Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Pe când în Anglia guvernul liberal n-ar fi poate în stare să suporte o nouă prezintare înaintea alegătorilor, ameninţat fiind de cădere, în Franţa guvernul esclusiv de partid, cum e guvernul oricărei republice, caută a-şi asigura de mai nainte succesul alegerilor prin reformarea legii electorale, prin reintroducerea scrutinului de liste în locul celui uninominal. În loc de a se alege aşadar deputaţii ca pân’ acum, fiecare personal şi în parte, ei se vor alege după liste formate de comitetele electorale. Cine nu va avea numele său într-o listă stabilită de un partid nu va putea fi ales.
Daca acest proiect de reformă, căruia atât prezidentul Republicei cât şi ministeriul [î ]i sunt defavorabili, dar care se bucură de sprijinul atotputernicului d. Gambetta, va fi votat de. Cameră, soarta Franţei va căpăta din nou acea nuanţă de dictatură cu care îndealtmintrelea marea naţiune e obicinuită. Cine va stabili acele liste decât partidul dominant, cine e partidul dominant al oportuniştilor decât d. Gambetta însuşi? Fiecare din aceste liste va cuprinde deci în frunte un nume mare şi cunoscut, iar restul va consista din numele unor simple instrumente politice, votatori, mameluci, patrioţi de meserie cum se zice. Minorităţile cari, pân’ acum, se puteau strecura cu câţiva reprezentanţi ai lor în mijlocul reprezentanţilor majorităţii vor fi nimicite sau reduse la puţinele cercuri electorale unde predomină în mod incontestabil şi unde nu li se poate opune nimeni. Cine ştie cât de puţine or fi acele cercuri?
Dar dacă acel nume principal şi sunător din frunte ar fi unul şi acelaşi pentru toate listele partidului republican din Franţa, dacă el ar fi al d-lui Gambetta, n-ar fi asta repetarea plebiscitului napoleonian?
Modificarea în acest sens a legii electorale, cuprinsă în propunerea Bardoux, părea de la ‘nceput a nu avea sorţi de reuşită, căci comisia Camerii se pronunţase contra ei; însă o întâlnire între prezidentul Republicei şi prezidentul Camerii deputaţilor pare a fi creat o situaţie nouă. Ministeriul nu are nici o opinie în privirea reformei şi nu va pune cestiunea de cabinet; fiece ministru poate să-şi aibe vederile sale proprii în această privire; majoritatea deputaţilor, deşi într’ ascuns adversară a propunerii Bardoux, se crede că nu va putea rezista de-a nu se supune voinţei prezidentului care, urmărind scrutinul de liste, urmăreşte plebiscitul, voindu-l pe acesta, voieşte dictatura.
Dar oare dictatura, fie ca prezident al Consiliului, fie ca urmaş al d-lui Grevy, d. Gambetta o urmăreşte numai din punct de vedere personal, numai din ambiţie? Sau, dacă ambiţie ar fi, s-ar putea ea realiza fără un mare pretext, fără a cerca să se şi justifice prin acte de înaltă politică? Iată o întrebare la care ne răspunde într-un mod incidental un alt eveniment: operaţia financiară a împrumutului de un miliard, făcut, se zice, spre a aduna fonduri în vederea unor întinse lucrări publice ce se proiectează.
La Spandau, fortăreaţă în apropierea Berlinului în care condamnaţii la muncă silnică lucrează muniţiuni şi echipamentă pentru armata germană, se află o zidire, un colţ de cetate, numită Juliusthurm, în care se păstrează, ca fond de război restul miliardelor luate de la franceji ca despăgubire în virtutea păcii de la Frankfurt. Oare miliardul francez – cu toată destinderea, pretextată poate, pentru lucrări publice – să nu fi având tot menirea ce-o are aurul din Juliusthurm? Dacă considerăm silinţele ce şi le dau guvernele apusene de-a câştiga favoarea maselor şi de-a pune mâna pe întreaga putere de care dispune un stat, dacă vedem pe d. Gambetta solicitând plebiscitul, pe principele de Bismarck făcând călduroase apeluri pentru uşurarea nevoilor mulţimii şi a omului sărac, ni se pare a vedea pe doi conducători cari încearcă a-şi înfierbânta oştirile lor nainte de a le porni una asupra alteia.
Cheia dominaţiunii globului au căzut în fundul Bosforului, zice o foaie. Dar nu în valurile Dardanelelor trebuie să se arunce cineva spre a o scoate la zi; lupta pentru acea dominaţiune se va încinge în Apusul Europei.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII