Promulgat şi sancţionat prin semnătura M. Sale Domnului, noul articol 7 al Constituţiei române a trecut deci prin toată filiera legislativă şi a devenit lege. Astăzi, în ziua publicării prin „Monitor” a noului articol constituţional, s-a mîntuit deci cestiunea izraelită din România. Dar dacă ea s-a mîntuit în mod formal, întru cît adecă un pericol poate fi înlăturat prin dis- poziţiuni legislative, caracterul ei economic a rămas încă neatins şi o serie de măsuri organice trebuie să complecteze însemnata reformă. Sîntem departe de-a ne îndoi că toţi românii de orice partid ar fi ei, orice creştere ar fi avut şi orice aptitudini le-ar fi dăruit natura doresc din inimă de-a vedea ţara înflorind, de-a vedea progresul ei material şi intelectual asigurat pentru tot viitorul. Dar între intenţie şi putinţă e o adevărată prăpastie, de aceea Dante a avut cuvînt cînd a zis că locaşul celor răi, iadul, e pardosit cu bune intenţii. Tocmai într-asta consistă puterea tragică a răului, că cel care-l comite găseşte mii de motive pentru a- 1 scuza, într-asta consistă logica patimelor omeneşti, că fiecare individ din punctul sau de vedere, din neputinţa de-a voi altfel decum e osîndit a voi, are cuvînt. Dar uu punctul său de vedere c cel care foloseşte altora, nu acesta poate aduce pacea şi înflorirea între toţi.
De-aceea nu ne îndoim că acum, după ce cestiunea, întru cît era formală, e înlăturată, guvernul şi organele lui vor propune fel de fel de reforme, unele din bună-credinţă, altele cu priviri personale şi pentru a îmbrobodi, cu pretextul interesului public, interese private, dar, oricum fie, asemenea proiecte vor ploua, vor fi poate chiar conforme cu cuvintele noastre, dar lipsite de înţelegerea noastră. Non idem est şi duo dicunt idem zice un proverb latin, adică, „nu acelaş lucru este dacă doi zic acelaşi lucru”, căci de la zisa în treacăt, de la repetarea imitativă a aceloraşi cuvinte pînă la reproducerea în alt creier a aceleiaşi gîndiri e o mare deosebire.
Am zis în mai multe rînduri că oricine doreşte vindecarea relelor cari bîntuie ţara noastră va deveni mai mult ori mai puţin conservator, şi orice reformă s-ar introduce în legile noastre, pentru a fi bună, va trebui să fie conservatoare.
Aceasta este atît de adevărat încît chiar puţinele legi de o valoare oarecare ale Camerelor actuale şi ale celor trecute sînt conservatoare în toată puterea cuvîntului şi n-au a face defel cu contractul social al lui Jean Jacques Rousseau. Astfel legea pentru neînstrăinarea pămînturilor ţărăneşti ia celei mai numeroase şi mai folositoare clase de români dreptul de-a dispune de proprietăţile ei. Din punct de vedere liberal această lege e o adevărată erezie, din punct de vedere conservator însă această lege e pe deplin conformă cu natura statului, căci acesta are nevoie de clase puternice, are nevoie mai cu seamă ca existenţa claselor ei productive să fie pe deplin şi afară de orice îndoială asigurată. Legea contra uzurei e tot conservatoare. Din punctul de vedere al liberului-arbitru, dogma supremă a liberalismului şi raţiunea lui de-a fi, o lege care opreşte pe cineva de-a se împrumuta sub orice condiţii voieşte e o adevărată erezie. Din punct de vedere conservator însă această lege e bună, căci un capital împrumutat e o unealtă de muncă împrumutată şi nu se cade ca împrumutătorul să distrugă toată puterea de producţie a împrumutatului numai pentru că pe un timp oarecare i-au procurat unelta de muncă.
Modificarea art. 7 din Constituţie s-a făcut asemenea în senz conservator. Din punctul de vedere al liberalismului e injust ca un individ să nu ia parte la viaţa statului fiind de altă rasă. Cel mai mare exemplu citat de inteligenţele liberale sînt Statele Unite ale Americei, unde într-adevăr diversitatea originei locuitorilor nu-i opreşte pe aceştia de a fi buni patrioţi americani. Dar [românii] nu sînt engleji, vom răspunde. Pentru a ramînea ceea ce sîntem, adecă români, pentru a ne împlini misiunea istorică pe care Dumnezeu ne-au încredinţat-o din ziua în care Traian împăratul a pus piciorul pe malul stîng al Dunării, trebuie să ţinem ca toţi membrii statului nostru să fie de nu români de origine, cel puţin pe deplin românizaţi. Această teorie e cu totul
conservatoare şi diametral opusă teoriei de „om şi om” profesată de liberali.
Tot în acest senz vor trebui a se face toate reformele necesare pentru a fi folositoare, încît nu e departe ziua în care toate sferele din ţară vor deveni conservatoare. Nu trebuie să uităm că liberalismul cosmopolit, de care au suferit ca de o boală cronică pături întregi ale societăţii noastre, ne-a adus cele mai mari rele, din care cel mai mare e că nenumărate nulităţi, sub pretextul liberalismului şi al democraţiei, se servesc de stat şi de demnităţile lui pentru a cîştiga o pîne pe care pe calea muncii oneste n-ar putea-o cîştiga; să nu uităm asemenea că acest cîştig, la care oricine poate ajunge fără muncă, deprinde pe oameni de-a spera totul de la schimbările politice, demoralizîndu-i sistematic, făcîndu-i linguşitori şi servili către mărimile zilei, prefăcîndu-i adesea în denunţători şi calomniatori, încît liberalismul în România, în loc de-a avea de rezultat oţelirea caracterelor, a avut din contra pe acela de-a bizantiniza şi a veşteji oamenii ce erau încă neatinşi de acel rău.
De aceea direcţia în care se vor face reformele trebuie să fie de-a scăpa statul şi organizaţia lui de luptă pentru existenţă şi de ambiţiile individuale, de-a-l pune la adăpostul asalturilor desperate a oamenilor cari nici au învăţat ceva în viaţă, nici sînt în stare a cîştiga ceva prin munca lor proprie.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 noiembrie 1877 – 15 februarie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Vol X