[„MESAJUL CU CARE…”] – de Mihai Eminescu [17 noiembrie 1881]

Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info

Mesajul cu care M. Sa Regele a deschis ieri sesiunea Adunărilor legiuitoare se distinge în bine de alte acte de asemenea natură. În loc de-a cuprinde fraze generale, mesajul încearcă a fi substanţial; stilul e îngrijit, termenii româneşti. Nu ştim cui să atribuim aceste calităţi; constatăm numai că scrierea face o impresie binefăcătoare în comparare cu frazele deşerte şi patetica goală a altor discursuri anterioare. Poate că mesajul bătrînului împărat al Germaniei a servit astă dată de nu ca model, totuşi ca măsură a lucrării.

De însemnat este că guvernul [î]şi determină definitiv atitudinea în cestiunea Dunării. Aci însă observăm că fraza nu mai este atât de norocită şi nu meneşte tocmai a bine.

Această credinţă (că libertatea Dunării este… condiţiune esenţială pentru propăşirea ţării) a fost, în alte împrejurări, unul din cuvintele puternice cari ne au făcut să declinăm cu nestrămutare propunerea de retrocedare a Basarabiei. Tot această credinţă ne impune datoria de-a nu consimţi la combinaţiuni cari ar avea de efect ca navigaţiunea de la Porţile de Fier la Galaţi să rămână sub acţiunea preponderantă a unei singure puteri.

Iată în adevăr o reminiscenţă care scade mult din valoarea declaraţiunilor guvernului. Da, s-a declinat cu nestrămutare retrocesiunea şi totuşi s-au efectuat. Se respinge preponderanţa cu frumoase cuvinte, dar ele poate nu sunt decât preludiul înduplecării.

În fine mai observăm că cestiunea eligibilităţei magistraturii nu e deloc atinsă, ceea ce face a se crede că d. C.A. Rosetti a renunţat la această nenorocită şi demagogică idee.

Nu mai rămâne acum decât lucrul de căpetenie: ca guvernul să se şi ţină de vorbă, nu una să zică, alta să cugete a face.

MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1 ianuarie – 31 decembrie 1881
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XII

Mihai-Eminescu.Ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.