
Aflăm că guvernul englez ar fi propus puterilor garante ca, pe timpul armistiţiului, armata română să ocupe linia de demarcaţiune între armatele turceşti şi sârbeşti cari se află azi în luptă.
Ceva mai mult. Se zice că guvernul englez ar fi dispus să ceară de la puteri ca tot armata română să ocupe Bulgaria şi cea italiană Bosnia şi Herzegovina până când Turcia va aplica reformele otărâte acestor provincii. Aceste ocupaţiuni se vor face negreşit cu cheltuiala puterilor în chestiune. Dacă aceste ştiri se vor adeveri, oricine poate vedea că cuvintele agentului Engliterei zise Domnitorului acum câteva săptămâni: că România este destinată a juca un rol civilizator între popoarele din Orient au şi început să devie o realitate.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 113