Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
A discuta cu ignoranţa şi cu reaua credinţă e o foarte spinoasă misiune.
În unul din numerele trecute am emis o teorie, naturalistă oarecum, asupra esenţei unora din aşa-numitele acte mari ale patrioţilor. Am arătat de ex. că revoluţia socială la noi a pornit de sus şi n-a însemnat decât o înmulţire a oligarhilor vechi, de rasă, prin elemente de o estremă incertitudine de origine, provenienţă şi merit.
„Românul” polemizează cu noi a propos de aceasta.
Aristocraţia adevărată, după a noastră părere, are un mare şi esenţial rol în viaţa unui popor. Dar pentru a fi adevărată [î ]i trebuie anume condiţii de existenţă, şi mai cu seamă trei, fără de cari ea cată a fi privită ca uzurpaţiune. Se cere să fie istorică, puţin numeroasă, în posesiune de mari bunuri imobiliare.
Sub „istorică” înţelegem că trebuie să fi răsărit din dreptul public propriu al unui popor şi câştigată prin merite pentru el. E preferabil ca aceste merite să se datorească caracterului mai mult decât inteligenţei. Căci un caracter drept, viteaz şi generos se moşteneşte şi e o mare calitate politică, pe când inteligenţa se poate recruta din tot ce produce mai bun o generaţie, ea e aliata naturală a acestor caractere, dar din nefericire nu se moşteneşte cu atâta siguranţă. Apoi aristocraţia trebuie să fie puţin numeroasă, pentru ca alături cu ea să aibă loc meritele personale din orice generaţie; în fine trebuie să fie în posesiune de mari bunuri imobiliare, pentru că asemenea bunuri nu sunt supuse pericolului pierderii, îl fac pe om neatârnat de jocul banului şi-l pun în legătură cu brazda şi cu populaţia istorică a ţării.
Daca croitoria şi ceasornicăria sunt meşteşuguri ce corespund cu anume bresle de oameni, şi politica generală a unui stat, modul de a asigura tuturor cetăţenilor măsura cea mai mare de bunăstare şi de linişte, e un meşteşug, care corespunde c-o breaslă. De aci vom vedea că statele c-o oligarhie avută şi puţin numeroasă au avut un trai lung şi strălucit pe pământ. O mână de patriciani au făcut din Roma o împărăţie universală şi tot o mână de patriciani au condus soarta rasei engleze, care-n două sute de ani au ajuns a fi cea mai răspândită, mai puternică şi mai avută din rasele europene.
Cumcă tot ce e organic e menit morţii e sigur; deci şi statele şi formaţiunile etnice. Cestiunea e în ce condiţii un stat trăieşte mult şi în ce condiţii boleşte şi cade repede. De cîte ori vom deschide istoria vom vedea însă că statele scad şi mor sau prin demagogie, sau prin despotism, şi că existenţa normală şi regulată, asigurarea celei mai mari libertăţi de dezvoltare e oligarhia celor drepţi prin caracter, sprijiniţi de cei înzestraţi cu minte.
Nicicând, dar absolut nicicând n-a existat rivalitate între aristocraţia de naştere şi aristocraţia intelectuală; dar amândouă. acestea au aflat adesea un duşman în aristocraţia averii mobiliare, a banului. Posesiunea acestuia se datoreşte unei mişcări universale, cosmopolite a bunurilor; întâmplarea şi adeseori calităţi rele favorizează câştigarea lui; oamenii pe cari el [î ]i ridică n-au nevoie de nici una din laturile cari dau mărime fiinţei omeneşti, nici de caracter, nici de inteligenţă.
La români îndeosebi observăm cea mai mare putere politică şi relativ cea mai mare avere în timpii oligarhiei, în timpul dinaştilor munteni şi moldoveni. Îndată ce ridicarea pe scara socială nu se mai datoreşte caracterului, ci altor aptitudini, statele încep să dea îndărăt, până ce în fine cad cu totul sub domnia turcească, reprezentată prin fanarioţi. În timpul de cădere vedem domnia cumpărându-se cu bani, cu tribut şi pescheş, şi tot în timp de cădere, conchidem, partidul roşu cumpără puterea de la străini prin concesia Strousberg, tot în timp de cădere se cumpără stăpânirea politică în ţară, dându-se 60 la sută pe hârtii ce nu făceau decât 20 la sută.
„Românul” zice:
Aşadar pentru aceşti pretinşi boiari a mă răscumpăra din robie (Strousberg).este mai rău decât a plăti mereu ca rob?
E robie Stroussberg? Asta voiam s-o ştim şi noi din gura „Românului”. Actul de robie a fost convenit de d. Brătianu cu călcarea Constituţiei, fără votul Corpurilor legiuitoare şi pus în lucrare în contra unui vot formal al Senatului.
„Românul”, înciudat de adevărurile aspre ce le spunem partidului său, are naivitatea de a da dreptei conservatoare pe ilustrul Crawley ca revers al ilustrului Strousberg. Foaia oficioasă binevoieşte a uita că atât guvernul cât şi dreapta Camerei au fost contra lui Crawley şi că concesia se datoreşte unor elemente cari au stat mai târziu alături în guvern cu d. Brătianu sub nume de centralişti sau de liberali. Nu învinovăţim aci pe cei amăgiţi, între cari sunt mulţi oameni onorabili, dar „Românul” ştie foarte bine că amăgitorii adevăraţi au fost escluşi din Camera conservatoare, sub alt pretext poate, dar ştiind toată lumea pentru ce.
Dar fiindcă e vorba de efectele declasării generale şi a ridicării cafenelelor în Adunări, rezumate toate sub numirea de sistem liberal, vom arăta pe scurt efectele acestui sistem.
D-nii de la „Românul” ne spun că poporul sub sistemul vechi era robit, sărac, la discreţia oricui. Noi o negăm aceasta; dar în sfârşit să admitem că aşa ar fi fost. Să vedem ce lumini revarsă statistica asupra acelei robii.
Locuitori erau în ţară:
La 1844………….3 şi jum [ătate ] milioane;
La 1854………….4 milioane;
La 1859………….4 şi jum [ătate ] milioane.
La 1859 mureau 57 la sută de născuţi ; la 1878 mor 101,7/10 la sută de născuţi.
Iată dar un popor robit care sporea repede sub reacţiunea împilătoare, şi care scade repede, sub domnia unei înfiorătoare mortalităţi, dar sub regimul îngăduitor al libertăţii.
Ciudată pare a fi fost robia neamului românesc. Care să fie însă cauza acestei scăderi?
Noi credem că următoarea. Boierii erau puţini, erau avuţi, nu costau aproape nimic din munca publică, dovadă ridicolele bugete ale domniilor naţionale. Liberali şi patrioţi de meserie, cari trăiesc de la ţară, sunt câtă frunză şi iarbă, plus milionul de străini imigrat pe căile ferate Stroussberg, cari, împreună cu declasaţii societăţii române, formează clasele consumatoare faţă cu singurul producător, ţăranul. Sânteţi scumpi împreună cu prietenii d-voastră cu tot, onorabili patrioţi!
O mai crudă ironizare a întregului sistem al declasării decât aceste câteva cifre nu se mai poate.
„Noua Românie liberă şi independinte, noul rigat făptuit prin eroismul românilor” are un mic cusur.
Mănâncă români şi naşte străini şi patrioţi de meserie.
„Românul” zice că roşii au guvernat puţin în ţară. E foarte adevărat, dar oare ceea ce fac roşii într-o zi poate cineva desface într-o sută de ani? Un nebun aruncă o piatră, zice proverbul, şi o sută de ‘nţelepţi nu pot s-o scoată. Regele Stroussberg le votează într-o zi dar ţine nouăzeci de ani; cărăturile Warszawsky au ţinut câteva luni, dar urmările epizootiei se resimt şi acum; o babă nebună au adus ciuma în Vetlianca, dar a pus Europa întreagă în mişcare. Şi dacă aţi lucra numai după instinctele d-voastră, dacă n-ar mai pune natura şi împrejurările piedeci, nu cinci ani, cinci luni v-ar fi de-ajuns pentru ca praful să s-aleagă de ţara aceasta.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII
Mihai-Eminescu.Ro