1

CREDITUL MOBILIAR [„AM DECLARAT ÎN NUMĂRUL TRECUT…”] 2264 – de Mihai Eminescu

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

Am declarat în numărul trecut ca nu avem de gând a îngreuia creaţiunea Creditului Mobiliar.160 v Ceea ce voim numai este să lămurim natura acestui soi de întreprindere. Nimeni nu poate opri pe un bancher de a-şi întrebuinţa banii oricum voieşte, de-a fi mediator al negoţului, în înţelesul bun al cuvântului – sau de – a – şi concentra capitaliile asupra speculei.

Desigur că şi astăzi, alături cu bancherii escomptori şi cu cei cambişti, cari se ocupă curat numai de afaceri comerciale şi industriale, se află un număr de bănci de plasare şi speculă,a căror clienţi, avînd încredere absolută în bancherul lor, le lasă deplină libertate de-a face cu depozitele orice-ar voi: de a le împrumuta cu camete mari, de-a juca cu ele a livrer sau asupra diferinţei cursurilor efectelor. Clientul trebuie să aibă o credinţă de fier pentru a confia hazardului averea lui, şi a admite că bancherul, în loc de a-şi rezerva afacerile || bune pentru sine şi a le scrie pe cele slabe la contul clientului, va face viceversa, cele bune pentru client, cele rele pentru sine.

Dar în orice caz e o mare deosebire între un bancher privat, cu capital restrâns, care nu poate influenţa cursurile bursei şi o puternică societate de acţionari c-un capital de 40 milioane. Bancherul care-a câştigat în aşa grad încrederea clienţilor încât [î]i pun la discreţia lui absolută fondurile, să facă cu ele ce-o vrea, trebuie să se fi distins printr-o agerime de vedere şi printr-o tărie de caracter care i-a atras o confienţă absolută.

E oare tot astfel cu consiliul de administraţie al unei societăţi de acţionari şi cu directorul ei?

Consiliul poate, precum am zis în numărul trecut, în caz dacă cursul efectelor de portofoliu a societăţii ar fi scăzut în ziua când îşi încheie bilanţul, să producă prin marea pre || siune a societăţii asupra pieţei efectelor, o urcare repede a tuturor efectelor din portofoliul ei propriu. Suite la o înălţime mare, însă efemeră, de câteva săptămîni, bilanţul se ‘ncheie calculându-se efectele pe cursul urcat, încât rezultă un prisos imaginar, factice, pe câteva zile. Se plăteşte o dividendă. Două zile însă, ori o săptămână după încheierea bilanţului efectele scad repede la cursul lor natural. De unde s-a plătit dividenda? Din capitalul primitiv al acţiilor. Astfel: la ‘ncheierea bilanţului e escedent, a doua zi după încheiare deficit.

Cercetând însă portofoliul, care-a servit la confecţionarea unui bilanţ strălucit, putem da – nu zic vom da, căci lucrul e ipotetic – dar putem da de efecte cu totul putrede, de hârtii cari n-au nici o valoare intrinsecă, cari prin speculă numai s-au ridicat la o înălţime oarecare, | pentru a recădea repede în nimicnicia lor.

Cu toate acestea consiliul şi directorul sunt acoperiţi. Ei au primit, nu de la clienţi cerţi, dar de la clienţi anonimi, un capital de 40 milioane la discreţie. Având a îl specula, nu a face negoţ cu el, l-au întrebuinţat după regula speculei, au cumpărat hârtii depreciate cu speranţa că se vor sui. Nu se mai suie? Treaba acţionarului. El a riscat capitalul, l-a riscat după chiar natura unei haute hanque, pe care trebuia s-o cunoască. Acţionarul a voit să câştige repede, acţionarul a fost lacom, acţionarul n-are decât să piardă.

Dar unde mai punem un alt inconvenient? Pe baza unui portofoliu – să admitem factice – societatea poate emite obligaţiuni, se poate împrumuta cu bani. Va să zică după ce portofoliul, fundamentul întregei misiuni a acţiilor băncii, e putred şi fără valoare intrinsecă, societatea mai poate rămânea şi datoare.

Dar toate vicisitudinile astea nu-l lovesc nici pe membrul din consiliul de administraţie, nici pe director. dacă aceştia au acţii de-ale băncii de credit mobiliar, le vând când cursul, comandat la bursa de ei înşişi, e mai urcat şi pun banii de o parte; dacă au alte efecte rele Creditul Mobiliar le urca în sus; or le vând bine şi pun banii de o parte. Şi când se vor fi dezbărat şi de acţiile băncii, şi de acţiile întreprinderilor patronate de bancă, încasând prime mari n-au decât să se retragă şi să lase treaba baltă.

Suntem departe de-a bănui onorabilitatea cuiva. Dar natura acestui soi de speculaţiuni e de-aşa chip încât se răsfrânge asupra caracterului oamenilor. Bancherii de comerţ din Londra nu primesc în conturile lor comişi cari au obicei a juca la bursă. Courcelle-Seneuil zice curat că bancherul cel mai onorabil lunecat de pe terenul solid al creditului comercial, pe clina speculei, se demoralizează repede. Bancherul de comerţ are interes ca clienţii lui să meargă bine, cel de speculaţiune nu-l are deloc.

Puţin [î]i pasă dacă hârtia ce-o vinde are valoare intrinsecă sau nu. El s-o vânză scump.

Puţin [î]i pasă asemenea dacă cea pe care-o cumpără cu banii acţionarului e ‘ntemeiată pe-o întreprindere solidă sau nu. Ieftenă să fie, ca s-o poată urca şi câştiga diferenţa.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII

Mihai-Eminescu.Ro