Ce ţi-e cu omul iscusit! Cum află el, aşa ca din senin, vindecare la toate relele, cum află oricărui sac petecul ca şi care nu se mai poate! Aşa bunăoară vestitul Nastratin [î]şi cârpea într-o zi giubeaua, fără nod la aţă. Dar, fiind aţa răsucită tare, s-a ‘nnodat de la sine şi Nastratin a cunoscut numaidecât că-i vine mai bine astfel şi, îngâmfat de născocirea sa cu totul nouă, a pus crainic prin oraş să strige, ca să afle cu toţii, mic şi mare, că după moda scoasă de el aţa se ‘nnoadă întâi la căpătâi. Un turc luă un pumn de sare şi veni foarte serios lângă Nastratin: „Hogeo, zise turcul, cască gura să-ţi sar vorba!”
Aşa şi cu liberalii noştri.
Ei şi numai ei au aflat cum se ‘nnoadă aţa, ei şi numai ei fac legile cele mai bune şi mai înţelepte, ei numai înţeleg nevoile poporului. Crainicul gazetar din Strada Doamnei bate toba cea mare, propuind bunăoară. o nouă lege de tocmeli agricole. Pentru care cuvânt? Pentru că se comiteau abuzuri. Dar, dacă se comiteau, nu legea trebuia modificată, ci abuzurile trebuiau să ‘nceteze prin aplicarea strictă şi exactă a ei. Altădată crainicul propune o lege nouă pentru neînstrăinarea pământurilor ţărăneşti. Această neînstrăinare e prevăzută atât prin legea rurală cât şi prin Constituţie, dar sub administraţia roşie dispoziţiile se calcă şi se comit abuzuri. Ei bine, în loc de-a stărui pentru aplicarea strictă a textelor existente şi pozitive, Nastratin [î]şi dă aerul de-a descoperi el cel dintâi că aţa trebuie ‘nnodată şi vine c-un proiect de lege.
De astădată se face iar sfară ‘n ţară cu ştergerea rămăşiţelor de dări din trecut.
Dăruite vă fie rămăşiţele pentru şapte neamuri suitoare, zice „Pseudo – românul „, spre mai marea landă a tagmei noastre patriotice. Nu mai luăm dări decât de la cei de faţă şi viitori. Altfel conservatorii ar fi în stare de-a pretinde aceste restanţe şi a echilibra bugetele cu ele.
Şi toate astea „Pseudo – românul „ le spune cu aerul cel mai serios din lume, lăudând cu îngâmfare o nouă lege votată, cu totul de prisos, de vreme ce legea percepţiei din 26 mai 1868, şi azi în vigoare, e foarte clară în privirea aceasta.
Iată în adevăr ce zice art. 25 al. 4 a acelei legi:
Dreptul agenţilor fiscali de-a urmări contribuţiunile datorite statului, împreună cu zecimile adiţionale, încetează la finele anului al treilea de la începutul fiecărui exerciţiu.
Dar asta ce e decât tot dispoziţiile legii celei nouă? Însă, în loc de-a aplica cu stricteţă legea veche, se face una nouă, pentru două cuvinte. Una pentru a face să se crează că pân’ acum n-a existat nod la aţă şi că numai patrioţii au făcut descoperirea, alta pentru că o nouă lege sună în coloanele „Românului” şi dă a înţelege naţiunii ce grijă au patrioţii de ea, pe când o simplă circulară de admoniţiune către agenţii fiscali de-a aplica strict art. 25 ar fi intrat, fără sunete de tobă şi trâmbiţi, în memoria şi deprinderile agenţilor respectivi.
Astfel liberalii noştri sunt extraordinari în descoperirea unor lucruri pe cari toată lumea le ştia înaintea lor şi confundă neştiinţa lor proprie de legile pozitive ale ţării în care trăiesc cu absenţa acestor legi. Fiindcă toate lucrurile merg în lumea asta crescendo, ne vom pomeni într-una din zile că unul dintre patrioţi descoperă tabla pitagoreică ca un lucru cu totul nou şi că alt onorabil cere patent de invenţiune pentru descoperirea, asemenea nouă, că de la Galaţi la Bucureşti sunt exact atâţia chilometri cât şi de la Bucureşti la Galaţi şi că zero e egal cu zero. La multe descoperiri de soiul acesta ne putem aştepta din partea unor bărbaţi atât de iscusiţi şi atât de învăţaţi, precum sunt confraţii noştri.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1882-1883, 1888-1889
„TIMPUL”, „ROMÂNIA LIBERĂ”, „FÂNTÂNA BLANDUZIEI”
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
