Ca răspuns la persiflarea poeziilor unui domn Anghel din Botoşani, care, în complicitate cu alţii, a fost comis un calendar cu versuri şi novele imposibile, un domn R. găseşte ocazie de a discuta persoana redactorului părţii neoficiale a acestei foi. Aceasta n-ar fi nimic, suntem deprinşi de a vedea amestecându-se în discuţii unde nu este vorba nici de casa, nici de familia cuiva elemente cu totul personale, cari trec adesea în domeniul imaginaţiunei pure. Dar ceea ce se pare din notiţa d-lui R. e că botoşănenii s-ar fi supărat din cauza dărei noastre de samă, pentru că i-am fi numit pastramagii, ba ceea ce-i mai frumos, d. R. crede că ne pare grozav de rău că ne-a aplicat acest nume.
Cu părere de rău îi vom spune că nu avem acest talent şi, dacă l-am avea, nu ne-ar fi de loc ruşine de el, căci o meserie pozitivă este totdeauna onorabilă. Apoi e pozitiv că tocmai uscăturile din Botoşani sunt un obiect de esport care au ajuns până la Londra, încât acest articol este tot aşa de bine un titlu de onoare pentru Botoşani precum e brânza pentru Limburg, untdelemnul pentru Provence, vinul pentru Champagne.
Prin urmare am vorbit foarte serios când am zis că vechiul târg al Botoşanilor e renumit pentru un articol industrial, iar nu pentru literaţii pe cari nu-i are. De aceea susţinem din nou: nu este exact ceea ce zice d. R., că”din Botoşani a văzut ieşind multe bucăţi de poezie admirabile, cari fac onoare nu numai Botoşanilor, ci ţărei întregi”.
Noi cunoaştem aproape tot ce s-a scris în româneşte şi susţinem contrariul. Dintre cei mai vechi, Ralet a scris mai corect, dar cu toate acestea operele lui n-au însămnătate. Între cei mai noi I. Adrian e necorect în formă şi lipsit de gândiri serioase. Cât despre geniurile poetice, literare, medicale, financiare, juridice etc. etc., cari ar fi să iasă alături cu breasla pe care d.R. o tratează c-un dispreţ pe care ea nu-l merită, acelea vor avea să apară de acu-nainte; pân – acuma n-am putut constata provenienţa botoşăneană decât la producte ca acelea ale d-lui Anghel şi ale altora de acelaş soi.
Cât despre redactorul acestei foi, el a crezut a putea renunţa la onoarea de-a fi numărat între concetăţenii acelui oraş, de vreme ce, zi cu zi numărând, n-a petrecut nici jumătate de an în Botoşani, încât el nu poate fi admis ca normă de ceea ce produce în genere mediul intelectual al Botoşanilor.
Fondul cugetării noastre n-au fost deci de a atinge câtuşi de puţin susceptibilitatea botoşănenilor, ci a fost acelaşi ca şi în alte notiţe tot atât de nendurătoare ca şi cea asupra literaturei [ce] se produce în acel oraş. Nu este vorba de d. Eminescu. Este adevărat că poeziile d-lui Anghel sunt rele? Da. Este adevărat că sunt productul mediului social care le citeşte şi le ‘ncurajează? Da. Prin urmare…? E datoria unui publicist de a respinge productele greşite şi criticele sale vor fi cu atât mai aspre, cu cât literaţii de cari va vorbi vor fi mai lipsiţi de cultură. Când cineva nu s-a împrietenit nici măcar cu gramatica românească, să nu cuteze a scrie poezii şi novele.
Toată această întâmpinare o scriem presupuind că discutăm c-un domn R. Cu „Curierul intereselor” nu ne-am fi dat această osteneală, căci pentru redactorul acelui ziar orişice abstracţiune e dincolo de sfera priceperei sale. Redactorul”Curierului intereselor” joacă în presa română rolul lui Achmed Kaisserli Paşa. Acesta era singurul ministru în Europa care nu ştia citi şi scrie, iar d. Balassan e asemenea singurul redactor, în univers poate, care asemenea nu ştie citi şi scrie. Acesta e un secret public în Iaşi şi ar fi în toată ţara dacă d. redactor nu s-ar păzi de-a scrie un singur şir în propriul său ziar. D-sa are un singur rol – de a tipări toate necuviinţele cîte i se trimit Când i se pare că ating vreo personalitate superioară nimicniciei şi ignoranţei sale. A discuta cu d-sa e ca şi când ai vrea să ‘nveţi pe-un orb pictura.
Dar chiar din partea d-nului R., notiţa, astfel cum e concepută, e o necuviinţă, la care am fi găsit cu totul de prisos de a reflecta un singur cuvânt măcar, dacă n-am fi crezut că sub ea se ascunde susceptibilitatea atinsă a vreunui botoşănean.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 192