MODEL DE STIL – de Mihai Eminescu [20 martie 1880]

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

Ne permitem a reproduce din „Curierul de Galaţi” nu toată, revista lui, publicul să fie liniştit, ci numai fraza iniţială, una singură singurică, şi desfidem orice plămîni, chiar şi ale lui Mustafa ben Ali din „Dacia”, să o cetească fără să răsufle:

Membrii partidului liberal din acel oraşiu se au adunat dilele acestea în număr fórte mare şi au decis formarea unui club al partidului liberal, precum şi fondarea unui diar care să apară în tóte dilele; ne place a vedea că acest partid atît de mare şi impozant se au pus la lucru şi se va ocupa a lumina publicul galaţén precum şi ţara întrégă asupra necesităţilor acestui oraşiu; cu acéstă ocadie am vădut cu plăcere că cu acest partid au dat mîna şi unile din persóne care pînă adi făcea parte din alte grupuri politice şi acésta o fac, diceau acele persóne, ca să se combată răul ce se vede că au început să cadă pe sarmana nóstră comună, şi că în astfeliu de împrejurări micele diverginţie politice trebuie se încetese, căci mai nainte de tóte este că fieşicare să se ocupe pentru salvarea averei comunale.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI

Mihai-Eminescu.Ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.