Oricari ar fi soarta dezbaterilor asupra băncii, ba chiar a Austro-Ungariei preste tot, pe noi ne interesează numai întrucât ar putea avea drept rezultat o schimbare a politicei din lăuntru faţă cu popoarele nemaghiare şi cele negermane. Dac’ ar ajunge lucrul la estrem, nu credem că maghiarii ar păţi-o tocmai bine, căci astăzi ei sunt mai urâţi decât la 1848. Şi cum erau iubiţi pe atuncea, se vede dintr-o scrisoare autografă a lui Kossuth datată din Debreţin 26 apr. 1849, în care faimosul agitator se esprimă astfel:
Urmând simţământului inemei mele, nu esitez a declara că dacă, apreţiând cele mai sus zise, vor grăbi (românii) fără amânare a da garanţie despre purtarea lor pacifică în viitor, nu mă voi sfii ca în numele păcei şi al iubirii să aruncăm văl asupra delictelor politice din trecut, însă cu escepţiunea acelui om care a abuzat în mod infam de înalta sa poziţie bisericească şi de încrederea poporului călcând în mod ruşinos datorinţele sale cătră D-zeu şi cătră patrie, nu numai a amăgit poporul român la răsculare şi prin aceasta a fost îndemnătoriul la atât [e]a pustiiri şi vărsări de sânge, ci s-a înjosit încă la trădarea de patrie, ce nu i se poate ierta niciodată, ba nu s-a înfloriat a provoca, a îndemna şi a mijloci irumperea de putere armată străină în ţară, pentru a măcela pre poporul propriei sale patrie, şi acestea toate le face aşa încât totodată a fost destul de vil a juca un rol de faţarnic mincinos, pentru ca în mijlocul păcatelor sale trădătoare de patrie să adoarmă cu cuvinte dulci atenţiunea şi priveghiarea mea şi a soţilor mei de la guvern; numele acestui om este Andrei Şaguna, asupra capului căruia multul sânge ce s-a vărsat strigă răzbunare dreaptă şi care, precum este declarat de trădătoriu de patrie, aşa nu poate avea parte de iertare pre acest pământ.
Şi acestea toate Kossuth le scrie despre unul din cei mai moderaţi oameni, care se înţelege că nu s-a putut însufleţi niciodată de strania onoare de a fi numărat între turci sau maghiari, încât ceea ce a făcut contra acestora era în realitate un serviciu adus umanităţii şi un merit faţă cu popoarele transilvane.
Mai interesantă însă este această scrisoare din alt punct de vedere. Şaguna a fost tratat de un partid românesc din Transilvania ca vânzător al intereselor româneşti şi ca maghiarofil. Acum însă se vede cari erau adevăratele lui simţiri. În faptă mitropolitul transilvan, politic de la creştet pân-în tălpi, îşi cunoştea aşa de bine poporul, oamenii, inteligenţa, încât nu i-au crezut capabili de-a resista la 1866 cu efect la introducerea dualismului. Ca toţi politicii de talent, Şaguna era pesimist, ş-a calculat totdeauna cu împrejurările cele mai rele, nu cu cele mai bune. Îndealtfel lipsa lui de încredere nu în energia, dar în judecata sănătoasă şi oarecum realistă a conluptătorilor săi a fost în parte adeverită de vreme.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 195