De cîteva zile limbagiul ziarelor liberale s-au înăsprit preste măsură; ele bat toba cea mare şi ne învinovăţesc- ca totdauna- că unica noastră ţintă este de a compromite şi răsturna ministerul în momente atît de grele. O acuzare şi mai gravă este că, cu ajutorul Rusiei, am voi să înlăturăm Constituţia şi că pierdem ocazia de a ne recomanda învingătorilor, cedîndu-le Basarabia şi primind în schimb … o altă constituţie.
În „Corespondinţa politică” găsim apoi ştirea că M.S. Domnul va abdica în caz dacă ruşii ar insista în cererea lor pentru Basarabia, iar ruşii propun candidat pentru domnie pe prinţul Grigorie Mih. Sturdza. Prinţul Grigorie Mih. Sturdza este însă unul din cei cari au subsemnat petiţia de la Iaşi.
Alăturînd „Corespondenţa politică” cu acuzaţiunile „Românului” vedem că ştirile acestea trebuie să aibe unul şi acelaşi izvor.
De aceea vom discuta punct cu punct aceste ştiri, nu pentru a răspunde „Românului”, pentru că, o spunem de mai înainte, cine ne crede pe noi răi români, răi naţionalişti şi răi patrioţi nu merită ca să discutăm cu dînsul. Cine este în stare să creadă că partidul conservator, a cărui existenţă este legată de existenţa ţării, a cărui istorie pînă ieri [era] însăşi istoria ţării, ar fi în stare să dea astăzi mîna cu ruşii, după esperienţele făcute cu Cantemir Vodă, după fanarioţi, după vînzarea Bucovinei, care s-a făcut printr-un general rus, după răpirea Basarabiei, făcută asemenea prin cumpărarea lui Moruzi, după Regulament, care au introdus începuturile de statornicie economică şi socială în clasele istorice ale ţărei, cine ar crede deci că noi, cari vedem limpede toate înrîuririle rele şi toate dezastrele urmate din alianţele cu Rusia, am da astăzi mîna cu ea pentru a schimba legile interne ale ţărei, acela ar trebui să-şi zică pe faţă: conservatorii sînt străini, trădători de ţară şi trebuie esterminaţi. Aceasta-i singura concluzie ce se poate face din acuzarea „Românului” şi-i rugăm s-o facă. Dar repetăm că asemenea acuzator nu merită nici un răspuns.
Noi le vom aduce aminte două lucruri. Cînd s-au anexat Bucovina nu s-a găsit un singur boier accesibil mituirii, cînd s-au răpit Basarabia asemenea nu s-a găsit nici unul care să fi consimţit cu ruşii. Protestul Divanului de la 1812 e faţă.
Dar la ce să mai răfoim istoria, a cărei pagine sînt pline de sîngele şi de lacrimile noastre şi în care sînt înscrise vremi cînd neamul d-lui C.A. Rosetti petrecea sub cerul fericit al Greciei, iar a d-lui Voinov prin Bulgaria. Să venim la acuzările actuale.
Voim să schimbă[m] Constituţia, zice „Românul’, confom cu stipulaţiunile petiţiei de la Iaşi.
Petiţia de la Iaşi era făcută în vreme de pace, cînd nu era vorba de invazie rusească: a fost adresată Măriei Sale Preaînălţatului nostru Domn, ca o formulare de dorinţe a căror realizare se căuta tot pe calea prevăzută de însuşi Constituţiunea ţărei. De atunci încoace opiniele noastre s-au adîncit şi în orice caz repetarea acelei petiţii ar avea acelaş spirit, dar nu se ştie dacă ar mai conţinea aceleaşi puncte sau şi altele. Dar, dacă ea s-ar repeta, o spunem de mai-nainte, că aceasta s-ar întîmpla numai în vreme de pace şi, de voim o schimbare, e numai urmînd calea legiuită. Sîntem contra lovirilor de stat, pentru că ele împuţinează conştiinţa de drept a poporului, ba o nimicesc chiar. Această conştiinţă, atît de rău încurcată prin introducerea a sute de legi traduse din franţuzeşte, nu trebuie nimicită prin răsturnarea de legi fundamentale pe cari M. Sa Domnul a jurat. M. Sa Domnul trebuie dezlegat de jurămîntul său prin aceleaşi puteri cari l-au legat cu jurămînt, deci tot prin naţia românească. Precumpănirea pe care Constituţia actuală o dă advocaţilor fără pricini şi claselor nepozitive asupra claselor istorice şi pozitive nu ne place desigur nouă, căci într-un popor de ţărani, mari şi mici, am dori ca clasele ţărăneşti, fie sub forma de proprietar mare, fie sub forma de răzaş, moşnean, împroprietărit, să aibă de zis cuvîntul cel dîntîi şi cel de pe urmă. Am dori asemenea o poziţie materială mai bună pentru preoţime şi pentru învăţătorul sătesc, cu un cuvînt toate ramurile de activitate cîte au în vedere ridicarea şi emanciparea prin cultură a claselor agricole am dori să se bucure de o deosebită atenţie, ceea ce astăzi nu se întîmplă, căci Constituţia a creat un povîrniş fals, pe care se mişcă mai mult ori mai puţin toate guvernele. Am dori apoi statornicia în toate ramurile administraţiei şi justiţiei, neatîrnarea funcţionarului onest şi inteligent de capriciile ministrului, şi toate acestea nu se pot introduce fără o schimbare a mecanismului actual, născut sub dictarea Constituţiei.
Dar de la aceste dorinţe, pe care sperăm le putea împlini pe calea prescrisă de lege şi în vreme de linişte şi pace, pînă la înţelegerea cu Rusia ca să ne ajute a face lovire de stat şi să-i dăm drept recompensă Basarabia, este deosebire cît cerul de pămînt. Rusia e prea puternică pentru ca s-o putem birui, dar Rusia nu e destul de puternică pentru a ne face să-i dăm de bunăvoie o palmă de loc din pămîntul patriei sau să-i cerem ajutorul pentru schimbarea legilor interne ale ţărei.
Venim acum la ştirile „Corespondenţei politice”.
Dacă M. Sa voieşte să abdice nu putem şti, deşi am putea-o înţelege. După ce M. Sa s-a purtat atît de cavalereşte cu Rusia şi spera a fi tratat pe un picior egal, cum se şi cuvine coborîtorului nobil dintr-o familie care şi-a amestecat sîngele cu acela a lui Carol Magnu şi caro e mai veche şi istoric mai însemnată decît cea de Holstein (Romanof), înţelegem ca inima M. Sale să fie jignită de cererea Rusiei, care nu se poate justifica din nici un punct de vedere. Dar opinia noastră nu este ca M. Sa să abdice. Fratele M. Sale, care ar urma în mod firesc la tron, nu ar avea acele esperienţe dureroase ale M. Sale cari l-ar prezerva pe viitor de esperimente primejdioase a partidului estrem, compus din oamenii ce nu ştiu nimic şi nu au nimic, care nu cunosc istoria ţărei lor, nu au averi de pierdut, nici un nume istoric de păstrat şi cari nu riscă decît cel mult ridicola lor personalitate individuală supuind ţara la cele mai grele încercări.
Cît despre candidatul rusesc, care ar fi prinţul Gr. M. Sturza, credem că ştirea e o pură calomnie răspîndită poate de chiar inamicii naţionalităţii noastre pentru a discredita pe aceia cari se opun astăzi mai mult pretenţiilor Rusiei.
Prinţul face parte din partidul conservator; prin urmare e dinastie şi apoi e de-a dreptul absurd de a crede că ar primi să fie recomandat de ruşi pentru junghiarea propriei sale patrii.
Noi avem credinţa că nu vom pierde Basarabia. Cererea Rusiei e strigătoare la cer, nemaipomenită, apoi pămîntul de care e vorba nu e rupt din trupul Rusiei, precum le place a susţine, ci al nostru de pe la începutul veacului al patrusprezecilea, şi n-a fost nici cincizeci de ani sub dominaţie rusească. Putem dovedi oricui cu documente şi cu istoria în mînă că n-a fost nici cucerit cu sabia de ruşi. Prin influenţă engleză, turcii au cedat un drum ruşilor, pe care drum ruşii, prin „mituirea” comisarilor turci l-au prefăcut într-o ţară. E aceeaşi istorie ca şi în Buco-vina, numai sub alte împrejururi. Că comisarii turceşti au vîndut pe ruble un pămînt ce nu era al lor nu e motiv ca românii să-şi vînză pe ruble pămîntul patriei lor străveche.
Prin urmare vom ieşi din război c-o mulţime de esperienţe dureroase, care vor servi de învăţ M. Sale, cu pierderi de oameni şi bani, ruinaţi poate- dar nu vom pierde Basarabia, şi desigur nu cu bunăvoia noastră.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X