Întrevederea de la Reichsstadt au avut se vede drept rezultat mulţămirea amândoror împăraţilor. Împăratul Rusiei să se fi esprimat”cu greu îi va succede cuiva să arunce sămânţa de discordie între mine şi Austria”. Despre cele pertratate la această întrevedere nu se ştie nici azi nimic decât doar că urmarea nemijlocită a fost închiderea portului de la Kle[c]k. Nu se poate contesta că împăratul Austriei are o coardă cavalerească în inima sa, pe care, atingând-o, eşti sigur că va întrebuinţa influenţa personală, cât-o mai poate avea în vreme constituţionalismului, în favoarea echităţii. Acest cavalerism – şi nu interesele raselor domnitoare din Austria – va fi dictat închiderea portului de la Kleck, prin urmare inaugurarea unei echitabile neutralităţi faţă cu mâna de viteji cari se luptă peste Dunăre pentru liberarea lor. Liberarea şi cosolidarea lor implică un pericol pentru monarhia austro-ungară, dar acest pericol împăratul mai bine voieşte să-l întâmpine în luptă dreaptă decât prin apucăturile minciunoasei diplomaţii. Ne vom aminti de aceea cu drag acele trăsături curate a inimei sale cavalereşti cari privesc în special pe români şi cari n-ar trebui date uitării. Înaintea războiului din a. 1866 Napoleon propusese cabinetului austriac o politică într-adevăr înspăimântătoare prin dejosirea ei. Italia fiind legată cu Prusia prin tractat, Napoleon propunea un fel de luptă de aparenţă, un fel de bătaie în glumă pe teritoriul Veneţiei, care să-i dea ocazia Austriei de a-şi concentra toate puterile în Boemia. În schimbul Veneţiei i se propunea Austriei posesiunea României. Împăratul a respins cu indignare această propunere; ea era avantagioasă dar înjositoare. – În fine, în vremea iudileului de la Cernăuţi împăratul a refuzat de a lua parte la bacanalele evreieşti; desigur că l-a fi revoltat insinuaţiunea de a insulta prin venirea sa un vecin puţin puternic şi de a serba ca o glorie un act de trădare. De aceea răspunsul pe care l-a dat capul semitic pe care se cunoştea încă locul de unde-şi răsese perciunii a avut o uşoară şi nedescriptibilă umbră de ironie. – Dar acesta este împăratul şi nu jidovita Austrie oficială cu care au a face popoarele.
MIHAI EMINESCU
OPERA POLITICA
1870 – 1877
ALBINA, FAMILIA, FEDERATIUNEA, CONVORBIRI LITERARE, CURIERUL DE IASI
EDIŢIE CRITICĂ ÎNTEMEIATĂ DE P E R P E S S I C I U S
EDIŢIE CRITICĂ ÎNGRIJITĂ DE MUZEUL LITERATURII ROMÂNE
Coordonator DIMITRIE VATAMANIUC
Editura Academiei RSR, 1980
Pag. 63