Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Ieri în sfîrşit Conferenţa de la Berlin a adoptat în unanimitate actul final, pe care l-a redactat ambasadorul francez, contele de St. Vallier, şi care cuprinde toate hotărîrile luate de plenipotenţiari. Dînşii vor supune acest act guvernelor respective şi acestea apoi îl vor notifica guvernelor turcesc şi grecesc. Noua graniţă greco-turcească stabilită de Conferenţă, după ultimele ştiri, începe despre răsărit, de la gura rîului Mavronero, lîngă Malatria; urmează de-a lungul culmile trîmbei Olimpului şi Pindului; în urmă, lîngă tîrguşorul Kalpaki, la nordul Ianinei, atinge rîul Kalamas şi urmează cursul acestuia pînă la îmbucătura lui. Astfel ţinutul Zagori rămîne Turciei. Conferenţa a rezolvat apoi mai multe alte cestiuni de mîna a doua; dintre aceste rezoluţiuni serviciul telegrafic ne notifică: libertatea cultelor pe teritoriele cedate Greciei, condiţiile de proprietate ale musulmanilor cari ar voi să emigreze din acele ţinuturi şi partea din datoria turcească pe care proporţional Grecia trebuie s-o ia asupră-şi. Toate cestiunile acestea le-a dezlegat Conferenţa în sensul Tractatului. Afară de acestea a mai dezlegat şi cestiunea poliţiei graniţelor şi condiţiile navigaţiei.
În timp ce Conferenţa îşi termină lucrările aşa de bine, stabilind în principiu fără cea mai mică greutate şi cu o unanimitate din cele mai perfecte şi mai fericite, o graniţă zugrăvită numai pe harta Peninsulei, oricine trebuie să se întrebe cum stau lucrurile în realitate la faţa locului. În jurul unei mese cu postav verde diplomaţii stabilesc pe o bucată de desen topografic o linie – este un lucru nu prea greu pentru nişte înalte personaje cari mai ales s-au întrunit cu gîndul statornic de-a nu-şi pierde multă vreme cu aceasta şi de-a se învoi în principiu la orişice tocmai pentru că această învoire în principiu nu implică nimica în fapt. Cine şi cum va traduce în fapt hotărîrea platonică a Conferenţei, aci este cestiunea. Este adevărat că Grecia şi-a pregătit pentru luarea în stăpînire a teritorielor hărăzite ei de Conferenţă o oştire de 30 000 de oameni. Se zice chiar că guvernul grecesc nu ar dori decît să stabilească odată Conferenţa linia de graniţă şi apoi s-ar bizui singură, întemeindu-se pe propriele-i forţe, să intre în stăpînirea nouălor graniţe. Oricine poate înţelege că lucrul încetează de-a fi serios din momentul ce totul se încheie la această bizuinţă, pentru că în orice caz a lua cu 30 sau 40 de mii de oameni ofensiva contra Imperiului turcesc este o glumă. Şi, a propos de această bizuinţă a guvernului elen, o depeşă de astăzi ne spune, după „Daily News”, că şi în Turcia se fac mari preparative militare.
O foaie franceză a cărei matură şi înaltă judecată politică o disting în toată presa europeană, „Le Temps”, face un şir de reflecţiuni foarte importante asupra întrebării puse mai sus, pe cari le vom reproduce şi noi în numărul de mîine. Din articolul foii franceze se poate vedea cît de departe este încă executarea unui aranjament între Turcia şi Grecia. Aceste două puteri ale căror forţe sînt aşa de disproporţionate una faţă cu alta nu s-au putut înţelege între dînsele pentru a aplica cu bine cerinţa de principiu recomandată de protocolul 13 al Congresului. Potrivit art. 24 al Tractatului puterile intervin pentru a stabili rectificarea graniţelor greco-turceşti. Dar puterile şi-ar ieşi din rolul ce şi-au propus a ţine la Conferinţă dacă ar sta să prevază vreo rezistenţă din partea uneia sau alteia dintre cele două părţi litigante şi astfel să se gîndească la măsurile ce ar trebui să fie provocate printr-această rezistenţă. Este adevărat că puterile cari iscălesc actul final al Conferenţii sînt legate moraliceşte să-şi şi execute hotărîrile lor. Dar pe de altă parte ştim că unele dintre aceste puteri, pe cînd în Conferenţă n-au manifestat nici o divergenţă de păreri şi au mers în comun acord, în principiu, cu toate celelalte, au sprijinit şi încurajat rezistenţa Turciei. Afară de aceasta greutatea cea mai mare a situaţiei stă în acest fapt pozitiv că cestiunea executării hotărîrilor luate de Conferenţa, pentru care s-a legat moraliceşte toate puterile, este o cestiune cu totul deosebită de cestiunea determinării unei linii care să se recomande ca bază de aranjament ulterior între Turcia şi Grecia; şi astfel această cestiune a executării s-a rezervat d-a se trata la urmă pe calea diplomatică ordinară. Acestea s-au stabilit de chiar conferenţiari înainte de începerea dezbaterilor. Astfel, se înţelege, lucrările acestei înalte Adunări, dacă nu li s-ar fi întipărit dintru început un caracter aşa de platonic, desigur nu ar fi fost încoronate de succesul unei aşa de fericite unanimităţi.
În teorie dar lucrul a mers cu atît mai uşor cu cît în practică se arată a fi din ce în ce mai greu. Pe nimini nu supără fireşte tragerea unei linii pe o hartă atunci cînd această întreprindere nu iese deloc din sfera curat grafică. Nu tot atît de lesne s-ar putea înţelege puterile asupra cestiunii foarte delicate a mijloacelor de întrebuinţat pentru a constrînge pe Turcia să părăsească legitima ei rezistenţă.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI