„Naţiunea” ne cam ia a nume de rău că am reprodus din ziarele germane impresia pe care actualul ministru de esterne o face asupra sferelor dominante din Viena, Pesta şi Berlin. În realitate însă vina noastră e? Cine-i pune pe prietini să scrie atât de lăudăros despre noua noastră Escelenţă? Sau crede „Naţiunea” că e de prisos de-a cunoaşte opiniile unei străinătăţi direct interesate în privirea schimbării noastre ministeriale? Dimpotrivă, în loc de-a fi pricină de supărare, credem că am făcut foarte bine a reproduce acele impresii, pentru a da ocazie presei guvernamentale de a-şi reafirma credinţele şi programa în cestiunea dunăreană. Noi nu luăm responsabilitatea celor produse de ziare străine: relata referimus, cele scrise le copiem şi noi pe româneşte, şi rămâne cu totul la apreciaţia cititorului din ţară dacă le găseşte conforme cu adevărul local au ba. Câteodată asemenea corespondenţe ne descopăr în adevăr lucruri cari ar fi păcat să se piarză pentru posteritate, căci uneori „ştie satul ce nu ştie bărbatul”, află corespondentul mai mult decât aflăm noi. Apăruse odinioară o broşură în Germania, picantă, plină de interes dramatic şi de maliţie. N-ar fi fost păcat ca foile române să nu ia notiţă despre broşura d-lui Erdmann baron de Hahn? Tot aşa precum „Românul” reproducea atunci pasaje scrise de un străin, ne luăm şi noi permisiunea de-a reproduce impresiunile foilor germane, ba le dăm o importanţă chiar mai mică de cum l[e] dădea „Românul” citaţiunilor din acea broşură. Noi nu comentăm; tale – quale, cu istoria cam naivă despre rechizitele de la Creditul funciar, aşa prietinoase şi cam nătânge cum sunt, le redăm şi noi cititorilor noştri.
„Românul” face mai mult; el dezminte foile germane prin citate autentice ale ministrului nostru de esterne, care fără îndoială sfărâmă în mod victorios aserţiunile foilor germane. Noul nostru ministru e cunoscut în toate ca un om de o rară consecuenţă, care nu se abate nici câtu-i negru sub unghie de la ceea ce-a statuat; prin urmare ne putem întemeia pe deplin pe ceea ce-a zis odată.
Fără voie ne aducem aminte însă de o serie de incidente, foarte comune în ţara noastră. Există un om care scrisese pascuiluri în contra Coroanei. A fost decorat cu Bene-merenti. Un altul vedea o prăpastie între tron şi ţară; prăpastia e acoperită cu desăvârşire de-un portofoliu ministerial şi de-un directorat de bancă. E ciudat – dar consecuenţele şi principiile sunt cam fragile în ţara noastră.
Spre a nu trece de părtinitori reproducem tot aci unele informaţiuni cari i se trimit „Gazetei generale” din Augsburg, tot în privirea noului cabinet. Se poate că tema, tratată cum e mai jos, să convie mai mult confraţilor noştri.
Iată acele informaţiuni:
Numirea d-lui Dimitrie Sturza la Ministeriul de Esterne se tratează de presa austro-ungară într-un mod care are nevoie de-o rectificare, cel puţin întru cât priveşte aserţiunea foilor din Pesta şi Viena, că chemarea sa la ministeriu ar fi semnalând o întoarcere a României în cestiunea dunăreană. Căci, deşi nu se poate contesta că simpatiile personale ale lui Dimitrie Sturza pentru Germania şi Austro-Ungaria ne dau o garanţie că noul ministru de esterne [î]şi va pune silinţele de-a favoriza cu toată puterea bunele relaţiuni cu marile puteri ale Europei centrale, totuşi am exagera influenţa unui singur om dacă am admite că poate avea o influenţă determinantă asupra atitudinei guvernului într-o cestiune de principiu, la a cărei tratare ministeriul Brătianu a făcut majorităţii parlamentare toate concesiile cerute. Dar totuşi e un mare avantaj ca astăzi portofoliul Esternelor să fie în mâinile unui om politic carele, fiind o capacitate eminentă pe terenul economic şi financiar, posedă o judecată îndestul de nepreconcepută pentru a dezaproba părerile acelei direcţiuni şoviniste care uită cu totul, asupra cestiunii politice a Dunării, puse în avanscenă, valoarea reciprocităţii de politică comercială dintre România şi învecinata Austrie. Afară de asta, Dimitrie Sturza, care şi-a ‘nceput cariera politică în rândurile conservatorilor, face parte, ca şi Aurelian, ministrul Instrucţiunii, din aripa moderată a naţionalilor liberali, încât mirarea acestor doi în cabinet se poate considera ca un progres spre bine. Chiţu, care fusese viceprezident al Camerei înainte de-a fi numit ministru, e dintre amicii intimi ai lui C. A. Rosetti şi de aceea e de aşteptat că va face tot ce-i va sta prin putinţă pentru ca să favorizeze, în noua sa poziţie, planurile de reformă ale vechiului său protector. Cât despre Rosetti, se pare că s-ar fi restabilit între el şi Brătianu, cel puţin în parte, vechea înţelegere. Aceasta o deduc din textul proclamaţiei pe care Rosetti o adresează alegătorilor şi prin care conducătorul parlamentar al naţionalilor liberali arată că retragerea sa de la Ministeriul de Interne, la începutul Lui ianuarie, precum şi depunerea mandatului său de deputat e motivată prin opoziţiunea ce s-a făcut planurilor sale de reformă. Despre o retragere din viaţa politică nu e nici vorba în manifestul publicat în „Românul”. Nu se ştie dacă restabilirea, concordiei între cei doi.mai eminenţi oameni ai partidului guvernamental se întinde şi asupra proiectului patronat de Brătianu, combătut de Rosetti, de-a disolva Camerele.
După cât se vede, ceea ce unii strică alţii dreg.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1882-1883, 1888-1889
„TIMPUL”, „ROMÂNIA LIBERĂ”, „FÂNTÂNA BLANDUZIEI”
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
