Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Mesajele de deschidere în ţări monarhice se disting prin o binefăcătoare scurtime şi cu drept cuvînt. Asemenea acte sînt prin natura lor cam formale, şi literatura mesajelor e desigur cea mai puţin interesantă dintre toate. Dacă e vorba ca o scriere să fie neinteresantă, să pară a spune ceva şi să nu spună nimic e încai un semn de bun-simţ cînd se face cît se poate de scurtă.
Mesajele republicane se disting din contra prin bogăţie de vorbe. Burgezul ajuns la putere, d. Joseph Prudhomme, voieşte să vorbească mult şi frumos. D. Garfield, noul prezident al Statelor Unite, a primit prezent un baston de ex. Ce ocazie de-a vorbi frumos pentru d. prezident? Ce nobile şi demne cuvinte la adresa prezentatorului?
Acest baston d-v mi-l oferiţi ca un simbol semnificativ. Eu îl primesc cu semnificarea care i-o daţi. Capătul bastonului e de aur şi poate reprezenta în mod perfect baza adevărată şi solidă a monetei noastre naţionale, pe cînd puterea, solidaritatea şi frumuseţea lemnului care suportă acest capăt reprezintă puterea şi armonia instituţiilor noastre.
Cette canne est le plus beau jour de ma vie!
Se va zice poate că asemenea pasaje nu sînt în broşura noastră de deschidere numită eufemistic mesaj? Dar cum să nu fie cînd vestitul d. Giani îşi are părţile sale de stil în această operă ?
Putem constata cu mîndrie că un însemnat număr de magistraţi este gata, să alimenteze şi să întărească justiţia, această înaltă instituţiune care este o putere în stat menită a ocroti familia, averea şi libertatea omului faţă cu cerinţele sociale.
Va să zică magistraţii alimentează justiţia! Iar aceasta ocroteşte pe oameni faţă cu cerinţele sociale! Stilul acesta îl avem, se vede, „graţie progresului simţitor ce-a făcut la noi ştiinţa dreptului”.
Un mesaj plin de definiţii ca cea de sus, plin de fraze de cea mai zilnică platitudine, plin de lucruri cari se-nţeleg de la sine şi pentru cari nimeni în lume nu le-a cerut d-lor miniştri o esplicare sau o definiţie, un asemenea mesaj cum să nu fie frumos? Noi sîntem siguri că d. Giani a plîns recitindu-l.
Ceea ce-am fi fost în drept de-a aştepta era o lămurire cît de slabă asupra politicei noastre esterioare.
Cititorii noştri cunosc cele două articole publicate în ziarul oficios francez „Le Temps”. Arareori un organ de publicitate ne-a vorbit atît de dezgheţat ca acesta. El arată cum, după căderea Imperiului otoman, Principatele dunărene fără escepţie, departe de-a deveni independente în mod absolut, au căzut din contra în sfera de atracţiune a marilor rivali cari-şi dispută dominaţiunea în Orient şi că nu fac decît să oscileze cînd într-o parte cînd într-alta, pîn-în momentul fatal în care cei doi rivali vor ajunge să se-ncaiere, moment în care şi aceste ţări vor fi puse în alternativa sau de-a-şi alege stăpîn, sau de-a fi nimicite de marea izbire. Realitatea, departe de-a dezminţi maniera de-a vedea a ziarului francez, o confirmă pe zi ce merge.
Călătoria demonstrativă a împăratului Austriei în Galiţia, declaraţia baronului Haymerle că unirea Bulgariei cu Rumelia ar constitui un casus belli, tenziunea generală şi augmentarea bugetelor de război a tuturor ţărilor nu-i inspiră însă ministrului nostru de externe alte asigurări decît „că întreţinem cu toate puterile relaţiunile cele mai cordiale”, apoi, ca tautologie, cu cîteva şiruri mai jos: „relaţiunile noastre esterioare sînt cele mai bune”.
A apărut mai zilele trecute o carte care ilustrează optimismul acestui mesaj. Ea se intitulează O pagină din istoria contimporană de dr. Istrati.
Acea carte dovedeşte scăderea repede a elementului românesc din ţară, iar mesajul vorbeşte de dezvoltarea naţională.
Cartea dovedeşte degenerarea rasei însăşi; mesajul arată progresele ce le-a făcut ştiinţa dreptului.
Cartea în fine dovedeşte cum – mirabile dictu – în grînarul dunărean al Europei populaţia degenerază şi descreşte din cauza alimentaţiunii insuficiente, din cauză că organizarea noastră socială condamnă populaţiile la o foamete artificială; mesajul vorbeşte de unirea tuturor pentru binele patriei.
Sau d-nii miniştri n-au ochi să vază şi urechi să auză, de zugrăvesc frumos starea ţării sau, dacă le-a mai rămas oricît de puţin spirit de observaţie, broşura de deschidere a Adunărilor nu e decît praf aruncat în ochii străinătăţii, ca s-o amăgească asupra realităţii mizeriei şi decadenţei în care se află ţara sub sistemul de guvern al liberalilor.
Înlăuntru nu se mai amăgeşte nimene.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI