În şedinţa de ieri a Adunării guvernul, împreună cu prezidentul Camerii, a făcut o ultimă tentativă, zadarnică după părerea noastră, pentru a-şi recîştiga echilibrul pierdut. D. C. A. Rosetti, pe cuvîntul că nu se mai simte a avea încrederea majorităţii, şi- a dat demisia din prezidenţa Camerii. Demisia aceasta a fost mai întîi respinsă, apoi primită, apoi încă o dată respinsă, toate acestea prin ridicare de mîni; d. prezident a declarat încă o dată că nu va primi cu nici un preţ a-şi mai păstra fotoliul pe cîtă vreme nu mai reprezintă vederile majorităţii. După acestea, d. prim-ministru, intrînd în Cameră, ceru cuvîntul pentru a declara că, înainte de a se citi raportul comisiunii delegaţilor în cestiunea revizuirii, ministerul are să-şi depună demisia în mîinile M. Sale. D. prim-ministru mai adaogă apoi că Adunarea ar trebui să-şi aleagă un prezident, spre a înlesni M. Sale mijloacele constituţionale pentru formarea unui nou cabinet. Sedinţa se suspendă pentru zece minute, spre a se consulta intim Camera. La redeschidere, d. Lahovari zice că, situaţia fiind destul de mare şi de însemnată, n-ar trebui guvernul să mai întrebuinţeze astăzi dibacii mici. Nici demisia d-lui C. A. Rosetti n-a fost primită de Cameră, nici demisia ministerului n-a fost primită de Domnitor. Aceste două demisii fiind paralele, una este strîns legată de cealaltă, şi trebuie a se vedea mai întîi ce va face Domnitorul cu demisia ministerului pentru ca Adunarea să poată proceda la ceva mai departe. D. Mârzescu este de aceeaşi părere şi mai crede că Adunarea ar trebui să invite pe d. prezident a-şi relua fotoliul. Se procede la votare pentru înlocuirea prezidentului; rezultatul votului este realegerea d-lui C. A. Rosetti cu 73 voturi din 121 deputaţi prezenţi, abţinîndu-se de la vot 42. După acest vot, d. prim-ministru, retrăgîndu-se din Cameră şi banca ministerială rămînînd goală, se ridică şedinţa.
Deosebite zgomote s-au împrăştiat de ieri, după închiderea şedinţei pînă azi, în privinţa cestiunii ministeriale. Le- nregistrăm pe cele mai importante şi mai verisimile, pornite din izvoare mai mult ori mai puţin demne de încredere.
D. I. C. Brătianu, plecînd din Cameră, se zice că a mers la palatul de la Cotroceni spre a da demisiunea cabinetului. M. S. Domnitorul a primit-o şi l-a însărcinat tot pe d. Brătianu să formeze un nou cabinet din elementele majorităţii din Cameră şi Senat. Acest zgomot circulă de mult, încă de cînd cu întîiele lucrări ale comisiunii de iniţiativă. Zgomotul de remaniare s-a răspîndit mai întîi în cercurile guvernamentale şi acum în urmă se vorbea despre aceasta în aceleaşi cercuri. Să fie aceasta adevărat sau este numai o ultimă consolare ce-şi fac patrioţii, căutînd a-şi mai încropi nişte dulci iluziuni menite a se risipi definitiv în scurt timp? Vom vedea. În privinţa acestui zgomot despre o remaniare ministerială cu elemente din majoritate noi ne-am mai spus părerea. Oricari ar fi persoanele din majoritate, cari ar părăsi vederile majorităţii asupra soluţiunii cestiunii evreieşti pentru a adera la soluţiunea guvernului, situaţia ministerială nu s-ar schimba decît în mai rău: majoritatea nu poate să- şi schimbe părerea şi hotărîrea oricum s-ar remania ministerul; mai clar, nu cestiunea evreilor atîrnă de la cestiunea ministerială, ci cu totul din contra.
Un alt zgomot ce s-a răspîndit este că, prezidentul Camerii, stăruind în hotărîrea sa d-a se demite şi M. Sa primind demisia
ministeriului, noul cabinet se va forma dintre membrii majorităţii.
Se mai şopteşte încă că ministerul nici nu se va remania, nici nu se va retrage, ci va dizolva Adunările şi va consulta din nou ţara; este constituţional sau nu aceasta, nu discutăm acuma, constatăm numai că aceasta n-ar însemna decît o amînare, o temporizare a căderii pînă la toamnă. Purtarea ce a avut-o guvernul în cestiunea art. 7 nu este tocmai de natură a-i asigura în viitoarele alegeri un triumf, pe care nu l-a putut avea nici în alegerile trecute cu toată ingerenţa şi cu toată tactica de amăgire şi de false promisiuni pe cari le-a întrebuinţat faţă cu corpul electoral. Astăzi ştie ţara lămurit cari sînt tendinţele acestui guvern în cestiunea izraelită, aşa că un nou apel la ţară însemnează acuma o cădere hotărîtă şi zdrobitoare a acestui guvern.
Toate silinţele, toate stăruinţele, toate ameninţările ce guvernul le-a făcut în Cameră pentru a o aduce să adopte în secţiuni soluţiunea Costinescu au fost zadarnice. Acum în urmă s-a văzut la ce proporţii trebuiesc reduse ameninţările guvernului cu primejdiile din afară, s-a văzut limpede că acele ameninţări nu erau decît nişte tertipuri grosolane şi majoritatea, prin raportorul comisiei delegaţilor şi-a depus raportul şi proiectul de modificare. Sentimentul public general intern s-a pronunţat cu putere pentru soluţiunea majorităţii, şi în străinătate se constata în opinia publică un curent reactiv puternic împotriva tendenţelor d-a ni se impune cumva o altă soluţiune decît a majorităţii. Cele publicate de noi ieri ne arată clar că în străinătate lucrurile sînt în privinţa noastră cu mult mai puţin negre decît îi plăcea imaginaţiei d-lui Brătianu şi oficioşilor din Strada Doamnei a ni le zugrăvi. În urma acestora credem că guvernul nu si-a pierdut pînă într-atîta judecata încît de la o nouă consultare a ţării să mai spere ceva pentru sine şi pentru soluţiunea sa. După cum stau astăzi lucrurile, în cazul cînd nu s-ar putea face două treimi asupra nici unei soluţiuni, nimeni n-ar putea consulta ţara cu sorţi siguri de reuşită, decît numai un minister al majorităţii.
În orice caz, după toate probabilităţile va fi cu neputinţă a se da în această sesiune o soluţiune cestiunii pendente, care va trebui amînată pentru sesiunea de toamnă.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X