Cu toate armările, perspectiva păcei s-a adaos în cele din urmă zile. Journal de St. Petersbourg esprimă speranţa că Turcia va ceda presiunei unanime a Europei şi că armările Rusiei nu ameninţă pacea, ci sunt o jertfă grea, pe care imperiul şi-a impus-o spre a asigura binefacerile liniştei şi spre a apăra pe creştini. Dar dacă războiul va fi inevitabil, atunci naţia îl va susţinea c-o energie cu atât mai mare, cu cât el va veni după ce se vor fi mântuit toate încercările pacinice.
Caracteristic este că pentru întâia dată de când există autocraţia rusească, tonul ziarelor şi a populaţiunei a devenit cutezător faţă cu capul statului chiar. Un conservativ, adresându-se cătră partida revoluţionară din Rusia, care nu încurăjează îndestul războiul contra Turciei, se esprimă în acest mod neauzit:”Nu combateţi cea mai populară din mişcările câte s-au întâmplat vrodată în Rusia. Ziceţi din contra împreună cu noi: Dacă ţarul va refuza de a se pune în fruntea poporului şi de-a împăca conştiinţa publică, dacă nu va voi să meargă cu noi spre liberarea fraţilor noştri, ei bine, atunci: «Jos ţarul!». Atunci el nu mai este al nostru, glasul sângelui n-au vorbit în el, faţă cu entuziasmul nostru el a rămas rece”. Şi să se ia bine aminte că acestea le scrie un conservativ, un om ce face parte din acea clasă de oameni moderaţi, politicoşi şi reci care guvernează Rusia.
Unul din pericolele războiului eventual este însă neclaritatea ţinutei României. Guvernul rusesc nu se simte deloc sigur faţă cu românii, a căror afaceri esterne se clatină aproape ca vibraţiunea, aşa încât, dacă România n-ar renunţa singură la neutralitatea ei, pericolul cel mai mare al războiului ar rămânea înfrângerea acestei neutralităţi. Cu drept cuvânt se ‘ntreabă deci un ziar dacă această evazivitate a diplomaţiei române e născută din nesiguranţa întâmplărilor sau dacă în ea este un metod cert, care ţine în eşec tendinţele puternicului vecin.
În mare apropiere de noi românii se petrece însă înglotirea a şase corpuri de armată. Aceste şase corpuri, compuse din 214.000 oameni, cărora se vor mai adauge 90.000, îşi au ştabul lor general la Chişănău. Vechea cetate moldovenească, Hotinul, împrejurul căruia au avut loc nenumărate bătălii şi care ne aminteşte atât trecutul de glorie cât şi de cădere a Moldovei, Hotinul va căpăta un parc de artilerie de 92 tunuri.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 131