CRONOLOGIE 1821
Revoluţia de emancipare naţională şi socială condusă de T. Vladimirescu.
18-19/30–31 ianuarie Conform unui plan stabilit între Comitetul de oblăduire, instituit la Bucureşti la moartea domnitorului Alexandru Suţu şi Tudor Vladimirescu, acesta pleacă în Oltenia, unde va declanşa revoluţia de emancipare naţională de sub dominaţia otomană Revoluţia izbucneşte în condiţiile intensificării mişcări de eliberare naţională a popoarelor din Peninsula Balcanică supuse Porţii şi adâncirii antagonismului dintre Imperiul ţarist şi Imperiul otoman.
23 ianuarie/3 februarie Proclamaţia de la Tismana-Padeş. Tudor Vladimirescu lansează un apel către populaţie în vederea unei cât mai largi participări la revoluţie. Proclamaţia, accentuând latura socială a revoluţiei, dar în fapt referindu-se critic mai ales la regimul politic şi la boierii care nu vor adera la mişcare, are un larg ecou în rândul ţăranilor care participă la revoluţie, considerând-o drept o mişcare general antifeudală. Perspectiva unui război ţărănesc va duce la încordarea raporturilor dintre Tudor şi boierii, afiliaţi ori nu Eteriei, dispuşi să sprijine numai o mişcare de eliberare naţională.
21 martie/2 aprilie Tudor, în fruntea forţelor revoluţionare, intră în Bucureşti; evenimentul fusese precedat în cursul lunii de o succesiune de proclamaţii în numele Adunării norodului (armata revoluţionară), singura în măsură să confirme pe noii mandatari ai puterii executive. Primit de boieri cu ostilitate ca instigator al ţăranilor împotriva regimului feudal, Tudor constrâns de dezavuarea mişcării de către ţarul Rusiei şi de împăratul Austriei precum şi de pericolul unei invazii otomane, consimte, în vederea unei concilieri, să cheme pe răsculaţi „la ordine”, la respectarea „rânduielilor” ţării. În numele Obşteştii Adunări T. Vladimirescu întreţine o intensă corespondenţă diplomatică: memorii către împăraţii Rusiei şi Austriei, menite să justifice şi să legitimeze revoluţia, petiţii către Poartă şi paşalele de la Dunăre cerând restabilirea vechilor raporturi de suzeranitate stipulate în capitulaţii în virtutea cărora principatele beneficiau de dreptul de-a-şi alege domni pământeni şi de un grad mai mare de autonomie.
8/20 aprilie Are loc întâlnirea dintre Tudor Vladimirescu şi Alexandru Ipsilanti, conducătorul Eteriei, organizaţie secretă greacă al cărei program prevedea declanşarea unei insurecţii generale antiotomane în Balcani susţinută îndeaproape de armata ţaristă. Deşi mişcarea eteristă fusese la rândul ei dezavuată de ţar, Al. Ipsilanti spera încă în realizarea planului iniţial. Se stabileşte doar un acord parţial asupra desfăşurării acţiunilor militare şi asupra ţelurilor urmărite.
1/13 mai Trupele otomane pătrund în ţările române pentru a reprima revoluţia. Acţiunile lor militare sunt însoţite de represalii asupra populaţiei civile.
27 mai/8 iunie în urma sentinţei unui tribunal militar instituit de Ipsilanti, Tudor Vladimirescu este executat la Târgovişte, acuzat pe nedrept de trădarea cauzei antiotomane; trupele de panduri se împrăştie, o parte din ele rezistând totuşi în continuare turcilor până la 17/29 iulie, când sunt definitiv învinse la Slobozia; trupele eteriste fuseseră zdrobite la Drăgăşani în 7/19 iunie.
1822
2 martie Nota Imperiului ţarist, Austriei şi Angliei către Poartă prin care se reclamă evacuarea principatelor şi instaurarea unei administraţii civile.
17 aprilie La Constantinopol, convocaţi de Poartă, delegaţii marii boierimi din principate revendică restabilirea pe tron a Domnilor pământeni, excluderea grecilor din funcţiile civile şi eclesiastice, rezervarea funcţiilor publice exclusiv pentru români, restabilirea şi sporirea vechilor privilegii ale boierimii dar şi introducerea unor reforme de inspiraţie burgheză.
l/13 iulie Ca urmare a revoluţiei lui Tudor şi a cererilor marii boierimi sunt restabilite domniile pământene, prin Ioniţă Sandu Sturdza în Moldova şi Grigore Dimitrie Ghica în Ţara Românească.
septembrie Se redactează în Moldova Cererile cele mai însemnătoare ce se fac din partea obştei Moldovei, proiect de constituţie parţial liberală, expresie a revendicărilor boierimii mijlocii, adoptat de Domnitor şi înaintat Porţii, ceea ce atrage reacţia puternică a boierimii mari; un contraproiect de constituţie preconiza o republică aristocratică şi îi califica pe petiţionari drept cărvunari şi ciocoi (în sensul de oameni cu stare materială recent constituită). Imperiul ţarist, sprijinitor al marii boierimi, dezaprobă vehement orice schimbare în vechile rânduieli ale ţării, iar Imperiul otoman, care avea să sprijine parţial revendicările boierimii mijlocii şi mici, respinge proiectul, ceea ce îl determină pe Ioniţă Sandu Sturdza să amâne aplicarea lui. Această „constituţie” SE înscrie în seria numeroaselor proiecte similare prezentate îndeosebi Porţii, Imperiului ţarist dar şi altor puteri europene (209 proiecte de reformă între 1769 şi 1830, multe vizând întărirea autonomiei sau chiar obţinerea independenţei).
1823
februarie Mihai Sturdza, în numele marii boierimi moldovene emigrate în urma evenimentelor din 1821, adresează reprezentantului diplomatic al Curţii imperiale ruse la Iaşi o serie de memorii prin care blama mişcarea cărvunarilor sprijinită de Domnitor, în numele principiilor conservatoare (termen folosit şi definit acum pentru întâia oară), derogând prin aceasta de la principiul de interes naţional al neintervenţiei puterilor străine în politica internă.
1826
25 septembrie/7 octombrie Se încheie Convenţia ruso-turcă de la Akkerman, care stipulează, în ceea ce priveşte principatele, alegerea de către Divanuri pe o durată de 7 ani a Domnitorilor care să aibă asentimentul puterilor semnatare, anularea pe timp de 2 ani a tributului către Poartă şi libertatea comerţului sub rezerva asigurării cu grâne a Imperiului otoman; Divanurile erau chemate să elaboreze măsuri de ameliorare a administraţiei; se permite întoarcerea în ţară şi repunerea în drepturi a boierilor refugiaţi în urma revoluţiei din 1821. Prevederile asupra reorganizării interne vor fi zădărnicite de izbucnirea războiului ruso-turc din 1828-1829.
1827
Se fondează la Goleşti, din iniţiativa lui Dinicu Golescu, Ion Heliade-Rădulescu şi Stanciu Căpăţâneanu, Societatea literară, cu un vast program de promovare a culturii naţionale şi având în vedere şi o serie de reforme politice de esenţă liberală.
1828
Apare la Sibiu Gramatica românească a lui Heliade-Rădulescu, prin care autorul promova înlocuirea alfabetului chirilic prin cel latin şi acceptarea neologismului romanic ca mijloc de îmbogăţire şi modernizare a lexicului.
25 aprilie/7 mai În urma declanşării războiului ruso-turc, trupele Rusiei ţariste trec Prutul. După îndepărtarea Domnilor pământeni se va instaura în principate până în aprilie 1834 o administraţie militară rusă condusă succesiv de contele Pahlen, generalul Jeltuhin şi generalul Kiselev.
1829
Printre primele periodice româneşti apărute în principate, „Curierul Românesc” (Bucureşti 1829-1848) cu suplimentul literar „Curierul de ambe sexe” (1837-1847), editate de I. Heliade-Rădulescu şi „Albina Românească” (Iaşi 1829-1850, 1858) cu suplimentul literar „Alăuta românească” (1837-1838), editate de Gh. Asachi, vor contribui alături de alte publicaţii la precizarea poziţiei ideologice a burgheziei în ascensiune.
2/14 septembrie Pacea ruso-turcă de la Adrianopol marchează accentuarea protectoratului Rusiei ţariste în principate. Se reconfirmă autonomia administrativă a acestora cu limitarea drepturilor de intervenţie a Turciei şi se stipulează numirea pe viaţă a Domnitorilor, desfiinţarea monopolului otoman asupra principalelor produse ale ţărilor române, libertatea comerţului, dreptul de liberă navigaţie pe Dunăre şi Marea Neagră a vaselor româneşti, fixarea graniţei pe talvegul Dunării şi pe braţul Sf. Gheorghe; Imperiul ţarist anexează Delta Dunării, iar Poarta restituie Ţării Româneşti raialele Brăila, Giurgiu şi Turnu şi Moldovei lacul Brateş; se hotărăşte elaborarea Regulamentelor organice. Ocupaţia rusă este menţinută până la plătirea de către Poartă a despăgubirilor de război. Una dintre principalele consecinţe ale Tratatului este intrarea principatelor în sfera relaţiilor economice capitaliste.
1830
30 martie Se încheie la Bucureşti lucrările de elaborare a Regulamentelor organice, alcătuite, conform instrucţiunilor amănunţite primite de la Petersburg, de către un Comitet de reformă compus din două secţiuni, munteană şi moldoveană, sub preşedinţia consulului general rus. Regulamentele revizuite şi aprobate de puterea protectoare prevedeau: separarea puterilor;
– puterea executivă era reprezentată de către Domnitor – ales pe viaţă din rândul boierimii mari, de către Adunarea Generală Extraordinară-, secondat de Sfatul Administrativ Extraordinar, format din 6 miniştri numiţi; puterea legislativă aparţinea atât Domnitorului, care avea iniţiativa legilor, cât şi Adunării Civice (Obişnuita Obştească Adunare), alcătuită din 42 de deputaţi în Ţara Românească şi 35 în Moldova, sub preşedinţia de drept a mitropoliţilor; articolele 52 şi 54, afectând grav autonomia principatelor stipulau: „Orice act sau hotărâre a Obişnuitei Obşteşti Adunări şi a Domnului care vor fi împotriva privilegiurilor Prinţipatului şi a tractaturilor sau hatişerifurilor întărite pentru folosul acestui Prinţipat, precum şi împotriva drepturilor Curţii suzerane şi a Curţii protectoare trebuie să se socotească desputernicite şi neţinute în seamă”.
„Obişnuita Obştească Adunare are căderea să arate prin anaforale năpăstuirile şi plângerile ţării; şi încă de va fi trebuinţă să le facă cunoscut la amândouă Curţile însemnând mijloacele ce va chibzui mai bine pentru a lor îndreptare”; se dispunea separarea justiţiei de administraţie, organizarea instanţelor judecătoreşti şi autoritatea lucrului judecat; definirea în linii mari a atribuţiilor organelor centrale, a căror competenţă e general teritorială, a instituţiilor de servicii publice specializate etc. În aprilie se anexează la Regulamente legea privind organizarea armatei naţionale. Se mai dispunea abolirea monopolului breslelor şi preconizarea unor măsuri de protecţie şi încurajare în vederea dezvoltării industriei; dezvoltarea comerţului şi prin desfiinţarea vămilor interne; crearea unei bănci naţionale; adoptarea principiului modern al bugetului statului bazat pe fixarea cheltuielilor publice în funcţie de veniturile fiscului, pe aprobarea lui de către Adunarea Obştească şi pe controlul veniturilor şi cheltuielilor de către un organ special; introducerea capitaţiei (impozit pe cap de familie) şi abolirea diferitelor categorii de privilegiaţi fiscali exceptând boierimea şi clerul; fixarea suprafeţei de pământ (arătură şi islaz) pentru ţăranii clăcaşi, în funcţie de numărul maximal de vite ai fiecărei familii. Prin stipularea dreptului absolut al marilor proprietari asupra unei treimi din pământ, ţăranii încetează să mai beneficieze de diversele drepturi de folosinţă urmând a deveni simpli chiriaşi, proprietari exclusiv asupra forţei lor de muncă. Se impun clăcaşilor, în afara dijmei, 12 zile de clacă pe rezerva proprietarului măsurate nu calendaristic, ci după norma de muncă fixată de Regulament şi care nu se putea îndeplini decât în 2-3 zile. Proprietatea absolută, desfiinţarea drepturilor de folosinţă şi tocmelile libere pentru prisoase (islaz pentru plusul de vite şi plus de arătură pe bază de învoială nelegiferată) consacră procesul de transformare a domeniului feudal în proprietate de tip burghez şi implicit apariţia unei relaţii de producţie incipient capitaliste. Regulamentele dând celor două principate o organizare aproape identică, şi reprezentând interesele de clasă ale marii boierimi şi totodată interesele politicii puterii protectoare, vor fi promulgate în Ţara Românească la 1/13 iulie 1831 şi în Moldova la 1/13 ianuarie 1832, şi vor rămâne în vigoare, exceptând durata revoluţiei de la 1848, până în 1858.
1831
29 noiembrie Are loc prima şedinţă a Adunării Obşteşti a Ţării Româneşti; în Moldova, prima şedinţă a Adunării Obşteşti are loc un an mai târziu, la 27 noiembrie.
1834
17/29 ianuarie Se semnează la Petersburg convenţia ruso-turcă prin care Imperiul Otoman recunoaşte Regulamentele Organice, care suferiseră, în cursul discuţiilor de confirmare, modificări importante eludând drepturile puterii suzerane prin transferarea lor indirectă puterii protectoare constant preocupată de-a aservi complet principatele. Reducerea rolului miliţiilor numai la asigurarea ordinii interne, sustragerea sudiţilor (locuitori ai principatelor aflaţi sub protecţia unor puteri străine) judecăţii tribunalelor ţării, dar mai ales articolul adiţional: „în viitorime orice modificaţii ar voi să facă mai în urmă Domnul la Regulamentul organic nu se vor putea înfiinţa şi a se pune în lucrare decât după o înadins dezlegare a Înaltei Porţi şi cu primirea Curţii Rosii” sunt măsurile care ilustrează politica reală a Imperiului ţarist în ţările române. „În mod excepţional” primii domnitori ai principatelor sunt numiţi de semnatarii convenţiei.
22 martie/3 aprilie Sunt numiţi „pe viaţă” de către Poartă, la propunerea Rusiei ţariste, domnitorii Al. D. Ghica (1834- 1842) în Ţara Românească şi Mihail Sturza (1834-1849) în Moldova. Perioada domniilor regulamentare incluzând şi domnia alesului Gh. Bibescu (1842-1848) în Ţara Românească va fi caracterizată prin amestecul brutal şi permanent al puterii protectoare în viaţa politică şi economico-administrativă a principatelor. Independent de gradul de obedienţă al domnitorilor, puterea protectoare va întreţine şi va agrava dificila acomodare cu regimul constituţional atât a puterii executive cât şi a celei legislative, ceea ce va paraliza în mare măsură activitatea organelor centrale în vederea dezvoltării economice a principatelor şi modernizării lor. Implicit se va contura şi va lua proporţii opoziţia mai mult sau mai puţin precaută a domnitorilor şi a marii boierimi implicată în activitatea politico-legislativă la adresa protectoratului abuziv. Ea se va manifesta şi în rândul boierimii mici şi mijlocii şi al intelectualităţii în contextul revendicărilor burghezo-democratice ale acestora.
1838
noiembrie Partida naţională din Adunarea Obştească a Ţării Româneşti, condusă de I. Câmpineanu, care opusese o înverşunată rezistenţă la votarea articolului adiţional din Regulamentul Organic se întruneşte în vederea redactării manifestului program Declaraţia de principii a partidei naţionale sau Act de unire şi independenţă; se consideră ilegale numirea ca domnitor a lui Al. Ghica şi Regulamentul organic şi se cere adoptarea unei noi constituţii şi unirea principatelor sub o domnie ereditară, vizându-se deopotrivă independenţa. Ion Câmpineanu, animator al Societăţii filarmonice al cărei scop, nemărturisit, era de-a milita pentru revendicări şi reforme burghezo-liberale, va redacta şi un proiect de constituţie prevăzând între altele emanciparea clăcaşilor fără împroprietărire şi vot universal. Memoriile menite a aduce la cunoştinţa cercurilor politice franceze, engleze şi otomane aceste deziderate vor urmări şi un eventual sprijin prin care I. Câmpineanu să devină domnitor.
1840
Apar la Iaşi, sub direcţia lui M. Kogălniceanu, „Dacia literară”, moment important în structurarea ideologiei paşoptiste, în promovarea culturii şi literaturii naţionale şi „Arhiva românească”, prima publicaţie consacrată studiilor şi documentelor istorice.
1842
În Dieta Transilvaniei se votează legea, nesancţionată, care prevedea introducerea progresivă, într-un interval de 10 ani, a limbii maghiare ca limbă oficială a Transilvaniei, măsură care atrage protestele românilor şi ale saşilor.
1844
9/21 ianuarie – 29 octombrie/10 noiembrie Apare la Iaşi hebdomadarul „Propăşirea” („Foaie Ştiinţifică şi Literară”), editat de M. Kogălniceanu, V. Alecsandri, Ion Ghica şi P. Balş, în care publică N. Bălcescu Puterea armată şi arta militară de la fondarea principatului Ţării Româneşti şi până acum.
1845
Apare la Bucureşti, până în 1851, „Magazin istoric pentru Dacia” sub direcţia lui Aug. T. Laurian şi N. Bălcescu.
1846
1846-1847 Se încheie o convenţie între Ţara Românească şi Moldova privitoare la desfiinţarea vămii dintre ele, care intră în vigoare la 1 ianuarie 1848.
1848
Se desfăşoară revoluţia română parte integrantă a marelui seism politic care a zguduit continentul de la Paris la Iaşi şi Bucureşti („primăvara popoarelor”).
februarie-martie La Paris în cadrul mai multor şedinţe comune revoluţionari munteni şi moldoveni între care N. Bălcescu,
D. Golescu-Negru, I. Alecsandri şi V. Mălinescu vor stabili un program comun de luptă, în esenţă burghezo-democratic, şi desfăşurarea simultană a revoluţiei în ambele principate. Aceste deziderate nu se vor împlini, prin măsurile autorităţilor, revoluţionarii moldoveni nereuşind să ajungă în timp util la Iaşi. Revoluţionarii munteni vor acţiona şi în vederea stabilirii unor posibilităţi de colaborare cu mişcarea revoluţionară din Transilvania.
27 martie/8 aprilie -29 martie/10 aprilie Începe revoluţia română. După difuzarea de către revoluţionari a unui manifest- apel are loc la Iaşi, cu asentimentul domnitorului M. Sturdza, o adunare populară care hotărăşte redactarea de către un comitet din sânul adunării a unei petiţii urmând a fi înaintată Domnitorului. Petiţia proclamaţiune. a boierilor şi notabililor moldoveni, redactată de V. Alecsandri, deşi moderat liberală, va fi numai parţial acceptată de Domnitor care, în seara zilei de 28 martie/10 aprilie, va reprima armat revolta. Unii conducători ai revoluţiei vor fi arestaţi şi exilaţi: M. C. Epureanu, Al. I. Cuza etc., alţii se vor expatria. Activitatea revoluţionarilor moldoveni va continua şi în ţară şi în emigraţie mult radicalizată. Mişcări ţărăneşti ca ecou al revoluţiei vor frământa Moldova mult timp după înăbuşirea acesteia.
3/15-5/17 mai Precedată de o succesiune de proclamaţii şi de o adunare pregătitoare (Blaj, 18/30 aprilie) are loc Marea Adunare de la Blaj, pe Câmpia Libertăţii; 40 000 de participanţi adoptă cele 16 articole ale programului social şi politic al revoluţiei din Transilvania. Se protestează vehement împotriva art. 7 din proiectul de constituţie maghiară revoluţionară, care prevedea încorporarea Transilvaniei în Ungaria. Două delegaţii urmau să prezinte doleanţele românilor Curţii din Viena şi dietei principatului Transilvaniei. Alături de tribunii cauzei românilor din Transilvania Simion Bărnuţiu, Gh. Bariţiu, Al. Papiu-Ilarian. T. Cipariu, I. Buteanu, Avram Iancu, Andrei Şaguna etc. participă la adunare revoluţionari munteni şi moldoveni. Concomitent cu Marea Adunare de la Blaj are loc prima adunare de la Lugoj (4/16 mai-5/17 mai) formulând revendicările naţionale ale românilor din vestul Transilvaniei, radicalizate ulterior (la congresul de la Timişoara, 13/25 iunie şi a doua adunare populară de la Lugoj, 15/27 iunie).
17/29 mai Ignorând voinţa populaţiei româneşti majoritare în Transilvania, dieta din Cluj votează încorporarea principatului Transilvaniei în Ungaria (vot sancţionat de împăratul Ferdinand I la 29 mai/10 iunie), ceea ce provoacă încordarea relaţiilor dintre revoluţionarii români şi cei maghiari.
9/21 iunie Adunarea de la Islaz. Ion Heliade-Rădulescu citeşte proclamaţia reprezentând proiectul unei constituţii liberale înaintate. Se formează un guvern provizoriu. Adunarea marchează începutul revoluţiei în Ţara Românească. Minuţios pregătită, începând încă din martie, de un comitet revoluţionar, ulterior lărgit prin revenirea revoluţionarilor munteni de la Paris, comitet care va adopta proclamaţia către popor şi va fixa programul şi măsurile organizatorice în vederea unei optime desfăşurări a acţiunii, revoluţia trebuia să izbucnească simultan (la 9/21 iunie) la Bucureşti, la Telega în judeţul Prahova, la Islaz în judeţul Romanaţi şi la Ocnele Mari în judeţul Vâlcea. Măsurile pentru preîntâmpinarea revoluţiei luate de autorităţi vor zădărnici perfecta simultaneitate a acţiunilor, ceea ce nu va afecta desfăşurarea cu succes a mişcării care se va bucura de adeziunea maselor populare şi a unei însemnate părţi a armatei.
11/23 iunie Se declanşează revoluţia la Bucureşti. Domnitorul Gheorghe Bibescu semnează constituţia revoluţionară şi recunoaşte guvernul provizoriu revoluţionar de la Bucureşti. Protestul la adresa noii constituţii şi a noului regim instituit la Bucureşti, urmat de retragerea din capitală a consulului ţarist, îl determină să abdice şi la rândul său să părăsească ţara (13/25 iunie). Poarta, unde comitetul revoluţionar avea un abil ambasador în persoana lui I. Ghica, va adopta o atitudine de expectativă faţă de desfăşurarea evenimentelor din Ţara Românească.
14/26 iunie Un prim complot având în frunte pe mitropolitul Neofit, menit a restabili vechile rânduieli, eşuează. Se constituie guvernul provizoriu, din care fac parte: mitropolitul Neofit, I. Heliade-Rădulescu, Şt. Golescu, Chr. Tell, Gh. Magheru, Gh. Scurtu, I. Câmpineanu, C. V. Filipescu, Ion Voinescu II, Nicolae Bălcescu, A. G. Golescu-Negru, C. A. Rosetti şi I. C.
Brătianu şi care avea să conducă Ţara Românească timp de trei luni, dând curs celor mai urgente măsuri prevăzute în constituţia liberală Se iau măsuri în vederea reorganizării armatei permanente şi organizării gărzilor naţionale şi trupelor neregulate.
19 iunie/1 iulie Trupele ţariste concentrate încă din februarie pe malul stâng al Prutului pătrund în Moldova.
19/31 iulie Suleiman paşa cu o oaste de 20 000 de ostaşi trece Dunărea. Influenţat de deplina adeziune a maselor la schimbările survenite în viaţa politică a ţării, Suleiman paşa va angaja tratative cu noile autorităţi.
2/14-16/28 septembrie Are loc a treia adunare de la Blaj, impusă de situaţia creată românilor prin anularea de către Curtea din Viena a tuturor cuceririlor revoluţiei maghiare. În efortul de-a se reorganiza militar spre a rezista Habsburgilor, guvernul şi Camera revoluţionară maghiară continuă a nesocoti, a sfida chiar, drepturile naţionale şi sociale ale altor naţionalităţi.
Românii îşi reafirmă doleanţele naţionale şi sociale. Adunarea recunoaşte ca suzerană în principatul Transilvaniei numai Curtea din Viena (care va dovedi de altfel cu ocazia ocupării Transilvaniei de către armatele imperiale, în noiembrie, că nu e dispusă să ţină seama de revendicările naţionale ale românilor). Se va forma o armată ţărănească organizată pe legiuni, care va trece la lupta împotriva administraţiei maghiare şi a gărzilor nobilimii.
13/25 septembrie în urma intrării în Bucureşti a trupelor conduse de Fuad efendi (la intervenţia cabinetului de la Petersburg, Suleiman paşa fusese revocat şi poziţia Porţii se radicalizase), revoluţia este lichidată. Capii revoluţiei se văd siliţi să părăsească ţara. Se vor organiza în emigraţie şi vor susţine o intensă activitate menită să atragă atenţia Europei asupra situaţiei principatelor.
15/27 septembrie Trupele ţariste sub comanda lui A. N. Luders trec Milcovul şi pătrund în Muntenia.
1849
ianuarie-iulie Moţii conduşi de Avram Iancu vor rezista eroic în faţa armatelor revoluţionare maghiare care reocupând Transilvania şi Banatul dezlănţuiseră o sângeroasă campanie de represalii împotriva românilor. Intrarea trupelor ţariste în Transilvania şi Ungaria (iunie) va marca începutul ofensivei contrarevoluţionare şi o tardivă alianţă între Avram Iancu şi guvernul maghiar (iulie) mijlocită de Bălcescu nu va mai putea modifica cursul evenimentelor.
19 aprilie/1 mai Se semnează la Balta-Liman convenţia ruso-turcă consemnând pe plan politic internaţional înăbuşirea revoluţiilor din principatele române şi prevăzând: numirea Domnitorilor de către sultan pe 7 ani (Barbu Dimitrie Ştirbei în Muntenia şi Grigore Alex. Ghica în Moldova);
dizolvarea Obşteştilor Adunări şi înlocuirea lor prin Divanuri legislative compuse nu numai din membri de drept, ci şi din membri numiţi de Domnitor; menţinerea principatelor sub ocupaţie ţaristă, în scopul împiedicării oricărei mişcări insurecţionale (ocupaţia avea să dureze trei ani, pe cheltuiala principatelor – 42000000 ruble aur); se prevede înfiinţarea unor comisii speciale însărcinate cu revizuirea Regulamentelor organice în sensul ameliorării situaţiei care generase revoluţia; se indică celor doi Domnitori ai principatelor să ia măsuri în vederea reglementării legislative a raporturilor dintre boieri şi ţărani.
1853
21 iunie/3 iulie Fără a fi declarat război Porţii armatele ţariste trec Prutul declanşând Războiul Crimeei, conflict între Imperiul otoman, Franţa şi Anglia de o parte, şi Rusia ţaristă de alta, pentru avantaje economice şi politice în Orient şi în sud- estul Europei. De schimbarea echilibrului de forţe pe care se spera s-o antreneze conflagraţia se leagă intensificarea activităţii politico-diplomatice a revoluţionarilor români exilaţi, menită să contribuie, alături de generala mişcare unionistă care cuprinsese principatele, la crearea climatului favorabil realizării statului naţional român modern.
1854
aprilie-septembrie După o serie de acţiuni diplomatice ale marilor puteri, menite să determine Curtea imperială rusă să evacueze principatele, armatele austro-turce ocupă Muntenia şi Moldova.
Politica Austriei habsburgice în perioada ocupaţiei (1854-1857) va ilustra intenţia de-a transforma o stare vremelnică într-o luare în stăpânire statornică.
1855
1/13 octombrie Apare ziarul unionist „Steaua Dunării”, editat de M. Kogălniceanu şi reprezentând principala tribună pentru susţinerea campaniei în favoarea autonomiei şi unirii principatelor.
1856
13/25 februarie -18/30 martie Se desfăşoară lucrările Congresului de pace de la Paris, ca încheiere a Războiului Crimeei. În privinţa principatelor române se stipulează: suprimarea protectoratului rusesc, menţinerea suzeranităţii otomane, punerea principatelor sub garanţia puterilor europene (Franţa, Anglia, Austria, Prusia, Rusia, Turcia şi Sardinia); se decide convocarea Adunărilor sau Divanurilor ad-hoc, cu o componenţă care să reflecte cât mai exact interesele tuturor claselor sociale, chemate să se pronunţe asupra viitoarei organizări a principatelor; se instituie o comisie a puterilor, cu sarcina de a ancheta situaţia din principate şi a propune bazele viitoarei organizări;
se recomandă în mod special studierea reglementării relaţiilor agrare; se decide ca armatele austriece să părăsească principatele; se stipulează restituirea către Moldova a judeţelor Cahul, Bolgrad şi Ismail. Congresul proclamă neutralitatea Mării Negre şi libera navigaţie pe Dunăre; se hotărăşte crearea unei comisii permanente alcătuită din reprezentanţi ai statelor riverane Würtemberg, Bavaria, Austria şi Turcia şi comisari ai principatelor Moldova, Ţara Românească şi Serbia, cu atribuţia de a elabora un regulament de navigaţie şi de poliţie fluvială şi de a dispune şi executa lucrări necesare navigaţiei; la intervenţia statelor neriverane se creează o comisie europeană provizorie (după doi ani atribuţiile ei urmând a fi preluate de comisia statelor riverane) formată din reprezentanţii puterilor semnatare ale tratatului, numai cu atribuţii tehnice şi anume a face navigabile gurile Dunării de la Isaccea la Marea Neagră. în timpul Congresului s-au primit din principate memorii de protest împotriva menţinerii suzeranităţii turceşti şi a neluării în consideraţie a dezideratului unirii, care constituise unul din subiectele preliminariilor de pace.
17 iulie Poarta, cu asentimentul Austriei, numeşte pe Th. Balş, apoi de la 17 februarie/1 martie 1857 pe N. C. Vogoride, caimacami ai Moldovei şi pe Al. Ghica caimacam al Ţării Româneşti. Se spera ca aceştia îndeaproape influenţaţi de cele două puteri să stăvilească valul unionist care cuprinsese principatele.
1857
Autorităţile turceşti concesionează unei companii engleze construirea liniei ferate Cernavodă- Constanţa.
6/18 februarie Apare la Bucureşti ziarul unionist „Concordia” redactat de C. A. Creţulescu, organul oficios al mişcării unioniste.
iunie-iulie Se întorc din exil, în urma unui decret de amnistie, revoluţionarii de la 1848 care vor contribui la perfectarea organizării şi intensificarea mişcării unioniste.
23 iulie/4 august În urma alegerilor pentru Divanul ad-hoc al Moldovei, falsificate de caimacamul Vogoride cu complicitate turco-austriacă, la care, în semn de protest, unioniştii nu participă, Franţa, Rusia, Prusia şi Sardinia decid ruperea relaţiilor diplomatice cu Turcia, care refuza anularea alegerilor.
25 iulie/6 august – 28 iulie/9 august Întâlnirea, la Osborne, între Napoleon III şi Regina Victoria se finalizează printr-un compromis: Anglia, care susţinuse Turcia, consimte la anularea alegerilor din Moldova, iar Franţa renunţă de a mai sprijini realizarea completă şi imediată a unirii.
9/21 august Sub direcţia lui C. A. Rosetti apare ziarul „Românul”, principala tribună de luptă a partidei naţionale din principate.
12/24 august Sub presiunea celorlalte puteri, Turcia anulează alegerile pentru Divanul ad-hoc al Moldovei; noile alegeri au drept rezultat o zdrobitoare majoritate unionistă.
22 septembrie/4 octombrie -21 decembrie/2 ianuarie 1858 în Moldova, 30 septembrie/12 octombrie -10/22 decembrie în Ţara Românească se desfăşoară lucrările Divanurilor (Adunărilor) ad-hoc, încheiate cu rezoluţii similare, care reclamă: autonomia şi neutralitatea principatelor sub garanţia colectivă a celor 7 puteri, unirea lor într-un stat cu numele România, domn ereditar dintr-o familie domnitoare europeană, Adunare reprezentativă. Se exprimă dorinţa de a reuni cele două Adunări consultative, cele mai democratice reprezentative din Europa la acea dată, într-o singură Adunare Constituantă. Cu acordul puterilor, Adunările vor fi dizolvate printr-un firman turcesc.
1858
10/22 mai -7/19 august Se desfăşoară la Paris lucrările Conferinţei reprezentanţilor celor 7 puteri privitoare la reglementarea, prin Convenţia de la Paris, a situaţiei principatelor, care se încheie printr-un compromis între puteri. Principatele vor purta titulatura de Principatele Unite ale Ţării Româneşti şi Moldovei, având fiecare Domnitor pământean ales, guvern şi Adunare legislativă proprie; o Comisie Centrală pentru elaborarea legilor de interes comun şi Curtea de Casaţie (supremă instanţă judiciară) a ambelor principate vor avea sediul la Focşani; monopolurile, titlurile şi privilegiile boierilor vor fi abolite (cum de altfel statuaseră chiar ei în Adunările ad-hoc); se instituie responsabilitatea ministerială şi este fixată modalitatea alegerii deputaţilor pe baza unui cens foarte ridicat; se recomandă elaborarea unei noi reglementări legislative a relaţiilor dintre proprietari şi ţărani.
Conferinţa va respinge Regulamentul de navigaţie şi poliţie fluvială elaborat, conform hotărârii Tratatului de la Paris, de comisia statelor riverane, în fapt de Imperiul austriac, care prin prevederile sale afecta principiul liberei navigaţii pe Dunăre asigurând Imperiului habsburgic deplina supremaţie pe întregul curs al fluviului. În consecinţă nu se va admite nici dizolvarea Comisiei europene – prorogată pe câte un an până în 1866, apoi pe 5 ani până în 1871 – Comisia europeană căreia i se va lărgi competenţa constituind în faţa tendinţelor Imperiului habsburgic garanţia reală a liberei navigaţii pe Dunăre.
1859
24 ianuarie/5 februarie Adunarea electivă din Ţara Românească, sub presiunea minorităţii liberale şi a maselor populare (se apreciase că nici un text din Convenţie nu era incompatibil cu dubla elecţiune a şefului puterii executive), proclamă în unanimitate ca Domnitor al Ţării Româneşti pe Alexandru Ioan Cuza, ales, tot în unanimitate, Domnitor al Moldovei la 5/17 ianuarie. În etapa imediat următoare se vor depune eforturi susţinute atât pe plan intern cât şi extern în vederea desăvârşirii unirii, a înfăptuirii statului unificat administrativ şi a modernizării tuturor sectoarelor vieţii publice. O deosebită atenţie se va acorda organizării armatei.
26 martie/7 aprilie -25 august/6 septembrie Puse în faţa faptului împlinit, puterile garante întrunite în conferinţă la Paris recunosc dubla alegere a lui Al. I. Cuza.
29 aprilie-11 iulie Se desfăşoară războiul franco-piemontezo-austriac, de care îşi leagă mari speranţe popoarele din sud- estul Europei în problema emancipării naţionale. În Principatele Unite Al. I. Cuza, cu concursul liberalilor radicali, acţionează. în vederea obţinerii independenţei şi chiar a eliberării provinciilor româneşti din Imperiul austriac.
1860
8/20 octombrie împăratul Austriei Franz Iosif I promulgă actul cunoscut sub numele de Diploma din octombrie, prin care se instituie guvernarea constituţională şi se acordă Transilvaniei statut autonom în cadrul Imperiului habsburgic.
1861
23 octombrie/4 noiembrie Ia fiinţă la Sibiu Asociaţia Transilvană pentru Literatură Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA) care va juca un rol de prim ordin în viaţa culturală şi în lupta de eliberare naţională A românilor din Transilvania.
20 noiembrie/2 decembrie Sublima Poartă recunoaşte unirea politico-administrativă a Principatelor, rezultat al eforturilor tinerei diplomaţii româneşti sub directa conducere a domnitorului în vederea desăvârşirii unirii personale. La sugestia Austriei recunoaşterea se limitează la durata domniei lui Al. I. Cuza. Firmanul suspendă Comisia Centrală de la Focşani şi prevede posibilitatea înlocuirii ei cu o a doua Adunare legislativă, Senatul.
1862
22 ianuarie/3 februarie – 24 iunie/6 iulie Primul guvern unitar român, prezidat de conservatorul Barbu Catargiu.
24 ianuarie/5 februarie Se deschid lucrările primului parlament al Principatelor Unite, în prezenţa căruia Alex. I. Cuza proclamă unirea definitivă a Principatelor, cu capitala la Bucureşti. Adunarea, conform stipulaţiilor electorale din Convenţia de la Paris, preponderent conservatoare, va duce o politică ostilă reformelor Domnitorului, în special celei agrare, în conjunctura în care liberalii, divizaţi, nu puteau constitui o contrapondere eficientă. Ea va vota, în iunie 1862, un proiect de lege agrară ultrareacţionar, inspirat dintr-unul similar elaborat de Comisia de la Focşani în 1860 şi nesancţionat nici atunci de Domnitor. Liberalii, al căror proiect de reformă fusese respins de Adunare, vor recurge la organizarea unor mişcări revendicative ţărăneşti.
24 iunie/6 iulie – 11/23 octombrie 1863 în urma asasinării lui Barbu Catargiu se instaurează guvernul prezidat de liberalul moderat N. Kretzulescu. Fostul prim-ministru se situase pe poziţii social-politice ostile reformelor liberale şi se bucurase de o mare influenţă în rândul cercurilor conservatoare.
1803
3/15 iulie – 17/29 octombrie 1864 Se reuneşte la Sibiu Dieta Transilvaniei, în care, prin abţinerea ungurilor, pentru întâia oară, românii deţin majoritatea, şi care va vota legea egalei îndreptăţiri a populaţiei române şi pe cea privitoare la folosirea limbii române în viaţa publică.
toamna Ia fiinţă la Iaşi Societatea literară Junimea, din iniţiativa lui Titu Maiorescu, V. Pogor, Theodor Rosetti şi P. D. Carp.
11/23 octombrie – 26 ianuarie/7 februarie 1865 Guvern prezidat de M. Kogălniceanu, liberal democrat şi independent, care va seconda pe Alex. Ioan Cuza în perioada cea mai fertilă în realizări social-economice din cursul domniei sale.
decembrie Se votează legea privind secularizarea averilor mănăstireşti, care prevede trecerea în proprietatea statului român a bunurilor mănăstireşti atât închinate cât şi neînchinate; aveau să între în patrimoniul naţional moşii reprezentând peste un sfert din teritoriul ţării, în schimbul unei despăgubiri care n-a mai fost plătită niciodată.
1864
16/28 martie M. Kogălniceanu prezintă proiectul legii rurale, pe care, contrar uzanţelor, îl publică şi în „Monitorul oficial”, dându-i astfel o largă publicitate. După discutarea lui în secţii, Adunarea legislativă va da vot de blam guvernului, dar Domnitorul nu va aproba demisia cabinetului Kogălniceanu, decis fiind să recurgă la lovitura de stat.
15/27 aprilie M. Kogălniceanu supune Adunării un proiect de lege electorală care comporta o de mult dorită de Domnitor lărgire a bazei electorale şi implicit o modificare în sens democratic a componenţei social-politice a Adunării.
2/14 mai Cuza dizolvă Adunarea legislativă. La proclamaţia dată cu acest prilej Domnitorul anexează textul unui proiect de constituţie: Statut dezvoltând Convenţia de la Paris sau Act adiţional la Convenţia din 7/19 august 1858, pentru care obţinuse în prealabil acordul puterilor garante. Dacă pe plan intern lovitura de stat va avea consecinţe pozitive – crearea premiselor unei mai intense angajări pe calea modernizării multilaterale punându-se capăt dominaţiei politice conservatoare-şi negative – consfinţirea domniei autoritare, nici înainte, nici după lovitura de stat Domnitorul necăutând să-şi lărgească baza politică şi afectarea libertăţilor publice – pe plan extern ea va consolida poziţia de autonomie a ţării, marile puteri fiind puse pentru a doua oară în faţa faptului împlinit şi implicit a recunoaşterii lui. Măsura constituia soluţia Domnitorului la criza politică declanşată în fapt aproape de la începutul guvernării sale. Promotor al reformei agrare şi lărgirii bazei electorale, dar situându-se în alte privinţe pe poziţii liberal moderate printr-o mai justă apreciere a conjuncturii politice interne şi internaţionale, Domnitorul colaborase totuşi atât cu conservatorii cât şi cu liberalii radicali. Domnia excesiv autoritară instituită ulterior loviturii de stat va aliena pentru totdeauna nu numai relaţia cu principalele fracţiuni politice din ţară dar şi cu conservatorii şi liberalii moderaţi ca M. Kogălniceanu, care consideraseră lovitura de stat doar ca pe o etapă necesară soluţionării principalelor probleme cu care era confruntată ţara.
10/22 – 14/26 mai Are loc plebiscitul pentru aprobarea Statutului, opera personală a lui Al. I. Cuza, convins că ţara nu era încă pregătită pentru regimul constituţional parlamentar, şi a noii legi electorale. Statutul modifica dispoziţiile Convenţiei de la Paris în sensul extinderii drepturilor puterii executive în detrimentul celei legislative. Puterea legislativă era exercitată de Adunarea legislativă, Senat şi Domnitor, care avea doar el iniţiativa legilor, elaborarea lor fiind încredinţată Consiliului de Stat, organ consultativ al Domnitorului; Senatul sau Corpul ponderator era format din 9 membri de drept şi 64 numiţi; responsabilitatea guvernului faţă de Parlament era desfiinţată. Legea electorală dădea posibilitatea participării la viaţa politică mai ales a burgheziei mici şi mijlocii, prin statuarea a două colegii teritoriale, unul pentru judeţe, altul pentru oraşe; legea prevedea, înlăuntrul fiecărui colegiu, două categorii de alegători, alegătorii primari, cu un cens foarte scăzut (48 lei), şi alegătorii direcţi, aleşi de cei dintâi, care la rândul lor îi alegeau pe deputaţi; eligibilii trebuiau să îndeplinească condiţia de a şti carte, restricţie importantă în epocă.
16/28 iunie Cu prilejul călătoriei lui Alexandru Ioan Cuza la Constantinopol se semnează Actul adiţional la Convenţia din 7/19 august 1858, în care se stipulează dreptul principatelor de a-şi modifica legile de administraţie internă fără aprobarea puterilor.
14/26 august Alex. Ioan Cuza promulgă prin decret Legea rurală prin care se legifera desfiinţarea clăcii şi a celorlalte servituţi feudale în schimbul unei despăgubiri acordate proprietarilor de moşii în decurs de 15 ani (despăgubire care nu reprezenta, ca în cazul unei împroprietăriri, preţul pământului, ci preţul capitalizat al prestaţiilor feudale) şi trecerea în stăpânirea ţăranilor a unor însemnate suprafeţe de pământ, corespunzătoare diferitelor categorii de săteni; în urma aplicării acestei legi au fost împroprietăriţi 463 544 de ţărani care au primit 1810311 ha din moşiile particulare şi ale statului. Legea a reprezentat cea mai importantă reformă social-economică din secolul XIX pe linia transformării capitaliste a agriculturii; oportunitatea ei va fi acceptată chiar de conservatori, a căror atitudine retrogradă reclamase intervenţia repetată în problemă a înseşi marilor puteri şi care, pe de altă parte, vedeau în ea şi sursa unor viitoare avantaje ale moşierimii; într-adevăr noua reglementare a raporturilor agrare atribuia prea puţin pământ de hrană ţăranilor, suprafaţa prevăzută nedepăşind decât neglijabil pe cea acordată în folosinţă de legiuirile anterioare; prin fracţionare aceste loturi se vor pulveriza într-o generaţie; vechiul drept de folosinţă a pământului de către însurăţei şi valizi neîmproprietăriţi era desfiinţat (aceştia urmând conform legii să fie împroprietăriţi); nereglementându-se devălmăşia obligatorie a păşunilor, ci comasarea şi delimitarea acestora pentru împărţirea lor între locuitorii aceluiaşi sat, aceştia le transformă în terenuri de cultură, ceea ce avea să ducă la necesitatea, pentru săteni, de a apela la învoieli libere şi pentru păşune; aceste lacune şi deficienţe ale reformei agrare atrag necesitatea legiferării tocmelilor agricole, căci învoiala liberă, prevăzută de lege, dădea naştere la abuzuri; Kogălniceanu simţind nevoia unei reglementări, în spiritul legiuirii lui Grigore Ghica, va dispune supravegherea tocmelilor de către administraţie.
1865
26 ianuarie/7 februarie – 14/26 iunie Guvern C. Bosianu, constituit după demisia cabinetului Kogălniceanu.
5 iunie Iosif Vulcan fondează la Pesta revista literară şi enciclopedică „Familia” care din 1880 va apărea la Oradea.
20 august/l septembrie Se promulgă decretul imperial de închidere a Dietei din Sibiu şi de anulare a legislaţiei elaborate de aceasta în perioada 1863-1864; la 8/20 noiembrie se deschide la Cluj noua Dietă a Transilvaniei în care nobilimea maghiară îşi asigurase o situaţie preponderentă şi care va vota la 24 noiembrie/6 decembrie încorporarea Transilvaniei în Ungaria.
1866
1866-1868 Criza europeană provocată de creşterea puterii Prusiei şi de declinul Imperiului austriac (războiul austro-prusian şi austro-italian din iunie-iulie) constituie conjunctura prielnică intensificării luptei de eliberare naţională. Liberalii radicali, cu asentimentul Domnitorului Carol, consideră situaţia propice pentru o intervenţie militară în provinciile româneşti din Imperiul habsburgic, pe fondul unor răscoale ale românilor de acolo. Dar, cu tot ajutorul acordat de România luptei de eliberare a maghiarilor şi în ciuda tratativelor duse cu ei la Bucureşti, aceştia refuză constant să cadă de acord fie şi asupra autonomiei Transilvaniei. Conjunctura se arată favorabilă şi obţinerii independenţei, vizându-se unirea eventuală a popoarelor din zonă într-o confederaţie balcanică, dar cu marcate rezerve din partea românească, care privea cu aprehensiune o schimbare a echilibrului existent între cele două imperii din Orientul Europei. În timpul guvernărilor liberale şi conservatoare din deceniul următor se va duce o politică de stimulare a focarelor de agitaţie din Imperiul otoman, fruntaşii mişcării de eliberare a bulgarilor pregătind o eventuală insurecţie pe teritoriul României.
11/23 februarie Alexandru Ioan Cuza este silit să abdice. Se instituie o locotenenţă domnească formată din N. Golescu, Lascăr Catargiu şi N. Haralambie, care va numi un guvern provizoriu.
11/23 februarie-10/22 mai Guvern I. Ghica – intern D. Ghica – externe I. Ghica – finanţe D. A. Sturdza P. Mavrogheni justiţie I. Cantacuzino culte C. A. Rosetti război D. Lecca lucrări publice D. A. Sturdza
Cuza se autoexilează la Viena, apoi la Florenţa şi moare la Heidelberg în 1873. Detronarea lui fusese determinată în principal de doi factori: 1. opoziţia grupărilor conservatoare şi radical liberale coalizate („monstruoasa coaliţie”, a cărei platformă politică începând din 1860 era răsturnarea guvernelor moderate ale lui Cuza apoi, de la sfârşitul lui 1862, când se încheie alianţa propriu-zisă, înlăturarea Domnitorului, înlocuirea lui cu un principe străin şi restaurarea regimului constituţional, făcea şi o intensă propagandă externă pentru obţinerea acordului puterilor garante la perpetuarea Unirii după eliminarea lui Al. I. Cuza; cât de riscantă era înlăturarea Domnitorului se vede între altele din veleităţile Porţii la o intervenţie militară şi din reactualizarea unui proiect mai vechi al lui Napoleon III, care oferea Austriei Principatele în schimbul Veneţiei). 2. criza regimului personal instituit prin lovitura de stat, manifestată prin opoziţia crescândă a Adunărilor legiuitoare la ingerinţele puterii executive.
26 februarie/10 martie – 1/13 aprilie Au loc lucrările Conferinţei din Paris a celor şapte puteri garante privitoare la problema Principatelor, cărora le este recunoscută unirea şi după încetarea guvernării lui Alex. I. Cuza, precum şi dreptul de- a alege un principe străin dintr-o dinastie europeană.
28 februarie/12 martie Adunările votează proiectul de organizare a gărzii civice, în scopul menţinerii ordinii; garda urma să fie formată din locuitori ai oraşelor, între 20 şi 40 de ani, neieşiţi la sorţi pentru armata permanentă.
18/30 martie Este promulgată legea tocmelilor agricole (proiectată în termeni mai favorabili ţăranilor, încă din ultimele luni ale guvernării lui Cuza). Se prevedea că toate tocmelile agricole trebuie legalizate de autorităţile comunale; neînţelegerile provenite din neîndeplinirea contractelor de lucrări agricole erau scoase de sub prevederile dreptului comun, legea stabilind ca ele să fie judecate de consiliul comunal, care avea şi datoria de a-şi pune imediat în aplicare hotărârile, putând recurge la sprijinul vătăşeilor şi al dorobanţilor. Legea îi obliga pe ţărani să respecte învoielile contractate liber, însă sub constrângerea economică creată de insuficienţele împroprietăririi, şi avea în esenţă menirea să le asigure marilor proprietari mâna de lucru necesară, în această fază de tranziţie precipitată de la relaţiile feudale la cele capitaliste.
1/13 aprilie Se constituie la Bucureşti, din iniţiativa lui C. A. Rosetti, Societatea Literară Română, for cultural panromânesc cu misiunea de a fixa ortografia şi de a elabora o gramatică şi un dicţionar.
2/14-8/20 aprilie Se desfăşoară plebiscitul pentru alegerea prinţului Carol de Hohenzollern-Sigmaringen pe tronul României.
28 aprilie/10 mai îşi începe activitatea noua Adunare legislativă (devenită ulterior Constituantă), majoritar conservatoare din cauza disensiunilor dintre principalele grupări liberale: moderaţii care sprijiniseră domnia lui Cuza şi care vor fi împiedicaţi de toate grupările politice să intre în Adunare, moderaţii munteni grupaţi în jurul lui Ion Ghica, fracţiunea liberă şi independentă din Moldova condusă de N. Ionescu şi liberalii radicali grupaţi în jurul lui Ion Brătianu şi C. A. Rosetti. Adunarea va aproba alegerea lui Carol de Hohenzollern consacrată prin plebiscit. Christian Tell, I. Heliade-Rădulescu, N. Ionescu ş.a. se opun, preconizând o domnie pământeană.
10/22 mai Domnitorul Principatelor Unite, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, Carol I, depune jurământ de Domnitor constituţional în faţa Adunării deputaţilor, a locotenenţei domneşti şi a guvernului provizoriu. Se înfăptuia astfel un mai vechi deziderat, formulat şi în Adunările ad-hoc, dictat de necesitatea de a impune şi consolida existenţa politică a Principatelor pe plan internaţional.
11/23 mai -14/26 iulie Guvern de coaliţie L. Catargiu
interne L. Catargiu
externe P. Mavrogheni
finanţe I. C. Brătianu
justiţie I. Cantacuzino
culte C. A. Rosetti
război I. Gr. Ghica
lucrări publice D. A. Sturdza
1/13 iulie Se promulgă noua Constituţie a României (în vigoare cu modificări -1879, 1884, 1917 – până în 1923); în virtutea ei statul ia oficial numele de România cu steagul albastru-galben-roşu; se instituie regimul monarhiei constituţionale fără a se menţiona dependenţa de Imperiul otoman;. Domnitorul, şef al puterii executive şi al armatei, e socotit inviolabil (nonresponsabil), responsabilitatea revenind miniştrilor numiţi de el, şi deţine drept de veto absolut în sancţionarea legilor votate în prealabil de parlamentul alcătuit din Adunare şi Senat; patru colegii censitare, primele două exclusiv moşiereşti, aleg Adunarea şi două colegii, deosebite de primele, Senatul (doar 0,7% din populaţia ţării figurând în rândul alegătorilor); se consfinţesc: inviolabilitatea proprietăţii private, libertăţile cetăţeneşti, libertatea presei şi a întrunirilor politice. Constituţia avea la bază un proiect al cărui model era constituţia belgiană în vigoare, la acea dată cea mai liberală constituţie din Europa. Proiectul prevăzând o singură Adunare legislativă aleasă de trei colegii censitare şi drept de veto suspensiv pentru Domnitor, va întâmpina o puternică opoziţie conservatoare. Neînţelegerile pe marginea proiectului duc la constituirea unui „comitet compromisoriu”. Conservatorii reuşesc să impună sistemul bicameral, dorit şi de Domnitor şi de puteri, şi dreptul de veto absolut (de care de altfel Carol nu se va folosi niciodată), liberalii – largile libertăţi individuale. Legea electorală era inclusă în Constituţie pentru a nu. putea fi modificată de Adunările ordinare, ci numai de o Constituantă. Liberalii mai obţin dreptul exclusiv al Adunării de-a vota bugetul. Sistemul electivităţii magistraturii este respins dar şi inamovibilitatea magistraţilor. Articolul 7 din proiect, prevăzând că religia nu constituie un obstacol la naturalizare iar împământeniţii se pot bucura de drepturi politice, întâmpină din motive economice opoziţia Adunării şi se votează o nouă redactare a articolului prevăzând că numai străinii de rituri creştine pot dobândi împământenirea. Cu tot ascendentul politic acordat marii proprietăţi funciare, Constituţia din 1866 este o constituţie esenţialmente burgheză, întemeindu-se pe principiile proclamate de Revoluţia Franceză. Regimul parlamentar astfel instituit intră în categoria sistemelor reprezentative parlamentare bazate pe preponderenţa guvernului, adică a puterii executive asupra celei legislative. Regele dispunea de formarea guvernului şi de dizolvarea Adunărilor iar guvernul, prin ingerinţe în alegeri, obţinea Adunări majoritar guvernamentale, simple organe de ratificare a activităţii legislative a acestuia; soarta guvernului depindea de Domnitor, de la care primea puterea şi care singur putea să i-o retragă devenind astfel arbitru al luptei dintre partide. Totuşi mecanismul nu funcţiona după bunul plac al şefului statului, măsurile pe care le lua depinzând şi de presiunea crescândă a forţelor de opoziţie
– aici rezidă explicaţia reală a manifestărilor antidinastice ale unor grupări politice ţinute prea mult timp departe de putere
-, marea libertate a presei şi a întrunirilor permiţându-i să sondeze opinia publică şi să sesizeze momentul în care era necesar să desemneze un nou şef de guvern.
15/27 iulie -28 februarie/12 martie 1867
Guvern de coaliţie I. Ghica
interne I. Ghica
externe Gh. Ştirbei
finanţe P. Mavrogheni
justiţie I. Cantacuzino
culte C. A. Rosetti; I. Strat
război Ion Gr. Ghica; N. Haralambie; Th. Gherghel
lucrări publice D. A. Sturdza
7/19 august Concesionarea liniei ferate Bucureşti-Giurgiu companiei engleze John Trevor Barclay – John Stainforth.
11/23 octombrie Firman al Porţii de investitură a lui Carol I, prin care Turcia recunoaşte unirea definitivă a Principatelor şi recomandă chiar ereditatea tronului.
1867
februarie în urma înţelegem de la hotelul Concordia între liberalii radicali, liberalii fracţionişti independenţi şi liberalii moderaţi grupaţi în jurul lui M. Kogălniceanu se constituie coaliţia – dominată de liberalii radicali – Care va răsturna guvernul I. Ghica şi va deţine puterea sub trei guverne liberale. Liberalii radicali – gruparea cea mai unitară, organizată şi disciplinată, pe cale de a deveni un partid puternic, pregătit pentru conducere – constituiseră la Bucureşti Societatea Amicii Constituţiunii, al cărei Comitet politic central coordona activitatea a numeroase comitete judeţene şi locale şi asociaţii secrete de tip revoluţionar în tradiţia mazziniană şi carbonară, recurgând la agitaţia politică de masă şi la presiunea populară asupra puterii. Programul lor politic de perspectivă preconiza, explicit sau nu: trecerea către o agricultură de tip capitalist, nu numai în ce priveşte relaţiile, ci şi prin organizarea ei modernă (investiţii, modernizare tehnică, irigaţii etc.) pentru a asigura ţărănimii statutul de pătură socială cu o pondere politică pe măsura rolului ei economic real, abolirea legii tocmelilor agricole şi a arendăşiei, reducerea fiscalităţii excesive, constituirea de credite pentru ţărani pentru a-i sustrage exploatării uzurare, consolidarea şi extinderea micii proprietăţi, răspândirea învăţământului elementar şi profesional la sate, ridicarea nivelului sanitar în vederea creşterii demografice a ţărănimii – toate aceste măsuri urmărind consolidarea statului Român modern si salvgardarea naţiunii în ansamblul ei; sprijinirea printr-o politică protecţionistă a dezvoltării industriei, comerţului şi institutelor de credit naţionale opunându-se ideii de dezvoltare naturală preconizată de conservatori, şi celei a liberului- schimb, posibil numai între ţări cu o dezvoltare economică de acelaşi grad. Această politică economică va favoriza dezvoltarea şi consolidarea micii burghezii autohtone.
Fracţiunea liberă şi independentă condusă de N. Ionescu, care controla Moldova şi care va rămâne tot timpul la scară provincială, era tributară ideilor sociale ale unora dintre conducătorii revoluţiei social-politice din Transilvania, în special ale lui Simion Bărnuţiu; manifesta tendinţe republicane, urmărea îngrădirea elementelor alogene pentru dezvoltarea potenţialului economic al naţiunii, precum şi redistribuirea întregii proprietăţi funciare, promovarea liberului-schimb în detrimentul protecţionismului, considerat, împreună cu prohibiţiile şi monopolurile, neprielnice dezvoltării industriei şi împovărătoare pentru consumator.
Liberalii moderaţi împărtăşeau în mare ideile fundamentale ale liberalismului, mai ales pe cele economice, dar nu şi tehnicile radicale de organizare şi luptă politică.
17 februarie Se încheie acordul austro-maghiar asupra creării statului dualist Austro-Ungaria, împărţit în Cisleitania (Austria, cu capitala la Viena) şi Transleitania (Ungaria, cu capitala la Pesta). Contele Andrássy Gyula devine prim-ministru al Ungariei.
1/13 martie Apariţia bimensualului „Convorbiri literare” la Iaşi, apoi la Bucureşti (1875-1944).
1/13 martie -16/28 august Guvern de coaliţie liberală C. A. Kretzulescu
interne Ion C. Brătianu
externe Şt. Golescu
finanţe Al. Vasescu
justiţie C. A. Kretzulescu; Şt. Golescu
culte D. Brătianu
război Th. Gherghel; G. Adrian
lucrări publice D. Brătianu
8 iunie împăratul Austriei, Franz Joseph I, se încoronează rege al Ungariei şi sancţionează legea încorporării Transilvaniei în Ungaria; la 12 iunie va abroga legile votate în Dieta de la Sibiu privitoare la egala îndreptăţire a naţiunii şi a limbii Române.
august. Societatea literară, devenită Societate Academică, îşi inaugurează lucrările în sala Ateneului.
17/29 august -30 aprilie/12 mai 1868 Guvern de coaliţie liberală Şt. Golescu
interne Şt. Golescu; I. C. Brătianu
externe Al. Teriachiu; Şt. Golescu
finanţe Ludovic Steege; Gr. Arghiropol; I. C. Brătianu
culte D. Gusti
justiţie A. I. Arion; Gr. Arghiropol; A. I. Arion
război G. Adrian
lucrări practice D. Brătianu; Panait Donici
1868
1/13 ianuarie Apare la Sibiu revista „Transilvania”, publicaţia ASTREI.
3 ianuarie Apare la Pesta, editată de Alex. Roman şi I. Poruţiu, revista „Federaţiunea”.
1/13 mai – 15/27 noiembrie Guvern de coaliţie liberală N. Golescu interne I. C. Brătianu; A. I. Arion
externe N. Golescu
finanţe I. C. Brătianu
justiţie A. I. Arion; C. Heraclide culte şi instrucţie
publică D. Gusti
război G. Adrian; I. C. Brătianu lucrări publice Panait Donici
În timpul celor trei guverne de coaliţie liberală (1/13 martie 1867-16/28 noiembrie 1868) se desfăşoară o intensă activitate legislativă; în domeniul agrar se reglementează aplicarea cu stricteţe a tocmelilor agricole, organizarea poliţiei rurale şi obligativitatea asigurării ei în scopul apărării proprietăţii, modificarea legii vânzării domeniilor statului, prin care se favoriza moşierimea de toate categoriile, în special cea mică şi mijlocie, şi burghezia interesată în agricultură; se legiferează construirea drumurilor publice, acordarea pensiilor, organizarea ministerului de finanţe, a activităţii judecătoreşti, a armatei (prevăzându-se mobilizarea întregului potenţial uman capabil de apărarea ţării, cu cheltuieli reduse), înfiinţarea unui impozit asupra băuturilor alcoolice, desfiinţarea monopolului de stat asupra tutunului (pentru încurajarea exportatorilor), reglementarea perceperii impozitelor, adoptarea unui nou sistem monetar şi fabricarea monedei naţionale (se adoptă leul ca unitate monetară şi sistemul monetar zecimal, bazat pe bimetalism). Se promulgă legea asupra construirii şi exploatării liniei ferate Suceava-Roman, concensionată unui consorţiu anglo-austriac. Concesionarea liniei Roman-Vârciorova, în condiţii oneroase pentru statul Român, consorţiului prusac Strousberg, impusă guvernului de Carol I, interesat de pătrunderea capitalului german în România şi care va dispune, contrar prevederilor constituţionale interzicând accesul străinilor în funcţiile publice, şi numirea germanului Ambron în funcţia de comisar pentru supraveghere al statului Român, va întâmpina o puternică opoziţie în Adunări. Proiectul de lege electorală pentru interpretarea celei în vigoare şi care urmărea prin întărirea colegiului III şi desfiinţarea Senatului consolidarea poziţiei burgheziei în Adunările legislative nu va fi sancţionat de Senat.
16/28 noiembrie -1/13 februarie 1870 Guvern D. Ghica, de coaliţie între conservatori şi liberalii moderaţi:
interne M. Kogălniceanu; D. Ghica
externe D. Ghica; M. Kogălniceanu; N. Calimachi-Catargiu
finanţe Alex. G. Golescu
justiţie V. Boerescu; D. Ghica,; Gh. Gr. Cantacuzino
culte şi instrucţiune
publică Al. Papadopol-Calimah; Al. Krezulescu; G. Mârzescu
război A. Duca; G. Manu
Liberalii radicali, care controlaseră trei guverne de coaliţie, sunt siliţi să se retragă de la conducere în primul rând sub presiunea puterilor garante, nemulţumite de: interesul radicalilor faţă de situaţia Românilor din Transilvania, tendinţa de emancipare a ţării de sub suzeranitatea otomană, favorizarea acţiunii revoluţionarilor bulgari pe teritoriul României, măsurile de îngrădire a poziţiei economice a evreilor; în al doilea rând, din cauza neconcordanţei de vederi cu Domnitorul în privinţa organizării armatei şi a neregulilor în funcţionarea concesionării căilor ferate. În fapt radicalii urmăriseră să subordoneze monarhia scopurilor lor politice şi, nereuşind, vor dezlănţui un larg curent de opoziţie antidinastică, mai ales în rândul păturilor sociale orăşeneşti. Guvernul D. Ghica, deşi venit la putere şi cu asentimentul liberalilor radicali, va retrage din Adunări proiectele lor de legi, va dizolva Camera şi va organiza noi alegeri care, strâns controlate de M. Kogălniceanu, ministru de interne, vor da o majoritate antiradicală.
7 decembrie Parlamentul maghiar votează legea naţionalităţilor şi legea învăţământului, prin care se proclamă existenţa în Ungaria a unei singure naţiuni, cea ungară, şi a unei singure limbi oficiale, maghiare.
12/24 decembrie Se deschide agenţia diplomatică Română la Viena, însărcinată cu reprezentarea intereselor României pe lângă guvernele de la Viena, Berlin şi St. Petersburg.
1869
26 ianuarie/7 februarie Conducătorii politici ai românilor din Banat şi Ungaria, reuniţi la Timişoara, pun bazele Partidului Naţional al Românilor din Banat şi Ungaria, de orientare activistă.
23-24 februarie – 7-8 martie Conducătorii politici ai Românilor din Transilvania, reuniţi la Miercurea, întemeiază Partidul Naţional al Transilvaniei, de orientare pasivistă.
1870
2/14 februarie -24 martie/5 aprilie Guvern Alex. G. Golescu
interne Al. G. Golescu
externe Al. G. Golescu
finanţe I. Cantacuzino
justiţie D. P. Vioreanu
culte şi instrucţie G. Mârzescu
război G. Manu
lucrări publice D. Cozadini
După demiterea guvernului urmează aproape o lună de criză ministerială, simptom al crizei generale a regimului monarhiei constituţionale.
20 aprilie/2 mai-14/26 decembrie Guvern conservator Manolache Costache Epureanu interne M.C. Epureanu
externe P.P. Carp
finanţe C. Grădişteanu
justiţie Al. Lahovari
culte şi instrucţie V. Pogor; P.P. Carp
război G. Manu
lucrări publice Gh. Gr. Cantacuzino
19 iulie Izbucneşte războiul franco-prusian, care avea să se încheie la 26 februarie 1871 cu înfrângerea Franţei.
8/20 august Se declanşează şi este imediat înăbuşită mişcarea antidinastică de la Ploieşti, condusă de Al. Candiano-Popescu, care proclamă detronarea lui Carol şi instituirea republicii. Evenimentul
se înscrie în lunga serie de violente manifestări antidinastice ale liberalilor radicali şi fracţionişti care, împreună cu alte elemente de opoziţie, urmăresc, în speranţa că Germania va fi înfrântă în războiul cu Franţa, răsturnarea Domnitorului. Se recurge la campanii de presă, propagandă în străinătate, acţiuni conspirative de proporţii (se plănuise declanşarea simultană a revoluţiei republicane în 7 oraşe, între care Bucureşti şi Craiova). Propaganda antidinastică se folosea şi de falimentul companiei Strousberg, devenit obiect al unei anchete parlamentare.
noiembrie-decembrie Domnitorul Carol trimite suveranilor puterilor garante o scrisoare prin care le semnalează dificultăţile întâmpinate în guvernarea ţării din cauza instituţiilor ei prea liberale şi le cere ca la viitoarea conferinţă de la Londra să ia în considerare modificarea în sens restrictiv a sistemului politic din România. Concomitent Carol pregăteşte un memoriu preconizând înfiinţarea unui Consiliu de Stat cu largi atribuţii, restrângerea prerogativelor Camerei şi a dreptului de vot, crearea unui Senat permanent cu membri numiţi, limitarea libertăţii presei, desfiinţarea gărzii civice. Alcătuit cu concurs conservator, memoriul este ferm respins de guvernul Ion Ghica. El va fi urmat, în ianuarie 1871, de o scrisoare a principelui Carol către un prieten fictiv, publicată în „Allgemeine Zeitung” din Augsburg şi în care Domnitorul critica sever realităţile politice româneşti şi îşi exprima intenţia de a renunţa la tron.
18/30 decembrie -11/23 martie 1871 Guvern Ion Ghica
interne I. Ghica
externe N. Gr. Racoviţă; N. Calimachi-Catargiu
finanţe D. A. Sturdza
justiţie D. Cariagdi
culte şi instrucţie N. Gr. Racoviţă
război E. Pencovici
lucrări publice D. Berindei
Guvernul îi e impus Domnitorului de către Corpurile legiuitoare şi reprezintă coaliţia tuturor fracţiunilor din Cameră ostile monarhiei.
1871
6/18 martie în urma unei anchete parlamentare, Camera adoptă hotărârea ca cei implicaţi în falimentara concesie Strousberg să fie urmăriţi pe cale judiciară, în ciuda ameninţărilor lui Strousberg că va şti, cu ajutorul guvernului german, să obţină despăgubirile considerabile pe care le reclama.
10/22-11/23 martie La sala Slătineanu, cu ocazia celebrării de către colonia germană din Bucureşti a aniversării împăratului Wilhelm I şi victoriei Prusiei în războiul franco-german are loc o violentă manifestare antigermană şi antidinastică, poate nu organizată de liberalii radicali, aşa cum aveau s-o afirme în repetate înduri, ci de conservatori, dar în atmosfera întreţinută timp de doi ani de grupările antidinastice. Manifestarea, protestul consulului german şi atitudinea primului ministru îl determină pe Domnitor, hotărât să părăsească ţara, să abdice. Parlamentul, convocat în şedinţă secretă de fostul locotenent domnesc Lascăr Catargiu, se declară pentru menţinerea principelui Carol pe tronul României,. evitând astfel să expună ţara unor grave complicaţii externe.
11/23 martie-4/16 aprilie 1876 Guvern conservator Lascăr Catargiu
interne L. Catargiu
externe G. Costa-Foru; L. Catargiu; V. Boerescu; L. Catargiu; I. Bălăceanu;
finanţe P. Mavrogheni; G. Gr. Cantacuzino; I. Strat
justiţie N. Kretzulescu; G. Costa-Foru; Manolache Costache Epureanu;
Chr. Tell; Al. Lahovari
culte şi instrucţie publică G. Costa-Foru; Chr. Tell; V. Boerescu; T. Maiorescu; P. P. Carp război Chr. Tell; I. Em. Florescu
lucrări publice N. Kretzulescu; G. Gr. Cantacuzino; Th. Rosetti; Al. Lahovari
Guvernul, o dată cu instalarea căruia se încheie perioada de instabilitate guvernamentală şi parlamentară, de acomodare atât a grupărilor politice cât şi a Domnitorului cu regimul monarhiei constituţionale, rezulta din coalizarea fracţiunilor conservatoare: V. Boerescu şi Dimitrie Ghica (cu ziarul „Presa”, devenit organul întregii coaliţii), M. Costache Epureanu, I. Em. Florescu, Gr. M. Sturdza, Chr. Tell, N. Kretzulescu, P. Mavrogheni, G. Costa-Foru, Junimea (P. P. Carp, Th. Rosetti, Ion Strat, Titu Maiorescu etc.) şi Juna dreaptă (Al. Lahovari, G. Gr. Cantacuzino, I. Cantacuzino etc.). Din cauza deosebirilor de vederi şi interese şi a veleităţilor de putere, coaliţia rămâne o alianţă la vârf a unor grupări politice care nu reuşiseră încă să constituie un partid bine organizat, cu şef unic şi un puternic organ de presă. Dincolo de nuanţele diverse, conservatorii militau pentru dezvoltarea organică şi naturală a societăţii Româneşti, reprobând o evoluţie precipitată şi vizând adecvarea treptată a ţării, prin stabilitate, ordine şi dezvoltare culturală, la instituţiile constituţionale. O tendinţă radicală se va manifesta prin Petiţia de la Iaşi, redactată de un
„comitet politic al conservatorilor liberali”, prezidat de Gr. M. Sturdza, care cerea: suprimarea sau îngrădirea a numeroase libertăţi politice, modificarea sistemului electoral prin mărirea censului la toate colegiile, investirea Domnitorului cu dreptul de a numi 16 senatori, reînfiinţarea pedepsei cu moartea, colonizarea cu germani etc. Petiţia, neluată în considerare de guvernul Lascăr Catargiu, era semnată de 80 de conservatori, între care figurau, cu anumite rezerve, şi junimiştii (cu excepţia lui P. P. Carp).
13 martie Se semnează la Londra de către cele 7 puteri europene tratatul consemnând revizuirea stipulaţiilor Tratatului de la Paris (1856) privitoare la regimul Mării Negre şi al Dunării. Se reafirmă principiul închiderii strâmtorilor şi se acordă Imperiului ţarist, care denunţase încă din 1870 principiul neutralităţii Mării Negre, dreptul de-a deţine flotă de război nelimitată şi arsenale pe litoral. Se hotărăşte prelungirea Comisiei Europene a Dunării cu 12 ani, condiţiile reuniunii proiectatei Comisii riverane urmând a fi stabilite printr-o înţelegere a statelor riverane, inclusiv România şi Serbia. Se manifestă şi cu acest prilej tendinţa Austriei de-a obţine un drept exclusiv asupra Dunării pe tot parcursul ei. Deşi forul internaţional refuzase să ia în discuţie doleanţe de mai mică importanţă ale României (consacrarea numelui ţării de ex.), el reafirma principiul neintervenţiei în afacerile interne ale statului naţional Român.
18 martie Are loc insurecţia proletariatului parizian, răsturnarea dominaţiei burgheziei şi instaurarea Comunei, proclamată oficial la 27 martie. La 21-28 mai Comuna este înăbuşită în sânge de către guvernul Thiers, refugiat la Versailles.
august Se înfiinţează societatea de asigurare Dacia, din iniţiativa lui V. Boerescu si G. Costa-Foru.
14/26-15/27 august Are loc serbarea de la Putna. Tineri din toate provinciile Româneşti, constituiţi într-un Congres al studenţilor Români de pretutindeni, au celebrat, într-o atmosferă de entuziastă solidaritate naţională, 400 de ani de la sfinţirea ctitoriei lui Ştefan cel Mare. Serbarea s-a bucurat de sprijinul financiar al lui Dimitrie Brătianu şi V. Boerescu.
8/20 noiembrie Se desfăşoară la Iaşi Congresul presei de nuanţă liberală, prezidat de A. D. Holban, în vederea stabilirii unei conduite comune în presa fracţiunilor faţă de problemele cu care era confruntată ţara. Congresul precedă o largă fuziune între fracţiunile liberale.
decembrie Se înfiinţează Şcoala Superioară de Război.
1872
6/18 mai Se deschide agenţia diplomatică Română la Berlin.
13/25 septembrie Se inaugurează oficial liniile Piteşti-Bucureşti-Buzău, Galaţi-Tecuci-Roman şi Gara de Nord. Se deschide linia ferată Bucureşti-Ploieşti.
1873
16/28 martie Se deschide agenţia diplomatică Română la Roma.
6 iunie Se încheie convenţia de la Schonbrunn (Viena) între Alexandru II, împăratul Rusiei, şi Franz Joseph I, împărat al Austriei şi rege al Ungariei. La 23 octombrie aderă la convenţie şi Wilhelm I, împăratul Germaniei, constituindu-se Alianţa celor trei împăraţi. Guvernul conservator român încercă o apropiere de cele trei puteri în vederea obţinerii independenţei pe cale
diplomatică. Liberalii radicali se opun, considerând că acestea reprezintă pentru România o primejdie mai mare decât Imperiul otoman în agonie şi preconizând o solidă consolidare financiară a ţării şi pregătirea armatei pentru acţiune militară.
2/14 noiembrie Se remite reprezentanţilor puterilor garante la Bucureşti nota ministrului de externe V. Boerescu privitoare la dreptul României de a angaja negocieri cu caracter economic cu alte state.
1874
24 martie/3 aprilie Se deschide agenţia diplomatică Română la St. Petersburg.
aprilie Se înfiinţează societatea de asigurare România, sub conducerea conservatorului moderat Dim. Ghica.
26 noiembrie Parlamentul maghiar votează o nouă lege electorală, prin care se fixează pentru Transilvania un cens foarte ridicat care va exclude din rândul alegătorilor pe aproape toţi românii.
1875
ianuarie–martie Se constituie coaliţia de la Mazar Paşa (casa maiorului englez statornicit în România, Stephen Lakeman, fost ofiţer în armata otomană sub numele de Mazar Paşa), prin care se pun bazele Partidului Liberal, mai târziu Naţional- Liberal, încheindu-se astfel o activitate începută din 1871. La 24 mai/5 iunie formaţiile I. C. Brătianu – C. A. Rosetti, M. Kogălniceanu, Ion Ghica, A. G. Golescu, G. Vernescu, fracţiunea liberă şi independentă de la Iaşi şi conservatorul dizident
D. C. Epureanu, subscriu programul cerând: respectarea Constituţiei inclusiv a legii electorale de către puterea executivă (Domnitor şi guvern), o politică externă care să ţină seama de interesele ţării (mai ales economice); îmbunătăţirea situaţiei populaţiilor rurale prin împroprietărirea unor categorii de populaţie, înfiinţarea de şcoli la sate şi aluziv intrarea tocmelilor agricole în competenţa dreptului comun, organizare şi justiţie în armată şi abolirea legii miliţiilor asupritoare pentru populaţia rurală, scăderea sarcinilor contribuabililor prin scăderea cheltuielilor „publice”, descentralizarea administraţiei, magistraturii, clerului şi corpului didactic, şi avertizând că respectarea principiilor pactului fundamental poate „feri ţara şi instituţiile ei atât de excesele despotismului cât şi de comoţiunile violente ale răzbunărilor populare”. Se alege un comitet format din 25 de membri, al cărui nucleu este puternicul grup al radicalilor.
22 iunie în urma proiectului avansat de V. Boerescu încă din 1873 şi a unor complicate tratative cu Poarta şi cu celelalte puteri garante, se semnează la Viena Convenţia comercială Româno-austro-ungară pe 10 ani, pe principiul liberului-schimb, păgubitoare din punct de vedere economic, dar reprezentând o victorie politică în direcţia dobândirii independenţei. Convenţia, votată de Camere în iulie, va fi aspru criticată de liberali care vor demisiona în masă din Corpurile legiuitoare în semn de protest.
9 iulie Izbucneşte la Nevesinje, în Herţegovina, răscoala antiotomană care, în august, se va extinde şi în Bosnia. Serbia şi Muntenegrul trimit voluntari şi arme. Se declanşează astfel criza orientală, care va dura până în 1878 şi în contextul căreia guvernul Român va face demersuri diplomatice pentru obţinerea neutralităţii şi independenţei României. Domnitorul Carol va considera posibilă numai rezolvarea pe calea armelor, cu concursul popoarelor direct interesate.
septembrie Au loc festivităţi organizate de Habsburgi la Cernăuţi în vederea sărbătoririi a un secol de la încorporarea Bucovinei în Austria, prilej cu care se inaugurează şi Universitatea din Cernăuţi. Partidul Naţional-Liberal Român organizează manifestări în memoria Domnitorului Grigore Ghica, care protestase cu preţul vieţii împotriva anexiunii.
decembrie Se înfiinţează societatea de asigurare Unirea, din iniţiativă liberală, fără sprijinul marilor comercianţi şi bancheri. Dintre cele trei societăţi de asigurare înfiinţate în aceşti ani, burghezia mare sprijinea Dacia şi România, cea mijlocie şi mică – Unirea.
1876
l5/27 martie Apare la Bucureşti cotidianul „Timpul”, organ oficial conservator (1876-1884, 1889- 1900, 1919-1922), preluând rolul „Presei” lui V. Boerescu, care trecuse în opoziţie. Nucleul organizatoric care va asigura apariţia ziarului şi-i va imprima orientarea ideologică îi numără pe: Lascăr Catargiu, I. Em. Florescu, P. Mavrogheni, G. Manu, C. Suţu, Al. Lahovari, T. Maiorescu, Th. Rosetti, A. Ştirbei, V. Pogor, G. Filipescu, N. Drosu, Gr. Păucescu, G. Băleanu, I.. Paciurea, A. Catargiu, P. Millo şi Gr. Triandafil.
15/27 martie Se semnează la Bucureşti Convenţia comercială şi de navigaţie româno-rusă, pe 10 ani.
31 martie/12 aprilie în urma destrămării coaliţiei conservatoare (paralel cu întărirea celei liberale), guvernul conservator Lascăr Catargiu demisionează, cu asentimentul Domnitorului, care vedea în conservatori o piedică în dobândirea independenţei pe calea armelor. Legislaţia conservatoare (1871-1876): legea împrumutului domenial (împrumut intern dobândit prin ipotecarea a 381 domenii ale statului); legea pentru reînfiinţarea monopolului tutunului; legea pentru instituirea taxei de timbru şi înregistrare; legea asupra licenţelor din domeniul comerţului şi industriei băuturilor alcoolice; legea asupra convertirii datoriei flotante într-un împrumut perpetuu cu dobânda de 5%; legea pentru rezilierea concesiei Strousberg şi pentru preluarea concesiei de către bancherii G. Bleichroder şi A. Hansemann; legea pentru construirea liniei ferate de joncţiune Iaşi-Ungheni şi legea joncţiunii cu căile ferate din Austro-Ungaria prin Predeal; legea pentru mai buna organizare a cadrelor superioare ale armatei; legea pentru modificarea legii de organizare a puterii armate din 1868 (se dispune organizarea armatei teritoriale unice, puternic centralizată, după model german); legea consiliilor judeţene (pentru punerea în acord a legii similare din 1864 cu Constituţia şi legea electorală); legea sistemului electiv comunal (două colegii censitare la sate, patru la oraşe; primarul fiind numit de puterea centrală se realiza o centralizare autoritară a administraţiei); legea de modificare a legii tocmelilor agricole care specifica în ce cazuri poate fi autorizată încheierea unei învoieli, precizând că numai învoielile astfel prevăzute pot fi legalizate de consiliile comunale şi executate de administraţie; se introducea clauza de solidaritate, se transformau dobânzile în obligaţii de învoieli agricole şi se impunea obligativitatea ţinerii unei evidenţe scrise a învoielilor, pentru evitarea abuzurilor; măsurile, mult mai avantajoase pentru ţărani, din proiectul de lege propus de Senat şi sprijinit de L. Catargiu şi M. Kogălniceanu, au fost respinse de Cameră, în ciuda marelui număr de deputaţi liberali, Camera va introduce răspicat şi prevederea conform căreia se putea apela la sprijinul dorobanţilor pentru constrângerea ţăranilor; legea asupra alegerii mitropoliţilor şi episcopilor în vederea constituirii Sinodului Bisericii ortodoxe autocefale române; legea creditului funciar rural, credit funciar moşieresc constituit prin asocierea marilor proprietari, baza primei mari instituţii de credit modern din România; crearea creditului funciar urban; legea vamală cu clauze protecţioniste şi orientată în direcţia emancipării economice faţă de Poartă; se adoptă tarife generale; legea pentru încurajarea industriei zahărului etc. Legea pentru acoperirea deficitului bugetar din 1875 (prin emiterea de bonuri de tezaur de 16000000, plata lor urmând să se facă din împrumutul de 42 500 000 pe care guvernul fusese autorizat să-l contracteze în străinătate pentru construcţii feroviare) şi legea privind construirea la Bucureşti a unei şcoli militare pregătitoare, ambele adoptate de Cameră, vor fi votate de Senat în timpul guvernului M. Costache Epureanu. Alte proiecte, ca înfiinţarea Băncii Naţionale, vor întâmpina o puternică opoziţie liberală şi nu se vor putea materializa.
4/I6 aprilie – 26 aprilie/8 mai Guvern de tranziţie I. Em. Florescu
interne I. Em. Florescu
externe D. Cornea
finanţe Chr. Tell
justiţie D. P. Vioreanu; D. Cornea
culte şi instrucţie Al. Orăscu
război I. Em. Florescu
lucrări publice Th. Gherghel
27 aprilie/9 mai -23 iulie/4 august Guvern de coaliţie liberală M. Costache Epureanu interne G. D. Vernescu
externe M. Kogălniceanu
finanţe I. C. Brătianu
justiţie M. Pherekyde
culte şi instrucţie Gh. Chiţu
război G. Slăniceanu
lucrări publice M. Costache Epureanu
Sub acest guvern se votează credite pentru Ministerul de Război, necesare pregătirii armatei. Coaliţia liberală de la Mazar Paşa începe să se destrame, o dată cu venirea la putere, liberalii radicali căutând să se debaraseze de elementele moderate.
25 mai/6 iunie Tineretul liberal se organizează în Uniunea Democratică Română, sub conducerea lui Eugen Stătescu, apropiat prin idei de I. C. Brătianu.
iunie Alegerile pentru Cameră ca şi cele parţiale pentru Senat, din mai, dau o majoritate zdrobitoare radical liberală, cu. toată opoziţia ministrului de interne G. Vernescu. G. Chiţu şi Simeon Mihălescu sunt aleşi cu unanimitate, iar C. A. Rosetti şi N. Fleva aproape cu unanimitate.
16/28 iunie Se remite Imperiului otoman şi celorlalte puteri garante memoriul guvernului român, redactat de M. Kogălniceanu, prin care se cere: recunoaşterea oficială a numelui de România, recunoaşterea rangului diplomatic al agentului Român din Constantinopol, dreptul de a emite monedă cu efigia Domnitorului, dreptul de a acorda decoraţii şi de a încheia convenţii comerciale, reglementarea mai multor probleme de frontieră (printre care fixarea hotarului pe talvegul Dunării), dreptul de liberă navigaţie pe Dunăre, inviolabilitatea teritoriului Român, încheierea cu Imperiul otoman a unor convenţii: comercială, de extrădare, poştală şi telegrafică, ceea ce implica egalitatea între parteneri. Paralel cu acest memoriu Ministerul de Interne elaborează şi pune în circulaţie materiale de propagandă pentru neutralitatea României. M. Kogălniceanu propune formarea unei comisii parlamentare căreia să-i fie supuse actele diplomatice, întrucât problemele externe erau foarte presante şi hotărârile trebuiau luate, cu toată răspunderea, nu numai de guvern, ci şi de parlament.
30 iunie Serbia şi Muntenegru declara război Imperiului otoman cu sprijin rusesc neoficial. România oficial adoptă o politică de neutralitate, neoficial, deschide graniţele pentru populaţia civilă din Serbia şi permite trecerea spre Serbia a sute de voluntari ruşi.
iulie-august Deputatul Pantazi Ghica prezintă Adunării propunerea iscălită de 30 de deputaţi de a se institui o anchetă parlamentară pe lângă fiecare minister şi prefectură; după discutarea în secţiuni, propunerea revine în Cameră semnată de 80 de deputaţi în frunte cu E. Stătescu;
se cere punerea sub acuzare a 11 miniştri conservatori, pentru violarea Constituţiei, abuz de putere, îngrădirea libertăţilor şi risipa banilor publici. Primul-ministru M. C. Epureanu, exceptat de la darea în judecată, nereuşind, ca şi Domnitorul de altfel, să oprească acţiunea, îşi dă demisia;
Camera numeşte o comisie de anchetă formată din 7 membri: Anast. Stolojan, raportor, N. Ionescu, E. Stătescu, N. Fleva, D. Giani. D. Brătianu – preşedinte şi N. Voinov – vicepreşedinte demisionează şi sunt înlocuiţi cu G. Misail şi E. Costinescu. Camera respinge propunerea de arestare a foştilor miniştri conservatori.
8 iulie Are loc întâlnirea secretă de la Relchstadt, între Franz Joseph I şi Alexandru II, secondaţi de ministrul de externe contele Andrassy şi de cancelarul A. M. Gorceacov, în vederea stabilirii poziţiei celor două imperii în conflictul oriental. în eventualitatea înfrângerii Turciei, urma să se acorde Serbiei, Muntenegrului şi Greciei independenţa şi extinderi teritoriale, iar Bulgariei, Rumeliei şi Albaniei autonomia. Constantinopolul devenea oraş liber. Imperiul habsburgic urma să împartă cu Serbia şi Muntenegru, Bosnia şi Herţegovina, iar cel ţarist să ocupe sudul Basarabiei şi regiunea Batum din Armenia.
24 iulie/5 august -24 noiembrie/6 decembrie 1878 Guvern I. C. Brătianu
interne G. D. Vernescu; I. C. Brătianu; C. A. Rosetti; M. Kogălniceanu
externe N. Ionescu; I. I. Câmpineanu; M. Kogălniceanu
finanţe I. C. Brătianu; D. A. Sturdza; I. C. Brătianu; I. I. Câmpineanu
justiţie E. Stătescu; I. I. Câmpineanu; E. Stătescu
culte şi instrucţie Gh. Chiţu; I. C. Brătianu
război G. Slăniceanu; A. Cernat; I. C. Brătianu; A. Cernat
lucrări publice D. A. Sturdza; G. D. Vernescu; I. Docan; P. S. Aurelian; I. C. Brătianu
august La Sibiu are loc, din iniţiativă austriacă, întâlnirea dintre o delegaţie guvernamentală română condusă de I. C. Brătianu şi împăratul Franz Joseph I, prilej cu care partea română asigură Imperiul de dorinţa României de a duce o politică de bună vecinătate.
29 septembrie/11 octombrie Are loc întrevedere ruso-română la Livadia, (Crimeea), la care participă din partea română primul-ministru I. C. Brătianu, ministrul de război G. Slăniceanu ş.a., şi din partea rusă împăratul Alexandru II, cancelarul Gorceacov, ministrul de război D. A. Miliutin şi general Ignatiov, ambasadorul rus la Constantinopol. Se discută eventualitatea trecerii armatei ruse pe teritoriul Românesc în cazul unui război ruso-turc. Cum trecerea armatei ţariste era inevitabilă, România urmărea să nu devină teatru de război, să obţină garanţii în privinţa suveranităţii ci şi a integrităţii teritoriale. Întâlnirea coincide cu o concentrare masivă a armatei române. Paralel se continuă demersurile diplomatice pentru recunoaşterea de către puterile occidentale a neutralităţii absolute a României. După întâlnirea de la Livadia, se vor continua tratative secrete neratificate de St-Petersburg, până la sfârşitul anului Imperiul ţarist nefiind încă sigur de declanşarea războiului cu Poarta.
octombrie-noiembrie Se votează păstrarea mai departe a rezervelor sub arme şi un credit de 4000000 pentru completarea armamentului.
11/23 decembrie Se deschide conferinţa reprezentanţilor puterilor europene la Constantinopol care, în vederea evitării conflictului militar, cere Porţii să facă concesii popoarelor din Imperiu. În aceeaşi zi, pentru torpilarea conferinţei, se promulgă, cu încurajarea Angliei, o constituţie cu aparenţe liberale, elaborată de Midhat Paşa. România şi Serbia sunt declarate provincii privilegiate ale Imperiului otoman, ceea ce declanşează vehemente proteste din partea Parlamentului Român concretizate în moţiuni votate şi trimise Porţii şi marilor puteri. Tratativele dintre puteri vor continua în vederea salvgardării păcii, însă fără succes.
1877
15 ianuarie Se încheie la Budapesta convenţia secretă ruso-austro-ungară
Rusia consimte la ocuparea Bosniei şi Herţegovinei de către Habsburgi, în schimbul neutralităţii în cazul unui război ruso-turc. Se stipulează ca cele două imperii să nu admită crearea unui mare stat slav în sudul Dunării.
aprilie-iunie Corpurile legiuitoare votează o serie de legi impuse de iminenţa războiului; legea rechiziţiilor militare; mobilizarea şi constituirea miliţiilor în corpuri active; modificarea legii gărzilor orăşeneşti; suspendarea oricăror procese şi urmăriri judecătoreşti pentru militarii aflaţi sub steaguri; executarea de către comunele rurale a lucrărilor agricole pentru rezerviştii chemaţi sub arme; acordarea de credite suplimentare Ministerului de Război; recrutarea corpului ofiţeresc; legiferarea dreptului ofiţerilor români din armate străine de a servi în armata Română şi de a obţine cetăţenia română şi dreptul la pensie. Pentru acoperirea deficitului bugetar şi crearea de resurse suplimentare s-au luat unele măsuri financiare: taxa de 5% asupra salariilor, sporirea costului biletelor de tren şi a taxei de timbru şi înregistrare etc. S-au votat credite pentru armată până la un total de 19 833 131 lei, care urmau a fi acoperite cu bonuri de tezaur; cum procedaseră şi alte guverne în situaţii similare se dispune emiterea de bilete ipotecare (prima hârtie monedă din România) în valoare de 26 260 000 lei, garantate cu proprietăţile libere ale statului cu valoare cel puţin dublă, o măsură pozitivă care n-a adus inflaţie, înlesnind în schimb finanţarea războiului. Întrucât încasările statului prin plăţile făcute de armata rusă au fost excedentare în a doua jumătate a anului 1877, biletele ipotecare au fost puse efectiv în circulaţie în 1878, cu ele achitându-se în primul rând rechiziţiile pentru armată
3/15 aprilie M. Kogălniceanu preia din nou Ministerul de Externe.
4/16 aprilie Se semnează la Bucureşti Convenţia politică româno-rusă prin care guvernul român acceptă trecerea trupelor ţariste pe teritoriul Românesc, iar cel ţarist se angajează să garanteze integritatea şi suveranitatea României. La convenţia de principiu avea să se anexeze o convenţie specială (26 de articole) care prevedea între altele; legătura dintre armata rusă şi autorităţile locale să fie mijlocită numai de comisarii români; toate cheltuielile să revină guvernului rus şi să se plătească în aur; aprovizionarea trupelor să se facă la preţuri convenite; transportul trupelor să beneficieze de o reducere de 40%; unităţile militare imperiale să nu treacă prin Bucureşti.
6/18 aprilie Se publică decretul de mobilizare generală a armatei Române încheiată la 15/27 aprilie. Trupele Române ocupă poziţii defensive pe Dunăre. Totalul forţelor mobilizate se ridică la 100000 de oameni din care 58700, efectivul armatei de operaţii (1 602 ofiţeri) cu 12300 de cai şi 190 de tunuri. Sunt mobilizaţi pentru instruire 14000 de tineri din contingentul 1877.
10/22 aprilie Relaţiile diplomatice dintre România şi Poartă se întrerup.
11/23 aprilie Trupele ţariste trec frontiera României înainte ca Adunările să fi votat Convenţia Româno-rusă; trecerea şi înaintarea nu fuseseră în prealabil comunicate guvernului, care se alarmează. Pe 12/24 aprilie guvernul dă un comunicat prin care se anunţă intrarea trupelor ruseşti pe teritoriul României şi se dau indicaţii prefecţilor cu privire la atitudinea pe care trebuie s-o adopte; populaţia de la Dunăre e sfătuită să se retragă în interiorul ţării. Armata rusă din Balcani va avea un efectiv de 330 000 de militari, cea turcă 200 000, plus flotila de pe Dunăre.
12/24 aprilie Imperiul ţarist declară război Porţii, căutând să lase impresia că este mandatar al marilor puteri. Începe ofensiva din Caucaz. Domnitorul Carol şi primul-ministru vor insista în cursul mai multor discuţii purtate în aprilie-mai cu marele duce Nicolae, comandantul suprem al trupelor de operaţii din Balcani, ca armata Română să aibă peste Dunăre o bază proprie de acţiune şi conducere naţională, pentru ca la încheierea păcii contribuţia României la victorie să poată fi apreciată în mod corect. Rusia ţaristă va refuza iniţial propunerea de colaborare militară, apoi, într-o a doua fază, va lăsa să se înţeleagă că ar dori o asemenea cooperare, cu condiţia ca armata Română să fie comandată de marele duce Nicolae.
14/26 aprilie Corpurile legiuitoare se întrunesc în sesiune extraordinară pentru a aproba Convenţia româno-rusă şi a lua unele măsuri financiare cerute de necesităţile războiului. În mesajul de deschidere prezentat de Domnitor se amintea că toate stăruinţele depuse pe lângă Poartă şi celelalte puteri în vederea asigurării neutralităţii României au rămas fără rezultat; naţiunea Română nu mai putea conta decât pe ea însăşi; trecerea armatelor ruse fiind imperios necesară şi hotărâtă, guvernul s-a preocupat de menţinerea instituţiilor şi drepturilor politice, de garantarea hotarelor ţării şi de luarea unor măsuri pentru ca trecerea trupelor să fie cât mai puţin împovărătoare pentru populaţie; în acest scop s-a impus încheierea Convenţiei româno- ruse. În urma unor aprinse discuţii, Convenţia a fost votată la 16/28 aprilie, cu o majoritate constituită din reprezentanţi ai tuturor grupărilor politice.
21 aprilie/3 mai După ratificarea Convenţiei româno-ruse artileria turcă bombardează nu numai Brăila, unde erau trupe ruseşti, ci şi Calafatul, Bechetul, Olteniţa şi Călăraşii, unde trupele nu ajunseseră deşi, la cererea Porţii, guvernul Român, în speranţa recunoaşterii neutralităţii, acceptase să retragă trupele de pe linia Dunării. Poarta, declarând pe Români drept rebeli, notifică pe cale diplomatică că sultanul dispune detronarea principelui vasal din România. Kogălniceanu va protesta pe lângă cabinetele europene, menţionând că toate acestea nu sunt de natură a menţine neutralitatea României.
26 aprilie/8 mai Artileria română de la Calafat deschide focul asupra Vidinului, ca replică la bombardamentele turceşti.
29 aprilie/11 mai Adunarea votează intrarea în război a României împotriva Imperiului otoman, lăsând guvernului libertatea de a alege momentul declarării independenţei de stat. Senatul ratifică hotărârea pe 30 aprilie/12 mai.
9-10/21-22 mai întrunit în sesiune extraordinară, Parlamentul Român proclamă independenţa de stat a României. Declaraţia de independenţă este citită de ministrul de externe M. Kogălniceanu. Se recomandă guvernului să facă demersurile diplomatice necesare recunoaşterii şi garantării noii stări de fapt pe plan internaţional. Marile puteri nu vor recunoaşte noul statut al României aşteptând încheierea războiului. În aceeaşi zi, ca prime acte ale statului suveran român, Parlamentul votează înfiinţarea ordinului Steaua României şi anularea tributului către Poartă (914000 lei), acesta urmând a fi afectat întreţinerii armatei. Dezbaterile s-au desfăşurat într-o atmosferă de mare entuziasm popular.
17/29 mai Se constituie comitetul din Sibiu pentru ajutorarea soldaţilor români răniţi în război. 350 de comitete similare declarate ilegale de autorităţi se vor organiza şi vor activa în provinciile Româneşti din Imperiul austro-ungar.
19/31 iulie După un prim atac asupra Plevnei, respins cu mari pierderi pentru armatele ţariste, marele duce Nicolae trimite Domnitorului Carol următoarea telegramă: „Turcii adunând cele mai mari mase de trupe la Plevna ne zdrobesc. Rog să faci fuziune, demonstraţiune şi, dacă se poate să treci Dunărea cu armata după cum doreşti între Jiu şi Corabia. Demonstraţiunea aceasta este neapărat necesară pentru înlesnirea mişcărilor mele”. Analizând situaţia creată, guvernul Român şi Marele Cartier General au acceptat ca armata Română să participe la marea bătălie de la Plevna, urmând să se discute detaliile de cooperare, cu stabilirea precisă a naturii relaţiilor dintre cele două armate. Primele unităţi Române trec Dunărea şi preiau paza podului de la Zimnicea.
23 iulie/4 august În urma trecerii Dunării se reorganizează întreaga armată activă Română;
armata de operaţii de sub conducerea generalului Al. Cernat e destinată acţiunilor din jurul Plevnei.
9/2l august în urma tratativelor purtate la Gornâi-Studen între Domnitorul Carol şi ţarul Alexandru II, în vederea reglementării cooperării celor două armate, cu respectarea individualităţii şi unităţii de comandă a armatei Române, se hotărăşte ca la Plevna să se constituie din trupele Române şi ruse un singur corp, armata de vest, sub conducerea Domnitorului Carol, având drept şef de stat-major pe generalul Zotov. Paralel cu începerea acţiunilor militare se continuă tratativele diplomatice cu cabinetele europene.
27 august/8 septembrie – 31 august/12 septembrie Patru asalturi succesive asupra Plevnei se soldează cu cucerirea redutei Griviţa 1, din sistemul de apărare al Plevnei, şi cu pierderea a 24% din efectivele româno-ruse angajate în cucerirea Plevnei. Plevna – punctul critic al frontului din Balcani – va fi încercuită şi asediată.
7-9/19-21 noiembrie După lupte grele trupele române cuceresc cetatea Rahova.
15/27 noiembrie Se reia activitatea Adunărilor legislative. În cursul dezbaterilor s-a evidenţiat necesitatea şi importanţa strategică a trecerii Dunării de către trupele Române în urma înfrângerii ruşilor în faţa Plevnei. Parlamentul este informat că, în eventualitatea eşecului campaniei ruse în sudul Dunării, otomanii intenţionau să dicteze condiţiile de pace la Bucureşti, impunând stabilirea unei linii fortificate pe Prut, apărată de garnizoane turceşti pe cheltuiala României, căreia i s-ar fi dublat tributul anual. M. Kogălniceanu informează că puterile europene s-ar fi opus acestor acţiuni, pe motiv că România însăşi declarase război şi se proclamase independentă; se impunea deci ca armata Română să contribuie efectiv la înfrângerea trupelor otomane. În cursul sesiunii parlamentare noiembrie-iulie 1878 se promulgă următoarele legi: deschiderea de credite extraordinare pentru armată; legea pentru asigurarea pensiei de urmaş pentru văduvele, copiii şi părinţii soldaţilor Români căzuţi pe front sau deveniţi invalizi; legea pentru înfiinţarea pe seama statului a patru orfelinate pentru copiii victimelor războiului; legi pentru deschiderea unor credite extraordinare destinate întreţinerii prizonierilor turci conform regimului de prizonierat din statele civilizate; credite pentru asanarea locurilor infestate de epidemii; plata rechiziţiilor militare; scutirea pe viaţă a rezerviştilor luptători de unele contribuţii către stat; scutirea de impozite directe pe 1877 a populaţiei din Calafat, Bechet, Giurgiu şi Slobozia, care suferise cel mai mult de pe urma bombardamentelor otomane; măsuri în vederea aplicării articolelor 5 şi 6 (împroprietărirea însurăţeilor şi valizilor), din legea rurală 1864, luate în urma interpretărilor şi moţiunilor parlamentare cu privire la situaţia ţărănimii, care ducea tot greul războiului (măsuri care vor face posibilă împroprietărirea ulterioară a 48 342 familii ţărăneşti). În aceeaşi sesiune sunt puse în discuţia Adunării următoarele proiecte de lege, ulterior votate: reorganizarea agenţiilor diplomatice, prin care se modifica denumirea şi definirea funcţiilor reprezentanţilor români în străinătate în funcţie de noul statut al ţării; reglementarea responsabilităţii ministeriale; interpretarea legii electorale din 1866 în sensul întăririi Colegiului III, în care să intre numai burghezia urbană (liberalii radicali avuseseră intenţia să modifice legea. electorală în sens mult mai democratic, dar puternica opoziţie conservatoare era un semn că nu sosise încă momentul unei asemenea reglementări); legea prin care bancherilor care aveau relaţii cu străinătatea li se scădeau patentele de la l400-300 la 900-200 de lei, egalizându-le astfel cu cele ale bancherilor cu activitate internă; legea asupra organizării comunale, cu prevederi administrative şi electorale care să facă din comune nucleul organizării politice generale (în locul celor două colegii ale legii din 1874 se propunea un singur colegiu şi se întărea descentralizarea); legea pentru instituirea unui consiliu superior al armatei sub preşedinţia ministrului de război, menit să asigure, prin mijlocirea unei comisii permanente cu atribuţii legislative şi de control, o conducere colectivă a armatei.
28 noiembrie/10 decembrie Trupele Române cuceresc puternicele redute de la Opanez, din sistemul de apărare al Plevnei, luând prizonieri 7000 de ostaşi turci. După o tentativă nereuşită de a sparge încercuirea printr-un atac puternic, generalul Osman Paşa se predă colonelului român
Cerchez şi semnează capitularea armatei turce de la Plevna, compusă din 40 000 de soldaţi, 10 generali, peste 130 de ofiţeri superiori, 2000 de ofiţeri inferiori şi dotată cu 74 de tunuri.
1878
Apare ziarul „Binele public”, editat de gruparea liberalilor moderaţi din jurul lui G. Vernescu.
Prin desprinderea unei părţi din fracţiunea liberă şi independentă se formează la Iaşi gruparea liberalilor moderaţi, sub conducerea lui G. Mârzescu, V. Conta, Gr. Cobălcescu, Gr. Buicliu, D. Brândza ş.a., cu organul de presă „Steaua României”. Conservatorii considerau drept adevărat conducător al grupării pe M. Kogălniceanu.
Se constituie în jurul ziarului „Timpul” prima organizaţie conservatoare care îşi desfăşoară activitatea în baza unui statut. Acesta cuprindea prevederi privitoare la modalitatea de subvenţionare a „Timpului”, acorda drept tuturor susţinătorilor materiali ai ziarului de verificare a gestiunii şi de fixare a orientării lui prin desemnarea, din rândul lor anual a 4 reprezentanţi care să colaboreze cu 3 delegaţi ai fondatorilor ziarului (A. Ştirbei, P. Mavrogheni, C. Suţu, T. Maiorescu, Th. Rosetti) în cadrul comitetului de redacţie al cotidianului. Nu toţi conservatorii vor fi mulţumiţi de orientarea ziarului; P. Mavrogheni şi
D. P. Carp combat linia agresivă contra Domnitorului şi colaborarea cu M. Costache Epureanu.
ianuarie Consiliul de Miniştri al României îl trimite pe colonelul Eraclie Arion la Cazanlâc spre a trata cu delegaţii Porţii condiţiile armistiţiului şi preliminariile păcii între România şi Imperiul otoman; se preciza că va fi nul şi neavenit orice act care ar privi România şi la a cărui elaborare ea nu va fi participat; directorul cancelariei diplomatice a Marelui Cartier General al armatei imperiale ruse îi pune în vedere primului-ministru român să transmită la St. Petersburg vederile sale privind bazele păcii. Curtea imperială rusă transmite guvernului român prin intermediul generalului Ion Ghica, agentul diplomatic Român la St. Petersburg, „intenţia de a relua partea Basarabiei până la Chilia; în compensaţie România va primi Delta Dunării şi Dobrogea până la Constanţa”, guvernul ţarist precizând că este pentru o înţelegere bilaterală La Viena ambasada imperială rusă afirma că retrocedarea a fost convenită între guvernul român şi cel rus; M. Kogălniceanu protestează, precizând că ştia din iulie 1877 de înţelegerea de la Reichstadt, prin care retrocedarea era convenită între cele două guverne imperiale şi nu între guvernul ţarist şi cel Român. La mijlocul lui ianuarie generalul Ignatiev are o întrevedere la Bucureşti cu I. C. Brătianu şi M. Kogălniceanu pentru reglementarea raporturilor între România şi Rusia, dar problemele litigioase nu pot fi soluţionate, rămânând ca ele să fie supuse discuţiei marilor puteri. În contextul încordării relaţiilor dintre Imperiul austro-ungar şi Imperiul ţarist, care nu mai era dispus să respecte înţelegerile bilaterale anterioare războiului, se spera ca integritatea teritorială a României să nu fie afectată. Conflictul dintre cele două imperii va fi aplanat de cancelarul Bismarck care va pacifica şi relaţiile încordate dintre Anglia şi Rusia ţaristă.
12/24 ianuarie După un atac violent, trupele române ocupă Smârdanul, punct important al sistemului defensiv al Vidinului.
15/27 ianuarie Artileria română de pe amândouă malurile Dunării deschide foc masiv asupra Vidinului.
19/31 ianuarie Se semnează armistiţiul ruso-româno-turc.
februarie-iunie Se dezvoltă în prezenţa miniştrilor interpelări parlamentare provocate de ştirea. că unele din condiţiile de pace avansate Porţii ar afecta integritatea teritorială. a României. Primul-ministru declară că „niciodată naţiunea romana nu va consimţi nu la cesiunea, dar nici la schimbul unei părţi din teritoriul său”. în Corpurile legiuitoare se votează moţiuni în sensul acesta, comunicate agenţiilor diplomatice Române. Dezbaterile continuă şi m lunile următoare în şedinţe publice, dar mai ales secrete, şi iau o turnură critica în aprilie, când deputaţi şi senatori critică concentrările de trupe ţariste în preajma Bucureştilor şi ameninţările cancelarului Gorceacov de a ocupa ţara şi a dezarma armata Română în cazul când guvernul ar mai protesta împotriva prevederilor Păcii de la San-Stefano. Proclamaţia lui Gorceacov ilustrează cu prisosinţă intenţiile guvernului de la Petersburg. „Locuitori ai Bucureştiului, complicaţiile politice survenite în ultimul timp fac indispensabilă ocuparea temporară a oraşului Bucureşti de către trupele armatei imperiale ruse. Generalul locotenent contele Olsufiev este numit guvernator militar iar colonelul Tugenhold, locţiitor al guvernului militar al oraşului, iar pe toată durata ocupaţiei este declarată starea de asediu. Armata imperială nu vine ca inamic…”. Se hotărăşte rezistenţă militară în Oltenia şi nord-vestul Munteniei şi retragerea Domnitorului şi guvernului la Craiova. În perspectiva Congresului de pace de la Berlin, Corpurile legiuitoare încurajează activitatea diplomatică a guvernului în direcţia admiterii României la lucrările Congresului. În acest context, I. C. Brătianu cere Camerei să voteze retragerea acţiunii intentate foştilor miniştri din guvernul conservator.
19 februarie/3 martie Se semnează la San-Stefano preliminariile de pace ruso-turce, prin care se recunoaşte independenţa României, Serbiei şi Muntenegrului şi autonomia Bulgariei, Bosniei şi Herţegovinei; Dobrogea este cedată Rusiei, care îşi rezerva dreptul de a o remite României în schimbul judeţelor din sudul Basarabiei; articolul 8 prevede că trupele de ocupaţie ruse din Bulgaria îşi vor păstra comunicaţiile prin România.
vara Intră în vigoare regulamentul pentru executarea articolelor 5 şi 6 din legea rurală din 1864, articole privitoare la împroprietărirea însurăţeilor şi valizilor, de pe moşiile statului, acţiune pregătită încă în 1876, dar întreruptă de izbucnirea războiului.
1/13 iunie-1/13 iulie Se desfăşoară lucrările Congresului internaţional de pace de la Berlin, consacrat revizuirii Tratatului de la San-Stefano. România participă numai cu titlu consultativ, prin audierea unei delegaţii alcătuită din I. C. Brătianu şi M. Kogălniceanu, care înaintase în prealabil Congresului un memoriu cuprinzând cererile României; Congresul recunoaşte independenţa României şi dreptul ei asupra Dobrogei – inclusiv Mangalia şi Silistra – şi Deltei Dunării; judeţele Bolgrad, Cahul şi Ismail sunt reanexate de Imperiul ţarist; recunoaşterea independenţei României era condiţionată pe de o parte de acceptarea acestor modificări teritoriale, pe de alta, ca şi cea a Serbiei, de prevederea ca drepturile politice şi civile să nu fie condiţionate de cultul religios. Această imixtiune în treburile interne ale unor state independente se datora în mare parte presiunilor exercitate, pe durata întregii crize orientale, de Alianţa izraelită, care urmărea apărarea intereselor populaţiei evreieşti din întregul Imperiu otoman şi care, în acest scop, zădărnicea încheierea de convenţii comerciale şi de credit între statele balcanice în plină conflagraţie şi Europa occidentală. În 22 iunie M. Kogălniceanu transmite in ţară că delegaţia română a refuzat să se supună verdictelor Congresului şi că „ţara are întreaga libertate de a se pronunţa”. Lucrările Congresului vor reglementa regimul Dunării în sensul dorit de Austria – constant preocupată din interese economico-politice de a monopoliza fluviul şi în plus îngrijorată de noua situaţie de stat riveran creată Rusiei ţariste. Se menţine regimul de liberă navigaţie în virtutea căruia se impun dărmarea tuturor forturilor de pe malurile fluviului în aval de Porţile de Fier şi interzicerea navigaţiei bastimentelor de război pe aceeaşi porţiune. Austro-Ungaria obţine dreptu1 de-a efectua lucrările de la Porţile de Fier şi de-a percepe taxele necesare pentru acoperirea cheltuielilor. Comisia Europeană, din care urma să facă parte şi România, este menţinută, extinzându-i-se competenţa până la Galaţi, în completă independenţă faţă de autoritatea de stat. Braţul Chilia intră sub controlul absolut al Rusiei. Membrilor Comisiei Europene asistaţi de reprezentanţi ai statelor riverane le revine sarcina de-a elabora un regulament de navigaţie şi poliţie fluvială aplicabil numai pe porţiunea Porţile de Fier- Galaţi şi asemănător celui deja existent pentru Dunărea maritimă.
11 septembrie Agenţia diplomatică Română de la Viena este ridicată la rangul de legaţie, prima legaţie Română din străinătate. În următorii doi ani statul Român va avea legaţii la: Petersburg, Atena, Belgrad, Sofia, Roma, Bruxelles, Berlin, Londra, Paris.
15/27 septembrie Se deschide sesiunea Corpurilor legiuitoare, destinată mai ales dezbaterii prevederilor Tratatului de la Berlin. La 27 februarie/11 martie 1879 Adunarea deputaţilor votează o moţiune (cu o majoritate de 71 de voturi contra 19) în care se declară oportunitatea revizuirii articolului 7 din Constituţie, privitor la condiţiile de împământenire şi implicit de dobândire a drepturilor politice. Parlamentul va mai legifera: legea referitoare la neînstrăinarea pământurilor ţărăneşti primite în 1864, datorată iniţiativei lui C. A. Rosetti (posesorii loturilor ţăranilor împroprietăriţi trebuiau să restituie aceste loturi în schimbul unei despăgubiri invers proporţională cu beneficiile aduse în perioada înstrăinării); legea suplimentară privitoare la consulatele Române precum şi la administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Străine; legea privind înfiinţarea Academiei Române. Se respinge proiectul privitor la lărgirea acţiunii de împroprietărire de pe moşiile statului a ţăranilor care luptaseră în războiul de independenţă.
octombrie În urma evacuării sudului Basarabiei Rusia recunoaşte independenţa României.
8/20 octombrie Dobrogea şi Delta Dunării intră oficial în componenţa României; autorităţile Române preiau administraţia noii provincii la 14/26 noiembrie.
25 noiembrie/7 decembrie-10/22 iulie 1879 Guvern I. C. Brătianu
Interne externe finanţe justiţie
culte şi instrucţie război
lucrări publice
- C. Brătianu
- I. Câmpeanu
- A. Sturdza Eug. Stătescu
- Cantili
- C. Brătianu; N. Dabija
- Pherekyde
decembrie Comisia Europeană desemnată să traseze în Dobrogea graniţa româno-bulgară votează ocuparea de către România a avanpostului de la Arab-Tabia, în virtutea prevederilor Tratatului de la Berlin, care stipula desfiinţarea sistemului defensiv al Silistrei; trupele Române ocupă fortificaţia, dar se retrag peste doi ani, când, în urma încordării relaţiilor diplomatice dintre România şi Imperiul ţarist, comisia revine la sfârşitul lui 1879 asupra hotărârii luate.
1879
Începe construirea liniei ferate Buzău-Mărăşeşti, prima executată de statul Român (va fi inaugurată la 18/30 octombrie 1881).
Se termină construirea căii ferate Ploieşti-Predeal.
Se deschide la Bucureşti sucursala agenţiei de presă Havas, prima agenţie de presă din România.
mai încep alegerile pentru Adunarea Constituantă (Camerele de revizuire), care urma să modifice Constituţia din 1866 conform prevederilor Tratatului de la Berlin.
22 mai Parlamentul ungar votează o nouă lege şcolară (legea Trefort) vizând maghiarizarea populaţiilor din Transilvania prin instituirea obligativităţii predării limbii maghiare pe teritoriul aparţinând Ungariei.
11/23 iulie – 9/21 aprilie 1881 Guvern I. C. Brătianu
interne M. Kogălniceanu; I. C. Brătianu; Anast. Stolojan; Al. Tenachiu
externe V. Boerescu
finanţe D. A. Sturdza; I. C. Brătianu; I. I. Câmpineanu; I. C. Brătianu
justiţie Anast. Stolojan; D. Giani
culte şi instrucţie N. Kretzulescu; V. Boerescu; V. Conta
război D. Lecca; G. Slăniceanu
lucrări publice I. C. Brătianu; N. Dabija
5/17 august Se încheie convenţia româno-austro-ungară privind joncţiunea celor două reţele feroviare la Vârciorova.
7 octombrie Tratat secret de alianţă germano-austro-ungar împotriva Rusiei ţariste şi a Franţei, baza blocului militar al puterilor centrale.
13/25 octombrie Se votează legea de revizuire a articolului 7 din Constituţia României, care prevede acum că „Diferenţa de credinţe religioase şi confesiuni nu constituie o piedică spre a dobândi drepturile civile şi politice şi a le exercita”; legea de revizuire mai stabilea modul de împământenire, care era individual, naturalizarea în bloc neacordându-se decât evreilor care participaseră la războiul de independenţă, în număr de aproximativ 900. Se urma astfel linia unei evoluţii fireşti a legislaţiei naţionale, dar cu sentimentul că România fusese supusă unor grave ingerinţe în treburile sale interne.
26 noiembrie/6 decembrie Italia recunoaşte independenţa României.
1880
Chestiunea Dunării
Dacă după Congresul de la Berlin Austro-Ungaria fusese preocupată de-a întări autoritatea Comisiei Europene în opoziţie cu interesele Petersburgului şi amânase crearea Comisiei riveranilor, începând din 1880 va acţiona în vederea obţinerii controlului între Porţile de Fier şi Galaţi prin intermediul preconizatei comisii. Conflictul româno-austro- ungar va domina timp de trei ani toate dezbaterile Comisiei Europene a Dunării legate de reglementarea navigaţiei în aval de Porţile de Fier. În sesiunea mai-iunie 1880 a Comisiei un comitet alcătuit din delegaţii Austro-Ungariei, Germaniei şi Italiei prezintă un anteproiect de statuare a regimului de navigaţie între Porţile de Fier şi Galaţi prevăzând crearea unei comisii mixte însărcinată cu executarea şi supravegherea aplicării regulamentului de navigaţie şi poliţie fluvială pe Dunărea de Jos, compusă din câte un delegat al fiecărui stat riveran şi unul al Austro-Ungariei cu funcţia de preşedinte permanent şi dispunând de vot preponderent Comisiei Mixte urmau să-i fie subordonaţi nu numai inspectorii şi subinspectorii însărcinaţi cu controlul navigaţiei, ci şi căpitanii tuturor porturilor prin scoaterea lor de sub autoritatea teritorială. Tot în competenţa ei urma să intre şi aprobarea construirii oricărui fel de stabiliment pe malurile fluviului precum şi judecarea în ultimă instanţă a diferitelor contestaţii şi litigii legate de navigaţia fluvială. În plus Comisia Mixtă putea modifica „după nevoi” orice clauză a regulamentului de navigaţie. Anteproiectul odată aplicat ar fi afectat grav suveranitatea statelor riverane. Neobţinând adeziunea unanimă în Comisia Europeană a Dunării prin opoziţia României, demersul Austro-Ungariei va rămâne fără rezultat. România susţinea teza ca supravegherea aplicării regulamentului de navigaţie fluvială să intre în competenţa Comisiei Europene iar executarea acestuia să rămână un atribut al fiecărui stat riveran în parte. Căutând, în condiţiile internaţionale existente, să nu ajungă la o ruptură cu Puterile Centrale, guvernul Român va angaja tratative directe cu dubla monarhie, în schimbul acceptării acesteia în Comisia Mixtă, căutând să obţină renunţarea la votul preponderent. Austro- Ungaria, încurajată de Germania, nu va înţelege să cedeze în faţa României.
ianuarie Fracţiunea liberală condusă de Gh. Vernescu, liberalii sinceri, de orientare politică mai conservatoare, părăseşte partidul liberal, constituindu-se ca gruparea politica autonomă, cu organ de presă „Binele public”. Programul noii formaţiuni publicat în aprilie şi semnat şi de N. Ionescu, şeful fracţiunii libere şi independente de la Iaşi, prevedea: respectarea Constituţiei, îmbunătăţirea soartei ţăranilor prin învăţământ şi justiţie, fondarea unor instituţii de credit rural pentru sprijinirea marilor producători de cereale preocupaţi de prelucrarea industrială a produselor agricole, descentralizare, formarea unui corp competent de funcţionari, trecerea efectivă la învăţământul primar gratuit şi obligatoriu, promovarea învăţământului profesional, îmbunătăţirea situaţiei corpului didactic. Colaborarea strânsă a fracţiunii libere şi independente cu conservatorii anunţă viitoarea fuzionare a grupării G. Vernescu cu conservatorii.
Încep lucrările de rectificare şi adâncire a cursului Dîmboviţei – conform planurilor arhitectului Gr. Cerchez – încheiate în 1883. Dispar braţele secundare şi ostroavele, se taie coturile iar tranşeea adâncă săpată de la Ciurel la Abator va feri oraşul de inundaţii.
16/28 ianuarie Legea pentru înfiinţarea Casei de Economii.
29 ianuarie/10 februarie Se votează legea privind răscumpărarea de către statul român de la Societatea acţionarilor a căii ferate Roman-Vârciorova după tratative îndelungate şi sub presiunea Germaniei care condiţiona recunoaşterea independenţei de acceptarea răscumpărării căii ferate, preluată după falimentul Strousberg de un grup de bancheri din anturajul cancelarului Bismarck.
3/15 februarie Conservatorii, la iniţiativa lui M. Costache Epureanu, încep să-şi organizeze structurile de partid, publică un statut şi un program (de altfel foarte vag) şi înfiinţează la Bucureşti un Club politic central, al cărui preşedinte este M. Costache Epureanu şi, în perspectivă comitete locale (structuri organizatorice de inspiraţie liberală). Clubul va subvenţiona şi editarea ziarului „Timpul”, al cărui prim-redactor este numit M. Eminescu. M. Costache Epureanu neprezentând, prin oscilaţiile lui între partide, suficiente garanţii de stabilitate politică, nu reuşeşte să atragă înlăuntrul noii structuri de partid câteva dintre cele mai marcante personalităţi conservatoare printre care P. P. Carp, D. Ghica, G. Gr. Cantacuzino şi Gr. M. Sturdza. Gr. M. Sturdza va constitui Partidul Democraţiei Naţionale, având drept organ de presă „Democraţia naţională” şi preconizând o politică externă orientată în direcţia unei alianţe cu Imperiul ţarist. V. Boerescu şi Dim. Ghica, conservatori moderaţi, evoluaseră anterior, prin concepţiile lor economice, către partidul liberal şi intraseră în sfera de influenţă a lui I. C.
Brătianu. Junimiştii au manifestări parlamentare proprii şi atitudine rezervată faţă de acţiunile extra-parlamentare ale conservatorilor, inclusiv constituirea Clubului conservator, la care totuşi aderă în bloc.
8/20 februarie Germania, Anglia şi Franţa recunosc independenţa de stat a României.
25 februarie/9 martie O comisie de anchetă a Senatului îşi dă verdictul, declarîndu-l nevinovat pe Simeon Mihălescu, acuzat de-a fi aprobat furnizorului armatei ruse Warszawski să facă transporturi peste Dunăre cu atelaje româneşti rechiziţionate şi ţăranii proprietari ai acestora.
9/21 martie Legea pentru organizarea Dobrogei
30 martie/11 aprilie Adunarea deputaţilor, la propunerea lui D. Giani, votează acordarea lui C. A. Rosetti a unei pensii de 1 000 de lei pe lună, reversibilă, la moartea titularului, asupra soţiei, plus suma de 150 000 lei plătibili imediat cu titlu retroactiv (propunerea mai fusese făcută în 1868, dar C. A. Rosetti refuzase).
17/29 aprilie Din iniţiativă guvernamentală se votează legea pentru înfiinţarea unei bănci de scont şi emisiune, Banca Naţională a României, cu un capital de 12 000 000 lei, cu privilegiul exclusiv de a emite monedă; o treime din acţiuni sunt deţinute de stat, restul de particulari, între care un loc important ocupă oameni de afaceri legaţi de cercurile partidului liberal. Primul director al Băncii, Teodor Mehedinţeanu, va fi urmat de Eugeniu Carada.
21 noiembrie/3 decembrie Se semnează la Sigmaringen actul de familie prin care prinţul Ferdinand de Hohenzollern- Sigmaringen, nepot de frate al lui Carol I, devine moştenitorul prezumptiv al tronului României.
decembrie Se publică comunicatul privitor la devalorizarea cu 12,5% a rublei şi retragerea cursului ei legal în România, urmând ca până la 31 decembrie 1881 rublele în circulaţie să fie primite de casele statului, pentru demonetizare.
3/15 decembrie Atentatul lui I. Pietraru asupra lui I. C. Brătianu; vor fi implicaţi în proces membri ai Partidului Democraţiei Naţionale, ceea ce-l va determina pe Gr. M. Sturdza să dispună dizolvarea grupării şi desfiinţarea organului ei de presă,
„Democraţia naţională”.
1881
Chestiunea Dunării.
În contextul apropierii între Imperiul austro-ungar şi cel ţarist, finalizată prin alianţa celor trei împăraţi, guvernul român va căuta să prevină o înţelegere pe seama României pe de o parte prin grăbirea proclamării regatului – care va avea loc în martie şi nu în mai – iar pe de alta printr-o poziţie mai conciliantă în chestiunea Dunării. În martie România acceptă crearea Comisiei Mixte sub rezerva subordonării acesteia Comisiei Europene. Dar dacă actul adiţional referitor la regimul Dunării maritime întruneşte unanima adeziune (deşi, României lezându-i-se suveranitatea i se aplica un regim diferit de cel aplicat Rusiei sau, anterior anului 1878, Imperiului otoman), problema Comisiei Mixte rămâne iar în suspensie din cauza opoziţiei Marii Britanii delegatul englez, colonelul Siborne condiţionând acceptarea creării comisiei riveranilor în formulă austro-ungară de posibilitatea Comisiei Europene de-a cenzura orice decizie a preconizatului organism la cererea guvernelor interesate, poziţie evident menită să extindă autoritatea Comisiei Europene.
Anteproiectul Barrère. În acest context delegatul Franţei în Comisia Europeană, Camille Barrere, propune o soluţie de compromis între proiectul austro-ungar şi cel englez. În Comisia Mixtă care urma să rămână sub preşedinţia reprezentantului dublei monarhii urma să mai figureze încă un membru al Comisiei Europene ca delegat al acesteia. În ordinea alfabetică a nomenclaturii franceze a statelor (Allemagne, Autriche-Hongrie, France…) fiecare stat reprezentat în Comisia Europeană ar fi făcut parte timp de 6 luni şi din comisia statelor riverane. Astfel Austro-Ungaria şi România ar fi avut periodic în Comisia Mixtă câte două voturi. Oricum regulamentul pentru sectorul Porţile de Fier-Galaţi urma a fi aprobat de Comisia Europeană. Proiectul favoriza tot Austro-Ungaria deoarece în cursul primului an de funcţionare a Comisiei Mixte, când s-ar fi luat cele mai importante decizii, Germania şi Austro-Ungaria ar fi fost delegatele Comisiei Europene în Comisia Mixtă. Între timp România, în necunoştinţă de cauză până în septembrie cu privire la proiectul Barrere – negocierile secrete între Franţa, Austro-Ungaria şi Anglia pe baza proiectului începuseră în iulie -, urmarea evoluţia relaţiilor dintre Austro-Ungaria şi Anglia, susţinând pe cale diplomatică dreptul fiecărui stat riveran de-a executa regulamentul de navigaţie în apele sale teritoriale. Ţinând seama de condiţiile internaţionale şi de experienţa Congresului de la Berlin, guvernul procedase cu multă prudenţă în demonstrarea punctului său de vedere fără să cedeze în fondul problemei Austro-Ungariei. În ţară, în urma desvăluirilor din presă (aprilie) cu privire la concesiile făcute de guvern Austro-Ungariei, se dezlănţuie furtunoase dezbateri în jurul chestiunii Dunării. Mesajul tronului din 15/27 noiembrie, în care guvernul, sub presiunea opiniei publice, îşi preciza, de data aceasta public, poziţia faţă de chestiunea Dunării, făcând aluzie directă la greutăţile create de autorităţile austro-ungare comerţului român de vite „sub pretext de epizotie”, provoacă întreruperea relaţiilor diplomatice între cele două state. Guvernul va prezenta scuzele publice reclamate de Austro-Ungaria fără a abdica însă de la opoziţia făcută creării Comisiei Mixte.
Apare „Naţiunea”, organ de presă al fracţiunii liberale condusă de Dumitru Brătianu cu vederi deosebite de cele ale guvernelor I. C. Brătianu; până în 1884 gruparea nu va susţine necesitatea înlăturării guvernului, ci va critica corupţia şi incompetenţa administraţiei, instabilitatea ministerială, excesul de centralizare, abuzul de putere – care provoacă disensiuni înlăuntrul partidului – şi va propune ca puncte de program: dezvoltarea industriei autohtone prin aplicarea protecţionismului vamal, îmbunătăţirea producţiei agricole ţărăneşti prin sprijinirea ei de către stat, dezvoltarea învăţământului rural. Din 1884 fracţiunea va milita pentru răsturnarea guvernului, acceptând ideea alianţei tactice cu alte grupări de opoziţie, liberale ori conservatoare, fără contopirea cu ele; o primă apropiere este aceea de gruparea M. Kogălniceanu.
Politica guvernamental-liberală de protecţionism vamal, excluzând reinstituirea regimului de porto franco pentru care militau gălăţenii, provoacă în oraşul de la Dunăre o puternică campanie antiguvernamentală al cărei ecou se va face ziarul
„Vocea Covurluiului” organ de presă al unei puternice formaţii conservatoare.
Se înfiinţează Bursa din Bucureşti, prima bursă de valori din România.
1/13 ianuarie Titu Maiorescu publică în „Deutsche Revue” un articol care exprimă tendinţele junimiştilor de orientare a politicii externe a României către puterile centrale, poziţie indicând iminenta ruptură de partidul conservator şi o apropiere de politica externă a lui I. C. Brătianu. La rândul său, I. C. Brătianu, abil în a dezorganiza opoziţia şi a-şi asigura colaborarea forţelor ei mai redutabile, îi va „menaja” pe junimişti încă din 1879. Proiectele lor de legi (legea majoratului prevăzând inalienabilitatea şi indivizibilitatea micii proprietăţi ţărăneşti prin moştenirea ei numai de către fiul mai mare sau reprezentantul său direct – decembrie 1879 – sau legea pedepsirii celor care-şi interpuneau numele la cumpărarea de imobile rurale pentru persoane care nu aveau acest drept – decembrie 1880 -) nu vor fi direct respinse, ci trimise „spre discutare” în secţii, promotorii legilor respective putând spera în continuare dezbaterea şi legiferarea lor.
27 ianuarie/8 februarie I. C. Brătianu încearcă să formeze un guvern de coaliţie cu junimiştii, pentru proclamarea Regatului.
Junimiştii, fără popularitate şi aderenţi, şi deci neputându-se lipsi, în cazul unei guvernări, de sprijinul conservatorilor din Parlament, prezintă cererea Clubului conservator, cerere respinsă sub motivul că nu era adresată întregului partid, care, abordat, ar fi reclamat într-o coaliţie guvernamentală poziţii cheie în mecanismul politic, inacceptabile pentru I. C. Brătianu.
13/25 martie Titu Maiorescu dezvoltă în Parlament o interpretare adresată primului-ministru în legătură cu necesitatea luării de măsuri severe împotriva mişcării socialiste. Socialiştii, care încercaseră în aceeaşi lună să aniverseze 10 ani de la proclamarea Comunei din Paris, fuseseră supuşi unor severe represiuni: arestări, expulzări, destituiri din funcţii. Titu Maiorescu considera că a venit timpul ca guvernul să imprime politicii interne o direcţie mai compatibilă cu consolidarea monarhiei şi vedea în ideologia socialistă, fără a-i înţelege, ca mulţi alţi oameni politici, raţiunile sociale, o primejdie împotriva ordinii stabilite. Dacă N. Ionescu făcea distincţie între nihilişti şi socialişti, apreciind că mişcarea socialistă nu primejduia instituţiile ţării, P. P. Carp recunoştea în naşterea socialismului simptomul unui dezechilibru social remediabil prin reformele socio-economice conservator-junimiste care stăteau sub imperativul stăvilirii procesului de proletarizare a ţării. Mişcarea socialistă din România apăruse din anii anteriori războiului de independenţă şi se dezvoltase treptat paralel cu dezvoltarea proletariatului. La Iaşi, Bucureşti şi în alte oraşe activau cercuri socialiste. Se depuneau eforturi în vederea creării unei organizaţii politice pentru gruparea forţelor revoluţionare şi intensificarea activităţii acestora. Dr. Russel publica în 1880 Un studiu -psihanalitic urmat de câteva comentarii psihice – program al mişcării cuprinzând revendicări democratice paşoptiste dar preconizând desfiinţarea proprietăţii private şi trecerea mijloacelor de producţie „în proprietatea colectivă a grupurilor agricole şi industriale ale muncitorilor”. Pe linia orientării către principiile socialismului ştiinţific era promovată ideea caracterului legic al dezvoltării sociale, se făceau aprecieri critice asupra statului şi partidelor burgheze, constituţiei în vigoare etc. Prin strădaniile cercurilor socialiste apăreau ziarele „Basarabia” – 1879, „România viitoare” – 1880. „Înainte” – 1880, toate suprimate de guvern până în 1881. Din 1880 se va intensifica procesul pătrunderii marxismului în gândirea socialistă din România. Măsurile represive luate de guvern împotriva mişcării socialiste din Iaşi în martie 1881 vor stânjeni temporar dezvoltarea ei dar în acelaşi timp vor atrage atenţia opiniei publice asupra noului curent ideologic.
14/26 martie Parlamentul votează transformarea României în Regat, acţiune precipitată de I. C. Brătianu datorită în special chestiunii Dunării; pentru conservatori măsura era oportună în contextul mişcării socialiste (de care ei legau şi atentatul lui Pietraru asupra primului-ministru şi, pe plan extern, asasinarea ţarului Alexandru II –1/13 martie).
30 martie/11 aprilie P. P. Carp prezintă în Parlament, cu ocazia discutării bugetului, liniile directoare ale programului politic junimist, marcând şi prin aceasta tendinţa de separare a junimiştilor de conservatori. Definind democratizarea României ca o democratizare forţată, de sus în jos, nu efectul dezvoltării sociale, P. P. Carp consideră momentul 1881 ca punct maxim al democratizării. Se impune în etapa imediat următoare imperativul consolidării acestui stadiu prin măsuri organizatorice: garantarea micii proprietăţi prin legea majoratului şi modificarea legii tocmelilor agricole, în vederea constituirii unei trainice ţărănimi capitaliste; reorganizarea meşteşugarilor în corporaţii, pentru asigurarea dezvoltării unui precapitalism industrial; inamovibilitatea magistraturii, în scopul scoaterii acesteia de sub fluctuaţiile şi înrâuririle politice; condiţii severe de admisibilitate pentru funcţionarii de toate gradele; scutirea comunelor rurale de povara multelor sarcini fiscale şi administrative, care împiedicau concentrarea forţelor interne în vederea dezvoltării lor organice. „Noua eră” de reorganizare socială a României este considerată de junimişti indispensabilă dezvoltării intensive şi consolidării regimului existent. Unele dintre propunerile lui Carp vor intra în viitoarea legislaţie liberală.
aprilie–iunie Se votează legea asupra soldei militare, însoţită de un minuţios regulament, codul de justiţie militară şi regulamente pentru organizarea şcolilor militare. Bazată pe principiul unei accentuate centralizări, organizarea armatei, în care regele avea un rol hotărâtor, era de inspiraţie prusacă.
7/19 aprilie Se votează legea prin care preşedintele Consiliului de Miniştri putea fi ministru fără portofoliu; opoziţia vedea în lege manifestarea tendinţei de întărire a autorităţii centrale, ea reprezentând într-adevăr începutul politicii de mână forte, ilustrată şi de votarea, în aceeaşi zi, a legii pentru expulzarea străinilor, destinată în special eliminării militanţilor socialişti.
10/22 aprilie-8/20 mai Guvern Dumitru C. Brătianu
interne Eug. Stătescu
externe D. Brătianu
finanţe N. Dabija: D. A. Sturdza
justiţie M. Pherekyde culte şi instrucţie V. A. Ureche
război C. Slăniceanu
lucrări publice N. Dabija
Schimbarea de guvern datorată demisiei lui I. C. Brătianu era probabil o manevră politică menită să deschidă calea către o guvernare radical liberală omogenă.
30 aprilie/12 mai – 2/14 mai Are loc la Sibiu conferinţa cercurilor electorale româneşti din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, în care se hotărăşte unificarea într-un partid a românilor din Imperiu – Partidul Naţional Român din Transilvania; programul proclamă ca tactică politică „activismul” (participarea la viaţa politică) şi propune ca obiective recâştigarea autonomiei Transilvaniei, dobândirea dreptului de a folosi limba română în administraţie şi justiţie, revizuirea legii naţionalităţilor, extinderea dreptului de vot. Vincenţiu Babeş este ales preşedinte, Gheorghe Bariţiu este însărcinat cu redactarea unui memoriu. Guvernanţii maghiari încearcă să opună acestui partid unul moderat, condus de mitropolitul Miron Românul şi înfiinţat în martie 1884, cu „Viitorul” ca organ de presă proguvernamental.
mai-iunie Se creează Casele de credit agricol, stăvilirea ruinării ţăranilor prin exploatarea uzurară (dobânzile ajunseseră până la 50%) intrând în vederile liberalilor încă din 1878. În fapt, noua lege va fi mai puţin favorabilă ţăranilor cât arendaşilor, numai ei având posibilitatea de a împrumuta pe baza ipotecării inventarului agricol şi a recoltei.
10/22 mai Sărbătorirea publică a proclamării Regatului.
9/21 iunie -19/31 martie 1888 Guvern I. C. Brătianu
interne C.A. Rosetti; I. C. Brătianu; Gh. Chiţu; I. C. Brătianu; Radu Mihai; C.
Nacu
externe Eug. Stătescu; D. A. Sturdza; I.I. Câmpineanu, I. C. Brătianu; M.
Pherekyde
finanţe I. C. Brătianu; Gh. Chiţu; G. Lecca; C. Nacu; D. A. Sturdza
justiţie M. Pherekyde; Eug. Stătescu; Gh. Chiţu; Eug. Stătescu; Gh. Chiţu; N.
Voinov; I. I. Câmpineanu; C. Nacu; Eug. Stătescu; D. Giani culte şi instrucţie V. A. Ureche; P. S. Aurelian; Gh. Chiţu; D. A. Sturdza; C. Nacu război I. C. Brătianu; G. Angelescu; I. C. Brătianu; Şt. Fălcoianu; I. C.
Brătianu; Al. Angelescu; I. C. Brătianu
lucrări publice N. Dabija; D. A. Sturdza; Radu Mihai; P. S. Aurelian
agricultură, domenii, industrie, comerţ D. Câmpineanu; A. Stolojan; I. C. Brătianu; V. Gheorghian; N. Gane
iulie Se înfiinţează Creditul Mobiliar Român şi Societatea de Construcţii şi Lucrări Publice.
august Conflict de frontieră între România şi Austro-Ungaria, în comitatul Trei-Scaune. Se instituie o comisie mixtă de arbitraj.
11/23 august Se publică în „Monitorul oficial” Regulamentul de aplicaţie a legei pentru înfiinţarea de spitaluri rurale.
noiembrie În urma agravării fricţiunilor pentru conducere înlăuntrul partidului conservator, demisionează din partid, în bloc, junimiştii şi partizanii lor. Tendinţele de apropiere ale grupării junimiste, sub conducerea lui P. P. Carp, de liberalii de la guvern se accentuează. P. P. Carp, numit în noiembrie 1882 ministru plenipotenţiar la Viena, ca expert în relaţiile Orient- Occident şi implicaţiile lor în zona balcanică, pune bazele unei alianţe secrete între România şi puterile centrale. Pînă în 1884 încercările de a constitui o coaliţie guvernamentală între liberali şi junimişti vor eşua din motive complexe, care, într-o perspectivă mai largă, se concentrează în jurul faptului că I. C. Brătianu nu putea să cedeze junimiştilor poziţii de putere care i-ar fi alienat, prin rezultatele lor, sprijinul partidului său, cel care îi asigura anvergura politică şi baza electorală necesară stabilităţii regimului şi căruia se vedea silit de altfel să-i facă concesii continue; cât despre junimişti, ralierea lor relativă la linia guvernamentală se va datora unei platforme ideologice comune.
11/23 noiembrie „Telegraful” informează cititorii că M. Eminescu urma să fie înlocuit la conducerea „Timpului” cu Gr. Păucescu, probabil datorită orientării spre liberali a junimiştilor.
1882
Chestiunea Dunării.
În sesiunea Comisiei Europene a Dunării din primăvara anului 1882 reprezentantul României, colonelul Pencovici, este singurul care se mai opune proiectului Barrere. Cunoscând dorinţa puterilor europene de-a proroga mandatul Comisiei Europene, care, conform hotărârii Conferinţei de la Londra, expira la 24 aprilie 1883, Austro-Ungaria condiţionase adeziunea ei de acceptarea mult discutatei Comisii Mixte aşa încât marile puteri cedaseră. Delegatul României va prezenta un contraproiect care avea la bază dreptul statelor riverane de-a executa regulamentul de navigaţie şi poliţie fluvială combinat cu cel de larg control şi supraveghere „al Europei” şi care ferea statele ţărmurene de orice amestec în afacerile lor interne. Cum prin poziţia României Comisia Mixtă nu va întruni nici de astă dată unanimitatea voturilor, regulamentul, conform dorinţei statelor interesate în depăşirea impasului, urma să facă obiectul unei conferinţe a marilor puteri care trebuia să se întrunească oricum, conform Tratatului de la Berlin, pentru a decide soarta Comisiei Europene.
La 24 ianuarie/5 februarie 1882 C. A. Rosetti părăseşte guvernul, iar în 31 martie/11 aprilie îşi dă demisia din funcţia de preşedinte al Camerei. Ceea ce avea să fie, din 1884, fracţiunea rosettistă începe să se manifeste cu o nuanţă de dizidenţă încă din 1876. Prezentarea în cursul anilor a unor proiecte de legi radicale (colegiu unic, electivitatea magistraturii, modificarea legii tocmelilor agricole, libertatea presei şi a individului etc.), măsurile de aceeaşi orientare pe care le ia, în calitate de ministru de interne, în anii 1878-1881, precum şi frecvenţele proteste împotriva abuzurilor guvernamentale, îl fac pe C. A. Rosetti progresiv indezirabil ca factor de guvernământ. Începând din 1882 scrie articole critice la adresa guvernului (în dezacord cu acesta şi din cauza orientării politicii externe către puterile centrale), rămânând însă în partid şi prieten public al lui I. C. Brătianu, deşi acesta se arăta puţin dispus să facă concesii ideologiei radicale de inspiraţie paşoptistă. În noiembrie 1884 C. A. Rosetti afirmă că nu se mai consideră membru al partidului încă din 1881, iar o scrisoare din ianuarie 1885 atestă şi ruperea relaţiilor personale cu I. C. Brătianu. Gruparea rosettistă (G. Panu, Gr. Serurie, D. Giani, Pană Buescu, P. Grădişteanu, V. A. Ureche etc.) se destramă în aprilie 1885, după moartea lui C. A. Rosetti.
Începe campania de presă în jurul modificării legii electorale, declanşată de „Românul” lui C. A. Rosetti, care se pronunţă pentru colegiul unic. D. Brătianu propune în „Naţiunea” contopirea colegiilor I şi II, conservatorii şi liberalii sinceri se opun oricărei modificări a constituţiei.
Joncţiunea la Predeal a liniilor ferate din Regat cu cele din Transilvania.
Apare la Sibiu, în română, maghiară, germană şi franceză, Memorialul explicativ al lui G. Bariţiu, prima publicaţie de acest fel adresată străinătăţii şi care cuprindea atât prezentarea istorică a problemei româneşti din Transilvania, cât şi motivarea cu argumente a revendicărilor românilor.
24 ianuarie Se înfiinţează la Bucureşti, cu sprijinul lui C. A. Rosetti, societatea „Irredenta română” („Carpaţii”), care avea să demaşte şi să combată până în 1918 politica de deznaţionalizare a popoarelor nemaghiare din Ungaria.
14/26 mai Se votează modificarea legii tocmelilor agricole. Proiectul, depus în ianuarie de C. A. Rosetti, a fost obiectul unor vii discuţii, mai ales în jurul oportunităţii unei legi speciale într-o chestiune care ar fi putut rămâne în competenţa dreptului comun. În fapt, inexistenţa unei mici proprietăţi ţărăneşti consolidate, care să se poată sustrage subordonării economice faţă de marea proprietate, impunea existenţa unei legi speciale, care să preîntâmpine abuzurile, punct de vedere susţinut de C. A. Rosetti, M. Kogălniceanu, P. P. Carp şi I. C. Brătianu. Principalele modificări ale legii vor viza: suprimarea responsabilităţii solidare a ţăranilor contractanţi şi a executării silite prin organe militaro-poliţieneşti, reducerea termenului pentru tocmelile privitoare la muncile agricole de la 5 la 2 ani, rezervarea a 2 zile pe săptămână pentru munca ţăranului pe ogorul său. Faţă de proiectul C. A. Rosetti se mai introduceau următoarele prevederi:
multiplicarea categoriilor de învoieli asupra cărora se aplica legea, prelungirea termenului tocmelilor pentru fâneţe de la 2 la 5 ani; în cazul în care proprietarul întârzia ridicarea dijmei (ceea ce împiedica ridicarea recoltei ţăranului) primarul şi doi consilieri comunali erau obligaţi să opereze dijmuirea în timp util, pentru a împiedica deteriorarea produselor.
1/13 iulie Statul român răscumpără calea ferată Cernavodă-Constanţa şi portul Constanţa de la compania engleză căreia îi fuseseră concesionate de Turcia.
noiembrie-aprilie 1883 Legislaţie. Modificarea legii recrutării din 1876, pentru cuprinderea unui număr cât mai mare de cetăţeni în armata permanentă, avându-se în vedere toate categoriile sociale şi profesionale; repunerea în vigoare, cu modificări, a legii comunale din 1864: constituirea colegiului comunal unic, statuarea alegerii primarilor din comunele urbane şi rurale de către consilierii comunali. Intră în dezbatere proiectul pentru modificarea sistemului de alegere a consiliilor comunale. La 22 decembrie/2 ianuarie este prezentată în Parlament propunerea de revizuire a Constituţiei pentru stabilirea unei concordanţe între textul constituţional şi noua situaţie a statului român, devenit regat, după ce în prealabil se constituise o comisie parlamentară pentru stabilirea articolelor din Constituţie care urmau să fie revizuite, dezbaterile dezvăluind că nu există o opinie unitară în această privinţă între membrii partidului liberal; se preciza că devenise necesară şi modificarea sistemului electoral, impusă de necesitatea unei mai largi participări la viaţa politică. Se constituie Ministerul Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor; se promulgă legea pentru modificarea sistemului de alegere a consiliilor judeţene; numărul de colegii se reduce la trei, prin contopirea colegiilor I şi II, se accentuează separarea funcţiilor administrative de diverse alte atribuţii oficiale, precizându-se că nu sunt eligibili salariaţii statului şi comunei, primarii, persoanele care aveau contracte pentru lucrări ale judeţului; se precizează atribuţiile consiliului judeţean şi lucrările pentru care era necesară aprobarea guvernului; se promulgă legea asupra administraţiei armatei, cu noi regulamente privind funcţionarea serviciului de intendenţă şi al celui sanitar; se promulgă legea pentru remunerarea corpului didactic, prin care se măreau salariile şi se fixau gradaţiile de vechime, care permiteau majorarea retribuţiei din 5 în 5 ani, cu 15, 30, 45 şi 60%; se stabilesc condiţiile de pensionare.
decembrie „Timpul” şi „Binele public” anunţă concomitent că înţelegerea dintre conservatori şi liberalii sinceri era un fapt împlinit. Unificarea opoziţiei va fi precipitată de anunţurile „Românului” privitoare la intenţiile liberalilor guvernamentali de a modifica Constituţia. Încă de la începutul anului 1881 conservatorii salutau, prin „Timpul”, constituirea clubului „Binelui public” şi prezenţa la inaugurare a conducătorilor fracţiunii libere şi independente. În 1882 „Timpul” şi „Binele public” îşi prezentă şi aprobă reciproc articole de critică la adresa guvernului.
1883
Chestiunea Dunării. Are loc Conferinţa de la Londra (februarie-aprilie), la care participă numai marile puteri, reprezentanţii statelor riverane, România, Serbia, Bulgaria, nefiind acceptaţi decât cu vot consultativ. Guvernul român protestează, declarând că nu se simte obligat să se supună hotărârilor Conferinţei. Prin Tratatul încheiat la 10 martie se hotărăşte prelungirea mandatului Comisiei Europene încă 21 de ani şi extinderea competenţei acesteia până la Brăila. Braţul Chilia va fi practic scos de sub autoritatea Comisiei Europene. Se adoptă pentru porţiunea Porţile de Fier – Brăila regulamentul de navigaţie şi poliţia fluvială elaborat în sesiunea din primăvara anului 1882 de Comisia Europeană. Proiectul Barrere ce constituia ultima parte a documentului va suferi unele modificări: se prevede ca statele membre ale Comisiei Mixte să nu mai poată fi reprezentate în acest organism şi ca delegate ale Comisiei Europene şi se statuează ca numirea şi remunerarea subinspectorilor de navigaţie să intre în competenţa autorităţilor teritoriale. Guvernele de la Bucureşti şi Sofia refuzând să ia în considerare prevederile Tratatului, acestea nu au putut fi puse în practică. O dată începute negocierile între Bucureşti, Berlin şi Viena referitoare la aderarea României la Tripla Alianţă, Austro-Ungaria va înceta să mai insiste asupra creării Comisiei Mixte.
1/13 ianuarie Se constituie la Paris un grup revoluţionar român (Vintilă C. A. Rosetti, Alex. A. Bădărău, Constantin Mille, Vasile G. Morţun şi alţii de inspiraţie socialistă, care editează, începând de la 1/13 februarie, „Dacia viitoare”.
25 februarie/9 martie Are loc la Sibiu, sub preşedinţia lui G. Bariţiu, o adunare de protest împotriva celei de a doua legi şcolare promulgate de guvernul maghiar, care accentuează caracterul maghiar al învăţământului secundar.
20 aprilie/2 mai În urma emiterii în 7/19 martie a decretului de convocare a Camerelor de revizuire, încep alegerile parlamentare, în contextul intensificării mişcării de opoziţie; se formează o coaliţie electorală între conservatori, liberalii sinceri şi liberalii moldoveni („opoziţia unită”); din 134 de mandate de deputaţi şi 50 de mandate de senatori opoziţia obţine 12 mandate. Camerele de revizuire se deschid la 10/22 mai.
iunie Se constituie un comitet de conducere a opoziţiei fără contopirea formaţiilor politice coalizate. I. M. Florescu este însărcinat cu preşedinţia unui subcomitet care avea să redacteze programul opoziţiei.
3/15 iunie La Iaşi se inaugurează statuia lui Ştefan cel Mare, în prezenţa Regelui. P. Grădişteanu ţine un discurs cu aluzii la provinciile româneşti încorporate de imperiile vecine. Austro-Ungaria cere explicaţii. „Monitorul oficial” dezminte parţial, atribuind aserţiunile mai grave exagerărilor presei.
26 august/7 septembrie Are loc, la Gastein, întâlnirea dintre I. C. Brătianu şi cancelarul Bismarck, urmată de întâlnirea, la Viena, cu contele Kalnoky, ministrul de externe al Austro-Ungariei, în vederea încheierii tratatului de alianţă româno-austro- ungar, care se va semna la 18/30 octombrie şi la care Germania va adera în aceeaşi zi. Apropierea României de Puterile Centrale constituie reacţia la politica activă a Imperiului ţarist în sud-estul Europei. Alianţa va obliga guvernul român la acceptarea unor relaţii economice preferenţiale cu Austro-Ungaria şi Germania. Deşi convenţia va rămâne secretă, linia generală a guvernului în politica externă şi implicaţiile ei economice devin obiectul unor violente atacuri din partea opoziţiei, care se va ocupa intens de situaţia românilor din Transilvania.
15/27 septembrie Apare în „Buletinul oficial” anteproiectul majorităţii liberale privitor la modificarea legii electorale şi la regimul presei; anteproiectul este atacat în lunile următoare, de pe poziţii opuse, de conservatori şi de liberalii rosettişti.
1884
martie Se constituie, prin fuzionarea conservatorilor, a liberalilor sinceri şi a fracţiunii libere şi independente, Partidul Liberal-Conservator. „Timpul” şi „Binele public” îşi încetează apariţia şi sunt înlocuite prin ziarul „România”.
14/26 aprilie Apare la Sibiu ziarul politic şi cultural „Tribuna”, condus între 1884 şi 1886 de I. Slavici; ziarul a avut un rol important în lupta de eliberare naţională a românilor din Transilvania.
19/31 iulie Apare la Iaşi ziarul „Lupta”, organ al grupării liberal-radicale condusă de G. Panu.
9/21 iunie Se adoptă modificările intervenite în Constituţia României. Noua lege electorală mărind ponderea burgheziei bancare, industriale şi comerciale în Adunările legiuitoare, prevedea: mărirea numărului deputaţilor de la 130 la 183 şi al senatorilor de la 70 la 140, reducerea numărului colegiilor pentru Cameră (de la 4 la 3) prin unirea colegiilor I şi II, preponderent moşiereşti şi scăderea censului la colegiul I (1 200 lei, cu prevederea că venitul poate fi nu numai rural, ci şi urban, ceea ce înlesnea intrarea în acest colegiu al burgheziei mari); colegiul II exclusiv orăşenesc cuprindea: alegătorii cu impozit minim de până la 25 de lei votând indirect, printr-un reprezentant la 50 de alegători, şi alegătorii direcţi, cu un venit de la 25 la 1 200, precum şi categoria alegătorilor scutiţi de cens; colegiul III cuprindea alegătorii de la sate, de la un impozit oricât de mic până la 1 200 lei venit, care votau prin delegaţi. Colegiul I pentru Senat cuprindea alegători cu un venit de minimum 2 000 de lei anual, la care se adăugau unele categorii scutite de cens;
colegiul II cuprindea alegători cu un venit de între 1 000 şi 2 000 de lei şi posesori ai unor diplome de doctor în ştiinţe. Noua Constituţie modifica în sens parţial liberal, parţial restrictiv, şi regimul presei, interzicând arestul preventiv dar prevăzând judecarea delictelor de lez-majestate de către tribunalele ordinare, ceea ce constituia o îngrădire a libertăţii comparativ cu judecarea de către juraţi precum şi suprimarea prevederii de desfiinţare permanentă a cenzurii. Se modificau titulaturile conform noii situaţii de Regat a ţării, se desfiinţa garda civică, se prevedea aplicarea Constituţiei în Dobrogea prin legi speciale, inalienabilitatea pe 32 de ani a pământurilor foştilor clăcaşi, ale însurăţeilor şi ale ţăranilor care cumpăraseră pământ de pe moşiile statului.
10/22 iunie Se votează legea creării Domeniului Coroanei (12 proprietăţi ale statului, însumând 128 286 ha). După adoptarea noii Constituţii şi a acestei legi liberalii radicali, în frunte cu C. A. Rosetti, demisionează din Corpurile legiuitoare, ceea ce consacră ruptura definitivă dintre C. A. Rosetti şi I. C. Brătianu. „Românul” rămâne organul de presă al liberalilor radicali. I.
- Brătianu va edita cotidianul „Voinţa naţională”.
20 august/1 septembrie Apare la Bucureşti, din iniţiativa lui Luigi Cazzavillan, ziarul de informaţii „Universul”, primul mare cotidian românesc, care avea să apară, cu unele întreruperi, până în 1953.
noiembrie Au loc alegeri din care rezultă un parlament fără opoziţie prin neparticiparea coaliţiei conservator-liberale şi invalidarea unor mandate; singura grupare tolerată de I. C. Brătianu în parlament sunt junimiştii, cu care va spera în continuare să poată colabora. Evidenta tendinţă de întărire a regimului autoritar va provoca o intensă campanie antidinastică a opoziţiei de toate nuanţele, care avea să dureze până la căderea guvernului. Noul parlament, în decursul activităţii sale (1884
-1887), va dezbate şi legifera printre altele: legea asupra impozitului funciar, menită să stăvilească absenteismul şi arendăşia, cu nefaste consecinţe economice prin diminuarea venitului naţional; legea primei de export pentru fabricanţii de spirt din cereale şi coniac din vin şi legea pentru încurajarea producţiei ţesăturilor, sforilor, corderiei şi sacilor de iută; legea pentru organizarea monetăriei statului, a fabricii de timbre şi a depozitului general al timbrelor; legea „depozitului legal”, prin care fiecare tipografie avea obligativitatea să trimită trei exemplare din fiecare tipăritură bibliotecilor centrale din Bucureşti şi Iaşi şi Bibliotecii Academiei Române; legea pentru încurajarea şi dezvoltarea exploatării apelor minerale şi a produselor lor; legea pentru introducerea unui nou tarif protecţionist asupra importului, pentru încurajarea industriei române (legea va provoca declanşarea războiului vamal cu Austro-Ungaria care interzice formal importul de animale şi introduce taxe vamale prohibitive la articolele provenite din România); legea privitoare la componenţa camerelor de comerţ, care lărgea corpul eligibililor, dar menţinea rolul prefectului în alegeri; trecerea de la recrutarea după starea civilă la recrutarea după vârstă şi mobilizarea militarilor şi gloatelor prin decret regal, fără aprobarea Corpurilor legislative; legea monopolului de stat al tutunului; promulgarea unui nou Cod de comerţ, în locul celui din 1840; lege relativă la instituirea unei comisii pentru verificarea pământurilor date în conformitate cu articolele 5 şi 6 din legea rurală (verificarea aplicării legii din 1878); legea de încurajare a industriei, prin avantaje însemnate (scutiri de impozite şi de taxe vamale pentru maşini sau materii prime inexistente în ţară, reduceri pe căile ferate etc.) acordate pentru înfiinţarea de întreprinderi industriale cu un capital minim de 50 000 sau minimum 25 de lucrători timp de minimum 5 luni; legea pentru alegerea consiliilor comunale, care stabilea modul de elecţiune şi categoriile de eligibili, plus atribuţiile autorităţii comunale.
decembrie Se constituie la Bucureşti Cercul studiilor sociale, organizat de socialişti şi la care aderă pentru un timp şi intelectuali de orientare burghezo-liberală; cercul publică, din februarie 1885, ziarul „Drepturile omului”, care începând din noiembrie, militează pentru întemeierea unui partid al muncitorilor şi, în perspectivă, participarea la viaţa parlamentară.
1885
ianuarie Junimiştii preiau ziarul „România liberă”. Apărut la 15/27 mai 1877 sub direcţia lui A. T. Laurian, ca organ de presă al unui grup de tineri liberali, ziarul adoptase treptat o orientare nuanţat conservatoare. Gruparea îşi defineşte poziţia critică faţă de liberalii guvernamentali dezavuând lipsa unui program politic, stagnarea dezvoltării social-politice şi, ulterior, politica financiară şi monetară a guvernului, părăsirea principiilor liberale, abuzul de putere al primului-ministru şi mai ales al colaboratorilor săi; opoziţia era şi ea criticată pentru lipsa de omogenitate în componenţă şi de unitate a principiilor programate.
1/13 mai Decret regal prin care se ia act de Tomos-ul prin care Patriarhia de la Constantinopol recunoaşte autocefalia bisericii Regatului României.
20 mai/1 iunie România denunţă convenţia comercială cu Austro-Ungaria din 1875, prin politica vamală a partenerului, nefavorabilă economiei româneşti; reintră în vigoare tariful vamal protecţionist din 1874. Se declanşează conflictul vamal româno-austro-ungar care va dura până în 1891.
18 august Ia fiinţă Societatea pentru cultura maghiară transilvăneană (E.M.K.E.), ca o contrapondere a ASTREI, cu scopul de a promova politica de maghiarizare.
noiembrie Ia naştere formaţia politică Opoziţia Unită din care fac parte Partidul Liberal-Conservator L. Catargiu – G. Vernescu,-care în aceeaşi lună anunţase depăşirea simplei alianţe printr-o contopire, cu enunţarea unui program comun în care conservatorii consimţeau la descentralizarea administrativă şi la libertatea presei-, şi Partidul Naţional-Liberal D. Brătianu, M. Kogălniceanu, C. Boerescu şi G. Mârzescu; unitatea de acţiune a acestei coaliţii se va realiza abia în martie 1887.
1886
toamna Alegeri comunale importante pentru opoziţie, de vreme ce autorităţile comunale care urmau să fie alese aveau calitatea de a controla modul de desfăşurare a alegerilor parlamentare din 1887.
1887
Gruparea junimistă începe să se desmembreze, o parte din membrii ei (V. Pogor, Leon şi Iacob Negruzzi, T. Rosetti) aderă la opoziţia liberal-conservatoare, N. Gane şi V. Bossi se aliază cu liberalii guvernamentali, iar P. P. Carp, după ce încercase o apropiere de conservatori, cu condiţia neacceptată, a ieşirii acestora din coaliţia cu liberalii (Opoziţia Unită), rămâne să ducă o politică personală împreună cu un număr de partizani (T. Maiorescu, Al. Marghiloman, D. A. Laurian etc.).
mai La Sibiu are loc conferinţa Partidului Naţional Român, la care se adoptă pentru întreg partidul tactica politică a
„pasivismului”, prin hotărârea de a nu participa la alegeri nici în Transilvania, nici în Banat, Crişana şi Maramureş; biruinţa liniei politice a celor grupaţi în jurul ziarului sibian „Tribuna” este marcată prin alegerea lui Gh. Bariţiu ca preşedinte al partidului şi a lui Ioan Slavici ca secretar.
octombrie Se constituie formaţiunea politică Liga de Rezistenţă, prin unirea disidenţei liberale, condusă de Nicolae Fleva, Al. Djuvara şi Take Ionescu, cu fracţiunea tinerilor conservatori din jurul ziarului „Epoca”, condusă de Nicolae Filipescu; Liga de rezistenţă este sprijinită de liberalii radicali şi socotită redutabilă de către junimişti; I. C. Brătianu după ce pierduse sprijinul elementelor valoroase ale partidului liberal îşi pusese mari speranţe în tinerii liberali care îl părăseau acum; o dată formată, Liga de Rezistenţă intră în coaliţie cu Opoziţia Unită.
1888
24 ianuarie/5 februarie – 25 ianuarie/6 februarie Alegerile aduc în parlament 54 de membri ai opoziţiei, printre care Lascăr Catargiu, D. Brătianu, Gh. Vernescu, N. Fleva, Al. Marghiloman, Take Ionescu etc. Opoziţia Unită îşi intensifică acţiunile antiguvernamentale. I. C. Brătianu încearcă iarăşi mai multe formule de guverne de coaliţie, dintre care una cu junimiştii, toate nereuşite.
20 martie începe violenta răscoală ţărănească (Muntenia martie-aprilie, Moldova aprilie-iunie), care va cuprinde 27 dintre cele 32 de judeţe ale ţării, cea mai mare mişcare de acest fel din ultimul sfert al secolului al XIX-lea; dacă primele impulsuri nu sunt cu totul străine de propaganda politică a opoziţiei, amploarea răscoalei va fi determinată în mod organic de gravele neajunsuri sociale şi economice care apăsau în mod cronic ţărănimea, în ciuda încercărilor de remediere din ultimele două decenii, care, toate, evitaseră soluţionarea radicală a problemei ţărăneşti.
23 martie/4 aprilie-11/23 noiembrie Guvern junimist Th. Rosetti
interne Th. Rosetti
externe P. P. Carp
finanţe M. Ghermani
justiţie Al. Marghiloman
culte şi instrucţie T. Maiorescu
război G. Barozzi
lucrări publice Al. Ştirbei
agricultură, domenii, industrie, comerţ T. Maiorescu; P. P. Carp
Noul guvern preia puterea în urma demisiei primului-ministru I. C. Brătianu, tot mai izolat din punct de vedere politic şi probabil puţin dispus să-şi asume luarea măsurilor represive după izbucnirea răscoalelor ţărăneşti. În timpul guvernării junimiste, şi ulterior de altfel, diferenţele între cele trei grupări conservatoare (liberali-conservatori, conservatori puri şi junimişti) se vor accentua, instaurându-se o perioadă de instabilitate guvernamentală ce avea să dureze trei ani.
3/15 mai Se semnează la Viena tratatul privind aderarea Italiei la Tratatul secret de alianţă din 18/30 octombrie 1883 încheiat între România, Austro-Ungaria şi Germania.
15/27 august Apare la Bucureşti cotidianul de orientare democratică „Adevărul” (1888-1916, 1919-1937, 1946-1951).
14/26 octombrie Alegerile pentru Corpurile legiuitoare dau o compoziţie preponderent conservatoare parlamentului; ele sunt precedate, pentru prima oară în viaţa noastră politică, de publicarea în „Monitorul oficial” a programului partidului la putere.
12/24 noiembrie – 29 martie/10 aprilie 1889 Guvern Th. Rosetti
interne Th. Rosetti
externe P.P. Carp
finanţe M. Ghermani
justiţie Gh. Vernescu
culte şi instrucţie T. Maiorescu
război C. Manu
lucrări publice agricultură, domenii Al. Marghiloman
4/16 decembrie Apare la Bucureşti foaia literară „Fântâna Blanduziei”, condusă de un comitet de redacţie în frunte cu M. Eminescu.
1889
Se iau măsuri pentru redresarea financiară a ţării prin retragerea biletelor ipotecare şi introducerea etalonului de aur, renunţându-se astfel la bimetalism, a cărui consecinţă imediată era agio-ul şi corelativa inflaţie (preţul mondial al argintului scăzuse considerabil, ceea ce făcea ca valoarea nominală a monedei româneşti să scadă sub cea reală).
ianuarie Statul român răscumpără căile ferate concesionate, devenind proprietarul întregii reţele feroviare de pe teritoriul românesc (1 377 km).
29 martie/10 aprilie-3/15 noiembrie. Guvern conservator Lascăr Catargiu
interne Lascăr Catargiu
externe Al. Lahovari
finanţe Gh. Vernescu
justiţie N.L. Gherassi culte şi instrucţie V. Boerescu
război C. Barozzi
lucrări publice AI. Lahovari agricultură, domenii,
industrie, comerţ Gr. Păucescu
Demisia guvernului Th. Rosetti se datorase între altele neînţelegerilor dintre miniştrii cabinetului asupra oportunităţii dării în judecată a ultimelor guverne I.C. Brătianu, acţiune ferm respinsă atât de junimişti cât şi de rege.
aprilie Din iniţiativa junimistă, se votează legea pentru înstrăinarea unor bunuri ale statului şi răscumpărarea embaticurilor, care suprima statului facultatea de a vinde bunurile sale în corpuri întregi şi prevedea ca la vânzarea fiecărei moşii a statului 2/3 să fie parcelate în loturi mici de 6 ha şi 1/3 în loturi de 10-25 ha.
15/27 iunie Moare Mihai Eminescu.
Sfârşit de volum
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1882-1883, 1888-1889
„TIMPUL”, „ROMÂNIA LIBERĂ”, „FÂNTÂNA BLANDUZIEI”
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XIII
București, 28 iunie 1883
– În convorbirile Domniei Voastre cu Constantin Hrehor, aduceţi o lumină nouă, inedită, în legătură cu atitudinea lui Lucreţiu Pătrăşcanu, exponent al fostului Partid Comunist, ministru al Justiţiei, care a fost trimis la Cluj – „după eşecul lui Teohari Georgescu”, ministru la Interne – să discute cu studenţii. Mărturisiţi în convorbirile Dumneavoastră că – luat cu asalt şi cu „fluierături” – Pătrăşcanu spune cuvinte memorabile, care nu se regăsesc în raportul Poliţiei din Cluj din acea vreme.
Consecvent misiunii sale, de recuperare integrală a operei jurnalistice, sociologice, istorice și politice a “Românului Absolut”, portalul 
Basarabia în publicistica eminesciană
Pentru tipar