Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
D. Dumitru Brătianu, ales din nou prezident al Adunării Deputaţilor, a inaugurat ocuparea fotoliului său cu un discurs tot de natura celora de cari a mai ţinut d-sa faţă cu cinstitele obraze ale coreligionarilor săi politici.
Gâtul prezidentului d-voastre este ţeapăn ca al lupului; el nu se poate încovoia… Micile mele calităţi sunt, de mă pot esprima astfel, mai mult pasive, dar cari la prezidenţie poate-şi au şi ele valoarea lor. Sunt pilos, ştiu să rezist ; când dau în greu atunci mă, simt mai tare; nu mă tem de nimeni, nici chiar de mine însumi; n-am nerve, n-am mâncărimi ; nu sunt ispitit de dorinţa de-a avea trecere pe lângă d-nii miniştri şi asta are un îndoit avantaj, căci astfel nici d-nii miniştri nu vor fi ispitiţi de-a căuta să aibă trecere pe lângă mine. Niciodată nu vă voi da ocaziunea să vă aduceţi aminte proverbul: Mână pe mână spală şi amândouă obrazul. Asemenea spălăcanii nu se fac tocmai cu aiazmă; ele nu spală, mânjesc obrazul.
Fără îndoială d-nul D. Brătianu n-ar fi găsit cu cale de-a face asemenea declaraţii dacă predecesorul său în fotoliul prezidenţiei nu i-ar fi dat motiv de-a le face. Prin urmare d. C. A. Rosetti nu avea gâtul de lup, căuta să aibă trecere pe lângă miniştri şi viceversa, spăla mână pe mână şi amândouă mânjeau cinstitul obraz al ortalei, căci asemenea spălăcanii nu se făceau tocmai cu aiazmă, ci cu altceva.
Dar, în cursul cuvintelor sale, d. Dumitru Brătianu devine şi mai esplicit :
Ce sunt miniştrii? Ce suntem noi? Suntem împreună membrii consiliului de administraţie ai unei societăţi anonime, ai căreia acţionari sunt toţi locuitorii acestei ţări; miniştrii sunt directorii, noi suntem cenzorii.
Noi, în simplitatea noastră, am fi crezut că România nu este nici numele unei societăţi anonime, nici firmă de hotel.
Daca figurat se poate vorbi, deşi cam impropriu, de acţionari, adecă de proprietari parţiali ai ţării, ale căror interese guvern şi Parlament au a le căuta, aceasta s-ar putea zice cel mult de locuitorii români ai ţării. Dar cum e pusă teza de d. Dumitru Brătianu, cu cenzorii şi directorii care se spală reciproc, ni se pare că înlăuntru poporului românesc s-au constituit o societate străină pe acţii, al cărei consiliu de administraţie are în vedere esploatarea acestui popor. România e o vacă bună de muls şi consiliul ei de administraţie o mulge în folosul Caradalelor şi al Stroussbergilor.
Că aşa este ne-o spune tot d. Dumitru Brătianu.
Multe lucruri nu sunt ceea ce-ar trebui să fie; puţini oameni sunt la locul lor. Multe rele bântuiesc această ţară şi, văzând uşurinţa cu care lucrăm, indiferenţa, înţelenirea noastră, mi-am zis una din două: sau răul este atât de mare că ne-am zăpăcit, ca unul care, cuprins fiind de flăcări în casă, îşi pierde minţile, voind să deschidă uşa să scape o închide, în loc să ia apă pune mâna pe untdelemn şi-l aruncă-n foc; sau că imensitatea răului ne-a descurajat, încât am ajuns să credem că nu mai putem face nimic, că nu mai este nimic de făcut şi am lăsat totul în voia întâmplării. O boală urâtă, contagioasă, ciuma inimei a început să, atace stratele noastre sociale.
Această ciumă nu mai trebuie să înceapă a ataca stratele pestriţe de români ai „Românului”, căci tocmai în această împestriţare de străini din câteşipatru colţurile lumii, cari au monopolizat statul în toate ale lui, consistă ciuma inimei.
Situaţiunea noastră internă lasă de dorit, (Lasă totul de dorit, zicem. noi.) Şi cum ar putea altmintrelea dacă acele greutăţi se găsesc chiar aici în guvern şi Cameră, greutăţi cari nu provin decât din relele deprinderi ce am contractat? Aci miniştrii şi deputaţii, prin complezenţe reciproce, se slăbesc, pierd prestigiul, autoritatea de care au trebuinţă şi lucrul public sufere, aci ne ţinem în eşec, ne paralizăm, ne absorbim unii pe alţii. Noi voim să guvernăm, pretindem să impunem miniştrilor depărtarea ori numirea cutărui agent al puterii executive; miniştrii vor să legifereze ; noi trebuie să ridicăm mâinile… Răul poate ajunge până a ni se zice într-o zi: „Guvernul reprezentativ, guvernul parlamentar nu convine ţării acesteia; ţara piere printr-însul; mai bine dar să se suprime guvernul reprezentativ decât să piară, ţara.
Iată o părere pe care o împărtăşim cu d. Brătianu, deşi cu totul în alt înţeles. Precum regimul parlamentar n-au servit la noi în ţară decât a îmbogăţi şi aristocratiza plebea străină, a o pune d-asupra claselor vechi şi româneşti ale ţării, tot astfel, pentru a consacra stăpânirea acestor noi români şi a o asigura în contra poporului nostru, se va pretinde într-o zi că ţara piere, pentru că Caradalele vor fi ameninţate în monopolul de-a o esploata şi se va suprima sistemul reprezentativ în interesul claselor dominante, reprezintate dincoace prin d-alde Pherekydes şi Giani, dincolo de Milcov prin jidani. Precum în interesul esclusiv al acestor elemente s-au introdus la noi în ţară sistemul reprezentativ, tot în interesul lor esclusiv se va şi înlătura la nevoie. Acesta este adevărul adevărat.
Dar, cu toate adevărurile dureroase pe care d. Dumitru Brătianu le spune coreligionarilor săi politici, cu toate că arată cum deputaţii îşi vând voturile miniştrilor şi miniştrii vând posturile pe voturi şi că întregul mecanism parlamentar se ‘nvârte pe osia do ut des „dau votul ca să-mi dai ceva”, cu toate spălăcaniile ce nu se fac tocmai cu aiasmă d. Dumitru Brătianu crede.
Cred nu numai în bine într-un mod abstract, ci în binele ce-l putem face, ce avem să-l facem, ce vom face noi. Avem o poziţiune geografică şi topografică din cele mai avantagioase: suntem din toate părţile înconjuraţi de români; avem ţara cea mai bogată; avem un popor inteligent, impresionabil, apt la toate, sobru, vârtos, omogen cum nu mai este altul în lume. Dumnezeul românilor este cel mai puternic pentru că este cel mai drept.
Nu e vorba de ce crede d. Brătianu. E prea adevărat că suntem înconjuraţi din toate părţile de români şi încă de acei cari trăiesc sub guverne vitrege, unele duşmane chiar existenţei lor, precum cel unguresc. Cu toate acestea starea românilor de sub stăpânire străină e fără comparare mai bună decât a românilor de sub stăpânirea pretinsă română. Nici ţăranul român din Ardeal, nici cel din Basarabia, nici cel din Bulgaria ori din Serbia nu e atât de rău hrănit, atât de râu îmbrăcat, atât de esploatat de străini şi de administraţie precum e al nostru. Înainte de-a exista sămânţa veninoasă a roşiilor în ţară, înainte de-a se fi constituit puii fanarioţilor în partid politic, pe când Pherekyzii, Caradalele şi Costineştii nu erau elemente politice şi domnitoare în statul român, pe atunci era poporul inteligent: dar azi [î]şi pierde până şi bunul simţ comun. Înainte era sobru, azi a contractat şi el darul d-lui C. A. Rosetti; înainte era omogen, azi la trei români găseşti un străin în ţară, înainte în adevăr acest popor era cum nu mai este altul în lume de onest, de curat la inimă.
Întrebe-se orice om bătrân dacă acum treizeci de ani nu puteai încredinţa oricărui ţăran toată averea, fără înscris, prin simplă dare de mână, şi dacă erai în pericol a pierde un ban roşu măcar? Astăzi nu poţi încredinţa unui ministru ceea ce puteai încredinţa odinioară unui ţăran.
Iar Dumnezeul românilor? A fugit din bisericile pustii şi din inimele ciumate şi în locu-i a intrat dracul negrei specule, al luxului şi al desfrâului, al precupeţirii sudorii şi sângelui naţional.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII