Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
În Reichstagul german centrul clerical a repurtat o biruinţă neaşteptată. Sîmbăta penultimă, deliberîndu-se pentru a doua oară asupra legii militare, Adunarea primise amendamentul d-lui Richter, prin care şi clericii se supuneau serviciului militar, în exerciţiile rezervei complimentare, serviciu de la care, prin tradiţie şi prin legi, erau scutiţi. Dar, la a treia lectură a proiectului de lege, un deputat al centrului a prezentat un amendament care restabilea scutirea de mai sus. Adunarea a revenit asupra votului adoptînd amendamentul centrului c-o majoritate de 10 voturi, în contra votului espres al însuşi mareşalului de Moltke şi a doi miniştri: d-nii Puttkamer şi Lucius.
Din acestea se vede cu cîtă îngrijire şi amănunţime se discuta şi se votează legile în ţările occidentale. După trei lecturi şi trei discuţiuni amănunţite asupra unei şi aceleiaşi materii, Adunarea votează, ascultă opiniile opoziţiei, revine asupra votului, îl schimbă chiar în contra opiniei unui om atît de ilustru şi atît de popular precum e mareşalul de Moltke.
Cam astfel ne-am închipuit şi noi monarhia occidentală la noi, mai cu seamă pentru că o asemenea discuţie serioasă, demnă de Parlamentul unui popor şi demnă de guvernul ei, se petrece în patria originară a purtătorului Coroanei Române. Cu drept cuvînt am fi putut aştepta ca această moderaţiune şi publicitate a discuţiilor, acest control serios al ideilor şi procederilor se va introduce, conform cu deprinderi ce le credeam contractate şi în patria adoptivă a M.S.R. Domnului.
La noi însă Parlamentul partidului liberal ne prezintă curioasa privelişte a unei adunări de conspiratori cari, noaptea sau pe înserate, votează – ca şi cînd ar comite crime – legile cele mai importante ale statului, fără chiar ca proiectele de lege să fie tipărite. Un credit extraordinar de 8 milioane se votează cu fuga, fără nici un fel de discuţie, noaptea se votează monstruoasa recompensă a d-lui C.A. Rosetti, alaltăieri pe la aprinsul lumînărilor, adecă pe la 6 şi jumătate seara, se votează – fără ca proiectul de lege să fi fost tipărit şi împărţit deputaţilor şi fără discuţie – un împrumut de 65 milioane: anume 34 pentru linia Ploieşti-Predeal şi 31 milioane pentru a acoperi pretinsul deficit rămas în urma guvernului conservator, bine înţelegîndu-se că însuşi raportorul, d. C. Boerescu, a mărturisit că comitetul delegaţilor nu a verificat şi nici putea verifica deficitul de 31 milioane.
Iată dar o declaraţie netă a d-lui C. Boerescu. Comitetul delegaţilor nici a verificat nici a putut verifica deficitul lăsat de partidul conservator şi, cu toate acestea, i se acordă guvernului d-lui Brătianu, pe simpla declaraţie că nu va cheltui decît pentru deficitul real, suma de 65 milioane, aceasta fără discuţie, în contra protestărilor opoziţiei, care cerea cel puţin tipărirea proiectului de lege şi 24 de ore de amînare.
Ca dovadă că acest deficit atribuit guvernului conservator e pe de o parte o eroare, pe de alta un neadevăr cităm sentinţa înaltei Curţi de Compturi, care din acel pretins deficit a şters în mod absolut 8 milioane, iar asupra restului nu s-a pronunţat încă şi ţine sentinţa în suspensiune pînă la verificarea deplină. Prin urmare Camera şi cabinetul susţin un neadevăr cînd atribuie guvernului conservator un deficit pe care nu l-au lăsat. Dar o dovadă şi mai vie este mărturisirea comitetului delegaţilor acestei Camere chiar, care declină răspunderea de-a constata un asemenea deficit, zicînd: „fără a intra în socoteli pe cari comitetul nu are nici căderea, nici timpul de-a le face”.
Iată ce se petrece la noi în ţară, iată în ce mod de-a dreptul scandalos, insultîndu-se de către miniştri deputaţii din opoziţie, se hotărăsc cestiunile de prima importanţă.
Cu durere cată să constatăm că nicicînd n-am fost mai departe de monarhia occidentală şi de seriozitatea care o caracterizează decît în ziua de astăzi.
Mulţi se crucesc întrebîndu-se ce voiesc roşii cu aceste procederi? Vor să discrediteze tronul în ochii poporului şi să-l arate ca o jucărie în mîna partidului lor, vor să se folosească de acest discredit aruncat asupra Coroanei prin lipsa absolută de control pentru a justifica schimbări provocate de dinafară, vor să provoace o intervenţiune străină?
Un lucru e sigur pentru toţi. Sînt acte de desperare din partea partidului roşu, acte de om ce se îneacă şi pentru care orice, consideraţie publică, binele ţării, Constituţie, control, au devenit cuvinte deşerte.
Daca toate acestea se întîmplau în vremea fanarioţilor, ce luau ţările în arenda pe cîţiva ani de zile pentru a le secătui materialmente, a le degrada moralmente, mirarea noastră n-ar fi la locul ei. Dar chiar atunci încă boierimea şi mitropolitul, cu greu, dar tot puneau un frîu cupidităţii şi corupţiei fanariote.
Dar sub o monarhie occidentală, de la care aşteptam îndreptarea, sanificarea moravurilor politice, introducerea unei discuţiuni limpezi, obiective şi lipsite de patimă a cestiunilor de interes public, sub o domnie occidentală să le vedem toate acestea petrecîndu-se cu un cinism fără asemănare pe pămînt, fără asemănare în republicele Americei de Sud chiar, o spunem drept, nu ne-am fi aşteptat. Cu durere constatăm că acea boierime mult calomniată constituia, pînă şi sub vitreaga arendăşie a fanarioţilor, un control mai serios al intereselor publice decît cel de astăzi.
Nu mai vorbim de popor. Glasul lui e nimicit prin falsificarea sistematică a regimului parlamentar, pe el îl bîntuie foametea şi nevoile, el e mai rău astăzi decum a fost oricînd. Nu vorbim de boieri, pentru că, neprevăzători şi darnici cu privilegiile lor, de la cari de bună voie a renunţat în detrimentul naţiei mult mai mult decît într-al lor propriu, ei nu mai există astăzi şi i-a luat Dumnezeu spre a nu-şi vedea ţara, în momente supreme, adusă la sapă de lemn.
Singurul control posibil, în marginele stricte ale Constituţiei dar prin uzul sever al prerogativelor, cari nu sînt numai drepturi, ci datorii totodată, era acela din partea Coroanei. Numai acest control ar putea să împiedece desfrînarea cu care un partid vitreg îşi bate joc de toate interesele ţării.
Nu se pară o întîmplare procederile din Adunări. Depeşile din Anglia inspiră această febrilă nelinişte, această prăpăstioasă grabă cu care partidul roşu compromite interesele ţării.
Schimbarea adusă în politica Angliei prin ultimele alegeri – zice un corespondent care a vorbit si cu Gladstone şi cu lord Granville – e totală. Din toate părţile ţării se vede o presiune generală şi surprinzătoare în favorul prezidenţei de cabinet a lui Gladstone, care-n politica esternă s-a pronunţat în termenii cei mai energici, nepermişi chiar de buna-cuviinţă. În sferele diplomatice ce stau în raport cu ambasada germană şi cu cea austro-ungară din Londra, lumea e agitată în mod estraordinar, pentru că, după toate ştirile, un cabinet prezidat de Gladstone însemnează redeschiderea cestiunilor stabilite prin Tractatul de la Berlin. Am avut, zice corespondentul, o convorbire cu lord Granville. El doreşte în adevăr relaţiuni bune cu Austria, dar asupra politicei viitorului cabinet mi-a refuzat orice informaţiune. Şi Gladstone, cînd e interpelat de aproape şi cînd frazele nu sînt suficiente, păzeşte tăcere. L-am întrebat de-a dreptul dacă starea actuală de lucruri din Bosnia şi Herzegovina i se pare permanentă şi dacă ar aproba o unire a Bulgariei cu Rumelia orientală; dar nu mi-a dat nici un răspuns. Din alte părţi însă, ce stau în relaţie cu Gladstone, aflu că planul său este împreunarea tuturor naţionalităţilor Peninsulei Balcanice într-o confederaţiune, cu escluderea Austriei. Cît de schimbate sînt toate împrejurările de la învingerea liberalilor încoace o dovedeşte opoziţia contra indicaţiunilor lui Vambery (etnograf maghiar) în prelecţiunea sa ţinută la 5/17 aprilie. Această opoziţie i-a dat lui Vambery ocazia de a întîmpina că n-ar fi crezut niciodată că înaintea unui public englez va trebui să apere Englitera în contra unui englez. Un liberal englez apărase la acea prelecţiune misiunea şi procedarea Rusiei în Asia centrală.
Iată dar conflagraţiunea înaintea căreia ne-am putea pomeni de pe-o zi pe alta. Şi tocmai în asemenea momente ţara noastră e adînc nemulţumită prin procederile nedemne, jignitoare, lipsite de tact şi de conştiinţă a partidului roşu. Tocmai în asemenea momente de-o gravitate estremă şi strigătoare la ceri se aruncă, prin procederi ilegale şi nemaiauzite, discreditul asupra celui mai important factor al vieţii publice, asupra Coroanei, ducînd-o, cu sau fără voie, la renunţarea complectă de la rolul de control ce-i revine. Cu o uşurinţă copilărească dacă n-ar fi nelegiuită se supun semnăturii domneşti voturile unei Camere care nu mai e în stare de-a judeca nimic, voturi căpătate de ministeriu prin surprindere, noaptea, fără ca proiectele respective să fi fost tipărite şi împărţite deputaţilor, fără discuţie, fără examen, fără nimic.
Dacă, în aceste clipe îngreuiate de evenimente, îndrăznim a implora Coroana să-şi exercite prerogativele faţă cu desfrîul irupt în partidul de la putere, n-o facem, o declarăm cu sfinţenie, nici în interesul partidului conservator, nici pentru căderea pur şi simplu a roşiilor. Departe de noi orice gîndire egoistă, orice umbră de ură sau de patimă de partid. Nu voim schimbarea oamenilor, ci schimbarea acestei sisteme, care răpeşte poporului orice încredere în legi, în instituţii, în sistem, în controlul firesc al Coroanei. Îndrăznim a implora pe augustul purtător al coroanei României să se gîndească nu la partizi, la ţară. Fie consiliari cine vor voi să ia răspunderea strivitoare a moştenirii roşie, răspunderea strivitoare a imprudenţelor lor în politica esterioară, a nemerniciei în politica interioară. Dar numai de acei oameni cari reprezintă pe faţă interese străine şi de aciia cari în asemenea momente nu gîndesc decît la ei şi la interesele lor individuale să se dispresure Coroana. Să nu se ia drept dovezi manifestaţii de stradă improvizate de poliţie şi cari formau alaltăieri obiectul ironiei publicului, să nu se ia după aparenţe, cu dibăcie înscenate, al căror unic şi esclusiv obiect de amăgire e de astă dată numai Coroana, nu poporul. Îndărătul acestor manifestaţiuni înscenate se deschide prăpastia; pentru tron, pentru ţară, pentru toţi.
Prin adoptarea unanimă a monarhiei occidentale am gîndit la acea măreaţă continuitate de dezvoltare care caracterizează dinastiile vechi ale Europei, ce au trecut neprimejduite prin secole întregi.
Visul rău al domniei efemere, visul şi mai rău al arendăşiei fanariote am voit să-l depărtăm de la căminele pustiite ale patriei noastre; nu am voit însă ca, sub un nume schimbat, să se perpetue acelaş sistem, ba unul şi mai rău, prin lipsa absolută de control. Nu ne gîndim la noi, căci o generaţie sîntem abia şi, ca generaţia de frunze a unui stejar secular, ne scuturăm cu toamna vieţii noastre la pămînt. Dar la arborul măreţ şi secular al României ne gîndim, la acela în umbra căruia a trăit Mircea cel Bătrîn, şi de acest trunchi străvechi se apropie securea a căreia codorişte o formează fiii vitregi ai acestei ţări.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI