[„CÎND CONSILIUL COMUNAL …”] – de Mihai Eminescu [13 mai 1880]

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

Cînd consiliul comunal al oraşului Iaşi a respins modul în care i se acordau cele zece milioane lei vechi votate de Constituantă am spus, fără a aştepta detalii, că votul consiliului nu putea fi întemeiat pe consideraţii politice sau de partid, ci numai pe cuvinte practice. „Românul”, cu maniera sa de-a vorbi, a numit respingerea o faptă rea, o compromitere a intereselor oraşului pentru motive personale şi de partid etc.

Cît de puţin era justificată purtarea ziarului guvernamental se va vedea din scrisoarea d-lui Mircea, pe care o reproducem din „Steaua României”.

Din această scrisoare se va vedea că numai conservatorii din consiliu au votat – cu rezerve – pentru primire, iar celelalte grupuri politice şi-au împărţit voturile, unii pentru, alţii contra primirei, destul numai că majoritatea a fost contrarie.

Scrisoarea e adresată „Românului”, dar acesta a refuzat publicarea din cauză că se pomeneşte în ea şi de vestita reversibilitate.

Iată scrisoarea d-lui Mircea.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI

Mihai-Eminescu.Ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.