PENSIONATUL NORMAL DE DOMNIŞOARE [„DUMINECA TRECUTĂ…”] – de Mihai Eminescu [24 iunie 1877]

Dumineca trecută spre sară s-au închiet esamenele publice de la pensionatul normal de domnişoare, prin o serie de producţiuni muzicale.

Rezultatele instrucţiei, a creşterei, apoi îndeosebi a culturei muzicale din acest institut despre cari au dat dovadă aceste esamene sunt vrednice de-o deosebită luare aminte.

În privirea instrucţiei putem susţine că în timpul nostru poate sunt puţine lucruri despre care să se vorbească, aşa de mult şi cu atâta interes ca de metoda cea mai priincioasă după care să se deie şcolarilor învăţătura cuvenită. Cu toţii ştim astăzi ce însemnează metoda intuitivă, însă la noi sunt foarte puţini care s-o ştie aplica bine şi încă mai puţine sunt şcolile în cari acea metodă a devenit familiară şi folositoare într-adevăr. Una din aceste puţine şcoli este institutul d-nei Humpel. Învăţarea pe de rost cu scop de-a dobândi nouă cunoştinţe este aproape cu totul esclusă, memorizarea regulelor – regulă generală la noi – este înlocuită printr-o învăţătură minuţioasă, treptată şi sigură a materiei de învăţământ; istorie şi ştiinţi naturale se propun astfel că şcolăriţele nu rămân cu vorbe goale în minte sau cu gândiri încâlcite şi idei nemistuite, dar ceea ce-a învăţat şi ştiu într-adevăr. Despre toate aceste s-a putut convinge oricine care se pricepe în chestiile dezvoltării intelectuale şi a asistat la esamenele de la pensionat.

Despre educaţie se face la noi asemenea multă vorbă, anume despre modul cum ar trebui îmbunătăţită educaţia sexului femeiesc prin şcoale.

În urmarea vorbei multe, a regulamentelor şi pararegulamentelor, avem două direcţii în practică şi amândouă greşite, anume sau un respect estrem, în fond însă fals, sau o familiaritate peste margini. Efectul direcţiei dentâi este făţărnicia, efectul celei din urmă lipsa de caracter şi nesupunerea.

D-na Humpel întruneşte calităţile cele mai proprii pentru sădirea şi cultura unei educaţii solide. Manieri familiare, cari totodată impun respect, un mod minunat de-a îndemna şcolăriţele la împlinirea datoriilor lor prin fapte şi măsuri pedagogice, nu prin cuvinte moralizătoare: iată mijloacele cu ajutorul cărora d-na Humpel a căutat şi caută cu mult succes a forma moralitatea fetelor încredinţate d-sale.

Precum în instrucţie, aşa şi în muzică la noi acela se crede a fi mai destoinic şi mai bun care ştie multe; pe când lucrul principal este de-a şti puţin şi bine şi acel puţin să fie ales. Acest din urmă este principiul de care e condus d-nul Humpel în instrucţia muzicei şi desigur va veni timpul în care meritele d-sale pentru cultura muzicei în mijlocul societăţii noastre vor fi îndeobşte recunoscute.

Cu privire la bucăţi, ele se ieu din autorii cei mai celebri. Cu privire la executare am admirat totdeauna preciziunea şi fineţa cu care elevele mai înaintate în instrucţia muzicală s-au distins în esecutările lor.

De toate au cântat la piano vreo treizeci de eleve, dintre cari merită o deosebită menţiune d-şoarele: Matilda Blancfort, M. Hesshaimer, M. Panaitescu, Alex. Cernat, E. Corjăscu, A. Haret, O. Brăescu, Ecat. Panaitescu şi V. Blancfort. În [fine trebuie să pomenim şi de un cor, compus din vreo 23 de eleve, cari au executat cu mult efect imnul naţional rusesc.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 251

Mihai-Eminescu.Ro

image_pdfimage_print

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.