-se cu marele duce Nicolaie într-o trăsură cu 2 cai albi, plecă spre a inspecta armata. Ajungând în raionul armatei, încălecă ţarul şi sub sunetul muzicilor militare şi strigări de ura! trecu înaintea fronturilor regimentelor, escadroanelor şi bateriilor. Apoi, oprindu-se în mijlocul trupelor, se adresă cătră comandanţi şi soldaţi, felicitându-i de bună sosire, urându-le o călătorie fericită şi reuşită deplină şi esprimându-şi speranţa că armata va da şi de astădată probe de vitejie şi disciplină. După aceasta împăratul lăsă să defileze armata dinaintea sa.

Terminându-se revista, ţarul se întoarse la gară, luă pe peron adio de la mai mulţi generali, dintre cari a sărutat pe generalul Vanovski, şeful corpului al 12-lea, şi strânse mâna la alţi trei generali, zicându-le că contează pe activitatea şi vitejia lor.

La oarele 6 3/4 sara ţarul se întoarse la Chişinău.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 225

Mihai-Eminescu.Ro




AUSTRO-UNGARIA [„ADUNAREA DEPUTAŢILOR…”] – de Mihai Eminescu [15 aprilie 1877]

Adunarea deputaţilor a primit proiectele relative la un nou pact între cele două părţi ale monarhiei. Gata pân – acuma sunt următoarele proiecte: Legea pentru instituirea şi privilegiarea unei societăţi de bancă austro-ungare, statutele băncii însăşi şi a diviziei sale hipotecare şi o învoială a amândoror guvernelor cu banca naţională;

legea relativă la datoria statului de optzeci milioane cătră banca naţională; legea pentru încheierea unei convenţii comerciale şi vamale cu Ungaria; legea relativă la societăţile pe acţii; legea impozitelor asupra rachiului ş-a zaharului de sfecle. Deputatul Giskra au anunţat o interpelaţie asupra ţinutei Austro-Ungariei faţă cu războiul ruso-turcesc.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 225

Mihai-Eminescu.Ro




TURCIA [„ZIARUL «TEMPS» AFLĂ…”] – de Mihai Eminescu [5 aprilie 1877]

Ziarul”Temps” află că reprezentantul Angliei din Constantinopole au fost însărcinat de guvernul său să ceară de la Poartă ca să cruţe în vremea războiului portul Odesa. Poarta are intenţia de-a răspunde negativ, pe următoarele considerente. În campania de la Crimeea războiul nu s-a făcut c-o egală tărie în toate părţile, întâi pentru că Franţa şi Anglia ‘i dedese ajutoare însemnate, al doilea pentru că interese franceze, engleze şi italiene erau angajate în Odesa. Astăzi însă Poarta stă singură în contra Rusiei şi va fi deci silită de-a întrebuinţa toate mijloacele posibile de atac şi apărare.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 225

Mihai-Eminescu.Ro




MUNTENEGRU [„«CORESPONDENŢA POLITICĂ» PRIMEŞTE…”] – de Mihai Eminescu [15 aprilie 1877]

„Corespondenţa politică” primeşte din Cettinie următoarele informaţii sub data 5/17 de april. Relaţiile dintre principele Nikita şi Prenk, voievodul miridiţilor, sunt foarte mulţămitoare. Voievodul Prenk au cedat principelui Nikita toată comanda în războiul ce va avea loc. Voievodul miridiţilor declară într-o scrisoare că şi-au retras oamenii în poziţii tari şi că aşteaptă din Cettinie semnul pentru a începe lupta în contra celor şase batalioane de nizani trimişi încontra lui. Miridiţii se vor conforma de-acum ‘nainte cu muntenegrenii; ei au căpătat şi muniţiile de cari duceau lipsă.

Căpitanul de insurgenţi Ioan Mussici, preot catolic, a introdus în Cetinie nişte deputaţiuni din acele părţi ale Herţegovinei care pân – acuma rămăsese liniştite. Se pare deci că toţi herţegovinenii vor face cauză comună cu cei răsculaţi. Noii aliaţi au primit 460 de puşti, 840 hamgere şi 120 de pistoale. Herţegovina a fost împărţită în 14 districte şi pusă sub comanda a 14 voievozi. Dacă planul va succede, atunci va fi o ridicare generală de la Livno Pân-la Stolaţ şi chiar în Mostar stăpânirea turcească va fi pusă poate în eşec. Dar mişcarea nu se va opri la graniţele Bosniei şi ale Herţegovinei. Şi Serbia veche va fi cuprinsă de ea. Străvechiul district Prizrend au recunoscut asemenea egemonia Muntenegrului şi au trimis la prinţul Nichita o delegaţiune compusă dintr-un preot, un arhimandrit ş-un târgoveţ. Cetinie, satul cu două uliţi şi cu abia 800 de locuitori, n-au serbat niciodată asemenea triumfuri ca acuma.

Dar ajutorul principal al Muntenegrului va fi în Albania. E uşor de crezut că Albania întreagă se va ridica. Zilele acestea principele va adresa albanejilor un manifest prin care-i va invita să se folosească de momentul favorabil şi să apuce armele.

În lagărul turcesc activitatea e mare. Derviş Paşa cu 23 batalioane şi 24 de tunuri, Suleiman Paşa cu 18 batalioane şi 14 tunuri sunt în marş spre Podgoriţa, respective spre Niksici. Dar aceste ştiri nu înspăimântă pe nimene. Vor apela la hamger şi acesta şi-a făcut totdauna datoria. Mai mult decât totdeauna muntenegrenii cred că vor fi şi de astă dată biruitori, precum au fost în războiul din urmă. În vara trecută Muntenegrul s-au bătut în contra lui Muktar şi a lui Derviş Paşa, cari comandau 95 de batalioane, dar astăzi, când turcii nu mai au decât jumătate din trupele ce aveau pe-atunci?

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 224

Mihai-Eminescu.Ro




[„EVENIMENTELE SE GRĂMĂDESC…”] – de Mihai Eminescu [15 aprilie 1877]

Evenimentele se grămădesc bătând în poarta viitorului şi icoanele activităţii pacinice se ‘ntunecă văzând cu ochii înaintea mişcărilor războiului. Aşezată între puterile ce vor intra în război, România caută a merge cale dreaptă, a-şi mănţinea neutralitatea sa controversată de cabinetul englez, ba poate şi de altele, şi, amestecată fără voie în încurcături ce n-o privesc, ea parează deocamdată în mod destul de corect evenimentele cari – i ating neutralitatea.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 224

Mihai-Eminescu.Ro




PROVIANT – de Mihai Eminescu [13 aprilie 1877]

Se ştie că situaţia financiară a statului nostru nu este tocmai strălucită şi că în vremea concentrărilor făcute acuma pentru a fi pregătiţi faţă cu orice eventualitate atât statul cât şi particularii vor trebui să facă multe sacrificii pentru a înlesni soldaţilor noştri traiul de campanie. Cumcă atât cetăţenii în parte, cât şi organele lor comunale vor contribui bucuros când este vorba de onoarea sau de siguranţa României nu ne-am îndoit nici un moment. Credem chiar că sub rubrica ofertelor spre acest scop nu vom avea de înregistrat decât fapte de dezinteresare şi de virtute cetăţenească. Între cele dendâi pomenim oferta de 20.000 ocă pâne făcută armatei de cătră comuna Iaşi. Cititorii de voiesc a cunoaşte modul discutării şi votării acestui credit estraordinar sunt rugaţi a urmări discuţiile respective ale consiliului comunal.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 224

Mihai-Eminescu.Ro




ÎNCHEIEREA PRELEGERILOR JUNIMEI – de Mihai Eminescu [13 aprilie 1877]

Duminică în 10 l.c. d-nul V. Conta a ţinut prelegerea sa asupra materialismului. Făcând o dare de samă retrospectivă asupra tuturor prelecţiunilor ţinute în anul acesta, d-sa a arătat legătura ce există între deosebitele maniere de-a privi şi a-şi esplica lumea. Interesantă a fost dezvoltarea opiniei cumcă tot ce omul nu pricepe el esplică în mod metafizic, dar cu cât esperienţa creşte şi terenul celor necunoscute devine din ce în ce mai mic, cu atâta ideile metafizicei spiritualiste se retrag pe terenul, necunoscut încă, în care se apără ca dintr-o cetate în contra înaintării line a esperienţei şi a deducerilor acesteia. Pentru a nu anticipa convingerile intime ce fiecare din public şi le formează despre lume şi omenire, d-sa a espus atât dovezile dualiştilor, cari împart lumea într-o substanţă materială şi alta spirituală, cât şi dovezile contrarie ale materialiştilor, cari reduc toate fenomenele creaţiunii la un singur principiu, la materie. Aceste dezvoltări paralele au fost urmate cu mare interes de public. La urmă prelectorul a încheiat dând conturele principale ale icoanei universului astfel cum ea se zugrăveşte în creierul unui materialist.

Din cauza vremei reci şi ploioase auditoriul n-a fost aşa de numeros ca alte dăţi.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 224

Mihai-Eminescu.Ro