Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Pe lîngă decretul de convocare al Corpurilor legiuitoare, „Monitorul oficial” de duminecă mai cuprinde cîteva înaintări şi numiri în armată. Una din aceste va interesa, credem, pe concetăţenii ploieşteni în mod deosibit.
D. locotenent-colonel Candiano Alexandru Popescu din armata cavaleriei e chemat în activitate în corpul de stat- major al M.S.R[egelui]; d. locotenent-colonel devine aşadar adiutant domnesc.
E însă de notorietate publică că d. locotenent-colonel, odinioară căpitan de artilerie, a luat parte la răsturnarea lui Vodă Cuza în noaptea de la 11 fevruarie 1866.
Nu discutăm maniera sa de-a privi rolul militarului faţă cu şeful statului, mai ales într-o monarhie, destul numai că această manieră de-a privi devine consecuentă şi prin împrejurarea că actualul d. locotenent-colonel a fost prezumptivul prezident al republicei Ploieştilor, care proclamase răsturnarea M.S. Regele Carol I.
Atît cestiunea datoriilor militare cît şi aceea a jurămîntului militar sînt, pentru redacţia „Românului” de ex., cestiuni de apreciaţie. Jurămîntul militar, ni se esplica pe la 1866, e un contract sinalagmatic şi un militar e dezlegat de el din momentul în care Domnul nu-şi îndeplineşte datoriile. Fără a împărtăşi cîtuşi de puţin această manieră de-a vedea, constatăm că prin decretul de numire ea se vede a fi împărtăşită, pe tăcute măcar, de d. ministru de război, generalul Slăniceanu şi de Coroană.
Cînd sînt la mijloc personaje atît de înalte, c-un rol atît de esenţial în viaţa statului, se-nţelege că o biată gazetă mai nu cutează a avea o opinie a ei proprie, ci cată din contra să se închine înaintea înţelepciunii şi tăriei care ne guvernează. Noua teorie a fidelităţii cătră suveran care reiese din acest fapt poate că nu e cu totul ademenitoare pentru oricine, poate că în armata germană, în cea austriacă, în cea rusească şi în altele ea să n-aibă deloc susţiitori, însă, de vreme ce şeful suprem al armatei române o găseşte îndestul de bună pentru spiritul public şi disciplina de la noi, o credem destul de importantă pentru a formula tot ce rezultă din asemenea precedente, tot ce prin asemenea numiri încetează de-a mai fi reprobabil.
Daca s-ar mai găsi de ex, cîţiva d-ni ofiţeri cari să mediteze un act eroic în felul celui de la 11 fevruarie şi ar avea oarecari scrupule din cauza legilor militare sau poate din cauza învechitului prejudiţiu al jurămîntului, să nu şi le facă. Succedînd sau nesuccedînd întreprinderea e indiferent. Noul spirit al luminatului secol al XIX-lea ne învaţă că ei pot deveni miniştri de război în urmă, ca d. general Leca de ex. ş.a.m.d.
Dacă alţii ar găsi că republica e cea mai bună formă de guvernămînt n-au decît s-o proclame în toată liniştea la Buzău, la Mizil, la Dorohoi.
Lucrul nu numai că se iartă, se recompensează chiar sub Carol îngăduitorul.
Pentru a arăta ce anume merite caută cineva să-şi cîştige spre a fi sigur de recunoştinţa patriei mai reamintim un caz. Onor. nostru concetăţean – e o adevărată beatitudine de-a avea o patrie plină de asemenea concetăţeni şi un spirit public care să-i încurajeze – onor. concetăţean N.T. Orăşeanu a primit medalia Bene-Merenti ca recompensă pentru scrierile sale umoristice şi satirice. Sîntem departe de-a voi să facem critica scrierilor onor. nostru concetăţean. Destul numai că nu e trebuinţă ca cineva să fie neapărat membru al unei academii spre a le putea apreţia pe deplin. Din contra. Obiectele acestor scrieri, ingenioase poate, dar de un ingeniu cam ciudat în felul lui, erau în cele mai multe cazuri însuşi personajele MM. LL. şi… încă cineva. Ne vine greu a continua, căci am admirat în semiumbra melancolică a plantelor tropice din palatul domnesc un chip tăiat în marmură asupra căruia pluteşte aripa suferinţii. Poate că speranţa României adormise în acel colţ, dar în orice caz multă iubire şi mult senin. Privind în acel colţ ne-am adus aminte de ciudata povestire a americanului Bret-Harte intitulată „Norocul din Rooring-Camp”. Vom povesti-o foarte pe scurt. Închipuiţi-vă o colonie din California compusă din onor. cetăţeni abia scăpaţi de marele cordon al Sfintei Cînepe, exercitîndu-şi toate virtuţile patriotice într-un colţ de pămînt cam izolat de restul civilizaţiei. În mijlocul acestei societăţi onorabile se naşte… un copil. Acesta e sujetul novelei. Acest mic concetăţean al coloniei devine idolul ei, Institutele de bune moravuri se-nchid, joc de cărţi nu se mai face, oamenii din Rooring-Camp îşi aduc aminte că au nevoie de biserică, de şcoli, de Justiţie; Rooring- Camp înfloreşte ca prin minune şi devine o colonie de oameni cumsecade. Dar iată că copilul moare. Zi cu zi colonia recade în vechile ei obiceiuri, cinstitele aşezăminte se reumplu de ctitori; jocurile de hazard, omorurile, scabroasele afaceri, c-un cuvînt toată practica unui regim al virtuţii reîncepe.
Tot astfel în mijlocul unei generaţii pline de eroii nopţii de la 11 fevruarie, plină de virtuţile Mihăleştilor, îşi deschisese ochii dulci şi senini… norocul din Rooring-Camp. Acest noroc era obiectul de adoraţiune al poporului de jos, căci poporul e bun şi iubitor de felul lui; însă chiar pentru o colonie californiană ar fi fost un obiect de veneraţiune. Ei bine, ceea ce ar fi fost sfînt pînă şi pentru lepădăturile omenirii, era cu toate astea obiectul scrierilor … de spirit al faimosului d. N.T. Orăşanu.
E important a se constata ce anume merite trebuie să-şi fi cîştigat cineva în România pentru a fi recompensat.
Confraţii de la foaia oficioasă germană ar putea să ţină seamă de aceste evenimente, de astă dată pentru edificarea sferelor înalte din Berlin.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI