[„PRIN FAIMOASA SCRISOARE…”] – de Mihai Eminescu [7 octombrie 1881]

Prin faimoasa scrisoare din Rusciuc d. C. A. Rosetti a declarat, la 1857, că e frate cu Rosenthal.

Se vede că în calitatea de frate cu evreii, venind la minister, a înfiinţat secretariatul estraordinar pentru Moldova, post neprevăzut în buget, neautorizat prin nici o lege, menit însă a organiza pe evrei în partid roşu.

De când d-sa are la îndemână pe d. Guţă Panu, circulările curg de la Ministerul de Interne; diletantismul literar pus în serviciul celui politic dă naştere la o mulţime de probe de stil, iscălite de C. A. Rose…nthal.

Dar acest diletantism nu se mărgineşte a fi pur literar, ci e totodată, din nefericire, politic.

Ministrul nostru de interne n-are nici o idee clară despre ceea ce trebuie a se face în privirea cestiunii izraelite, ba nici poate avea o idee. Cosmopolit precum este şi adept al teoriei „om şi om”, necunoscător istoriei noastre naţionale şi legislaţiunilor altor ţări pe cât privesc această materie, d. C. A. Rosetti crede a putea înlătura cestiunea izraelită printr-o circulara concepută de ilustrul Guţă, prin care se încredinţează că legea poliţiei rurale are să facă minunea de-a scăpa ţara de boala socială.

În acelaşi timp în care această circulară se publică, pe sub mână d. C. A. Rosetti încvartiruieşte pe jidovimea imigrată peste toată România, împle orăşelele Ţării Româneşti cu aceleaşi elemente cari au adus decadenţa morală şi fizică a populaţiunilor noastre din Moldova. Pe la punctele de graniţă pe de altă parte curg evreii cu paşpoarte în regulă, căci guvernele lor respective, ca să scape de ei, le dau bucuros paşpoarte, ba poate chiar şi bani de drum.

Ţara în care d. C. A. Rosetti e stăpânitor e neapărat Eldorado al tuturor scursăturilor. La noi lucrul merge atât de departe încât chiar dreptul de graţiare, pe care constituţia ‘l dă regelui, a devenit un monopol jidovesc.

Evreii cari au bătut pe preuteasa română pentru că privea la îngroparea rabinului şorr au fost graţiaţi.

Îndată ce un evreu ar fi condamnat pentru escrocherie, pentru faliment fraudulos, pentru crime ori delicte specific evreieşti, se ţin lanţ stăruinţele până împrejurul regelui, de unde vine neapărat… graţiarea. Românul, de va fi furat o găină, şade luni şi ani în temniţă; evreul ce prin faliment fraudulos va fi ruinat zeci de familii poate fi sigur că va fi graţiat, prin protecţia şi conexiunile ce le are solidaritatea neamului lor.

Dacă un judecător va fi drept şi va pronunţa sentinţe pedepsitoare asupra evreilor poate fi de mai nainte sigur că, sau va fi pus în disponibilitate, sau permutat… sau înaintat la vro Curte din alt loc, numai să scape cuibul evreiesc de el.

O conspiraţie întreagă contra negoţului român, contra muncii române, contra statului român, conspiraţie la care iau parte fără s-o ştie poate sferele noastre determinante, însă unii cu bună ştiinţă şi între aceştia desigur putem cita pe d-alde Gheorghian, Guţă Panu şi pe părintele lor spiritual, d. C. A. Rosetti.

Relevăm toate acestea pentru a putea esplica circulara, necalificabilă din punct de vedere naţional, a d-lui C. A. Rosetti. Necalificabilă, pentru că ministrul de interne trebuie să ştie cât de mult populaţiile noastre sunt esploatate de aceşti străini, trebuie să ştie că ţara nu se află decât în cazul de legitimă apărare. Dar se ‘nţelege… pentru fratele lui Rosenthal legitima apărare a elementului istoric în contra imigraţiunii şi exploatării străine e o uneltire criminală. Când poporul nu mai găseşte nici un sprijin în administraţia sa venală, în justiţia lipsită de experienţă, nicăiri, când el s-ar decide a-şi apăra moşia precum şi-o apărau străbunii lui, cu parul, atunci d. C. A. Rosetti e virtuosul, poporul e criminal. Dar ce să facă poporul românesc dacă legiuitorii şi căpeteniile lui nu fac nimic? Să se lase despoiat, să se simtă străin în ţara lui proprie, să moară? Libertatea de-a muri e desigur aceea pe cari i-o [con]cedeţi mai lesne, după cum ne ‘nvaţă datele statistice.

Existat-au şi în alte ţări cestiune izraelită, ba există încă. Dar a intervenit regele, statul, pentru a o regula, pentru a da o scurgere elementelor parazite.

Iată de ex. câteva paragrafe din edictul lui Frideric Vilhelm III privitor la poziţia evreilor în Prusia.

• 1. Evreii cu privilegii, patente de naturalizaţiune, răvaşe de protecţie şi concesiuni se vor privi ca pământeni.
• 2. Durata acestei calităţi ce li se atribuie ca pământenii li se acordă însă numai sub următoarele condiţii:

Să poarte porecle hotărâte de familie.

Nu numai în purtarea condicelor lor de negoţ, ci şi în compunerea contractelor lor şi a declaraţiilor juridice a voinţei lor să se servească de limba germană sau de altă limbă vie, iar la iscălirea numelui lor să nu se servească de alte litere decât de cele germane sau de cele latine.

• 3. Până ‘n şase luni de la data publicării acestui edict oricare evreu privilegiat trebuie să declare la autoritatea domiciliului său ce nume voieşte să poarte. Cu acest nume va fi numit atât în pertractările şi în eliberările de acte publice, precum şi în viaţa comună.
• 4. După ce va urma declararea şi stabilirea numelui de familie, fiecare va primi de la guvernul provinciei sale, în care-şi are domiciliul, un certificat că e pământean, care certificat [î]i va servi lui şi urmaşilor lui în loc de răvaş de protecţie.
• 5. Evreii aciia cari vor lucra în contra prescripţiunilor 2 şi 3 se vor considera şi trata ca evrei străini.
• 6. Ne rezervăm de-a hotărî prin legi, cu vremea, întru cât evreii pot fi admişi la servicii publice şi funcţiuni ale statului.
• 17. Evreii pământeni pot să încheie căsătorii între dânşii fără ca pentru aceasta să aibă nevoie de-o autorizare specială, întrucât nu e necesară, după prescripţiuni generale, învoirea sau permisiunea altora la încheiarea căsătoriei.
• 18. Dar e nevoie de-o autorizare specială când un evreu pământean se însoară c-o evreică străină.
• 19. Prin căsătoria c-o evreică pământeană evreul străin nu câştigă dreptul de-a se aşeza în statele noastre.
• 30. În nici un caz rabinii şi mai marii evreilor nu-şi pot aroga vro jurisdicţiune sau dirigerea de moşteniri pupilare.
• 31. Evreilor străini nu le e permis a se aşeza în statele noastre până ce nu vor fi câştigat dreptul de împământenire prusian.
• 32. La câştigarea drepului de pământenie nu pot ajunge decât după propunerea guvernământului provinciei în care vor să se aşeze şi cu, aprobarea ministerului nostru din lăuntru.
• 34. Evrei străini nu pot fi primiţi nici ca rabini, nici ca servitori bisericeşti, nici ca calfe şi ucenici, nici ca servitori în casă.
• 35. Acei evrei pământeni cari vor lucra contra dispoziţiunii §- lui 34 de mai sus se vor pedepsi cu 300 taleri amendă sau, în caz de neavere, cu închisoarea măsurată după regulile în general stabilite a preschimbării pedepselor, iar evreul străin se va transporta numaidecât peste graniţă.
• 36. Evreii străini au permisiunea de-a intra în ţară pentru a trece prin ea sau pentru afaceri de comerţ permise. Despre procedarea ce au a urma ei şi care se va urma contra lor autorităţile poliţieneşti vor primi o deosebită instrucţie.
• 38. În Königsberg în Prusia, în Breslau şi în Frankfurt lângă Oder pot să petreacă şi evrei străini în vremea bâlciului şi cu permisiunea autorităţii.

Iată cum se apără un stat sănătos de invazie. Nu ni se spună că această lege, dată în secolul al nouăsprezecelea în unul din cele mai civilizate state din Europa, a fost abrogată. Rău s-a făcut că s-a abrogat şi o dovadă că rău s-a făcut este mişcarea antisemitică care a cuprins şi frământă Germania atât în cercurile de sus cât şi în cele de jos ale ei.

D. de Bismarck, care desigur simte cu repugnanţă cum evreii vor să devie elemente determinante în statul german, nu este cu totul străin de această mişcare. Cerem iertare de la pana noastră proprie că îndrăznim a cita numele principelui în aceleaşi şiruri în cari cităm pe un C. A. Rosetti şi pe alţi pitici.

Am fi nedrepţi se ‘nţelege de-a amesteca pe toţi evreii în aceeaşi categorie; căci prin intuiţie ne-am încredinţat că există marea deosebire între cei veniţi de mult în ţară, adică de o sută şi mai bine de ani, şi cei veniţi de la 1840 încoace. Aceşti din urmă sunt cei răi. În Moldova se găsesc adesea alături orăşele cu evrei cu totul deosebiţi. În judeţul Iaşi bunăoară nu e absolut nici o comparaţie între evreii din târguşorul Bivolarii, cari sunt vechi, vorbesc şi se poartă ţărăneşte, sunt prietenoşi şi de bună credinţă, şi între rasa duşmănoasă şi sălbatică din târguşorul Sculenii. Dar o lege de incolat ar putea face deosebire între cei în adevăr pământeni, cari prin contact secular cu poporul nostru i s-au asimilat în mare parte, afară de religie, şi între cei veniţi de 30 – 40 de ani încoace, cari sunt neasimilabili pe un secol înainte.

Circulara d-lui Rosetti va avea însă tocmai efectul contrariu de acel ce urmăreşte. Ministrul nostru de interne prea e urât de toată ţara adevărată pentru ca aceea ce el zice să nu dea naştere unei vii rezistenţe.

Astfel la 4 octomvrie s-a răspândit o foaie volantă hectografiată îndreptată tocmai contra circularei ministeriale. Primul punct al acestei foi spune:

Să facem apel la întreaga naţiune română ca să ne dea nouă, concursul, iar nu ideilor ipocrite ale d-lui C.A. Rosetti. (Vedeţi circulara no. 17219 din 1 oct. către d-nii prefecţi din tară.)

Celelalte puncte nu le comunicăm, de vreme ce cuprind un apel la acte ilegale, iar denunţători ai poporului nostru nu suntem nici atunci când el n-ar avea dreptate.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII

Mihai-Eminescu.Ro