Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Oficioşii din Pesta şi din Viena primesc o telegramă specială din Bucureşti, necomunicată ziarelor fără nuanţă guvernamentală, în care se zice că demisia pe care a dat-o d. C.A. Rosetti, joi, săptămâna trecută, nu are nici un motiv ce s-ar putea reduce la politica esterioară şi că sunt false ştirile acele cari pun demisia aceasta în legătură c-o schimbare a atitudinei României în cestiunea dunăreană.
Aşa să fie.
Ne aducem aminte îndealtmintrelea că în timpul pe când colonelul Siborne punea rezerve atât de nestrăbătute pretenţiunilor Austriei, colonelul Pencovici cerea păstrarea dreptului de supravegheare esclusiv pentru Europa, iar d. Barrere căuta o mijlocire între opiniile diferite ale Comisiei Europene, era la ministeriu cabinetul Brătianu – Boerescu şi d. C.A. Rosetti prezident al Camerei. Tot în acea vreme era vorba de erigerea României în regat şi, cu sau fără cuvânt, foile din Viena credeau a putea afirma că Austria nu va recunoaşte noul regat decât sub condiţia primirii anteproiectului din partea României. În adevăr, cum se proclamă România regat, d. Ion Brătianu îşi dă demisia sub cuvânt că partidul său a devenit imoral şi că nu mai poate guverna cu el. Esplicaţiunea logică a retragerii precum o dădea lumea politică era cu totul alta.
Daca d. Ion Brătianu ar fi avut materie indignabilă în sine, esploziunea ei n-ar fi întârziat ani întregi. Din contra, era vorba de promisiunile făcute în schimbul recunoaşterii regalităţii, promisiuni cărora d. C.A. Rosetti se opunea.
D. Dumitru Brătianu soseşte din Ţarigrad şi devine prezident de Consiliu, citind un program în care spune că în adevăr elementele Adunării sunt stricate şi că „nu mai există om cinstit în ţară”. în afară promite a fi ca tigresa care-şi apără copiii şi acuză pe d. Boerescu că prin făgăduinţi piezişe ar fi făcut pe puteri să crează că România primeşte Comisia Mixtă.
În fine lucrurile se-mpacă între d-nii Ion Brătianu şi C.A. Rosetti, cabinetul fratelui Dumitru cade şi vine unul în care Rosetti – Brătianu formează din nou o indisolubilă unitate. Rezultatul acestei împăcări este mesajul de deschidere, cu atitudinea hotărâtă în cestiunea Dunării. Dar această atitudine hotărâtă e zdruncinată rău prin scuzele umilite ale d-lui Stătescu şi… aproape imediat d. C.A. Rosetti se retrage din nou din cabinet, în urma unei [ne]identităţi de opinii cu d. N. Fleva ni se pare.
Fără a insista mult asupra concluziilor la cari îndreptăţeşte întrucâtva consecuţiunea evenimentelor, credem totuşi că depeşa ziarelor oficioase austro-ungare ascunde cel puţin intenţia unui ballon d’essai şi trecem mai departe.
E ciudat că pretextul retragerii rămâne acelaş care l-a invocat d. Ion Brătianu la rândul său şi d. Dumitru Brătianu în două rânduri: corupţiunea partidului. D. C.A. Rosetti nu-l mai află pe d. Fleva îndestul de onest. La aceasta d. Fleva răspunde, nu fără cuvânt, că milionarii improvizaţi sub protecţiunea d-lui C.A. Rosetti sunt o dovadă destulă de subţirea onestitate a clientelei speciale a d-lui C.A. Rosetti. Astfel, unul altuia făcând imputări, publicul [î]i crede pe amândoi, căci şi unul şi altul are cuvânt.
Nu fără haz e versiunea dată de o foaie franceză din capitală, că d. C.A. Rosetti ar fi recomandat Coroanei pe
D. Lascar Catargiu ca să-l însărcineze cu formarea unui nou cabinet.
Se ştie că roşii se tem de d. Lascar Catargiu. Nu doar că d. Lascar Catargiu ar fi un om rău, ferească Dumnezeu. Dar bătrânul om de stat e atât de riguros, insistă atât de mult asupra sămilor visteriei, asupra documentelor cum se zice, încât fiori petrec vertebrele roşie din creştet în tălpi de cîte ori e vorba ca el să-şi arunce ochii în socotelele încurcate ale tagmei. Precum mumele la Roma îşi mulcomeau copiii cu zisa: Hannibal ante portas şi româncele cu vorba „vine Caua”, tot astfel d. Rosetti, când îşi ameninţă partidul, [î]l ameninţă cu d. Lascar Catargiu. Deocamdată cată să aşteptăm ce efect va face asupra tagmei roşie ameninţarea aceasta; pân-atunci însă nu putem crede cu toată hotărârea că propunerea făcută Coroanei n-ar fi având şi o altă intenţie decât regulata consecuţiune a celor două partide opuse la guvernul ţării.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII
