Duminica trecută d. Vasile Conta a ţinut prelegerea sa asupra fetişismului. După cum era uşor de prevăzut pentru cei cari cunosc individualitatea intelectuală a acestui scriitor, prelegerea sa a fost foarte interesantă şi a ţinut încordată atenţia auzitorilor mai mult de o oară şi jumătate. Precum nici se putea altfel, d. Conta a judecat despre fetişismul antic după asemănarea celui modern; arătând apoi urme de fetişism în credinţele de astăzi ale popoarelor, judecata sa prin analogie s-a dovedit a fi cu totul corectă, limpede şi fără săritură. Cu această ocazie d-sa a dezvoltat o sumă de cunoştinţe etnologice, încât fiecare propoziţie conţinea ceva nou; totodată a dovedit o cunoştinţă amănunţită a mitologiei populare române, a cărei analogie cu credinţele populare ale altor popoare a făcut-o cu totul evidentă.
Dar tocmai din cauza bogăţiei de cunoştinţe desfăşurate cu această ocazie sarcina unei dări de samă pe scurt devine aproape cu neputinţă. D-sa a dovedit că credinţa în duplicitatea existenţii noastre a pornit de la faptul, că fiecare îşi are umbra sa. De acolo vedem la cei antici sufletele în chip de umbre, de-aceea, după credinţa poporului românesc, cel căruia i se ia umbra trebuie să moară. Dar, fiindcă toate lucrurile au o umbră, după credinţele primitive toate lucrurile sunt însufleţite, astfel încât sălbatecul calcă pretutindene pe suflete, din cari cele mai multe sunt rele şi puţine, anume cele ale rudelor şi prietenilor, sunt bune. Cu aceeaşi claritate a desfăşurat apoi metoadele de a omorâ sufletele, de a dobândi prietenia lor, de ale aservi; au arătat cum toate mişcările în natură li păreau produse de spirite, cum vântul e reprezentat ca o mulţime de spirite ce biciuiesc frunzele pădurei şi valurile apelor, cum zelirul e un spirit mângâios ce spune poveşti florilor, cari râd de toate aceste, Rămâind serioase numai pietrile bătrâne, care în viaţa lor lungă ştiu că acestea sunt deşărtăciuni uşoare. Mai ciudată este credinţa ca fiinţele au mai multe suflete, pentru a cărei ilustrare a adus, pe lângă altele din viaţa sălbaticilor, şi credinţa ţiganilor că au cel puţin trei suflete, apoi o poveste românească populară despre un om cu viaţa vecinică, a cărui vecinicie constă tocmai într-aceea că-şi ascunsese sufletele foarte bine.
Credinţa că pe când omul doarme, sufletul lui iese din trup şi umblă pe unde vrea, au dat apoi naştere la vraja prinderei sufletului prin chemări mângâioase, a închiderei lui în ceară şi într-o viţă de păr şi a nimicirii lui. Strigoii, luarea din urmă, făcutul, deochietul, făcutul de dragoste, toate se reduc în urma urmelor la unul şi acelaşi princip, că adecă sufletul – după credinţa primitivă muritor – în neatârnare de trup poate fi vrăjit, prins, aservit şi că e supus unor formule magice.
Departe de a fi redat măcar a suta parte din mulţimea faptelor aduse de prelector şi tot aşa de departe de a fi reprodus cugetarea unitară care le pătrundea pe toate, ne mulţămim numai cu aceste câteva însemnări, sperând că d. Conta va face din ele obiectul unui studiu în scris.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 199