Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
În şedinţa de ieri a Senatului s-a dezbătut legea pentru acordarea recompensei naţionale votate de Cameră d-lui C.A. Rosetti. Raportorul era d. Petre Grădişteanu. Onor. raportor; pe cît ne aducem aminte, avea acu vreo zece ani asupra d-lui
C.A. Rosetti o părere foarte neagră, pe care o exprima cu talentul d-sale cunoscut, în ziare şi în întruniri publice, şi pe care d- sa a tradus-o în acţiune cu ocazia alegerilor de atunci. Atît de mult accentuase d. Petre Grădişteanu acea părere pe atunci încît în general i se atribuia d-sale o publicaţie foarte spirituală, unde i se prorocea d-lui C.A. Rosetti, ca soartă meritată, că o să-şi încheie cariera d-sale politică într-o spînzurătoare, în jurul căreia avea să tragă hora naţiunea română, veselă şi fericită că-n sfîrşit a scăpat de ilustrul personaj. Prorocia aceasta, precum văzurăm, a fost cu totul greşită, lucrul a ieşit pe dos. Şi, ciudat! Acelaşi d. Petre Grădişteanu are astăzi despre acelaşi d. C.A. Rosetti o părere minunată. Onor, raportor, ieri, în numele aceleiaşi naţiuni, şi tot cu talentul d-sale cunoscut, într-un limbaj pompos, arătă că d. C.A. Rosetti a contribuit la toate actele mari naţionale, la Unirea Ţărilor, la regenerarea neamului românesc, la înălţarea lui de pe cîmpul de război în consideraţia Europei, şi conchise că, tocmai în nişte timpuri de lipsă ca acele de astăzi, este un merit pentru ţară să acorde o recompensă unui aşa de vestit bărbat.
D. Manolache Costache a luat cuvîntul nu pentru ca să convingă majoritatea, ci numai ca să protesteze, în numele ţării, în contra dărniciei Camerii; între altele d-sa a zis că dacă e adevărat că România datoreşte d-lui C.A. Rosetti tot ceea ce e dînsa astăzi, că acest domn este alfa şi omega regenerării naţionale, atunci adepţii n-au decît să proclame Republica şi pe d.
C.A. Rosetti prezident al ei. La aceste cuvinte adepţii d-lui Rosetti au protestat cu mare zgomot. D. Epureanu le-a replicat: cînd raportul acesta se va citi în Moldova şi se va vedea că Unirea s-atribuie d-lui C.A. Rosetti va izbucni un hohot general. Discursul d-lui Epureanu îl vom reproduce in extenso.
Au răspuns apoi la acest discurs dd. Cogălniceanu, Grădişteanu şi Stătescu; acesta din urmă a spus că recompensa d- lui C.A Rosetti este un minimum care i se putea acorda, şi d-sa se aştepta ca Senatul să mai sporească cifra votată de Cameră.
Acum cîteva zile d. ministru de finanţe anunţa sărăcia şi foametea cari domnesc în ţară; în fiece zi vedem sosind în capitală, spre a cerşi din uşe în uşe, ţărani veştejiţi la faţă şi încovoiaţi de mizerie, cari spun că de o zi sau două n-au mîncat, şi cu toate acestea Senatul a votat recompensa minimă a prezidentului Camerei. Trist spectacol pentru o ţară care vede că un partid, fără scrupul şi fără nici un control, tocmai în timpi de mare lipsă, de foamete, împarte cu dărnicie banii publici favoriţilor săi. Admitem ca d. Rosetti să treacă în rîndul liberalilor de dincoace de Milcov de idol al partidului şi am fi găsit natural ca membrii acelui partid, în recunoştinţa lor pentru toate bunurile de cari se bucură şi dînşii, să-i fi acordat o recompensă din averea d-lui proprie. N-ar fi fost nimic de zis. Dar, din averea statului, un capital de 150 000 franci şi cîte 14 000 pe an! Considerînd cifra pensiilor ce se acordă în alte ţări, bunioară în Franţa, unui general Cavaignac, unui d. Guizot şi la cei mai eminenţi bărbaţi cari au adus ţării servicii reale, nu proclamate de un partid, ci recunoscute de toată ţara, fie în ştiinţe sau arte, fie în funcţiuni publice, fie în armată – ne pare că s-a acordat d-lui Rosetti, pentru pretinsele-i servicii aduse ţării, nu minimul, ci maximul. Dar democraţia d-lor merge pînă la pungă. D-lor au gusturi şi pofte aristocratice şi, neputîndu- le satisface prin o muncă onestă, recurg la ajutorul bugetului statului, adică la punga poporului suveran.
În cursul dezbaterii în Senat s-au făcut aluziuni la pensiile acordate la 1865 altor persoane. Nu trebuia să se uite însă că pentru faptele săvîrşite de la 64 pînă la 66 s-a răsturnat domnia lui Cuza, cel puţin acesta a fost pretextul pe care s-a întemeiat mişcarea de la 66. Cum dar s-ar putea justifica nişte acte de aceeaşi natură astăzi, sub un regim pretins constituţional, adică regim de control al întrebuinţării banilor publici şi intitulat „Domnia virtuţii”? Recompensă naţională, aşa califică partizanii d-lui C.A. Rosetti darul ce au crezut cu cale să-i facă din banii publici. Fie. În orice caz însă, acest dar nu se poate califica de premiul Monthyon.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI