D.C.A. Rosetti, venerabilul părinte al democraţiei, pretinde a fi în genere mai conservator decât conservatorii. În adevăr, judecând după împrejurarea că d-sa singur cumulează c-o reversibilă fatalitate privilegiile a 2175 boieri de sub Regulament, cată să admitem că în predmetul acesta şi întrucât priveşte preţioasa sa persoană, d-sa e nu numai conservator, ci reacţionar chiar, un reacţionar multiplicat cu 2175 de boieri de-ai Regulamentului.
Întrucât priveşte persoana sa zicem, căci acolo unde începe interesul public, d-sa devine foarte liberal. Când e vorba de-un gheşeft de făcut cu străinii, atunci „Românul” scutură din mâneci toate argumentele seducătoare ale milioanelor: acolo d. C. A. Rosetti e darnic, e prea darnic chiar cu banii visteriei cari pe d-sa nu-l costă nimic. Când e vorba de răscumpărarea unei linii părăginite ca Cernavoda chiustenge, atunci C. A. Rosetti se oferă a plăti nu numai costul liniei, ci voieşte să mai capitalizeze şi veniturile actuale, pe cari compania le ia tocmai pentru a rambursa acel cost.
Căci în adevăr, iată ce zice „Românul”:
Linia a fost evaluată cu 13300000 lei. Atâta face… din punct de vedere… românesc. Dar noi nu cumpărăm numai linia, adaugă c-o prefăcută naivitate organul guvernamental.
Mai cumpărăm dreptul companiei de-a o esploata 90 de ani. Oare acest drept nu face 1300000? Apoi cumpărăm dreptul de-a ne folosi de portul Constanţa, ceea ce asemenea valorează 2000000.
În fine mai cumpărăm dreptul companiei de-a lua lemne de construcţie din pădurile statului. Oare acest drept nu face parale? Dar bine, onorabililor, oare asta nu-i socoteala lui Nastratin? Ce fel de negustorie e asta?
Apoi dreptul companiei de-a exploata linia 90 de ani şi de-a se folosi de portul Chiustenge nu constituie tocmai plata actuală a costului construcţiunii? Costul construcţiei pe de-o parte, dreptul de esploatare şi de port pe de alta nu formează două sume ce se pot aduna la un loc, ci două sume în raport. dacă presupunem că costul liniei de 6000000, iar drepturile amintite echivalează cu X, atunci avem să plătim, nu 6000000 + X ci 6000000 = X, adecă ori costul, ori echivalentul veniturilor actuale, menite a restitui acel cost.
Se oferă Sir John bunăoară să zidească o casă pe moşia turcului şi-i zice: „Bani nu-ţi cer, fiindcă ştiu că turcul n-are parale. Dar îţi zidesc o casă frumoasă şi drept plată cer să am dreptul de-a şedea eu însumi zece ani în casă, să iau lemne din pădurea d-tale de alături şi să prind peşte în lacul d-tale.
– Bine, zice turcul, mă ‘nvoiesc. Trece un an, casa e gata, în vremea asta vine proprietar românul, moştenitorul turcului, om cu dare de mână şi fecior de bani gata.
– Ştii ce? zice sir John românului – plăteşte-mi costul casei şi intră în posesiunea ei. Şi eu m-am săturat să mai şed în ea, şi d-ta ai de unde plăti.
Se ‘nvoieşte românul, preţuieşte costul construcţiei şi i-l oferă lui sir John.
– Ba nu, zice sir John, nu aşa ne-a fost vorba. Numai costul mi-l plăteşti? D-apoi dreptul meu de-a şedea zece ani în ea, de-a lua lemne şi a pescui, unde-l pui? Şi acela trebuie plătit.
– Apoi ori una, ori alta, sir John. Sau îţi plătesc numai costul construcţiei, sau numai dreptul de-a te folosi zece ani de ea. Amândouă nu se poate, sir John, c-ar fi colac peste pupăză. Căci drept plată a construcţiei, d-ta te bucuri de dreptul de-a şedea în casă. Sau construcţia ţi-o plătesc, sau dreptul de-a şedea în ea.
Ce-am zice asemenea, dacă societatea acţionarilor căii ferate Stroussberg ar veni şi ne-ar zice: „ Linia costă 260 mil. Suma aceasta ne-aţi plătit-o. Dar acu vă rog să-mi plătiţi şi dreptul ce-l aveam de-a mă folosi 90 de ani de ea. Capitalizaţi-mi venitul ce-l luam în fiece an de la linie”
Dar – ar răspunde toată lumea – acel venit intra în anuitate. Cu acel venit se plătea costul construcţiei. Dacă-ţi plătesc acest cost, d- ta ‘l plasezi oriunde vrei şi-ţi iei anuitatea dintr-alt loc, dintr – altă întreprindere, nu din aceasta pe care ţi-o răscumpăr.
După mărturisirea „ Românului” dreptul companiei de-a esploata linia 90 de ani echivalează cu 1300000, dreptul de-a se folosi de port valorează 2000000. Iată dar că noi am avut cuvânt din capul locului. Atâta face linia în realitate: 3300000 lei, adică un capital echivalent cu dreptul de esploatare pe 90 de ani şi cu venitul portului. Nici un ban mai mult, nici unul mai puţin.
Dar s-au preţuit lucrările 13 milioane? Să fie preţuitorii sănătoşi, nu de asta e chestia. Cât produc acele preţioase lucrări? Ele produc venitul de la 3300000 lei şi nimic mai mult; deci atâta fac.
Cine-a văzut argumentarea de mai sus a „Românului” şi-a adus fără îndoială aminte de vestitul întru ale socotelelor, Nastratin.
Timur – lenk, adică Timur cel Şchip (răsbotezat de apuseni în Tamerlan) era contimporan cu Baiazid I şi cu Mircea cel Mare. Se ştie că biruinţa lui Timur la Angora asupra lui Baiazid a avut efectele cele mai bune pentru Ţara Românească, căci în urma ei, Mircea punea şi scotea pe tronul otomanilor la împăraţi după plac. Timur avea un hoge caraghioz pe care îl chema Nastratin, identic cu acela ale cărui taclale şi cabazuri le-a cules şi le-a pus în versuri răposatul Anton Pann. Oare nu cumva financiarul „Românului” în chestia liniei Cernavoda chiustenge să fie un strănepot al vestitului Nastratin, contimporanul caraghioz al unei epoce de mari eroi? În adevăr şi Mircea era Dominus terrarum Dobrodicii. Dristri despotus. Nil cumva Timur [î]i va fi trimis în glumă marelui său contimporan, Mircea, pe Nastratin ca pe vremea aceea să-i reguleze Dobrogea? Nu cumva să fi rămas de-atunci o fatalitate istorică ca socotelile ce privesc Dobrogea tot Nastratin să le facă?
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1882-1883, 1888-1889
„TIMPUL”, „ROMÂNIA LIBERĂ”, „FÂNTÂNA BLANDUZIEI”
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
