Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Ce bucurie pe „Presa” că independenţa României a fost notificată tuturor naţiunilor de pe ambele emisfere ale globului! Închipuiţi-vă oameni buni că M.S. Şahul Persiei, precum şi M.S. împăratul Braziliei, A.S.S. Principele de Monaco, Escelenţa Sa Prezidentul Republicei Argentine, în fine însuşi Fiul Soarelui, împăratul Chinei, toţi puternicii pămîntului ştiu acum că România e independentă.
Cine ar fi crezut acum cîţiva ani în urmă – exclamă corul Capelei Sixtine – că naţiunea română, abia cunoscută în Europa, va răspîndi numele său pretutindeni, că Domnul său se va înălţa la un rang egal cu cei mai mari împăraţi, că fama armelor sale va străbate cele două continente !
Ba zău aşa, cine ar fi crezut una ca asta! Auzi, d-ta, România o ţară necunoscută, ocultă, confundată cu Bucharia şi Tartaria, s-ajungă deodată aşa ca din senin cunoscută de tot universul? Ne rămăşim că nu numai omenirea pămînteană, ci chiar astronomii din ceilalţi planeţi ai sistemului nostru solar şi-au îndreptat ocheanele spre pămînt spre a privi pe diferiţi misionari speciali cari duceau această ştire în cele patru părţi ale lumii. Cum e Bărăganul mare şi pustiu, le-am fi venit în ajutorul acelor astronomi dacă, în lungul lui, am fi scris cu litere mari de cîte o milă patrată o scrisoare de notificare pentru şefii statelor din ceilalţi planeţi.
Nu simte „Presa” că declamaţiile acestea sînt ridicole în mijlocul unui popor ca al nostru? Trebuie oare anume s-o spunem că e destul ca ministeriul să aibă nişte bani de aruncat pe fereastră pentru plimbările, în orice caz plăcute, cu cari au fost însărcinaţi diferiţii trimişi extraordinari, că e destul ca din mizeria noastră comună, să se cheltuiască cîteva zeci de mii de franci, pentru a se îndeplini o asemenea formalitate, un asemenea act de politeţă, costisitor şi fără umbra unei importanţe intrinsece? Ce? Era oare împăratul Braziliei sau şahul Persiei să-l dea afară pe trimisul extraordinar sau să-i închiză uşa înaintea nasului? Se-nţelege că l-a primit. Ba l-ar fi primit chiar dacă România nu era independentă, căci acestea sînt acte de curtenie cari nu obligă pe nimeni la nimic şi cari nu se traduc în nimic alt decît într-o cheltuială de reprezentaţie mai mult ori mai puţin de prisos.
Ia mai bine să vorbim de alte cestiuni, de adevărata politică esterioară, nu de China, Japonia şi Porto-Rico. Ce s-alege din Arab-Tabia de ex., ce din jurisdicţiunea consulară în Bulgaria, ce din cestiunea Dunării? Politica noastră esterioară a trecut pîn-acuma din neizbîndă în neizbîndă. „Le Temps”, ziar oficios francez, ne consiliează să ne băgăm la stăpîn pe cît mai e timp; o conflagraţiune generală ameninţă pacea Europei, ne ameninţă pe noi, bătînd la porţile noastre; sub cenuşa Tractatului de la Berlin focul arde mai rău decît oricînd şi, faţă cu această stare de lucruri, noi stăm cu finanţele ruinate, fără administraţie, c-un guvern discreditat înlăuntru şi-n afară răzimat pe voturile funcţionarilor şi rudelor lor. Tocmai acum „Presa” găseşte că nu e de-a dreptul ridicol şi copilăros de-a ne vorbi de răspîndirea, pe cheltuiala statului, a faimei noastre dincolo de şapte mări şi ţări?
Vorba românului: „Ţara piere de tătari, baba bea cu lăutari”.
Bine, vreme de lăutari e asta? Vreme de temenele braziliene şi chinezeşti? Dar arătaţi articolul din ,,Presa” ţăranului, arătaţi-i-l proprietarului mare, negustorului, arătaţi-i-l oricărui om cu minţile întregi ş-o să vă zică că vă lipseşte nu o sîmbătă, ci toate. Rîdem noi de „Daireaua lui Faraon”. Ei bine, cît e de insipidă, atît de ridicolă tot nu s-a făcut ca „Presa”.
Dac-aţi face-o încai din ironie n-am zice nimic. Dac-aţi zice de ex.: „Arab-Tabia? La Paştile calului, dar uite temenele plecate de la Taikunul Japoniei” am rîde şi noi de ne-am uita amarul. Dar a vorbi serios şi cu fraze retorice de asemenea nimicuri, a face o sfară lungă de articol de fond din ceea ce e propriu cel mult pentru o notiţă la cronica zilei e ceva la care nu ne-am fi aşteptat nici din partea „Presei” chiar. Dar unde se trezesc d-lor? Cred că lumea-i tîmpită în ţară la noi?
Să admitem cazul cel mai favorabil pentru confraţi, că n-au ce vorbi. Nesiguri pe jeţurile dumnealor, ameninţaţi de amiciţia pe care au contractat-o cu partidul demagogic din ţară, trebuie să calce ca pe ouă ca să nu dea cauze de supărare vizirului. Bine. Atunci ieie-şi de model „Steaua României”, care într-adevăr de mai multe luni nu mai are nici un articol de fond. Scrisori din Luteţia (Paris), războiul din Persia, espoziţia din Australia, iată obiecte vrednice de tipărit pe-o hîrtie obligată să iasă în fiece zi din cauze de portofoliu. Lăsaţi în pace ţara şi nu adăogaţi pe lîngă pagubă şi batjocură.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI