D. Simeon Mihălescu publică, în calitatea sa de prim-ministru (căci d. Brătianu e numai cu numele), două adrese, una cătră Ministerul de Justiţie, alta cătră cel de Externe, adrese prin care ni se asigură că d. Simeon Mihălescu, ministrul, va lua toate măsurile ce-i incumbă pentru a descoperi adevărul în privirea prevenitului Simeon Mihălescu.
Totodată d. Simeon Mihălescu provoacă pe ministrul justiţiei să someze pe d. Moldoveanu ca să publice şi celelalte acte mai grave, iar pe Ministeriul de Externe ca să întrebe pe d. Warszawsky dacă scrisoarea d-sale e autentică.
Publicăm în întregul lor aceste adrese:
Adresa d-lui ministru de interne cătră d. ministru [al] justiţiei.
Ziarul”Timpul”, în numărul său de duminică 15 aprilie, reproduce pe lîngă o scrisoare subscrisă A. M. Warchavsky, adresată Escelenţei Sale Evsevie Adreivici (Rosinscky), din care pare că ar rezulta avizare de mituire şi o falsificare de ordine din partea directorului Ministerului de interne, d. Simeon Mihălescu.
Scrisoarea subscrisă Moldoveanu se termină cu ameninţarea următoare: „Vă voi comunica, d-le redactor, şi alte acte spre
publicitate, mult mai grave”.
Ministerul, în această cestiune, avînd a lua măsurile ce-i incumbă spre restabilirea adevărului, are nevoie şi de actele cele „mult mai grave” promise de Moldoveanu şi pentru aceea vă roagă să invitaţi Parchetul să-l someze să publice imediat actele promise sau să le depună la Parchet, care pe baza lor să poată consulta dosarele aflate în Ministerul de interne.
Dispoziţiunile ce veţi binevoi a lua, vă rog, d-le ministru, să le comunicaţi şi acestui minister. Primiţi etc.
D. ministru de interne, S. Mihăilescu.
Adresa aceluiaşi d. ministru către d. ministru de externe.
Ziarul „Timpul”, în numărul său de duminecă 15 aprilie, pe lîngă o scrisoare subscrisă Moldoveanu, publică şi o scrisoare subscrisă A. M. Warchavsky, din care pare că ar rezulta mituire şi falsificare de ordine din partea directorului Ministerului de interne, d. Simeon Mihălescu. Ministerul de Interne, căruia [ îi ] incumbă datoria a restabili adevărul, vă roagă, d-le ministru, ca prin intermediul autorităţilor ruse să obţineţi de la acel domn A.M. Warchavsky declaraţiunea categorică dacă scrisoarea în cestiune este a sa, dacă a dat-o acelui domn Moldoveanu ca să facă uz de dînsa, dacă a mituit pe cineva în afacerea de care se face menţiune în acea epistolă, cine este mituitul sau dacă face aluzii şi se plînge de pierderile a mai mulţi bani ca comerciante care a avut alte promisiuni de la intendenţa rusă şi căruia guvernul român nu a cedat a da cară pentru înlesnirea transporturilor necesare hranei armatei ruseşti decît în momentele critice cînd armata era ameninţată de lipsa, şi atunci cu preţurile cari convenea intereselor sătenilor, preţuri mult mai mari decît se cerea pentru ceilalţi însărcinaţi ai intendenţei.
Răspunsul ce veţi obţine, vă rog, d-le ministru, să-l comunicaţi şi acestui minister. Primiţi etc. p.ministru dc interne, S. Mihălescu.
Ceea ce e dar caracteristic în aceste două adrese este că d. Simeon Mihălescu dispune cercetări asupra d-lui Simeon Mihălescu.
În loc de-a suspenda la moment pe acest domn din funcţiune, în urma unei atît de grave acuzări, de vreme ce un om care ar fi fost în stare să facă cele espuse în scrisoarea d-lui Moldoveanu ar fi totodată în stare de-a nimici acte publice şi de-a falsifica registre, d. Brătianu persistă a-l ţine în funcţiune, ba ironia merge atît de departe încît d. Simeon Mihălescu încredinţează prin Monitor publicul că Ministerul de Interne va lua măsurile ce-i incumbă pentru a restabili adevărul.
De asemenea asigurări ridicole nu avem a ne preocupa. Această înfruntare a celei mai elementare cuviinţe e poate din contra o dovadă mai mult în favorul celor susţinute de scrisoarea d-lui Moldoveanu. În loc ca d. director al Ministerului de Interne să se retragă imediat din post, pentru a nimici pînă şi umbra unei bănuieli şi a lăsa curs liber cercetărilor parchetului, d- sa promite că va face ce-i incumbă pentru a restabili adevărul în afacerea sa proprie.
Noi n-avem de adaos nimic la cele publicate- decît că d. Simeon Mihălescu nu ni se mai pare în calitate de-a cere cuiva lămuriri dintr-o poziţie oficială.
Ediţia numărului „Timpului” ce cuprindea scrisoarea d-lui Moldoveanu fiind cu desăvîrşire sleită, reproducem scrisoarea şi în numărul de astăzi.
D-le redactor al ziarulul „Timpul”,
Bucureşti, 1879, 12 (24) aprilie
În urma atîtor vorbe făcute cu ocaziunea căruţelor de rechiziţie române date evreilor ruseşti, am onoare a arăta cele următoare:
În septemvrie 1877 fiind însărcinat de intendenţa imperială rusă (ariergardă) a face transpoartele proviziunilor de hrană armatei imperiale, s-a făcut cerere guvernului român atît de intendenţa de ariergardă cît şi de intendentul armatei (generalul Ahrens) a ni se da căruţe de rechiziţie române; în urma cărei cereri de ministru afacerilor străine ni se acordase, dar cari căruţe, pînă să vie la destinaţie pentru începerea transpoartelor, d. Brătianu, ministrul de interne, le-au poprit, telegrafiind d-lui Cogălniceanu, că o să mă puie în puşcărie, dacă voi mai stărui în a lua căruţe de rechiziţii.
Îndată după întoarcerea d-lui Brătianu în Bucureşti, a mers la d. Brătianu o persoană, arătîndu-i că rău face de opreşte căruţele de rechiziţie antreprenorilor români, pentru cari intendenţa imperială rusă cere, căci pînă acum antreprenori-lor evrei ruseşti li s-a dat şi adică Horwitz, Gregr şi Cohen etc, pentru cari intendenţa nu a cerut.
Răspunsul d-lui Brătianu a fost că mai bine preferă a i se tăia mîinile decît a iscăli rechiziţia de căruţe române pentru armata imperială.
Intendenţa, văzînd că noi nu putem obţine rechiziţia, fără care transpoartele deveneau imposibile, a trecut contractul nostru antreprenorului Warszawsky, resilindu-1, cărui antreprenor în adevăr la moment i s-a şi pus la dispoziţie cîte 1700 căruţe pe zi de rechiziţie, măcar că pentru el intendenţa nu a cerut; numind ministerul de interne şi comisari români pentru acest sfîrşit, plătiţi cu leafă lunară de antreprenorul evreu. Warszawsky (Această rechiziţie, măcar că în consiliul de miniştri s-a hotărît numai pînă la Zimnicea, dar s-au trecut şi peste Dunăre la Selvia, Lovcea, Gabrova, Tîrnova, Şîştov, Biela etc., locuri unde vitele cărăuşilor s-au pierdut, pe cari vite antreprenorul Warszawsky le-au plătit cu 240 franci perechea, conform convenirii cu guvernul român ; nu ştiu însă dacă şi cărăuşilor li s-au plătit).
În urma reclamării mele prinţului Emeritinsky, şeful ştabului major rus, că rău intendenţa ne-au reziliat contractul şi ne-au confiscat suma de 65 000 franci, căci şi noi puteam continua transpoartele, dacă intendenţa stăruia pe lîngă guvernul român a nu ni se popri rechiziţia, cerîndu-se desluşiri de şeful ştabului major generalului Russisky, intendantul armatei, prin raportul nr. 1479 din 20 mai 1878 răspunde formal următoarele:
„La trecerea armatei peste Dunăre, eu am primit ordin de la Marele Duce Nicolae, şeful armatei, prin intendentul armatei , a face transpoartele cu căruţe de rechiziţie române, dară cari nu au durat mult, căci guvernul român, în urma multor plîngeri ale populaţiei, a poprit a-mi mai da. Eu în nenumărate rînduri m-am adresat la guvernul român şi direct, şi prin comisarul nostru, prinţul Obelensky, pentru a ni se da căruţe de rechiziţie, cari cereri se probează şi la intendenţa de ariergardă, şi la intendenţa de mijloc, dară am întîmpinat piedeci la Ministeriul de Interne, căci numai d. Cogălniceanu, cu care aveam cunoştinţă, nu a refuzat a da ordine esplicînd populaţiei neapărata trebuinţă ce este pentru transpoartele hranei armatei imperiale, însă piedecile întîmpinate la Ministeriul de Interne a făcut ca nici explicaţiunile d-lui Cogălniceanu să nu reuşească. În astfel de poziţiune pus, am fost nevoit a mă adresa d-lui Warszawsky, consilierul de comerţ, ca el să mă scape făcînd şi luînd asupra sa transpoartele, căci numai el cu legăturile lui cu administraţia şi guvernul român putea să-mi fie de ajutor pe asemenea vremi grele de bătălie şi cu ploi cari devastau pămîntul.
Încît priveşte că eu am cerut căruţe de rechiziţie române pentru antreprenorul Warszawsky, ar fi sălbatec din parte-mi, cînd mie, reprezentantul guvernului rus, guvernul român mi-au refuzat. Însă legăturile lui Warszawsky cu guvernul şi administraţia română au pu tut obţinea căruţele de rechiziţie prin personalele sale mijloace”.
Pe lîngă care raport intendentul armatei, ca să motiveze raportul său, anexează în original alăturata scrisoare:
1 decembre 1877 Bucureşti
Excelentie Evsevie Andreivici (Rossisky),
„Din depeşa mea şi din depeşa ministrului Cogălniceanu vă este deja cunoscut că, după multe împrejurări, eu am profitat a birui toate împiedecările şi astăzi deja s-au dat porunci prin telegraf tuturor prefecţilor din opt districte, că să puie la dispoziţiunea m ea cîte 1200 cară pe zi pentru Bucureşti şi 500 pentru Frateşti şi acum puteţi fi liniştiţi că transportul deja va urma întocmai după dorinţa d-voastră. Mult m-au costat pe mine BANI, vreme şi trudă ca să împac pe directorul Ministerului de Interne, Simion Mihăilescu, cu prietenul nostru *, fiindcă numai el era, nu Brătianu era, care împiedica această cestie. De trei ori s-au raportat această afacere şi, numai cînd cu dînsul am sfîrşit, atuncea numai afacerea s-au adus la sfîrşit şi aceea cu condiţii foarte grele. Vă trimit d-voastră copia declaraţiunii mele ce am dat aseară ministrului, după care deja astăzi s-au dat împlinire. Eu expre am declarat că-mi las drept a propune vreo cîteva condiţii grele relativ la afacerea care negreşit trebuie să se schimbe; dară deodată sînt silit să le primesc avînd în vedere neapărata trebuinţă de a forţa transportul productelor pentru armată, mai ales acuma după luarea Plevnei, cînd proviziunea hranei se iveşte mai trebuitoare. Declaraţiunea aceasta am făcut după sfatul ce am avut cu amîndoi miniştri[i] cari mi-au făgăduit că, la al doilea consiliu de miniştri ce va fi, vor schimba condiţiile şi vor aproba pe ale mele pentru care eu m-am îngrijit. Cele mai mari şi necuviincioase condiţii sînt: ca să plătesc cu 240 franci pe rechia de boi dacă va muri şi că chirigii trebuie să ducă marfa numai pînă la Zimnicea ; aceasta însă din urmă, măcar că hîrtia sfatului zice numai pînă la Zimnicea, eu însă am făcut de s-au schimbat poruncile către prefecţi şi împlinirea se face pentru to ate punctele arătate în declaraţiunea mea adecă Tîrnova, Gabrova, Şiştov, Lovcea, Selvia şi Biela. În sfatul miniştrilor hotărîrea nu s-au putut redacta decît numai pentru Zimnicea, dară ordinele s-au dat către prefecţi cum îmi trebuie mie care se şi împli nesc”.
Acuma repetez plecata şi serioasa mea rugăciune pentru înlesnire mie de bani. Aveţi în vedere că toată reuşirea depandă de la aceasta. Eu oi avea oricîte căruţe va fi de trebuinţă pentru oricît transport şi oriunde veţi voi a se transporta, măcar că pînă acuma cărăuşii de bună voie tocmiţi nu voiau a merge decît la Şiştov; acuma însă s-a schimbat chestia şi merg siliţi oriunde vreau. Astfel vedeţi că neapărat trebuie să am bani pentru care este cinci zile de cînd eu şi intendantul am telegrafiat Exce lenţiei voastre şi răspuns nu am primit. Afară de aceasta faceţi cunoscut cu telegramă, ca să se dea cîte doi cazaci şi doi soldaţi la fiecare (transport, ca cărăuşii să nu se poprească pe drum şi să binevoiţi a porunci ca aicea la încărcat să nu zăboveasc ă şi la descărcat asemenea nenorociţii cărăuşi, precum acuma fără milă se face aceasta.
Banii ce m-au costat pe mine această reuşită nu-i pun la socoteli; aceasta mă priveşte pe mine. Această scrisoare eu am voit să vă trimit prin ajutorul comisarului Ruban, care însă s-a mai oprit şi de aceea v-o trimit cu polcovnicul Petrovsky, care vă va raporta verbal sau în scris lămurirea acestei afaceri.
Al Excelenţiei Voastre plecat slugă
(Semnat) A. M. Warszawsky.
(Înregistrat la no. 35 541 în dosarul intendenţei generale de companie din 1877 no, 129 din ordinul intendantului armatei, generalul Rossisky).
Toate actele cu cari se constată cele sus-zise le posed în toată regula spre a putea da cont oricui şi oricînd necesitatea va pretinde, adăogînd, domnule redactor, că vă voi mai comunica şi alte acte spre publicitate, mult mai grave.
Al d-voastră cu stimă,
Moldoveanu
Avem atîtea de imputat guvernului roşu, atîtea falsificări, atîtea calomnii aruncate asupră-ne, atîtea acte nesocotite, atîta lipsă de simţ de dreptate încît adeseori ne lipseau cuvintele şi proprii, şi figurate, pentru a însemna putrejunea bizantină ce-au răspîndit-o oamenii aceştia asupra ţării, ne lipseau locuţiunile pentru a reduce la adevărata lor espresie zădărnica logomahie cu care ameţesc publicul român şi falsifică bunul lui simţ, atît de vestit odată, pentru a arăta, în fine, şi a face lumea să se convingă că neadevărul, fraza umflată, lipsa de sentimente şi de idei e singurul mijloc de care roşii dispun pentru a amăgi o naţie întreagă.
* adecă Cogălniceano
Dar, cum vedem, toate acestea nu sînt încă nimic. Fraza, măgulirea patimelor de rînd, duplicitatea şi neadevărul sînt defecte atît de neînsemnate pe lîngă altele ale lor încît par a fi virtuţi.
Aci nu mai e vorba de fraze, de libertate, egalitate şi fraternitate sau de republică europeană ploieşteană, e vorba de crimă goală, de hoţie pe şleau; nu mai avem a face cu balamucul, ci cu puşcăria.
Scrisoarea d-lui Moldoveanu, care arată că guvernul rusesc renunţase de-a ne cere cară de rechiziţie şi că ceea ce n-au putut autoritatea marelui duce Nicolaie, a principelui Obelensky, a generalului Eossisky, a izbutit a scoate banul sunător, plătit ca mită de Warszawsky, scrisoarea aceasta, îndată ce se va adeveri pe deplin, va rămîne un stigmat în istoria României, va fi un semn că în suta a nouăsprezecea după Hristos au domnit în România lepădăturile societăţii, simpli puşcăriaşi, nedeosebiţi prin nimic de eroii de la Cayenn
Faţă cu faptul înfiorător că mita e-n stare să pătrunză orişiunde în ţara aceasta, că pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vînd sîngele şi averea unei generaţii, faţa cu acest fapt înfiorător nu mai există retorică, nici stil, nici joc de spirit, spiritul stă uimit şi nu află cuvinte, pana devine o armă slabă, aci începe funcţia temnicerului şi, în ţări mai primitive, unde însă monstruozitatea se şi pedepseşte monstruos, începe funcţia călăului. Siberia e un salon comod cînd e vorba de a se pedepsi această nemaipomenită crimă, o crimă atît de mare, comisă asupra unei întregi populaţii, încît însuşi acela care-a cumpărat serviciile prevenitului esclamă: sărmanii cărăuşi, sînt trataţi fără de milă!
Mînaţi de cnutul cazacului, pe un frig de crăpa lemnele şi pietrele, cetăţenii liberi ai României mergeau siliţi cu carele lor la Gabrova, la Tîrnova, la Selvi, la Biela, şi s-au întors unii cu palmele, alţii cu vitele bolnave, pentru a întinde epizootia asupra ţării întregi; astăzi ţăranii au ajuns aşa încît trei-patru case trebuie să puie mînă de la mînă ca să înjghebe un plug, 5-6 ani cată să treacă pînă ce vom avea alte instrumente vii de muncă, iar pînă atunci munca întreagă a naţiei va fi paralizată- şi toate acestea pentru ce? Pentru ca un om sau doi să se îmbogăţească din vînzarea aceasta de viaţă şi de muncă omenească, pentru ca criminali de rînd să trăiască în lux şi în desfătări, pe cînd soldaţii noştri mureau de goliciune şi foame pe cîmpiile ninse ale Bulgariei, pe cînd ţăranii noştri lăsau care şi boi întroienite în drum şi-şi luau lumea-n cap.
Va să zică la acest punct a ajuns deja demagogia noastră? La maturitatea deplină pentru a împle ocnele? Ei, pentru Dumnezeu, dar duceţi-o încalte în capăt, domnilor roşii! Faceţi din acest om ministru-prezident sau Domn, căci merită pe deplin să vă conducă. Arion, pe care l-aţi graţiat, nu e decît un ucenic nemernic pe lîngă atleţii crimei şi ai înjosirei pe cari sînteţi în stare a-i produce.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X