[„OARE NU SE PREGĂTEŞTE”] – de Mihai Eminescu [14 mai 1882]

Oare nu se pregăteşte cumva o a doua ediţie augmentată a afacerii Stroussberg? De la un timp încoace, mai cu seamă de când d. Dabija conduce resortul Lucrărilor Publice, vedem manifestându-se, prin o sumă de proiecte de legi, o sete de construcţii de drum de fier, de gări, de docuri ş.a., care, drept vorbind, nu ni se pare deloc sănătoasă, nici dictată de prisosul de puteri tehnice ori financiare de cari ar dispune ţara.

Astfel Adunările au votat crearea unor ramuri nouă de căi ferate, şi anume nu mai puţin de 11 linii. Nu discutăm utilitatea acestor lucrări.

Orice lucrare de comunicaţie e utilă pentru cineva, dar prea adeseori nu pentru poporul care-o face, ci pentru altul; nu pentru cine se găteşte, ci pentru cine se nimereşte.

Chiar marea reţea de căi ferate care s-a construit pân’ acum e departe de a fi fost de-un folos absolut pentru ţară. dacă ea înlesneşte esportul productelor noastre brute, nu e îndoială că înlesneşte şi mai mult importul de mărfuri străine şi de marfă vie, de oameni străini cari pe zi ce merge ne inundează. Aceasta este atât de adevărat încât balanţa comercială a României arată, an cu an şi c-o fatală regularitate, că esportul nostru reprezintă o valoare mai mică decât importul de mărfuri străine şi că proporţia între producţiunea şi consumaţiunea ţării e pururea în defavorul nostru. Aceste drumuri de fier ne mai aduc câte 20 000 de străini pe fiece an, câte-un oraş întreg, care însă nu se adaugă în genere claselor producătoare, ci celor consumatoare, a căror ocupaţie nu e munca, ci mediaţiunea şi specula.

Ar fi fost mai firesc şi mai cuminte de-a urma – în materie de comunicaţie – căile ce le urma plutaşul român de la munte, când transporta pe bârne, puse una lângă alta, lemne şi grâne la porturile Dunării; ar fi fost mai folositor şi mai ieften de-a canaliza râurile noastre şi de-a construi drumuri de fier numai în măsura în care cunoştinţele tehnice proprii şi mijloacele băneşti proprii ne-ar fi permis.

Dar generaţia actuală n-a făcut nicicând ceea ce ar fi fost mai bine, ci în genere ceea ce convenea mai mult intereselor străine. Asta a fost şi va rămânea, ne temem, linia de purtare a acestor oameni, până se vor stinge şi până va veni în locu-le o altă generaţie, mai vrednică şi mai bărbată, dacă România mai e în stare a o produce şi dacă canalele de scurgere ce înşine le-am creat supraproducerii şi suprapopulaţiei străine nu vor ajunge a ne înmlăştina şi a ne nimici cu totul. Drumurile de fier, făcute cu deridicata au fost mijlocul principal pentru prefacerea României în Americă dunăreană, în o ţară a nimănui şi a tuturor.

Mijloacele de comunicaţie au însă două efecte cu totul deosebite, după cum străbat o ţară civilizată sau una necivilizată.

Dacă poporul e civilizat şi poate concura cu toată lumea cu articolele sale, comunicaţia ‘l pune în contact cu toată lumea; dacă el e necivilizat şi nu poate concura, atunci se sting, prin introducerea de mărfuri străine, toate ramurile sale proprii de producţiune şi el e redus la singura ramură capabilă a se susţine pe piaţa universului, precum noi la agricultură.

Producţiunea devine unilaterală, naţia lucrează cu un singur braţ, iar celalt i se taie; o singură clasă e condamnată la muncă, celelalte sunt avizate a se hrăni în mod cu totul improductiv prin speculă, tertipuri şi şarlatanerie politică. Astfel s-au stins meseriile la noi în ţară şi ne-am ales c-o pătură de oameni cari fac gazetărie, politică şi literatură, pătură bună poate de rotărie ori tăbăcărie, dar absolut incapabilă de orice activitate intelectuală.

Omul, economic vorbind, este o maşină care ş-aşa trebuie hrănită şi ale cărei aptitudini se dezvoltă prin exerciţiu, se tâmpesc şi se pierd prin neexercitare. Dacă guvernul are destulă ştiinţă şi prevedere economică pentru ca măsurile lui să ţie aceste maşini vii în execiţiul puterilor lor, ele vor produce şi vor fi folositoare; dacă însă măsurile sale tind la punerea în repaus a acestor maşini, ele devin netrebnice şi ne dau Gianii, Caradale şi Costineşti, oameni ce, cu patru clase primare, în loc de-a se ocupa de cizmărie, se ocupă de politică şi trăiesc ca nişte adevăraţi paraziţi din sudoarea semenilor lor.

Ei bine, politica noastră în crearea căilor ferate rezultatul acesta l-a avut. Ea a pus în şah mat aproape toate meseriile din oraşe, precum şi iarna ţăranului. Industria oraşelor şi ramificata industrie de casă a satelor noastre s-au strivit sub roţile regelui Stroussberg şi această strivire o plătim noi înşine prin anuităţi; noi plătim posibilitatea pentru mărfurile străine şi pentru oamenii străini de-a veni la noi şi de-a aduce poporul nostru întreg la sapă de lemn.

Dar dacă politica noastră generală în materie de comunicaţiuni şi de economie se ‘ncheie prin o condamnare, dacă nu a intenţiilor, desigur a ignoranţei generaţiei de la 1848, amănuntele sub domnia cărora se fac la noi lucrări publice ne conving că nici intenţiile nu sunt respectabile, că nu interesul real, ba nici chiar cel imaginar al ţării e consultat în asemenea afaceri, ci prea adeseori apetiturile de câştig a o seamă de politiciani, precum şi a pletorii de cavaleri de industrie străini cari ne-au inundat.

Auzim bunăoară că se proiectează construirea unei gare centrale în Bucureşti. De ce folos, de ce însemnătate poate fi o asemenea lucrare de lux, când cele două gări ale Bucureştilor, cari ne pun în comunicaţie cu toată reţeaua noastră, stau în legătură întreolaltă.

De ce folos? De nici unul. Însă există o societate care nu-şi poate desface acţiile. Societatea de construcţiune, pretinsă română, ce-ar vrea să puie mâna pe vro afacere grasă, care să-i urce creditul ei şi al Mobiliarei corespunzătoare.

şi ‘nainte de toate, ce urgenţă are lucrarea aceasta? Niciuna. D. ministru ştie că podurile de peste Argeş (Cosmeşti, Bistriţa, Griva) sunt unele provizorii de lemn, iar celelalte de fier sunt parte stricate, parte susţinute prin şchele de lemn de mai mulţi ani, iar unele chiar ameninţă a cădea. Oare aceste lucrări de mare însemnătate, cari garantează traficul liniilor întregi şi siguranţa călătorilor, nu sunt mai urgente decât gara centrală, care mai poate aştepta fără pagubă încă cincizeci de ani? Podurile de pe linie să se ţie cu proptele, iar Bucureştii să aibă un fumatoriu central, fără nici o însemnătate pentru traficul liniilor?

Să luăm un alt caz.

Se ştie că pentru realizarea lucrărilor tehnice necesare porturilor se percepe în toate oraşele de pe Dunăre taxa de 1/ 2%.

Concentrarea acestor bani sau sistematizarea cheltuirii lor ar fi făcut cu putinţă ca cheiurile să se construiască, fie pe rând, fie deodată, din piatră şi solid lucrate.

După cum aflăm însă, banii se vor arunca în Dunăre pe cheiuri de lemn şi tot Societatea, pretinsă română, de construcţie le va face şi pe acestea.

Astfel, oriunde se cer lucrări de o utilitate permanentă şi cari se impun de la sine, pentru că vecinic Dunărea are să curgă lângă ţărmii noştri şi râurile de munte vecinic vor străbate România, acolo ne mulţumim cu proptele de lemn, cu cheiuri de lemn, cu înjghebături provizorii de cari ‘şi bat joc puternicele noastre ape.

Iar dacă e vorba ca feneanţii Bucureştilor să plece la Sinaia să se aerisească, atunci, pentru a le economisi banii de birjă sau de tramway pân-la gara Târgoviştii, le durăm un falnic palat în mijlocul capitalei, lângă bulevardul Elisabeta, palat plătit în ultima linie din banul ţăranului din Rucăr şi din Vrancea.

Am dori ca în instinctele noilor noştri Apollodori să predomine mai mult cumpăt şi mai multă echitate pentru banul românului. La orice întreprindere să se judece nu cu ce se folosesc cavalerii cu beţişoare cari tocesc păvelele oraşului, ci cu ce se alege poporul românesc. Mai multă sănătate şi mai multă trezvie intelectuală ar trebui în materia aceasta, căci altfel totul degenerează într-o scabroasă goană de întreprinderi superflue.

MIHAI EMINESCU

OPERA POLITICA

1882-1883, 1888-1889

„TIMPUL”, „ROMÂNIA LIBERĂ”, „FÂNTÂNA BLANDUZIEI”

EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S

EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE

Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC

Editura Academiei RSR, 1985-1989

Vol XIII
 
image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.