Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
E comedie? E adevăr? Iată întrebarea ce şi-o pune toată lumea în faţa evenimentelor parlamentare. D. Dumitru Brătianu este el sincer în alocuţiunile lui, crede în adevăr că e cu putinţă de-a corige pe roşii prin discursuri energice aruncate din când în când în public sau e o păpuşă cu un resort foarte simplu pe care roşii şi-l pun în cap pentru a-l lua peste picior şi a-şi bate joc de un om bătrân?
Discursul scurt şi caracteristic cu care d. Dumitru Brătianu şi-a inaugurat suirea pe scaunul prezidenţial al Adunării deputaţilor merită a fi relevat din acest îndoit punct de vedere.
Facă cerul ca nouă furtuni să nu se mai ridice, ca să mă asvârle făr’ a fi putut face nici bine, nici rău şi de pe această
stâncă, cu strigătul: Nu mai merge.
Mai mult nu pot să vă zic: mi-e teamă să nu-mi scape vreun cuvânt care, slabi cum suntem, să mai adaoge la slăbiciunea noastră.
Evident că aci e vorba de slăbiciunea partidului roşu, a cărui rămânere la putere sau cădere atârnă de un cuvânt pe care cei cunoscători de taine ar putea să-l scape, căci d. Dumitru Brătianu urmează astfel:
Pentru aceleaşi motive (pentru a nu adăoga slăbiciunea) n-am anunţat eu însumi Corpurilor legiuitoare demisiunea ministeriului ce am prezidat; căci mi se spusese că eram ameninţat de un vot de blam şi mi-a fost teamă că, în aprinderea de care aş fi putut fi cuprins, să apuc înainte şi să deviu eu acuzatorul.
Va să zică d. Dumitru Brătianu, departe de a fi meritat vreun vot de blam (părere ce-o împărtăşim şi noi de vreme ce nu ştim nici pentru ce a venit, nici pentru ce s-a dus), dacă apuca înainte, ar fi devenit acuzatorul majorităţii. Se ştie că acuzarea sa în esenţă este că nu mai există oameni oneşti în ţară şi în Parlament, că hoţii merită puşcăria, precupeţii intereselor publice carantina.
Să nu ne facem iluziuni, continuă bătrânul politician, situaţiunea este foarte gravă, pericolul este mare şi este cu atât mai mare că el vine de la noi înşine, de la reprezentaţiunea naţională.
Aşadar această Adunare a pus ţara într-o situaţie foarte gravă, într-un mare pericol. Fără a cunoaşte acest pericol, lăsăm tot pe vorbitor să-l caracterizeze :
… faceţi pe Europa să crează că marile fapte ce am săvârşit nu sunt decât un joc al norocului şi că, îndată ce-am devenit
stăpâni pe destinele noastre, am arătat că nu suntem decât un putrigai care se macină şi se preface el însuşi în ţărână.
… Căderea noastră va fi ireparabilă, va fi o cădere ruşinoasă.
Am vorbit atât de mult de partidul roşu şi de individualităţile cari-l compun încât mărturisim că uneori simţim că ne-a sleit dicţionarul şi nu mai aflăm expresii cari să ‘nsemneze într-un chip nou corpuţiunea adâncă care s-a ‘nrădăcinat în acest partid. Osteneşte în adevăr cineva descriind tot aceleaşi naturi californiane cari consideră avutul public şi interesele ţării ca pe o mină bună de exploatat.
Cu totul alta e consideraţia ce ni se impune acum. Neamaimirându-ne de-a vedea reâmprospătându-se regimul Mihălescu – Warszawsky cu toate atrocităţile lui, cum nu ne-am mira dacă am vedea puşcăria devenind Parlament şi Parlamentul puşcărie, aşteptăm o îndreptare nu de la admoniţiunile şi plângerile d-lui D. Brătianu, ci de la natura lucrurilor. Nu e în natura lucrurilor ca un sistem în care specula intereselor publice e principiu de guvernământ să se poată perpetua. Putregaiul de care vorbeşte prezidentul Camerei se macină în adevăr şi se preface singur în ţărână. E o iluzie a crede că ceea ce e putred, pe deplin putred, se mai poate sanifica. De-aceea, auzind că mucenicul afacerilor Warszawsky a redevenit director la Interne sub reversibilul domn C.A. Rosetti, am avut cuvânt a zice că acest guvern, pretins nou, e putrificat de mult în toate părţile lui şi nu ne-am mirat văzând pe fratele ministrului – prezident confirmând zisele noastre de la înălţimea fotoliului de prezident al Adunării.
Altăceva ne preocupă. D. Dumitru Brătianu vorbeşte de o situaţie grea creată ţării, de un mare pericol în care ea pluteşte, cu atât mai mare cu cât el vine de la… reprezentaţiunea naţională.
Care este acest pericol? Poate crede cineva că putregaiele, că hoţii maturi pentru puşcărie şi speculanţii buni de carantină pot schimba situaţia gravă şi pot abate pericolul cel mare ce ne ameninţă? Desigur nu.
Daca d. Dumitru Brătianu este în adevăr ceea ce se pretinde, dacă „caută drept înainte şi este astfel făcut că nimeni, nimic nu-l poate schimba” atunci e de datoria sa să vorbească, să spună în ce consistă acea situaţie grea, acel pericol.
Altmintrelea nu suntem deloc dispuşi de a-l lua la serios. E adevărat că partidul său propriu şi-a bătut joc de el, chemându-l din Constantinopol spre a-l pune în frunte şi ameninţându-l apoi, fără nici o cauză parlamentară, cu un vot de blam pe care d-sa l-a evitat; e prea adevărat că d-sa i-a ameninţat cu puşcăria şi carantina, dar toate acestea n- ar ridica evenimentelor caracterul lor comic. Permită-ne a rămânea în terminologia sa proprie şi a-i spune că protestaţiunile sale de moralitate, cari nu sunt destul de puternice pentru a-l face să vorbească, seamănă mult cu purtarea bisericoasă şi actele de caritate ale unei „gazde de hoţi” carele, cu tot dispreţul ce-l afectează pentru protejaţii săi, nu se ruşinează de-a se pune în fruntea lor şi de-a-i acoperi cu vaza sa politică.
De astă dată să nu ni se zică că exagerăm. Epitetele cu cari se gratifică roşii în familie, titlurile de hoţi, speculanţi ai intereselor publice, putrigai cu cari se onorează între ei dau desigur drept unei foi opoziţionale de a le întrebuinţa asemenea şi justifică întrebuinţarea lor în trecut.
Vorba e că, dacă aceste adevăruri se zic odată, ele să nu fie zise fără nici un folos şi fără un rezultat binefăcător.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII