CREDITUL MOBILIAR ŞI JOCUL DE BURSĂ (3) 2264 – de Mihai Eminescu

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

Tratând materii financiare într-un ziar cotidian, avem două greutăţi de întâmpinat. Una rezultă din subtilitatea materiei. Jocul de bursă, cu toate halucinaţiunile lui, ar cere un spaţiu mai întins decât coloanele unei foi. Mai ales în lumea speculei intră tot ce o societate omenească are nesănătos, ruinat, pospăit, începând cu culisele teatrului şi sfârşind cu culisele bursei.

Toată lumea ‘şi aduce aminte de afacerea Stroussberg; de acei duci şi conţi silexiani cari treceau drept fondatori ai societăţii, ale cărei acţii le emitea o haute banque… papa Stroussberg. Plasat-au acei oameni fondurile lor disponibile în acţii Stroussberg? Ce să plaseze când n-aveau nimic? Dar au plătit poate primul vărsământ şi au jucat asupra diferenţei, pe prime până la liberarea integrală a acţiei sau, şi mai rău, au căpătat un număr de acţii gratis pentru iscălitura pusă sub documentul primitiv al fondaţiunii.

Dând Dumnezeu s-avem şi noi bursă în ţară, vom avea ocazia de-a descoperi manoperile încâlcite ale agiotajului şi a le descrie aşa încât oricine să le priceapă. Aşadar, cum am zis, subtilitatea materiei e o greutate. Pe puţine coloane trebuie să spunem mult, într-o formă nu prea concisă căci  s-ar îngreuia înţelegerea.

A doua greutate e recapitularea continuă. Fiecare număr de gazetă e o scriere de sine stătătoare, încât cetitorul trebuie să ‘nţeleagă tot ce-i spui făr’ a pretinde de la el ca să-ţi fi citit şi numărul trecut. Aşadar recapitulăm zicând: operaţiile de bursă se deosebesc esenţial în operaţii comerciale şi de speculă. Cele comerciale sunt: negoţ de aur şi argint, schimb de bani, depozite, virimente, arbitraje cambiale, scont, conturi curente, emisiune de bilete la purtător, împrumuturi ipotecare, comisiuni. (Definiţia pe scurt a acestor operaţii în numărul d-alaltăieri.)

Cari sunt operaţiile de speculă? În esenţă foarte unilaterale: cumpărare de acţii sau de titluri en gros şi specularea lor la bursă en detail.

Acesta este cercul de activitate al marilor bănci (Rothschild, Bleichröder, Pereire), acesta în fine al Creditului Mobiliar.

Dar o bancă comercială nu cumpără acţii şi titluri? Nu.

Ea le ia în comision, de crede că sunt bune, şi trebuie să se ‘ncredinţeze dacă sunt bune, pentru că cei dendâi cărora le va vinde titluri sunt clienţii ei proprii, negustorii şi capitaliştii cu cari are a face de 30 – 40 ani şi mai bine, sunt aciia care formează sfera creditului unui bancher comercial. Dar în comision le ia. Pentru un mic comision plătit de Societatea Acţionarilor, pentru altul şi mai mic, plătit de clienţi, bancherul comercial desface acţii bune ale unor întreprinderi industriale cu preţul lor normal, fără speculă, fără agiotaj. În cât le-a primit, le dă. Câştigul poate fi mare numai dacă afacerea e mare; încolo e foarte normal, precum şi plasarea e normală. Numai capitaluri disponibile i se pun la ‘ndemnă întreprinderii. Nu-şi vinde nimeni moşia ca să cumpere acţii.

Altfel e banca de speculaţie, altfel Creditul Mobiliar. Acesta cumpără toate acţiile unei întreprinderi (en gros). Indiferent dacă întreprinderea e bună ori rea. Apoi le revinde în detail prin speculaţie, beneficiind totdeuna de diferenţe.

Ne va ‘ntreba cineva cum se face speculaţia? Ne vom încerca s-o descriem.

Să presupunem că e a se construi un drum de fier de la Bucureşti la Cernavoda care costă 50 de milioane, împărţiţi în 100000 de acţii cîte 500 franci de plătit în patru termene. Va să zică titlul provizoriu pentru întâiul vărsământ costă 125 franci, total 12 500 000 pe care haute banque [î]i varsă, cumpărând astfel totalitatea titlurilor provizorii.

De ‘ndată ce titlurile promit a se emite, oricare ar fi valoarea intrinsecă, ele sunt 106r sigure de o hausse. De ce? Numai şi numai pentru că toţi speculanţii de profesie ştiu că, pe cât banca de speculaţiune emite, titlurile se vor urca. Această hausse este atât de lesne de prevăzut încât în vederea ei se naşte un fel de cerşetorie de-o speţie cu totul modernă, necunoscută în timpii reacţiunii. După textul actului de fondaţiune acţionarii au să verse echivalentul hârtiei lor în patru termene. Toate acţiunile le-a luat Creditul Mobiliar. Numaidecât Creditul sau sindicatul ei de capitalişti e asaltat cu cereri: oameni din societatea bună, dame din lumea mare, diplomaţi, balerine, judecători, săbiuţe politice vin a solicita cu multă umilinţă la uşa bancherului, care 20, care 60, care 100 de titluri provizorii.

Bancherul de comerţ are şi el amicii lui: negustori angrosişti, proprietari mari, meseriaşi însemnaţi, arendaşi bogaţi, tot oameni cari ‘şi învârtesc capitalul în sudoarea frunţii, cu munca.

Dar iată amicii unei haute banque. Le monde cum s-ar zice franţuzeşte, şi le demi-monde.

Şi credeţi că refuză „înalta bancă” de-a le da acestor oameni acţii? Ferit-a sfântul.

Nu-i vorbă, să plaseze serios nu vrea niciunul. Nici n-au fondurile cuviincioase pentru a câştiga proprietatea integrală a acţiunilor pe cari le solicită.

Dar toţi ştiu că aceste acţii se vor cota în hausse la bursă, din ziua întâia chiar, că speculatorii se vor arunca ca lupii asupra lor, rupându-se care pe care să plătească o primă de 50, 100, 500 de franci chiar; că vor cumpăra până ce ţine vârtejul cu 150, cu 200, cu 600 franci chiar 50, un titlu… provizoriu, care-a costat… cât? 125 franci al pari!

Dar cum va produce Creditul Mobiliar acest vârtej? Va împărţi titluri provizorii:

250 000 (nominal la plata integrală 1 milion) unor persoane a căror aprobare şi vorbă sunt folositoare succesului afacerii, dar cari n-au nici atâta capital încât să-şi poată păstra chiar timp scurt acţiile. Asta-i prima categorie: alaiul fără parale.

250 000 la persoane asemenea în condiţii sociale înalte, dar destul de bogate pentru a conserva titlurile. Alaiul cu parale.

250 000 la speculatorii de rând şi culisieri. Caracuda.

Preste tot 750 000 franci împărţiţi în 6 000 titluri provizorie din care fiecare dă dreptul la achiziţia ulterioară a unui titlu definitiv de 500.

Câteşitrele soiurile de oameni, lume mare, jumătate lume şi culise, de orice categorie s-ar ţinea, diplomat sau galopin, balerină sau adiutant domnesc, gazetar sau cinstit episcop, aşteaptă, prevede dar mai cu seamă prezice hausse asupra acţiunilor. Toată puterea interesului lor îi face să vrea hausse.

Sub asemenea auspicii se deschide bursa. Capitalistul serios şade la un colţ. Îl cam tentează zgomotul. Ar vrea şi n-ar prea vrea. Dar ceea ce-am numit noi alaiul fără parale nu-şi poate păstra titlurile. Cei 150, 300, 450 franci ce i-a pus fiecare din sărăcimea înaltă în titluri, devin simţitori prin lipsa lor. Ei vor să-şi realizeze hîrtiile.

Titlurile se oferă la bursă.

Ce face banca de speculaţie sau Creditul Mobiliar? Le lasă să vînză pe orice preţ? Nu. Le cumpără ea singură cu primă. Plăteşte 10, 20, 30%?1 primă. Nimica toată la 250 000.

Vânzătorii sunt încântaţi de-a fi realizat un beneficiu ş-o spun în gura mare, cu păreri de rău că n-au putut aştepta încă câteva zile pentru a vinde c-un curs şi mai ridicat. Dar au vândut sau a[u ] conservat acţiile lor? Puţin importă. Vorbele lor sunt folositoare creditului afacerii şi atrag capitalurile.

Daca capitaliştii tot se mai sfiesc de-a cumpăra noua valoare, există un mijloc în genere infailibil de a-l atrage: acela de-a face să-i joace pe dinaintea ochilor o mare mişcare de afaceri.

Daca capitalistul vede vânzându-se succesiv la bursă douăzeci de mii de acţii ale Creditului Mobiliar, sau patronate de el, c-un preţ care oscilează uneori, dar care în linie generală 75 se tot urcă mereu, de fier să fie şi tot se ispiteşte să cumpere. şi ‘ntr-adevăr, îşi zice el, un titlu de 125, care se vinde azi cu 150 nu va face mâni 160, poimâni 170? Mai ştii? 165 tot o fi făcând dacă se vinde cu preţul acesta, dacă căutarea lui e egală cu oferta, ba chiar superioară, dacă beneficii considerabile au fost realizate de-o mulţime de persoane onorabile şi de consideraţie cari au cumpărat, revândut şi şters diferenţele. Sărmanul de el! El nu ştie că Creditul Mobiliar însuşi a vândut şi a cumpărat înaintea ochilor lui; că acest vârtej de afaceri a fost jucat anume pentru el casă-i ia ochii şi să-l atragă în vârtej cu bănişorii lui, strânşi unul cîte unul cu greutate. Dar cine-o ştie asta? Nimeni.

Cei abili se cam îndoiesc ei, dar la urmă ce le pasă. dacă ştiu taina, câştigă şi ei asupra diferenţelor şi pace bună. Dar chiar cei abili nu sunt siguri. Pentru că, când agenţii de schimb merg în fiece dimineaţă să ia ordine de la Creditul Mobiliar, sau de la haute banque, li se dă la unul sau doi din ei ordin de-a vinde (ofertă puţină) şi la patruzeci sau cincizeci ordin de-a cumpăra (căutare multă). Dar nici un agent de schimb nu ştie ordinile date confraţilor lui, nici ştie de cătră cine i-a fost date.

Legea, reglementele, obiceiul şi, mai mult decât orice, interesul lor propriu îi face pe toţi foarte discreţi.

Astfel se petrec lucrurile.

În măsura în care capitaliştii serioşi cumpără titlurile urcate prin aceaste comedie, Creditul Mobiliar augmentează ordinile de vînzare sau diminuează ordinile de cumpărare, după curs, nu zi cu zi, ci sfert de ceas cu sfert de ceas, până ce toate titlurile sau cea mai mare parte a lor sunt plasate.

Să admitem acum că în decursul acestei operaţii prima s-a ridicat numai cu 30%. La fiecare titlu provizoriu ar fi un câştig de 37,50, adecă titlul provizoriu de 125 s-ar vinde cu 162,50, lucru nu tocmai de mirare când am văzut titlurile primului vărsământ al Băncii Naţionale vânzându-se cu 500.

Ştim de la ‘nceput însă că 6 000 titluri au fost împărţite al pari la alaiuri. Va să zică Creditul Mobiliar a speculat numai 94 000.

De la 94 000 titluri cîte 37, 50 primă e în total …………… 3 525 000

Dar a cheltuit spre acest scop:

  1. Prima de 10% plătită subscriptorilor din înalta sărăcime ….….. 25000. Curtaj (samsarlâc ) …………………………………………….…..… 305500
  2. Gazetarii, administraţia, pierderile….………………………..…… 144500

475 000

[rest]    3 050 000

Adecă un câştig de 3 milioane, învârtind un capital 12 1/2 milioane în curs de două – trei săptămâni.

Daca însă banca ar fi plătit integral emisiunea toată şi ar fi emis  titlul cu 500, al pari, câştigul era de patru ori pe atât de mare, era de 12 200 000 învârtind un capital de 50 000000 câteva săptămâni.

Precum se vede din cele de mai sus, asemenea operaţii de bursă nu se pot face de bancheri de comerţ. Numai o haute banque cu zeci de milioane capital disponibil sau numai o Societate de acţionari al căreia capital se ‘ntrebuinţează la agiotaj poate întreprinde a urca şi scădea titlurile după voinţă. Pentru a înlătura contramina, adecă a împiedeca operaţiunile în senz invers al altor case puternice, cari ar zădărnici şi hausse şi baisse a bancherului sau a Creditului Mobiliar, casele acestea se atrag asemenea cu o parte alicotă la câştig, ceea ce se cheamă a le primi în sindicat.

Toate operaţiile acestea sunt independente de caracterul oamenilor. Bărbaţii cei mai onorabili cari-ar lua parte la cumpărarea en gros şi speculaţiunea en detail de titluri nouă nu se pot purta altfel decât cum le dictează natura întreprinderii lor. Ceea ce e rău e natura însăşi a operaţiunilor de haute banque şi de credit mobiliar, nu oamenii ce le fac.

Ne rezervăm pentru altădată a arăta dezastrele morale ce le cauzează asemenea întreprinderi, precum şi crizele comerciale cărora le dau naştere mai cu seamă pe o piaţă de efecte relativ nouă, inesperientă, ademenită cu atât mai lesne de lăcomia câştigului.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII

Mihai-Eminescu.Ro