Vineri 14 (26) aprilie au apărut primul număr al unui nou ziar german în Bucureşti care promite a ieşi în toate zilele (afară de luni) şi poartă titlul „Deutsche Orient-Zeitung”. Pentru a însemna poziţia noului ziar faţă cu politica dinlăuntru reproducem următoarele şiruri din articolul întitulat ‘Zur Lage (Situaţiunea):
Presupuind că aceste ştiri (despre o nouă cerere a Rusiei în privirea Basarabiei) s-ar confirma, am esprima guvernului dorinţa ca, intrînd în asemenea tratări, să puie la cale un aranjament care să (ie seamă nu numai de interesele ţării noastre, ci şi de onoarea ei, şi aşteptăm, după o eventuală învoire cu Rusia, că şi opoziţia noastră va înceta cu tactica, puţin îndemînatică, de pînă acuma, de a împunge şi irita guvernul prin interpelaţii necontenite. Poate că pentru cazul nostru se potriveşte exemplul micului stat al Belgiei, care, în anul 1870, se afla într-o poziţie atît de grea, dar a cărui opoziţie din Cameră, judecînd drept greutatea crizei, se abţinu cu totul de la orice amestec în politica esternă, punînd astfel binele ţării mai presus de orice ură de partid. Noi, din contra, avem din nefericire trista convingere că fără de purtar ea lipsită de tact a opoziţiei noastre, care în şedinţa vestită a Camerei de la 26 fevruarie l-a silit pe minister să rupă tratările cu Rusia, pentru ca îndată după ivirea conflictului să atace mereu pe minister tocmai pentru îndeplinirea acestei dorinţe a opoziţei, fără cea purtare lipsită de tact zicem, relaţiile noastre cu Rusia n- ar fi luat niciodată un caracter atît de acut duşmănesc, şi dorim ca acuma, pe cît mai e vreme, să se imiteze exemplul naţiei belgiene.
Vestita şedinţă de la 26 fevruarie- să ne dea voie confraţii noştri să le spunem-s-a petrecut într-o Cameră în care opoziţia n-a deschis gura, ci a tăcut ca peştele- pentru că e prea puţin numeroasă.
Guvernul însuşi şi-a comandat interpelantul în persoana d-lui V. A. Urechia, recte Popovici, şi după aceea a dus-o strună pînă ce i-o veni gustul să se scalde în alte ape.
Opoziţia adevărată, care s-a luptat foarte serios contra tendinţelor Rusiei şi va lupta şi de acum înainte, n-a întrebuinţat niciodată contra puternicului vecin expresiile de cari foiesc tocmai gazetele guvernamentale. Opoziţia a fost rezervată în cuvinte şi puternică în argumente, presa guvernamentală a fost puternică în fraze şi vorbe late şi slabă în argumente.
Noi pe oamenii de la guvern nu-i credem pe atît de răi patrioţi pe cît sînt de uşori, nu pe atît de uşori pe cît sînt de meschini şi nu pe atît de meschini pe cît sînt de laşi. Ştim foarte bine că au avut nevoie de glasul opoziţiei pentru a zice nu în această cauză şi i l-am dat pentru că singuri erau prea laşi pentru a se rosti. Cu un cuvînt laşitatea e cea dentîi, patriotismul cea din urmă calitate a acestor oameni, care se înţelege că e bine să rămîie la guvern, pentru ca opoziţia adevărată, (nu comandată) să nu fie silită a lua pe umerele ei o sarcină, pe care tocmai guvernul a creat-o prin inepţia lui şi care azi întrece puterile oamenilor cari se respectă, căci acei cari au creat această situaţiune a[u] abuza[t] de dînsa, pentru ca în opoziţie, combătînd urmările faptelor lor proprii, să facă peste putinţă orice acţiune înţeleaptă şi energică.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X