
O telegramă a agenţiei Havas din 12/24 fevruarie arată că în acea zi pacea între Serbia şi Turcia era aproape încheiată. Serbii au primit garanţiile cerute, însă punctele cari ating egala îndreptăţire a evreilor şi numirea unui agent diplomatic turc nu sunt atinse în convenţie. Zece zile după ratificarea condiţiilor de pace prin Scupcina sârbească trupele turceşti vor părăsi teritoriul sîrbesc. Delegaţii muntenegreni erau aşteptaţi pe vineri în Constantinopole, iar ieri, marţi, era să se deie ordin trupelor munte[ne]grene şi celor turceşti de a se ţine în defensivă. Şedinţele Scupcinei mari din Serbia, al căror scop e ratificarea păcei cu Turcia, se ţin în săptămâna aceasta şi anume de luni până joi.
Cestiunea băncii naţionale a intrat în Austro-Ungaria în stadiul următor. În conferenţa partidului constituţional, vizitată de 200 de membri, deputatul dr. Herbst a propus următoarea rezoluţie:
„Considerând declaraţia guvernului că înainte de a da partidului constituţional votul său asupra compunerei consiliului general a băncii naţionale, guvernul e în neputinţă de a încheia proiectele pentru pactul cu Ungaria: Considerând că tot după numita declaraţie votul dorit de guvern nu prejudeca întru nimic în privirea primirei sau respingerii tuturor celorlalte stipulaţiuni a statutelor băncii precum şi a tuturor celorlalte părţi ale pactului, partidul constituţional declară: că păstrează pe deplin libertatea votului său asupra proiectelor privitoare la pact şi asupra stipulaţiunilor statutului băncii, apoi că cestiunea numirei viceguvernorului o priveşte ca deschisă, dar că în dealtfel compunerea consiliului general, comunicată de guvern, nu este în sine neadmisibilă „.
Această rezoluţie a fost primită în cluburi de majoritatea Reichsrat[h]ului.
Din Londra se depeşează că guvernul englez a început negoţiările cu cabinetul de St. Petersburg pentru a obţine terminul de un an ce-l crede necesar ca Turcia să poată aplica reformele promise.
Celelalte cabinete europene vor împărtăşi opiniunea cabinetului de St. James.
Iar din Petersburg se dezminte zgomotul cum că ţarul ar fi dat armatei ruse ordinul de a trece Prutul la 28 fevruarie ca fiind cu totul nefundut. Este adevărat că armistiţiul acordat în urma ultimatului Rusiei espiră peste trei zile; dară ştirile relative la negociaţiunile începute între Serbia şi Turcia fiind favorabile, armistiţiul va fi fără îndoială prelungit în caz când aceste negociaţiuni nu s-ar termina până la 1 martie.
În general situaţiunea nu s-a schimbat.
Până acum nu putem avea încă indicaţiunile ce trebuie să rezulte din răspunsurile puterilor la circulara prinţului Gorciacoff.
Însemnătatea acestor răspunsuri va depinde de la turnura ce vor lua lucrurile la Constantinopol şi de măsurile ulterioare la cari se va opri Rusia.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 198