[„CU OCAZIA DEZBATEREI ASUPRA PROIECTULUI DE BUDGET…”] – de Mihai Eminescu [22 decembrie 1876]

Cu ocazia dezbaterei asupra proiectului de budget d-nul prezident al Consiliului de Miniştri au ţinut un cuvânt ce cuprinde un şir de preţioase adevăruri, de mult cunoscute de noi, dar pentru a căror răspândire a trebuit, se vede, mai mult de zece ani. Răposatul Marţian în Analele statistice, Titu Maiorescu în critica direcţiei culturei române, d. Ioan Ghica în Convorbirile economice, Teodor Roset[t]i în articolul „asupra progresului la noi”, M. Eminescu în discursul public „asupra influenţei austriace” au arătat cu toţii că primirea formelor de cultură ale străinătăţei fără bazele economice şi cuprinsul ecuivalent se soldează cu mizeria claselor muncitoare. Ne pare bine că aceste cuvinte au ieşit din gura unui barbat atât de popular în toată românimea, că tocmai d. Brăteanu a întrebuinţat pentru artificiala stare socială a românilor expresia tropică de comedie tradusă din franţuzeşte.

Deie Domnul ca sistemul privirei pozitive şi mai cu samă acela al descărcărei generale să nu vie prea târziu.

Reproducem din discursul d-lui Brăteanu toate pasagele cari caracterizează vina cea mare a generaţiei trecute care, orbită de civilizaţia străină, a crezut că introducând formele esterioare ale ei, i-a introdus totodată şi cuprinsul. Acest cuprins nu se realizează decât prin muncă. Nici ziare, nici legi, nici academii, nici o organizaţie asemănătoare cu cele mai înaintate nu sunt în stare de a înlocui munca şi o stare de lucruri care nu se întemeiază pe ea e o fantasmagorie care va dura mai mult sau mai puţin, dar se va preface în fum la suflarea recei realităţi.

Acuma începe a se preface în fum. Fi-vom destul de tari de a suferi această operaţie, această amputare a clasei scribilor din viaţa publică, Fi-vom destul de drepţi pentru a depărta reputaţiile uzurpate şi nu meritul adevărat? Vom fi în stare a deosebi puterea adevărată de semidoctismul de rând în toate aceste reduceri ce se vor propune? Aceasta e întrebare demnă de Hamlet şi a cărei dezlegare ne-o va da numai viitorul.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 169

Mihai-Eminescu.Ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.