Sub titlul de ”Cercetări demografice asupra populaţiei României şi în special a districtului şi oraşului Iaşi” d-nul dr. med. V. I. Agappi, servindu – se de datele, altfel pline de neajunsuri, ale statisticei noastre, ne face o înspăimântătoare dare de samă despre starea sanitară a poporului românesc. D-sa supune acele date unei critici îndestul de precaute, încât pretutindene concluziile, în loc de a fi exagerate, sunt poate încă sub icoana realităţii 1.
Ajuns la capăt, autorul justifică neajunsurile de care a trebuit să sufere opul său şi care sunt imanente izvoarelor statistice de care s-a servit. Cu toate acestea lucrarea sa este însemnată din toate punctele de vedere şi ar fi de recomandat ca un fel de ”memento mori” tuturor acelora care cred că prin teorii frumoase, cuvinte sunătoare şi legi traduse din franţuzeşte se poate îndrepta starea unei ţări. De aceea credem a ne împlini o datorie constatând că administraţia regulamentului organic a fost părinţască alături cu administraţia inaugurată prin curentul de idei de la 1848. Non datur saltus in natura.
Cine-şi închipuieşte a putea progresa prin salturi nu face alta decât a da înapoi. Lovirile date bisericii au desfiinţat poliţia morală pe care o exercita aceasta în alte vremi; trebuinţele exagerate ale franţuzitei plebe de sus au drept corelat munca înzecită a poporului rural, fără însă ca măcar să se fi îndoit puterile sale fizice şi intelectuale; dările mari aşezate pentru plata unor drumuri de fier pe care n-avem ce căra şi pentru susţinerea unui ignorant proletariat al condeiului angajează munca ţăranului pe ani întregi. Astfel organizaţia socială a României are două părţi caracteristice, una reprezentată prin o droaie de fraze goale în zecile de foi şi foiţe ale ţării, alta în sărăcirea şi mortalitatea reală a populaţiei. Generaţia viitoare care, după umbrele ce le aruncă, va fi şi mai seacă şi mai înfumurată decât cea de astăzi ne arată de pe acuma cauza României că o cauză pierdută. Când vom ajunge la realizarea corectă a formulelor metafizice din J.J. Rousseau, atuncea ne vom trezi că nu mai există popor românesc şi acele formule nu vor fi, credem, suficiente pentru a hrăni iluzia greco – bulgarilor din Bucureşti că trăiesc într-un mic Paris. Fiecare cap”qui a fait ses etudes en France” dormind pe biliardurile din cafenele, ne costă sute de ţărani morţi prin mizerie, prin supra – exploatarea puterilor lor fizice, prin absoluta lipsă de bucurie şi de dulceaţă a traiului. Ca medic, autorul nu vorbeşte decât de cauzele fiziologice ale acestei pieiri continue a poporului românesc. Dar aceste cauze nu sunt totdeauna decât efectele altor cauze şi mai generale, efectele presiunii sociale asupra claselor de jos, a lipsei de cruţare, a barbariei cu care plebs scribax tratează la noi poporul. Ea a subminat orice autoritate dumnezeiască şi omenească, a sleit în douăzeci de ani toate izvoarele de puteri ale ţării, a deschis porţile tuturor vagabonzilor din câteşi patru unghiurile lumii, pentru ca să aibă în aceştia avizi aliaţi pentru esploatarea ţăranului. Apoi prin sute de mii de coli de hârtie tipărite au corupt definitiv bunul simţ atât de caracteristic al românului, făcând, din oameni cuminţi şi aşezaţi, oameni cari nu mai pot înţelege nimic din câte – i încunjură, nici legi, nici limbă, nici obiceiuri. Espresia cristalizată a acelor epidemii spirituale şi fizice sunt temniţa şi spitalul. În caracterele degenerate ale celei dintâi vezi lipsa de religie, lipsa de conştiinţă de drept, născute prin subminarea bisericei; în organismele decrepite ce ni se prezintă ‘n spital, ni se arată jărtfele presiunii economice.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 85