DIN PERIODICE 1882 – CRONICA ANULUI 1881 [1, 3 ianuarie 1882]

  1. ROMÂNIA

 

Nu putem porunci timpului să stea pe loc, nici putem face ca evenimentele să încremenească pe câteva ceasuri împrejuru-ne, ca să le putem fotografia, căci ele ‘şi urmează cursul lor necontenit, puţin păsându-le dacă ne dor ori ne bucură. În zadar minutarul ceasornicului ar sta pe loc; timpul curge alături cu el, şi numai omul, având pururea în faţă ziua de azi, eternul prezent, pune pietre de hotar între lucruri ce au trecut pentru totdauna şi fixează pe orizontul negru al viitorului dorinţele sale ca ţinte luminoase, uneori pe de-apururea neajunse.

Şi anul trecut e greu de izolat din cei ce-l preced şi din cei ce-l vor urma, căci din ziua lui întâia ne aruncă in medias res, în vârtejul împrejurărilor şi ne ‘ncarcă memoria cu reminiscenţele ruşinoase ale răscumpărării drumului de fier, cu cele odioase ale atentatului Pietraru. Spiritul rău al demagogiei române îşi alesese de jertfă pe unul din chiar părinţii demagogiei. Mulţumită lui Dumnezeu şi prezenţei de spirit a victimei alese, atentatul n-a avut nici o urmare fizică gravă, dar a lăsat adânci urme psicologice în spiritul d-lui I. Brătianu şi l-a deziluzionat desigur în privirea simpatiilor sale anterioare pentru demagogie.

La 1 (13) martie sosi în Bucureşti ştirea îngrozitoare despre săvârşirea tragică a împăratului Alexandru II. Voind a vizita în acea zi manejul Mihail din Palatul de Iarnă, la întoarcere două bombe esplosive [î]i cad în cale şi-l rup bucăţi. Camera noastră în momentul întâi uită a lua act de această îngrozitoare ştire. Dar în curând se aude că secta nihilistă din Iaşi, care momise în sânul ei profesori tineri şi studenţi, a dat un banchet în onoarea succesului atentatului. Dr. Russel (recte Sudzilowsky ) e arestat, profesorii români sunt daţi în judecata unui juriu şi se descoperă o asociaţiune de vro 20 de studenţi români şi 50 de evrei cari propagau în şcoalele publice ideile de răsturnare. La 9 martie procesul Pietraru ajunge înaintea Curţii cu Juraţi şi, într-o şedinţă care ţine 22 de ore încontinuu, procesul se încheie prin condamnarea lui Pietraru la 20 de ani muncă silnică şi a lui Cârlova la nouă ani de recluziune. În iunie un juriu compus prin profesorii din Iaşi condamnă la pedepse disciplinare pe aciia cari luaseră parte la propaganda nihilistă.

În ianuarie încă, având a se face mai multe alegeri pentru împlinirea vacanţelor din Cameră, candidaţii opoziţiei au avut ocazia de-a supune criticei multe acte ale guvernului, între care vicioasa aplicare a legii recensimântului, care dăduse loc la cele mai vii protestaţii din toate colţurile ţării.

Tot în luna aceasta s-au făcut inaugurarea clubului „Binelui public” printr-un banchet dat în otelul Steiner, cu care ocazie s-a consacrat uniunea dintre grupul Vernescu şi fracţiunea din Moldova.

Cabinetul suferea de-o criză latentă care forma obiectul certelor din adunările de la Herdan şi în cari o parte a partidului căuta să elimineze din ministeriu pe d-nii Boerescu, Conta şi Teriachiu.

Pentru ca anul să se înceapă sub auspiciile lui Mercur, se descopere tot în ianuarie deturnarea a 83000 franci de către un funcţionar fiscal, George Bilcescu.

Din începutul anului mai e de notat învoiala intervenită între guvernul rusesc şi cel român, prin care acest din urmă primeşte drept bani materialul de suprastructură a liniilor construite de ruşi, deşi părerea guvernului nostru fusese că acest material i se cuvine de drept pe baza convenţiei ruso-române.

În fevruarie tribunalul comercial al imperiului la Lipsca pronunţă sentenţa sa în favoarea reclamantului Landau – kaufmann şi anulează urmările convenţiunii de răscumpărare încheiată la 1880 între stat şi Societatea Acţionarilor C.F.R. Pe liniile noastre, ce încep a fi administrate de directori princiari, plătiţi cu enorme lefuri, se ‘ntîmplă o serie de accidente; în iunie chiar mai multe dupăolaltă, precum cele dintre Hanu Conachi – Iveşti, Serbeşti – Preval, Severin- Prunişor.

În august Adunarea Acţionarilor C.F.R. votează mutarea sediului la Bucureşti; iar în octomvrie tribunalul din Berlin respinge cererea Landau – kaufmann, făcută pe baza sentenţei din Lipsca, pe cuvânt că nu se mai poate restabili starea de lucruri anterioară convenţiunii de răscumpărare, nici se poate opera ştergerea acestei tranzacţiuni din registrele de comerţ. Reclamantul, dacă a suferit pagube prin încheiarea acelei convenţii, poate intenta o acţiune de despăgubire pentru daune – interese.

Tot în fevruarie, în vederea evenimentelor care aveau să se petreacă peste câteva săptămâni, d. Brătianu găseşte mijloace de-a sonda atitudinea partidului conservator, căruia-i propune până şi o dreaptă împărţeală a portofoliilor ministeriale. Condiţiile puse de partidul conservator părând prea grele, tratările nu izbutesc.

Tot în fevruarie d. Stolojan cere un credit de 300 000 fr. pentru asigurarea liniştei publice.

Ministeriul Instrucţiunii aprobă aranjamentul pentru săvârşirea dinlăuntru a bisericii de la Curtea de Argeş prin d. Lecomte de Nouy.

  1. C.A. Rosetti propune în Camera electivitatea magistraturii şi însărcinarea unei delegaţiuni a Camerei care, împreună cu una a Senatului, să aibă a formula, întrunite într-un fel de convent naţional, proiectul privitor la eligibilitate. Membrii acestui preţios convent să fie plătiţi cu câte una mie franci de obraz. Propunerea a rămas în stadiu embrionar pân-în ziua de azi.

La 25 fevruarie doi din oamenii eminenţi ai generaţiei trecute, Aug. Treb. Laurian şi Cezar Bolliac, încetează din viaţă.

Ziarele din Viena încep a vorbi de erigerea României în regat şi pun în vedere primirea anteproiectului ca condiţie a recunoaşterii noului rang al României. „Le Nord” menţionează asemenea ştirea ridicării la regat, ne dă însă consiliul de-a nu face nici un sacrificiu real pentru o simplă schimbare de titlu.

Evenimentul tragic din Rusia, mişcarea nihilistă din Iaşi, ramificată prin şcoli, încheiarea procesului Pietraru, ca tot atâtea fenomene răsărite din demagogia cosmopolită şi internă, motivează din partea d-lui Maiorescu următoarea interpelare:

Am onoarea a întreba pe d. ministru – preşedinte daca, în urma procesului Pietraru şi a manifestărilor socialiste din Iaşi, crede timpul venit de-a imprima politicei interne o direcţiune mai compatibilă cu consolidarea monarhiei constituţionale.

Printr-un discurs memorabil d. Maiorescu sileşte pe guvern de a-şi arăta arama şi de-a o rupe cu tradiţiile demagogice.

Răspunsul guvernului e prompt. A doua zi chiar, la 14 martie, tristul erou al nopţii de la 11 fevruarie, generalul Lecca, propune în Cameră proclamarea regatului, d. Ion Ghica, ministrul considerat ca antidinastic din vremea scandalului Slătineanu, face aceeaşi propunere în Senat, care e primită cu adeziunea formală a opoziţiei şi cu unanimitate de voturi.

Cu ocazia discutării bugetului, după propunerea făcută în Cameră, se sporeşte leafa miniştrilor la îndoit şi se înfiinţează un al optulea ministeriu fără portofoliu pentru prezidentul Consiliului. Între acestea se ivesc în Cameră şi în adunările de la Herdan disensiuni grave între d. Brătianu şi coreligionarii săi politici şi el [î]şi dă demisia, cu dezaprobarea vie a partidului şi a ziarului „ Românul”

  1. Dumitru Brătianu e chemat din Constantinopole ca să ia moştenirea fratelui său, de unde şi soseşte, iar la 10 aprilie compune cabinetul său nou, care s-ar putea numi cabinetul încoronării. La 25 aprilie d. Dumitru Brătianu dezvoltă în Cameră un curios program ministerial, prin care promite puterilor binevoitorul său concurs şi ameninţă pe-un adversar necunoscut cu figuri retorice foarte energice.

La 10 mai e serbarea în adevăr frumoasă a încoronării şi câteva zile de-a rândul durează festivităţile cu cortejul istoric al breslelor.

Ne vine ştirea despre încetarea din viaţă a generalului Ion Ghica, fiul lui Grigorie Vodă Ghica, ministru plenipotenţiar al României la Petersburg.

În timpul în care d. Dimitrie Brătianu acuză în Cameră pe d. Boerescu că ar fi făcut promisiuni cari au indus pe puteri în eroare, că primim Comisia Mixtă, se ţine un meeting la Galaţi în cestiunea Dunării. D. Al. Lahovary espune printr-un discurs în Cameră toate erorile comise de cabinetul trecut în această cestiune şi d. G. Chiţu confirmă opinia opoziţiei ca împărtăşită fiind şi de partidul roşu. În urma acestora, grave neînţelegeri se ivesc din nou în sânul partidului; cabinetul e ameninţat de un vot de blam. Îmblânzit de jurămintele de fidelitate ale coreligionarilor săi politici, d. Ion Brătianu se întoarce în capitală, frate – său [î]şi dă demisia la 9 iunie şi e ales prezident al Adunării, iar la 10 iunie se formează actualul cabinet I. Brătianu – C.A. Rosetti.

În Berlin Reichsratul votează tractatul de negoţ cu România. Cu ocazia aceasta partidul conservator german blamează presiunea făcută asupra României în cestiunea evreilor.

  1. Dimitrie Brătianu, venind pe scaunul prezidenţiei Adunării, ţine din nou un discurs foarte caracteristic, în care face grave acuzări partidului său. Până şi ziarele din America ţin seamă de acest discurs, care nu lasă nimic de dorit ca sinceritate. Comisiunea Europeană din Galaţi [î]şi încheie sesiunea.

În iunie d. Mancini, ministrul de externe al Italiei, adresează o notă ambasadorului italian de la Londra, prin care oferă serviciile de mediaţiune ale guvernului său în cestiunea Dunării. Corpurile noastre legiuitoare se închid, nu fără scandalul proiectului de răscumpărare a liniei Cernavodă – chiustenge.

  1. C.A. Rosetti [î]şi inaugurează ministerul său de interne prin o circulară adresată prefecţilor, prin care cere ca aceştia să-i recomande de subprefecţi tineri cari ar avea licenţa sau doctoratul în drept, ceea ce deosebiţii Chiriţopoli şi Simuleşti nu întârziază a şi face.

În urma lovirii de stat din Bulgaria, şefii liberalilor de acolo, d-nii Slaveicof, Zancov şi Caravelov, au de gând a trece în Bucureşti şi a lucra de aci în senzul ideilor lor. Generalul Ernroth soseşte la Bucureşti cu pretinsa misiune de-a se înţelege cu guvernul român asupra opririi liberalilor de-a înscena din România vo mişcare în contra guvernului bulgar.

În august are loc întrevederea de la Gastein între împăratul Austriei şi al Germaniei. Contele Andrassy soseşte la Sinaia şi e primit în mod foarte simpatic. I se atribuie călătoriei lui intenţia de-a câştiga consentimentul României pentru anteproiect. În acelaşi timp foile ungureşti fac un zgomot infernal asupra unei pretinse încălcări de graniţe ce-ar fi avut loc la Sân-giorgiu din comitatul Trei Scaune din săcuime. Comisia de graniţă constată o eroare de 3500 paşi, rezultată din deosebirea între două documente de graniţă din a. 1792, şi conflictul se aplanează.

În septemvrie are loc întrevederea de la Danzig.

La 27 septemvrie redacţia „Românului” serbează aniversarea a douăzeci şi cincea a acestei gazete printr-un banchet dat în onoarea d-lui C.A. Rosetti, la care a luat parte mulţi străini din Bucureşti.

Moartea subită a baronului Haymerle ţine in suspenso tratările în cestiunea Dunării. În octomvrie regele Italiei, împreună cu regina, vizitează pe împăratul Austriei la Viena. D. de Rosny, sinologul, călătoreşte prin România şi prin Dobrogea.

  1. Sa Regina publică un apel călduros pentru încurajarea industriei textile de casă a satelor noastre. La 21 noiemvrie se dezvăluie cu solemnitate statua lui Ion Eliad.

La 15 noiemvrie se deschid Corpurile legiuitoare cu mesajul regal, care coprinde un pasaj energic cu privire la cestiunea Dunării. Austria se crede atinsă prin aceasta şi ordonă (fără notificare oficială) contelui Hoyos, ministrului său plenipotenţiar din Bucureşti, să suspende relaţiunile sale personale cu guvernul român. Ziarele austriace declară că, în cazul cel mai rău, sunt mulţumite cu status quo, dar că România să fie încredinţată că nu se poate face nimic în cestiunea dunăreană nici fără Austro-Ungaria, nici în contra ei. Ele ameninţă cu desfiinţarea Comisiei Europene din Galaţi.

Proiectul de răspuns al majorităţii Camerei reafirmă pasajul privitor la Dunăre, proiectul minorităţii prezentat de d. Carp se mărgineşte a asigura pe Coroană că ţara e gata la orice sacrificiu de câte ori drepturile ori onoarea ei va fi în joc. Cu ocazia discuţiei răspunsului la mesaj, d. Carp declară, fără a angaja responsabilitatea coreligionarilor săi politici, că, în favorul unei comisii europene compuse din delegaţii tuturor puterilor semnatare Tractatului de la Berlin, ar putea să sacrifice în materie de poliţie fluvială unele din drepturile suverane ale ţării, dacă prin acest sacrificiu s-ar garanta neutralitatea Dunării şi mediat a ţării. Neputându-se însă obţine o asemenea comisie colectivă a Europei întregi, atunci d-sa nu admite nici un fel de comisie de riverani în care ar intra numai Austria, sau numai Rusia, sau numai ele amândouă. În asemenea caz comisia de riverani ar trebui să primească o a treia putere moderatoare căreia să-i încredinţeze chiar prezidenţia. Dar în favorul unei comisii compuse astfel d-sa crede că ţara nu trebuie să renunţe la nici una din prerogativele suveranităţii sale. D. Carp crede că Tractatul de la Berlin cuprinde o lacună. Guvernul e asemenea de părere că în privirea aplicării regulamentelor nu se poate face nici o concesie ce ar atinge suveranitatea ţării, dar, în privirea dreptului de supravegheare, maniera de-a vedea a guvernului e foarte laxă.

  1. Maiorescu, susţinând proiectul de răspuns al minorităţii, dezvoltă un program întreg de reorganizare conservatoare înlăuntru. D. Lahovary e de opinie că, de vreme ce Tractatul de la Berlin nu zice nimic despre aplicarea şi supraveghearea aplicării regulamentelor, ci numai despre facerea lor, pe care-o atribuie Comisiei Europene din Galaţi, reintrăm în dreptul comun al ginţilor, conform căruia aplicarea se face de fiecare stat ca suveran pe malul său şi supraveghearea de ţările Europei cari au subsemnat tractatul. Din momentul ce această supravegheare nu se face numai de o singură putere în mod separat şi pentru un interes esclusiv, nu poate să atingă nici drepturile, nici interesele noastre. Liberalii independenţi (grupul Vernescu-ionescu ) cer de la guvern să declare că nu acceptă nici supraveghearea navigaţiunii din partea Europei. Aceste sânt ideile ce s-au ivit cu privire la cestiunea Dunării în urma conflictului austro – român.

Tot cu ocazia discutării răspunsului d. Brătianu ţine un discurs prin care declară că n-a fost intenţia sa de-a aduce prin mesaj o atingere Austriei. Aceste declaraţii găsindu-se insuficiente în Viena, sânt urmate de scuzele formale ale d-lui Stătescu, după cari incidentul se declară închis şi relaţiile se restabilesc. În urma acestora d. C.A. Rosetti şi-a dat demisiunea din ministeriu.

Mai avem de însemnat că, spre sfârşitul anului, s-au deschis cursurile Facultăţii de Teologie, înfiinţate din iniţiativa episcopatului român şi în favorul căreia P.S.S. Ghenadie de Argeş a făcut o donaţiune de 30 000 lei noi.

 

  1. STRĂINĂTATEA

 

Multe din cestiunile cari în străinătate au fost la ordinea zilei n-au dispărut încă şi începutul anului trecut e încărcat cu serii de evenimente ce neliniştesc până azi spiritul public.

Pe la începutul anului şi în vederea alegerilor pentru Reichsrat se accentuează în Germania animozitatea publică în contra influenţei economice şi politice a evreilor, ceea ce dă principelui de coroană al Germaniei ocazia de a se rosti, într-o întrunire a Institutului de invalizi, în contra mişcării antisemitice.

  1. Barthélemy de Saint Hilaire, ministru de esterne al Franţei, adresează puterilor o circulară prin care esplică înţelesul protocolului no. 13 al Congresului de la Berlin şi cere mijlocirea puterilor pentru înlesnirea negociaţiunilor între Turcia şi Grecia în privirea cesiunilor de teritoriu; adaogă însă că puterile nu au de gând a dispune după voie-le de teritorii ce nu le aparţin. Această propunere de arbitraj e respinsă de către Turcia ca atentând la suveranitatea Porţii şi Franţa şi-o retrage. Ghazi Muctar Paşa e numit comandant al trupelor de observaţie din teritoriile ce sânt a se ceda. Poarta, ameninţată de revolte grave în Siria, în Curdistan şi în Albania, înclină a face rectificările de graniţă faţă cu Grecia şi, sub presiunea puterilor, ea-şi preschimbă la 14 iunie ratificările convenţiei cari dădeau Greciei bucăţi mari din Epir şi din Tesalia. De atunci încoace evacuarea s-au şi realizat.

În ianuarie dura încă războiul dintre Peru şi Chili. Lima, capitala Peru-ului, a fost ocupată în acea lună de trupele chiliene cari au rămas acolo până acum.

Anglia era ocupată şi înlăuntru şi înafară. Înlăuntru cestiunea agrarie din Irlanda se manifestă prin esploziune de dinamită, prin greve, iar deputatul irlandez Parnell declară că cea de întâi arestare va fi semnal pentru suspendarea generală a plăţii arenzilor (18 ian.) ceea ce s-a şi împlinit de atunci încoace. Ministerul, grămădit de aceste neorânduieli, prepară două biluri, unul de eserciţiune pentru a putea restabili liniştea în Irlanda, altul pentru a regula raporturile între proprietari şi arendaşi. Fiindcă în Parlamentul englez nu există închiderea discuţiei deputaţii irlandeji aveau de gând a vorbi în infinit în privirea proiectelor guvernului şi a nu le lăsa să ajungă la vot. În fine în fevruarie d. Gladstone obţine un vot de 415 contra 65 ca bilul de constrângere să se voteze imediat. La Cork în Irlanda se sparge o magazie de iarbă de puşcă, se descoper mine de dinamit sub localele diferitelor autorităţi, fratele contelui Montemores, carele fusese asasinat în anul trecut, e asemenea asasinat; la 11 martie se întemniţează 74 membri ai Ligei agrare. De atunci încoace turburările durează într-una, deşi un tribunal agrar instituit în Irlanda, în urma legei agrare, a îndeplinit cererile legitime ale arendaşilor, spre marea nemulţumire a proprietarilor. Guvernul a suprimat Liga, a pus pe şefii ei în închisoare, Liga femeilor a fost asemenea interzisă şi Irlanda e pusă în stare de asediu. Cu toate acestea dezordinele şi crimele urmează, arenzile nu se plătesc, atacurile personale se înnoiesc.

În Afganistan Abdur – rhaman, ieşind în sfârşit învingător, a anunţat pe viceregele Indiilor că o să-l viziteze, ceea ce va contribui a-i întări tronul şi bunele relaţii cu Anglia.

În Africa australă boerii, ţăranii olandeji colonizaţi, s-au opus cu arma în mână anexiunii republicei Transval la monarhia engleză şi au repurtat mai multe victorii strălucite. în momentul în care gen. Roberts a fost trămis să-i combată, Anglia a intrat în tratări de pace cu ei, împinsă de opinia publică din Olanda şi le-a conces deplina autonomie locală, păstrându-se însă suzeranitatea Angliei.

Liber – cugetătorul d. Bradlaugh, refuzând a depune jurământ la intrarea în Camera Comunelor, a fost esclus. Reales de colegiul său, i s-a refuzat intrarea în Parlament şi cestiunea aşteaptă încă o soluţiune.

În Germania vederile economice şi financiare ale princepelui – cancelar primează orice alte cestiuni. Încă la începutul anului cancelarul convocase un Consiliu economic (Volkswirthschaftsrath) spre a-l consulta în privirea măsurilor de luat pentru ridicarea industriei şi îmbunătăţirea sorţii lucrătorilor. C-o fină ironie, cancelarul observă specialiştilor din acest consiliu că e silit să-i consulte în acest chip, de vreme ce ei, nefiind nici advocaţi, nici profesori, nu pot ajunge în Parlament. E drept că Germania nu a dat cancelarului său o majoritate parlamentară favorabilă vederilor sale. Dar el a găsit remediul în contra acestui neajuns făcând pe împăratul – rege să iscălească un rescript prin care aduce aminte că actele guvernului prusian şi ale celui imperial sunt libera emanaţiune a voinţei monarhului şi că, dacă există Constituţie şi Parlament, acestea înşile nu sânt pornite decât din libera voinţă şi din iniţiativa regelui: „Nu voi ca o coală de hârtie să se pună între mine şi poporul meu” a zis Frideric Wilhelm IV şi tot acest dicton de tradiţie monarhică [î]l repetă Wilhelm Gloriosul. În urma energicului rescript imperial principele a avut ocazie de a se pronunţa din nou asupra sistemului său de organizare economică şi a accentua interesul ce crede că statul creştin e dator a-l avea pentru soarta lucrătorilor.

În sistemul pe care am a-l reprezenta, conform voinţii împăratului, zise principele de Bismarck, mănţin principiul că numărul acelora cari n-au de purtat în stat decât sarcine trebuie să fie cât se poate de redus. Je suis le Roi des gueux, au zis Frideric cel Mare; Frideric Wilhelm III a eliberat ţăranii şi actualul rege se crede fericit că la adânci – bătrâneţe i-a fost dat să inspire clasei celei mai slabe din stat, lucrătorilor, încredere mai multă în puterea statului şi în viitor…Chiar aceia care nu mai cred în revelaţiunea creştinismului trebuie să conceadă că morala lor, cu postulatele ei de iubire a aproapelui, de onoare ş.a.m.d., la cari ţin şi ei, nu sânt decât rămăşiţe fosile ale creştinismului, Credinţa mea că morala e o emanaţiune a doctrinei revelaţiunii, la care ţine şi împăratul, mă face să-i dau o formă şi în legislaţiune.

În Austria ministeriul Taafe se bucură în Parlament de-o majoritate compusă printr-un compromis dintre naţionalităţi şi conservatori. În cabinet însuşi sânt mai mulţi reprezentanţi ai naţionalităţilor, precum cehul Prazak, ministru de justiţie, polonul Dunajewski la finanţe ş.a.m.d. Încă în ianuarie cabinetul Taafe a anunţat o serie de proiecte pentru îmbunătăţirea sorţii populaţiunilor rurale. Întâlnirea de la Gastein şi vizita regelui italian la Viena au întărit relaţiunile esterioare ale monarhiei.

Introducerea serviciului militar obligatoriu în Bosnia şi Herţegovina, provincii cari de nume stau sub suveranitatea Porţii şi a căror administrare timporară a luat-o asupră – şi Austria, a dat ocazie Porţii să proteste în contra acestei măsuri. În Bocche din Cataro muntenii slavi se opun din nou introducerii serviciului militar, de cari fuseseră dispensaţi prin învoieli anterioare cu guvernul central.

În Ungaria şi ţările anexate au avut loc alegerile pentru Dietă, ale căror pregătiri s-au început însă cu mult înainte. Încă de prin iulie 1880 dr. Hodoş şi d. G. Bariţ adresaseră o circulară a atitudinii lor. O a doua circulară s-a adresat de către d-nii N. Popea şi G.Bariţ în noiemvrie 1880, iar în martie 1881 un Comitet electoral central, constituit în Sibiu, a convocat o adunare generală a alegătorilor români din Transilvania în care fiece cerc electoral să fie reprezentat prin doi delegaţi. Obiectul conferinţei era: „stabilirea atitudinii alegătorilor români în faţa alegerilor apropiate pentru Dietă”. La 30 aprilie au şi început acea conferinţă electorală, la care a luat parte şi delegaţii cercurilor electorale române din Banat şi din Ţara Ungurească, pe lângă cei ardeleni. Rezoluţia conferenţei a fost ca românii din Ardeal să observe ca până acum politica pasivităţii şi să se abţie de la alegeri, atitudine ce implică nerecunoaşterea de jure a întregei legislaţiuni ungureşti de la 1866 (de la dualism) încoace. Românii din cercurile ungurene şi bănăţene să ia însă parte la alegeri, accentuând în Dietă atitudinea ardelenilor. În ajunul alegerilor (prin iunie) doi membri ai episcopatului român, mitropolitul gr[eco]- or[todox] al Ardealului şi episcopul gr[eco]- cat[olic ] din Gherla fac – sub presiunea guvernului din Pesta se vede – circulare către preoţi şi credincioşii lor, îndemnându-i să ia parte la alegeri. Episcopul din Gherla le recomandă chiar pe candidaţii guvernamentali. În definitiv naţionalităţile sânt bătute în alegeri, căci tocmai partidul guvernamental e cel care e ales în cercurile electorale ale lor, pe când stânga, partidul uniunii personale şi a politicei dezlipirii de Austria, se alege în cercurile curat maghiare. În octomvrie se adună Congresul bisericii române din Sibiu şi are, între altele, de obiect înfiinţarea a încă două episcopii. În Congres, d. Parteniu Cosma face o propunere în favorul retipăririi cu litere a cărţilor rituale în înţelegere cu episcopatul din România şi cu mitropolitul din Bucovina.

În Bucovina partidul naţional dispune de 2/ 3 a Dietei provinciale. În gimnaziul de la Suceava se introduce limba română ca limbă de propunere în clasa paralelă şi consistoriul îndeamnă prin circulară pe părinţii români de-a se folosi de această ocazie şi de-a popula c-un număr suficient de elevi clasa paralelă.

În Serbia vine, prin influenţă austriacă, un cabinet care-şi plăsmuieşte o majoritate docilă, care votează joncţiunile căilor ferate cu Austria şi tractatul de comerţ.

În Bulgaria anul începe cu ministerul liberal. Aceasta declară puterilor că crearea drumului de fier Rusciuc-varna e o sarcină prea grea pentru Bulgaria şi că nu dispune de fonduri pentru a dărâma cetăţile de pe Dunăre, conform Tractatului de la Berlin. Ministeriul se mai plânge, în fevruarie, în contra imigraţiunii prea numeroase din Macedonia. În aprilie prinţul Alexandru (Battenberg) adresează o proclamaţiune poporului bulgar prin care-i impune condiţii constituţionale pentru rămânerea sa mai departe pe tron. Prin alegeri, ieşite cu totul în senzul guvernului dar după energice presiuni, s-a consumat o lovitură de stat analogă cu cea de la noi de la 2 mai 1864.

O seamă de români din ţinuturile locuite de ei în Bulgaria, atinşi de închiderea şcoalelor şi bisericilor române, reclamă la regele Italiei, la al României, la d. Gambetta şi la papa în contra actului arbitrar al închiderii institutelor lor de cultură.

În Rusia, de la începutul anului încă, prinţul Gorciacof se retrage de la conducerea afacerilor esterioare. Atentatul odios de la 13 martie provoacă indignarea lumii civilizate şi strigăte sălbatice de bucurie din partea nihiliştilor şi a sectelor radicale înrudite. Ţarul Alexandru III se suie pe tron, ameninţat pururea şi până azi, ca şi părintele său. Procesul în contra asasinilor Rysakoff, şeliabov, Perovscaia ş.a. se sfârşi la 7 aprilie cu şapte condamnări la moarte. La 15 aprilie 5 din condamnaţi sunt spânzuraţi în piaţa publică, iar Iessyi Helfmann, însărcinată fiind, i se reduce după facere pedeapsa la munca silnică pe timp nedeterminat. împăratul se retrage la Gacina, unde se iau cele mai minuţioase precauţiuni în contra vizitatorilor. El trăieşte rău cu doi din unchii lui şi CU un văr pe cari faima publică [î]i acuză de conivenţă la comploturi.

În mai încep în Rusia de sud răscoalele în contra evreilor, urmate de măsuri administrative pentru depărtarea lor din sate. Loris Melicof demisionează şi generalul Ignatief devine ministru de interne. Prin ucaz imperial s-a anexat teritoriul turcmenilor tekinţi. În noiemvrie se face din nou un atentat asupra prefectului de poliţie Cerevin şi se descoperi un complot din cele mai fabuloase. Un balon cu bombe esplozive era să fie lăsat deasupra Gacinei pentru a arunca castelul în aer. În decemvrie procesul Mrovinski dovedi că corupţiunea se află până şi în cele mai nalte sfere de încredere. În iunie se constată că finanţele Rusiei prezintă un deficit de 125 milioane ruble.

Politica esterioară a Rusiei îşi urmează însă cursul necontenit înainte. În fevruarie marchizul Ţzeng iscăli la Petersburg un tractat de pace cu Rusia, în virtutea căruia China va plăti 9 milioane de ruble şi cedează Rusiei o bucată de teritoriu în Ili apusean; Rusia are dreptul de-a avea în China consulate numeroase; poate avea negoţ nevămuit cu mongolii.

Războiul cu turcmenii tekinţi s-a început încă din anul 1879, când generalul Lomakin fu biruit, cu cei 4 000 de soldaţi, înaintea întăriturilor de la Ghiok-tepe. Dar ruşii durară un drum de fier prin stepă. Douăzeci de mile departe de lacul Caspic apăru Scobelef înaintea întăriturilor tekinţilor. La 4 ianuarie se făcu o paralelă, la 7 şi 8 o a doua; în fine la 24 asalt general şi luarea întăriturilor. „ Totul a trecut sub sabie” telegrafie Scobelef. Acum obiectivul cuceririlor asiatice e cetatea Merv, numită regina lumii.

Întrevederea de la Danzig a avut de obiect de a asigura pe împăratul Germaniei ca Alexandru III nu încurajează panslavismul şi că Rusia va urmări o politică generală conservatoare.

În Italia afacerea Tunisului a făcut mult sânge rău. Expediţia franceză a adus după sine demisia cabinetului Cairoli, care s-a găsit că n-a fost destul de energic în afacerea asta, precum şi demisia gen. Cialdini, ambasador al Italiei la Paris. D. Depretis a constituit un ministeriu nou, cu d. Mancini la Esterne. Dezordini tumultuoase pentru cestiunea Tunisului, atacarea legii garanţiei papei din partea radicalilor, dezordini la transportarea corpului lui Piu IX şi în fine lărgirea dreptului electoral şi reducerea cenzului sunt evenimentele care-şi dispută interesul zilei în Italia. Cauzele întâlnirii regelui cu împăratul Franz Iosif nu sânt tocmai cunoscute, dar urmările sânt în defavorul României în cestiunea Dunării.

Serviciul funebru ţinut în Panteon spre reamintirea anului al patrulea de la moartea lui Victor Emanuil are o însemnătate escepţională prin participarea tuturor partidelor. Serbarea ia un înţeles demonstrativ faţă cu ştirea că Germania ar fi invitând puterile să intervină în favorul restabilirii puterii lumeşti a papei.

În Franţa multă sfară şi mici rezultate. Scrutinul pe liste patronat de d. Gambetta n-a pătruns. Evenimentul cel mai însemnat e că d. Gambetta, dictatorul pe scaunul prezidenţial al Adunării, a fost în fine silit de împrejurări să primească prezidenţia Consiliului de Miniştri. Marele ministeriu, aşteptat cu atâta nerăbdare, s-a dovedit însă un cabinet compus din amici şi oameni credincioşi ai tribunului, fără vro altă însemnătate. Expediţia tuniziană a dat loc la un scandalos proces de calomnie înaintea juraţilor cari au achitat pe Rochefort.

În Spania ministerul Canovas del Castillo au făcut loc unui cabinet Sagasta şi Martinez Campos. S-a votat o conversiune a datoriei publice. Regele Alfons s-a întâlnit cu regele Don Luiz de Portugalia. În Portugalia a venit ministerul conservator de Fontés.

În Statele Unite prezidentul James Garfield a căzut victima unui asasin, anume Guiteau, despre care nu se poate şti dacă cauze politice sau dezordine intelectuale l-au împins la această crimă.

MIHAI EMINESCU

OPERA POLITICA

1882-1883, 1888-1889

„TIMPUL”, „ROMÂNIA LIBERĂ”, „FÂNTÂNA BLANDUZIEI”

EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S

EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE

Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC

Editura Academiei RSR, 1985-1989

Vol XIII
 
image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.