[„PE CÂND CONSTATĂM CU TOŢII…”] – de Mihai Eminescu [19 decembrie 1882]

Pe când constatăm cu toţii apatia ce-o întâmpină proiectele de reformă ale d-lui C.A. Rosetti, apatie justificată prin sila pe care-o produce în spirite reversibilul ce le propune şi cavalerii de industrie cari s-au îmbogăţit pe urmele lui, tot atunci foaia din Strada Doamnei ne spune că

subiectul tuturor discuţiunilor publice şi private este cestiunea revizuirii Constituţiunii. Nu e exact.

Din contra, lumea ar fi bună – bucuroasă de-a se vedea scutită de întreprinderea aceasta. Ea ştie că orice propune d. C. A. Rosetti nu poate avea decât un scop, unul singur: îmbogăţirea a d-alde Carada şi Costinescu, perpetuarea parveniţilor la putere, chiverniseala elementelor corupte.

Acesta a fost din capul locului scopul propunerii.

La noi, în ţara indiscreţiunii, afli adeseori cuprinsul celor mai intime certuri politice şi nu facem decât a completa ştirile ce le avem dacă atribuim bunăoară d-lui C. A. Rosetti următoarele vorbe, adresate d-lui I. Brătianu.

„E prea adevărat că oamenii noştri nu sunt oneşti, că cel mai bun dintre ei încă tot merită carantina ori puşcăria. Dar sunt oamenii noştri. E drept că toată plebea aceasta nu ştie carte; că directorii de bancă naţională, prefecţii, administratorii de domenii sunt recrutaţi dintre absolvenţii a patru clase primare, că nimic nu se poate compara cu neagra neştiinţă a acestor adunături. Dar, înc’ odată, sunt oamenii noştri. Tu vrei să te încunjuri cu alte elemente, vrei oameni mai curaţi şi mai cu carte? Rău faci. Pe cât trăim, cu oamenii noştri trebuie să mergem; şi cu cât mai înjosiţi sunt, cu cât mai nemernici, cu cât mai ignoranţi, cu atâta serviciile pe cari ni le-au făcut în trecut sunt mai mari. Să nu uiţi că ţara aceasta a fost o ţară onestă. Cum îţi închipuieşti tu că fără aceste elemente am fi putut noi ajunge undeva?”

Nu acestea sunt poate cuvintele textuale întrebuinţate între cei doi auguri, dar acesta e înţelesul şi n-am făcut decât să ‘mbrăcăm scheletul conversaţiei în formă mai dramatică. Să nu se crează că cei doi oameni nu ştiu cu cine au a face, nu cunosc pe deplin natura şi instinctele perverse ale celor de cari se servesc. „N-a sosit încă timpul de-a mă despărţi de hoţi” a zis într-o zi

D. Ioan Brătianu, iar fratele său, Dumitru, i-a caracterizat şi mai energic.

În ce consistă dar lupta, în ce deosebirea de vederi? D. C. A. Rosetti zice pur şi simplu: aut sint ut sunt, aut non sint, vorba ce-o zicea papa despre iezuiţi. Sau roşii să fie aşa cum sunt, o adunătură de ignoranţi şi facem-treburi, sau să nu fie deloc. Puterea lor, raţiunea lor de-a fi este tocmai aceasta; în virtutea unui alt principiu nu pot exista. Precum animalele răpitoare există în virtutea rapacităţii lor, astfel titlul la existenţă al roşiilor nu sunt calităţile lor cele bune, ci cele rele. Acum însă, în preziua unor nouă alegeri, a sosit timpul de-a perpetua domnirea acestor elemente. „Nu mai e cu putinţă a fi pururea în război cu ţara. Nu mai e cu putinţă a avea la orice alegere o mână de oameni independenţi în contra, cari, dacă ne-ar putea răsturna, ar putea spune adevărul. Să dăm cel din urmă război acestor oameni, îşi zice d. C.A. Rosetti, să nimicim cetatea colegiilor în care se adăpostesc, şi ţara a noastră va fi pentru totdeuna”.

Parcă auzim pe lady Macbeth:

Prea mă tem de temperamentul tău: prea e plin de laptele iubirii de oameni pentru a apuca drumul cel mai scurt. Ţi-ar plăcea să fii mare: nu eşti lipsit de ambiţie; dar răutatea îţi lipseşte, tovarăşa ambiţiei. (I.5)

Aceasta e unica necesitate a schimbării Constituţiei, rămânerea la putere a roşiilor astfel cum sunt. Căci, din punct de vedere obiectiv, o schimbare a legii fundamentale nu se poate face decât prin înţelegerea între toate partidele. Pact se numeşte acesta şi încă fundamental: aşadar trebuie să fie părţi cari să pacteze. Ce pact se poate numi însă o propunere unilaterală impusă de d. C. A. Rosetti şi de oamenii lui? Cine pactează aci? Carada de o parte, Costinescu de alta? O, ei se ‘nţeleg foarte bine oriunde e ceva de luat, încât anume pact între asemenea elemente e cu totul de prisos.

Zilele trecute pare a fi sosit însă o scrisoare de la augurul din Paris, prin care împinge partea fidelă a partidului să stăruie asupra revizuirei şi să dea bold d-lui Brătianu.

Acesta e cuvântul pentru care foaia din Strada Doamnei aduce aminte în public d-lui Brătianu fraza ce a rostit, că „este în perspectivă a se întruni o Cameră de revizuire”, încât [î]i repetă proverbul că omul se leagă de limbă şi adaogă:

Declaraţiunea a rămas; ţara a ţinut şi ţine seamă de ea şi de aceea întrebarea dacă se va revizui sau nu Constituţiunea e însoţită pretutindeni de surprinderea pentru tăcerea ce guvernul a păstrat până acum în privinţa revizuirii.

Deie-ni-se voie a constata, spre marea părere de rău a confraţilor, că ţara nici ţine, nici a ţinut seamă de cele trei vorbe, spuse în treacăt, pentru că n-a avut pentru ce ţine seamă de promisiuni cu mult mai importante. Poate pentru întâia dată simte şi ministrul – prezident ce sătulă e ţara de reforme, ce însetată după aplicarea serioasă a legilor existente, ce înclinată a vedea în orice reformă o nouă nenorocire.

Afară de aceea, dacă semnele nu înşală şi dacă complicaţiuni esterioare se vor ivi, momentul pentru a pune în cestiune drepturile regelui şi drepturile alegătorilor ar fi desigur cel mai rău ales. Câte ademeniri nu s-ar putea răspândi într-o ţară nenorocită şi săracă dacă o influenţă vecină ar voi să le semene? În preziua sau în timpul unui război alegeri de Constituantă ar însemna încolţirea tuturor ambiţiunilor şi trezirea acută a tuturor durerilor şi nemulţumirilor. N-avem nevoie a adăuga că s-ar afla pururea cineva care să se folosească de ele şi că speranţa şi interesul sunt acei sofişti admirabili, acei samsari intelectuali cari lesne conving pe oameni că interesele lor ar fi identice cu interesul istoric al ţării.

MIHAI EMINESCU

OPERA POLITICA

1882-1883, 1888-1889

„TIMPUL”, „ROMÂNIA LIBERĂ”, „FÂNTÂNA BLANDUZIEI”

EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S

EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE

Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC

Editura Academiei RSR, 1985-1989

Vol XIII
 
Mihai-Eminescu.Ro