[„SE PARE CĂ ZÂZANIA…”] – de Mihai Eminescu [13 ianuarie 1882]

Se pare că zâzania ce caută „Românul” să arunce în rândurile opoziţiunii şi-a produs efectul şi confraţii noştri de la „Binele public” au căzut cei dintâi în cursă.

Am zis într-unul din numerile trecute că în ţara noastră nu vedem în acest moment decât două tendinţe politice, deci două partide: cei ce se mulţămesc cu bazele puse de Constituţiunea din 1866, care, în eserciţiul suveranităţii, asigură predomnirea celor mai inteligenţi, ca mai capabili de a se pronunţa, şi proprietăţii fonciare, ca mai interesată la prosperitatea ţării; şi cei ce, după ce şi-au ascuns mult timp tendinţele, s-a hotărât să atace bazele Constituţiunei din 1866 şi să asigure predominarea celor mai ignoranţi.

„Binele public” crede că e loc şi pentru un al treilea partid, al cărui caracter să fie independenţa, lipsa de galoane, de livrele şi de anticamere, şi ne mustră de ce vrem să fie numai două partide. Dar lucrul este simplu. Trebuie să ne împărţim în două pentru că în Corpurile legiuitoare nu sunt decât două urne şi nu putem vota decât pentru or contra; şi experienţa de toate zilele ne arată că, în alegeri, trebuie să ne împărţim asemenea în două, să votăm pentru un candidat sau pentru altul, căci altminteri pierdem voturile; pentru că, în sfârşit, în regimul parlamentar nu există decât două roluri pre scena politică, rolul guvernului şi acela al opoziţiei.

„Binele public” are mult spirit. Dar în aceste momente în care toate interesele au fost îngrijate de legile propuse de guvern avem ceva mai bine de făcut decât un duel de spirit. Adunarea din laşi ne-a dat un exemplu pe care ar fi în interesul ţării să-l imităm cu toţii.

Ne mărginim dar a mulţumi confraţilor noştri pentru propunerea ce ne fac de-a ne introduce în templul democraţiei ridicat prin Constituţiunea din 1866 şi aceasta pentru că partidul conservator, fiind factorul principal al Constituţiunii, se găsea neapărat într-însul înainte de-a se fi gândit d. Vernescu să proscrie livrelele şi să formeze un partid pe care să-l constituie portar al acelui templu.

O singură observaţiune ne cerem voie de-a face „Binelui public” şi aceasta este că, după părerea noastră, prea ţin mult la toaletă. Credem galoanele şi livrelele indiferente, chiar în democraţie: ceea ce trebuie, după părerea noastră, ca să prindem loc în templul de care vorbim, este curajul de-a ne dezbăra de prejudiţii nejustificate, voinţa de a căuta tăria în principii, iar nu în pizma ce inspiră sufletelor slabe casele frumoase şi trăsurile luxoase, şi, mai pe sus de toate, agerimea de-a descoperi omul sub haină şi ideea sub frază.

MIHAI EMINESCU

OPERA POLITICA

1882-1883, 1888-1889

„TIMPUL”, „ROMÂNIA LIBERĂ”, „FÂNTÂNA BLANDUZIEI”

EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S

EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE

Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC

Editura Academiei RSR, 1985-1989