Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
O depeşă de ieri a Agenţiei Havas, datată din Viena, ne anunţă încheierea convenţiunii între Austria şi Serbia relativă la drumurile de fier sîrbeşti. Acest din urmă stat se obligă prin acea convenţiune de a construi pe teritoriul său linia de drum de fier care are să pună în legătură căile ferate ale monarhiei austro-ungare cu Salonicul, deci cu marea Egeică.
Această veste – în aparenţă neînsemnată – anunţă cu toate acestea realizarea uneia din dispoziţiile, precum se ştie, atît de bine şi de depărtat cumpănite ale Tractatului de la Berlin şi e de importanţă, de gravitate chiar în Orient pentru ţările dunărene în genere, pentru România îndeosebi.
În adevăr, pînă la Tractatul de la Berlin, atît lumea comercială precum şi oamenii politici considerau gurile Dunării ca singura cale care punea în relaţiune Occidentul cu Orientul european şi asiatic pe calea acestui rîu şi prin Bosfor.
Astăzi situaţiunea are a fi schimbată căci Occidentul punîndu-se în raport cu Marea Egeică, se ocoleşte oarecum c-un încunjur Bosforul şi prin urmare atît acesta cît şi gurile Dunării au să sufere o scădere în importanţa şi politică şi economică ce li se acorda cu drept cuvînt pîn-acuma. Deja căile ferate construite paralel cu Dunărea înrîuriseră asupra viociunii mişcării ce o prezinta odinioară navigaţiunea pe acest fluviu. Cine nu-şi aduce aminte de numeroasele vapoare ce străbăteau necontenit faţa apei, de mulţimea de călători cari circulau odinioară pe acest mîndru fluviu, venind din Odesa sau din Constantinopol, din Orient spre Occident sau viceversa?
Astăzi acea mişcare merge scăzînd din zi în zi şi n-avem nici măcar dreptul de-a ne mira, îndată ce privim starea economică primitivă în care se află încă malurile dunărene. Pe Rin, unde populaţia este deasă, unde industria şi comerţul se bucură de-o dezvoltare escepţională, căile ferate construite pe ambele maluri ale rîului au contribuit a spori în acelaş timp şi navigaţiunea pe el. Nu tot astfel se petrec lucrurile pe Dunăre însă, fiindcă factorii cari dau viociune Rinului lipsesc aci cu desăvîrşire.
Pe lîngă această lovire, adusă deja, prevedem că construirea nouălor linii sîrbeşti va exercita o înrîurire prejudiciabilă navigaţiunii de pe Dunărea de Jos. Interesele comerciale ale unui stat exercitează însă o legitimă influenţă şi asupra politicei lui. Austria, stabilindu-se astăzi în Bosnia şi Herţegovina, întinzîndu-şi raporturile prin Salonic pînă la Marea Egeică, se dezinteresează – pînă la un grad cel puţin – şi nu mai poate da aceeaşi importanţă ca în trecut gurilor Dunării.
Oamenii noştri de stat ar trebui să-şi dea seamă de cu vreme de însemnătatea acelei adevărate revoluţii economice şi politice ce rezultă din dispoziţiile Tractatului de la Berlin, încît, cîştigînd convingerea că ţara e în pericol de-a se izola despre o parte şi de-a fi ocolită de cătră marea cale a Apusului spre Răsărit, împrejurarea aceasta să fie un stimulent ca, cu toate puterile de care dispunem, să îngrijim de dezvoltarea noastră interioară.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI