Alaltăieri în 29 septemvrie a încetat din viaţă unul din cei mai nobili bărbaţi ai românilor – Constantin Negri. În vârstă de 64 de ani şi bucurându – se de o deplină sănătate, o boală grabnică, venită asupră-i în zilele din urmă, l-au răpit din mijlocul nostru. Constantin Negri reprezenta nu numai cel mai curat patriotism şi caracterul cel mai dezinteresat, dar şi o capacitate intelectuală extraordinară căreia – i datorim, în bună parte, toate actele mari săvârşite în istoria modernă a românilor. El a refuzat corona domnească ce i se oferise în 1859, preferind a rămânea un simplu cetăţean; el a sprijinit până la urmă unirea ţărilor, el ca reprezentant al României la Constantinopoli a făcut să se recunoască alegerea îndoită a lui Alexandru Ioan; a pregătit secularizarea moşiilor monastireşti şi a înlăturat greutăţile ce se ivise în urma acestui act. Retras de zece ani în viaţa privată, în orăşelul Ocna, el ne da exemplul vieţei celei mai modeste, deşi avea dreptul la onorile cele mai mari. Însemnat ca om de litere ca şi ca om de stat, nici un român n-a fost reprezentat şi venerat ca şi dânsul şi nici o pierdere nu atinge poporul nostru în mod aşa de crud ca pierderea lui Constantin Negri.
Soarele frumos de toamnă care a luminat sărbarea de tânguire pentru pământul nostru şi pentru amintirea lui Grigorie Vodă, acelaşi soare au luminat, în alt colţ al străvechei Moldove, ducerea la mormânt a rămăşiţelor unuia din cei mai mari, mai iubiţi fii ai poporului românesc. Poet şi prozaist eminent, patriot bun cu inimă dreaptă şi fără patimă, şi cel mai distins diplomat al ţărilor româneşti, Constantin Negri trăia retras în târguşorul Ocnei în reamintirea unei vieţi bogate, închinate întreagă acestui popor, acestei ţări. Dar se vede că deodată cu toamna anului acestuia a fost scris să vie şi toamna acestei vieţi iubite, căci acelaşi soare care a luminat bustul de marmură a lui Grigore Vodă au încunjurat cu razele sale fruntea înmărmurită a lui Constantin Negri şi mormântul său, deschis să-l primească. Astfel pământul românesc primeşte în braţele sale pe copiii săi adormiţi cu aceeaşi blândeţe ca sânul mamei; el, în care zac comorile trecutului nostru, îşi adaogă câte o nouă comoară; şi astfel ni se face mai scump, tot mai scump. Dormi dulce în pământul din care te-ai născut, pe care l-ai iubit, pe care l-ai apărat viaţa toată, şi fie-ţi ţărâna uşoară şi reamintirea vecinică.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 111