Declaraţia subsecretarului de stat Bourke, făcută ca răspuns la întrebarea lui Sandhurst asupra neutralităţii României, are o importanţă deosebită pentru vederile cabinetului englez în privirea războiului. Bourke a spus că neutralitatea României n-a fost stipulată nici prin tratatul de la Paris, nici prin alte tratate şi că România, oficial principatul Moldo-Valahiei, e privită în toate relaţiile sale cu celelalte puteri ca parte integrantă a Imperiului otoman.
Aceste puţine cuvinte ale subsecretarului de stat nu sunt de loc îndreptate contra Rusiei, că adecă, trecând Prutul, ea ar viola teritoriul otoman, ci ele vor să constituie numai un drept pentru Turcia de-a încălca teritoriul român oricând i-ar dicta-o aceasta vederile sale strategice. Pe de altă parte guvernul englez mai pare a zice că ţara noastră nefiind neutrală, ci formând parte integrantă a Turciei, nici se poate opune ocupării din partea trupelor otomane şi, dacă ar încerca a se opune, Turcia ar avea dreptul să ne trateze ca pe o ţară inamică, ca pe-o provinţie răsculată chiar.
Fără a ne preocupa de înţelesul pe care Albion cearcă a-l da poziţiei internaţionale a României, vom aduce numai aminte că purtarea acesteia pân-în momentul de faţă a fost cea mai corectă din lume. Pusă sub garanţia colectivă a puterilor, neavând nici o legătură reală cu Imperiul otoman, ea era şi este neutrală prin natura lucrurilor, chiar dacă neutralitatea n-ar fi fost stipulată prin un anume tratat. Când art. XXII a tratatului de Paris spune că nici o putere n-are voie să s-amestice în cele dinlăuntru ale ţărei şi art. XXVII că nici Turcia chiar n-are voie de-a interveni cu armata în România fără învoirea tu[tu]ror puterilor celorlalte, e evident că România a fost considerată cel puţin tot pe atât de autonomă şi suverană ca şi statele germane după pacea vestfalică, deşi ele”formal” făceau parte din corps germanique. Deşi neutralitatea era de sine înţeleasă, România au făcut apel la puteri ca să fie neutralizată în mod clar şi necontroversat. Dar memoriul României au fost pus frumuşel ad acta, căci puterile au binevoit a ne considera ca nevrednici de a ocupa un moment înalta atenţiune a profunzilor ei diplomaţi.
Departe de-a se ocupa cu”sinonimica „ diplomaţiei europene, care dă unui ş-aceluiaş cuvânt acum un înţeles, acum altul, România nu împărtăşeşte pân – acuma interesele nici uneia din părţile litigante şi, pentru a simplifica conflictul care începe de facto abia pe malul drept al Dunării, puterile ar fi făcut bine să recunoască României o poziţie conformă cu natura neutrală a chiar aspiraţiunilor ei actuale.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 221