Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Asupra scandalului petrecut între studenţii pretinşi români din Paris cu ocazia proclamării regatului primim o relaţiune mai detaliată din care estragem şirurile de mai la vale.
Din parte-ne putem presupune după cele ce se petrec cu republicanii din Ploieşti că toate aceste nu sunt decât reclame pentru a se recomanda la funcţii ale statului şi la pensii reversibile, căci aşa încep patrioţii de meserie şi de origine incertă când e vorba ca s-ajungă la saline ori adiutanţi ; deci publicăm şirurile de mai la vale întemeiaţi pe bunul simţ al cititorului, care va reduce importanţa acestor caraghioşi la greutatea ce li se cuvine şi nu va confunda micul Bizanţ cu Robespierre sau Marat.
Curiozitatea publică din Bucureşti este pusă în mişcare de un fapt care s-a petrecut la Paris acum câteva zile. D. Calligari a fost izgonit de pe teritoriul francez.
Cei care cunosc poliţia Parisului ca şi cei ce nu o cunosc trebuie să se fi mirat când au citit în jurnalele din Bucureşti o notiţă reprodusă [după] Memorial diplomatique în cari se zice că, mandatul de izgonire dat contra d-lui Caligari încă din noiembrie trecut nu a putut fi executat din cauza necunoaşterii adresei acestuia!
Poliţia Parisului, care găseşte tâlhari ce-şi schimbă numele şi figura de zece ori în 24 de ore, nu poate să dea cu mâna de Calligari care nu şi-a schimbat nici măcar ochelarii ce-i poartă din cauza miopiei?
Adevărul este că Memorial diplomatique nu este tocmai vinovat. Se zice că notiţa în chestiune ar fi ieşită din birourile legaţiunii noastre şi că d. Cogălniceanu, reprezentantul României la Paris, nu ar fi străin la izgonirea d-lui Calligari. Această nuvelă v-o dau sub toată rezerva.
Iată care ar fi adevărata cauză ce a motivat expulziunea :
În noiemvrie trecut Calligari a făcut o conferinţă într-un cvartier al Parisului populat de uvrieri, dând ca obiect al conferinţei sale Nihilismul în Rusia. Adevărul vorbind, d. Calligari a vorbit de toate în conferinţa sa numai de nihilism nu, fiind prea superficial şi prea ignorant pentru a şti el singur ceva asupra nihilismului. Conferinţa sa s- au mărginit în vorbe goale asupra unui refugiat polonez mort la Geneva, Cernicevsky. Poliţia informată de conferinţa Calligari a dat un mandat de izgonire contra acestuia, dar care nu avea a fi executat decât în cazul când prinţul Orloff, ambasadorul Rusiei la Paris, va adresa guvernului francez vreo plângere în această privinţă; şi aceasta pentru ca guvernul să-şi evite un şir de dificultăţi diplomatice ce întâlnise deja cu ocazia arestării lui Hartmann.
Prinţul Orloff însă a dat conferinţei Calligari importanţa ce a meritat şi nu s-a plâns guvernului francez; prin urmare mandatul a fost pus la dosar.
Proclamarea regalităţii în ţară nu a plăcut lui Calligari şi câtorva prieteni ai săi.
D-nii Calligari, Radovici, Vintilă Rosetti şi încă doi-trei a găsit de cuviinţă să protesteze contra proclamării regalităţei şi, pentru a da o mai mare întindere protestărei lor, a invitat şi câţiva prietini franceji şi americani, spre a le ţine de urât.
Protestarea a avut loc la o cafenea numită Procope. Un ponci aprins pentru circonstanţă lumina mutrele protestanţilor ; câteva discursuri terminate prin „Să trăiască România, să trăiască viitoarea Republică Română” au format bagajul acestei serbări.
A doua zi câteva jurnale avansate au relatat protestarea făcută de câţiva români. Aceasta a fost destul ca d. Cogălniceanu să se supere. Se pune în birje şi se opreşte drept la ministrul de interne, spune ministrului surprins ceea ce se întâmplase cu o zi înainte la cafeneaua Procope… şi cere expulsiunea iniţiatorului care a semnat biletele de invitaţiune la ponci.
Ministrul cheamă pe prefectul poliţiei să-i dea relaţie despre conspiraţiunea petrecută la cafenea. Prefectul nu ştie nimic deocamdată despre astă afacere, dar va lua îndată informaţiuni şi va da satisfacţie d-lui Cogălniceanu. Norocul face ca d. Calligari să fie notat la poliţie de când cu cestiunea nihilismului, ba încă dă şi peste decretul de izgonire în dosare. Ministrul, pentru a îndatora pe reprezentantul României, dă ordin prefectului a executa mandatul de expulziune. Prefectul porunceşte unui comisar de poliţie să dea cunoştinţă lui Calligari de măsura luată contra sa. Comisarul găseşte de astă dată pe negăsitul de şase luni; şi se prezintă într-o dimineaţă la 6 ore în camera d-lui Calligari, purtător de ordinul de izgonire, de doi franci şi de un bilet de clasa 3-a la drumul de fier până la frontiera ţărei unde izgonitul voieşte să se dirijeze. Cei doi franci i-a, fost daţi pentru hrana în timp de 12 ore ce i se acordase pentru a părăsi teritoriul francez. Inutil de a vă spune că comisarul nu a voit să dea d-lui Calligari nici unul din rezoanele care a motivat expulziunea sa.
Pentru a nu fi izgonit prin forţă d. Calligari s-a angajat că va părăsi Francia în timpul ce i se cere şi că nu este nevoie de jandarmi pentru a-l duce la gară. Într-adevăr, în aceeaşi zi la 7 jum. ore seara d. Calligari a luat trenul cu destinaţia pentru Italia, s-a suit într-un vagon de clasa 1 şi s-a oprit la Turin, de unde adresează d-lui Cogălniceanu expresiunea profundei sale recunoştinţe pentru nepreţuitul serviciu ce i-a adus procurându-i ocaziunea de-a fi cunoscut ca om mare politic de către trei state europene: Francia, Italia şi România.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII