Cine sunt bărbaţii de stat în ale căror mâini se află astăzi încredinţate destinele Franţei? Cetind într-o foaie vieneză răspunsul la această întrebare, ne-am adus aminte fără voie de tagma demagogilor, anarhiştilor şi cumularzilor noştri. Iată bunăoară ce ne spune foaia vieneză despre unele personaje din proaspătul cabinet francez:
D. Ferry are un ce mic şi înjosit în sine şi în politica sa, dar un Lucru nu i se poate contesta: are o voinţă de fier, este un bărbat de o mare energie. (Voieşte şi vei putea!) El este din Lorena şi oamenii d-acolo sunt cunoscuţi în Franţa ca încăpăţânaţi. Voinţa sa cea fermă l-a adus unde este şi-l face conducătorul majorităţii Camerei, fără, să fie popular în realitate.
D. Ferry este omul execuţiunilor politice. Aceasta nu e afacerea cea mai plăcută, poate nici cea mai curată. Ea te sileşte înainte de toate să te înconjori cu oameni ce sunt de o calitate cam problematică. Pentru oarecari misiuni sunt tocmai inevitabili cerţi complici, oricât de neplăcuţi şi compromiţători ar fi. Nu poţi să-ţi alegi oamenii; ai trebuinţă de ei, pentru că nu găseşti mai buni. Nici un diplomat cumsecade nu poate apăra înaintea Europei măsuri de proscriere şi de aceea un Challemel – lacour devine ministru de externe. D. Challemel – lacour a fost un favorit al lui Gambetta; el a fost odinioară un publicist escelent şi e un orator bun. Foile franceze au povestit că tatăl său şi moşul său au ajuns toţi, pentru înşelătorii şi incendieri, în ocne şi au murit acolo. Dar din împrejurarea că se trage dintr-o familie de criminali, nimeni nu va face o imputare noului ministru; este o onoare pentru dânsul dacă, plecând de la începuturi aşa de grozave, a ştiut să se urce unde este. Dar ca literat d. Challemel – lacour, cu tot talentul său, este un şarlatan. El a trăit în Germania şi în Elveţia, cunoaşte literatura germană şi filozofia, ceea ce face pe cineva să fie în Franţa numaidecât un bărbat celebru, un „filozof”.Ceea ce povesteşte domnia sa compatrioţilor săi despre relaţiunile sale cu Arthur Schopenhauer este o minciună…
La 1870 d. Challemel – lacour deveni prefect al departamentului Rhonei şi pe atunci s-a silit să organizeze un fel de terorism jacobin. Cu ocazia unor arestări politice el a trimis vestita telegramă: „Fusillez moi ces gens la !” După război a fost condamnat la 100 000 franci despăgubiri cătră mai multe persoane…
Tres faciunt collegium: al treilea este d. Thibaudin – commagny, faimosul general. Şi în locul lui s-ar fi luat altul, dacă se găsea. În toată armata franceză nu e un general care să vrea a face ceea ce este gata să facă d. Thibaudin. Despre călcarea cuvântului de onoare comisă la 1870 s-a vorbit destul…
Ceilalţi miniştri noi nu merită menţiune, afară doară de d. Waldeck – rousseau, care a fost ministru de interne sub Gambetta. El e un bărbat tânăr şi unul dintre gambettiştii cei mai talentaţi; un bun orator şi jurist. Toţi ceilalţi din cabinet sunt mediocrităţi basse, ce nu dau materie nici pentru un epigram. Şi apoi cu asemeni oameni să învingi criza, să fortifici Republica, să guvernezi Franţa !!
Într-adevăr, câţi franceji vor mai fi cu mintea sănătoasă politică cată să se revolteze contra unui asemenea guvern, contra unei atari politice, care experimentează în mod mizerabil cu lucruri şi persoane. Nişte mâini de gogomani se joacă în modul cel mai frivol cu libertatea şi chiar cu existenţa Republicei. În Revoluţia cea mare s-a cerut pentru prima oară o lege de proscripţiune; atunci a fost Mirabeau care a strigat cătră ceata încă foarte mică a jacobinilor
: „Cele treizeci de voci să tacă!” Şi ele au tăcut; legea de proscriere a căzut. Dar unde este azi un Mirabeau, care prin tunătoarea sa voce să facă pe fanatici şi nebuni să amuţească şi să scape libertatea de cei mai periculoşi duşmani ai ei, de aceia cari se folosesc de formele ei şi invocă numele ei spre a o nimici?
Demagogul uzează şi abuzează de libertate ca de o armă pe care pururea e gata să o înlocuiască cu viclenia şi topuzul tiranului laş.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1882-1883, 1888-1889
„TIMPUL”, „ROMÂNIA LIBERĂ”, „FÂNTÂNA BLANDUZIEI”
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
