Fotografie de arhiva. Mihai Eminescu de Nestor Heck – 1884. Basarabia-Bucovina.Info
Adevărul doare; nimic nu doare ca adevărul. Deşi am declarat că odioasa faptă îndreptată contra d-lui Brătianu ni-l face mai simpatic decum era în genere, că-i sanctifică pieptul în ochii noştri şi ai ţării, că autoritatea sa cîştigă şi se întăreşte, că, iubirea amicilor şi a adversarilor crescînd, [î]i dă cel puţin o mîngîiere care compensează întrucîtva impresia penibilă a acelei fapte, „Românul” ar fi pretins mai mult, ar fi pretins să tăcem, să nu arătăm că aceste sînt teoriile roşie, apucăturile roşie, espedientele roşie cari a fost duse ad absurdum prin acea încercare criminală.
Am spus-o şi o repetăm, nu adversarilor le vorbim acuma; Dumnezeu ştie că în acest moment orice recriminaţiune e departe de noi. Faţă c-o asemenea faptă nu sîntem, nu putem fi adversarii nici ai cetăţeanului care a fost espus, nici ai omului de stat contrar nouă. Dar vorbim cu omul cugetător, abstracţie făcînd de toate certurile noastre, şi cu durere îl întrebăm: Ce-ai făcut din România? Nu învinovăţim, nu osîndim pe adversari; ceea ce voim e ca să-şi deschiză ochii, să vază limpede o dată în viaţa lor unde duc acele teorii internaţionale, unde conduce amiciţia cu Jules Allix, Orsini, Rochefort şi ceilalţi.
La tiradele apocaliptice pe cari „Românul” binevoieşte a le revărsa oncţios asupra evenimentului nu vom răspunde nimic; dar vom releva ceea ce ne atinge pe noi direct în articolele pe cari ziarul partidului roşu le publică de trei zile încoace.
„Românul” susţine că d. Pietraru a fost aginte electorale la Tîrgovişte al partidei de la „Timpul” şi redactore al ziarului din Tîrgovişte „Vestea” sau „Tîrgoviştea”, organ al acestei partite.
Afirmare pentru afirmare. Susţinem că acest domn a fost mult timp roşu şi agent electoral al roşilor. Dar nici nu putea fi altceva decît roşu. Singur partidul d-lui Brătianu primeşte în sînul său pe toţi transfugii, pe toţi incolorii, pe toţi cari-şi încearcă norocul cînd într-o parte, cînd într-alta. În şirurile roşiilor vom găsi foşti separatişti cari, cu revolverul în mînă, au proclamat dezlipirea Moldovei din corpul României, vom găsi conservatori ruinaţi cu desăvîrşire, vom găsi pe toţi aceia cari nu au nimic de pierdut, totul de cîştigat. Ne pare rău că e aşa, dar aşa este.
Oare ,,Presa”’ n-a fost odinioară foaie conservatoare? Nu era redijată de pene conservatoare, dar pretexta a avea ideile. Destul că toate aceste pretextări de principii pentru căpătuire curg, ca izvoarăle spre mare, în sînul marelui partid roşu, căci şi
d. Pietraru, cum [î]l numeşte „Românul”, şi-a găsit slujbuşoara sa în resortul administrat de d. Brătianu.
„Românul” ne mai face imputarea ca într-o adunare conservatoare (la 26 aprilie 1879) unul din cei din acea întrunire a
zis :
Domnilor, am scris o broşură în care dovedesc că d. C.A. Rosetti a omorît pe Barbu Catargiu; vă rog să contribuiţi s-o tipăresc şi ca să dăm o răsplată celui care va omorî pe C.A. Rosetti şi pe I. Brătianu.
E inexact ce spune „Românul”. Persoana de care vorbeşte e d. maior Crainic, carele, după închiderea şedinţei acelei Adunări, după ce prezidentul părăsise scaunul, a rostit acele cuvinte a căror solidaritate n-a luat-o nimeni. Dovadă e că nimeni n-a contribuit ca să se tipărească broşura şi că n-a apărut nici pînă acuma, deşi e scrisă demult. Dar d. maior Crainic are această convingere? Îl priveşte. D-sa crede una şi bună că un anume Donca, care trăieşte azi la Ada-Kale, a fost instigat de roşii pentru a comite acea faptă. Pentru noi ea este şi a rămas ce-a fost: o problemă nerezolvată, cu oarecari indicii ce dau loc la bănuieli, dar nimic decît bănuieli vage, cărora nu le-am dat pînă acum nicicînd forma concretă a unei acuzări.
Într-alt număr „Românul” zice că e adînc îngrijat cînd vede „bărbaţi ca cei de la «Timpul» scuzînd, dacă nu aplaudînd asasinatul”.
Degeaba se îngrijeşte şi rău vede „Românul”.
Nu scuzăm, nu justificăm nicicînd o crimă. Dar căutăm a o esplica: între scuză şi esplicare e o deosebire cît cerul de pămînt. Dacă vom esplica peripeţiile prin care trece sufletul lui Richard al III[-lea], dacă vom dezvăli acele sofisme adînci şi tenebroase pe cari un mare critic al lui Shakespeare le numeşte „logica patimei”, nu scuzăm şi nu justificăm crimele regelui Angliei. Ei bine, şi Pietraru şi altul ca el în ajunul unei asemenea fapte şi-ar putea ţine un lung monolog, în care ar zice următoarele:
„La 1848 oamenii cari stăpînesc azi în România au pus la cale asasinarea lui Vodă Bibescu. Din prăvălia unui pretins librar era să se tragă focul.
În Franţa d. Brătianu a luat parte la conspiraţia de la Opera Comică.
La 1876 oamenii ce stăpînesc azi în România l-au sfătuit, printr-un actual ministru plenipotenţiar, pe Domn să
scutească ţara de-o crimă.
Văd conspiratori, rebeli, pasquilanţi, lăudători ai regicidului ajungînd mari în ţara aceasta. Atunci? Atunci iată calea de-a sui repede treptele sociale!”
Acest monolog, pe care-l citim în sufletul omului cu înclinări rele, l-am văzut repetat sub altă formă într-o foaie roşie, cu care îndealtmintrelea nu discutăm.
Ce? zicea acea foaie. Ni se impută că am conspirat? Se-nţelege. Şi Napoleon a conspirat şi a ajuns împărat, şi contele Andrassy a conspirat şi a ajuns cancelar, de ce cutare şi cutare român să nu fi conspirat pentru a ajunge unde este?
Dar la ce toată discuţia? Negă „Românul” datele de mai sus, cari le-am înşirat în monologul ce-l atribuim d-lui Pietraru? Nu le negă. Dacă le-ar nega, i-ar merge rău, pentru că am invoca mărturii, irecuzabile mărturii.
Redactorii „Românului” pot vedea că vorbim fără patimă de partid, fără ură. Prin această crimă toate teoriile roşii sînt duse ad absurdum. Condamnăm faptul, felicităm din inimă pe d. Brătianu că Dumnezeu i-a păstrat viaţa, dar sperăm că această întîmplare va fi un învăţămînt pentru partidul roşu de-a se feri să ameninţe pe Domn cu o crimă din partea ţării şi că, de acum înainte cel puţin, impunitatea conspiraţiilor, rebeliunilor, încercărilor criminale, nu vor mai fi taxate de patrioţi ca titluri de merit.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
17 februarie – 31 decembrie 1880
TIMPUL
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1985-1989
Vol XI